LIVIU REBREANU h5v18vb
Nuvelistica lui Liviu Rebreanu (1885 1944), fara a da indicatii asupra valorii de mai tarziu a romancierului, prevestea totusi un observator al proceselor sufletesti obscure, aproape bestiale ( rafuieli fioroase, iubiri crancene de pungasi, blazari burgheze rezolvate in batai). Ion este epopeea, mai degraba decat romanul, care consacra pe Rebreanu ca poet epic al omului teluric. Ca si in Mara lui Slavici, eroii nu sunt indivizi cu viata unica, ci exponenti ai clasei si generatiei. Precum Achile si
Odiseu reprezinta, respectiv, criza erotica si razboinica si intrepiditatea matura. Ion e simbolul taranimii care vrea pamant dintr-un instinct puternic de aparare. Notiunea de ambitie e prea complicata pentru cazul sau. Actele lui Ion au aerul unor efecte ale deliberatiei si nu sunt de fapt decat viclenii ale unei fiinte reduse. Ion seduce pe Ana ca sa sileasca pe viitorul socru sa-i dea pamant, negandindu-se totusi sa treaca peste simpla fagaduiala la constrangerea unui act dotal. Evident, socrul il chinuie cu indaratniciile lui. Purtarea lui Ion fata de
Ana e josnica, nu insa cu mult in afara conceptiei taranesti. In societatea rurala femeia reprezinta doua brate de lucru, o zestre si o producatoare de copii. O data criza erotica trecuta, ea inceteaza de a mai insemna ceva prin feminitate. Soarta Anei e mai rea, dar deosebita cu mult de a oricarei femei de la tara, nu.
Si structura celorlalti eroi este epopeica, adica intemeiata pe momente din eternul calendar uman. Herdelea, invatatorul, e tatal umil si prudent in interesul cresterii progeniturii, d-na
Herdelea e mama, impulsiva, nesocotita, cu repulsie de ideile generale. Laura e fata de maritat intai, Ghighi fata de maritat pe urma, Titus, in conflict temporar cu generatia parintilor, nu-i decat tanarul in cautarea rostului in viata care va repeta in curand cazul tatalui. Laura a trecut prin criza idealista, dezamagita s-a casatorit cu un altul, pentru a cadea in orgoliul casnic. Ghighi reia intocmai aceleasi ipostaze ale fetei de toate zilele. Tot romanul, cu toata aparenta de scriere stilisticeste cam trudnica, impune prin marele ton festiv cu care canta nasterea, nunta, moartea, semanand in linii generale cu
Hermann si Dorothea. Ion e o capodopera de o maretie linistita, solemna ca un fluviu american. Cu Rascoala romancierul a inteles sa continue epopeea rurala in teritoriul vechiului regat.
Acum individul Ion (de altfel un simbol) e inlocuit prin gloata anonima. Tot ce priveste viata sufleteasca a omului de oras complex (boieri, oameni de lume, femei fine) este insuficient.
Lucrurile se schimba cand este insa vorba de tarani vazuti in masa. Scriitorul redevine genial. Cam tot volumul intai, luat in sine, este fara interes. Prin el se pregateste insa incet miscarea grozava ce se apropie. Frazele, considerate izolat, sunt incolore ca apa de mare tinuta in palma, cateva sute de pagini au tonalitatea neagra-verde si urletul marii. Teroarea surda, colbul de razmerita, intunecarea apocaliptica sunt pregatite in timpuri lungi si masurate, cu un efect epic considerabil. Epopeea debuteaza incet ca un cer innorat, devine bubuitoare spre mijloc, apoi se rezolva. Misterul existentei epice nu sta in observatie, ci in durata. Nici aici scriitorul nu observa individul rural. Eroul cartii este taranul colectiv cu psihologie de gloata, in fundul caruia mocnesc instinctul de pamant, nemultumirea ancestrala.
Izbucnirea se produce repede, in termeni ilogici, mitologici. S-ar putea observa ca autorul pune oarecare complacere in scenele de violenta (violuri bestiale, stalciri, sugrumari, evirari, spanzurari, impuscari), ceea ce inseamna ca el traieste mai ales impulsia instinctuala pe care o rotunjeste epic. Un interesant roman psihologic este Padurea spanzuratilor, pregatit printr-o nuvela Catastrofa. El analizeaza criza unui suflet mediocru in lupta cu o drama peste puterile sale. Apostol Bologa, roman ardelean si ofiter austriac, nu stie sa opteze pentru o atitudine: sa fie soldat credincios tarii austro-ungare sau nationalist si bun roman. El oscileaza luptand fara ardoare si cere doar mutarea cand e adus pe front romanesc. Eroul din Catastrofa, fiinta primara, incurcata in regulamente, trage pur si simplu in conationalii sai. Bologa, fara a avea exaltari nationale, ar dori sa evite cazul suparator. El dezerteaza prea tarziu, e prins si primeste spanzurarea ca o izbavire de chinurile sale de om mic. Cazul lui Bologa e complicat cu elemente ereditare, transpus intr-un limbaj de un misticism profetic, cu o puternica sententiozitate ibseniana, ceea ce mareste impresia de obscuritate cazuistica. Cu aceleasi intentii psihologice, Ciulean dra e o nuvela onorabila, rece, urmarind izbucnirea fatala a nebuniei la ultimul exemplar al unei familii aristocratice. O paralela cu cazul Lantier din La bête humaine de Zola se poate face. Cu Adam si Eva Liviu Rebreanu a incercat un fel de poem metafizic asemanator cu Avatarii faraonului Tla, avand ca tema transmigratia a doi prototipi (barbat-femeie) prin sapte ipostaze fenomenale pana la trecerea in lumea duhurilor pure. Pe rand trec prin fata noastra India, Egiptul, Babilonul, Roma, Evul mediu, Franta revolutionara, Romania contemporana.
Arheologia e meritorie, fara coloristica lui Th. Gautier sau a lui Flaubert. Scenele crude (jupuiri de viu, gaturi strapunse de sageti, siluiri publice, masacrari sinistre) sunt si aici specialitatea scriitorului devotat sufletului bestial. In scrierile urmatoare Liviu Rebreanu lasa sa se vada oarecare dezorientare.
Jar, romanul-poem al fetei seduse, Gorila, studiu al vietii politice,
Amandoi, istoria politista a unei servitoare criminale, sunt de un interes artistic minim.

HORTENSIA PAPADAT-BENGESCU
Dupa o productie de pagini de jurnal vaporoase, interesante pentru psihologia si mai ales fiziologia femeii, Hortensia
Papadat-Bengescu s-a dedicat unei serii de romane proustiene .
Oricat s-ar zice ca nu femeia e cea mai indicata pentru observatia obiectiva, Hortensia Papadat-Bengescu aduce incontestabil un material mai bogat decat orice alt romancier, ceea ce se explica prin chiar conditia feminina. Scriitoarea crede in valorile sociale, le traieste si le scruteaza, se coboara la acel infinit mic care e marea materie a romanului. Respectul pentru lumea conventionala o face sa dea importanta societatii snobe, apro piindu-se astfel de formula intima a romanelor lui Proust care transcriu vietile consumate in nimicuri mondene, tragediile imperceptibile ale salonului. Prin definitie, astfel, Hortensia
Papadat-Bengescu scrie un roman curat orasenesc, consacrat exclusiv proceselor inutile ale unei clase scutite de problemele aspre ale existentei. Eroii sunt bogati. Incolo, lasand la o parte buna pozitie observatoare, literatura scriitoarei respira adanc feminitatea. Se constata in ea intai oroarea de promiscuu si degenerat, de unde o galerie intreaga de schilozi fizici si morali
(paralitici, isterici, gemeni, hibrizi, copii nelegitimi). Ca racterologia e inlocuita cu examenul sanitar. Eroii sunt bine nascuti sau degenerati, sanatosi ori bolnavi. Boala indeosebi e climatul in care traiesc personagiile, si locul predilect de desfasurare sanatoriul. Congestia cerebrala, neurastenia, septicemia, tuberculoza, cancerul, ulcerul stomacal, anemia pernicioasa, iata cateva din maladiile in jurul carora se incheaga intrigile. Cel mai bun roman ramane Concert din muzica de
Bach, tablou al unei societati in mers spre perfectia aristocra tica, deocamdata numai in faza snobismului, ai carei exponenti tipici sunt printul Maxentiu si Elena. Maxentiu, tuberculos, sufera de o drama foarte particulara. Nu se teme de boala, in gravitatea careia nu crede. El e plictisit de teama descalificarii pe care i-ar putea-o aduce in lume o suferinta atat de proletariana. Elena e innebunita de protocol. Ea pune la cale un concert din Bach, in locuinta ei, la care nu vor lua parte decat invitati selecti. Toata activitatea ei se reduce la pregatirea concertului si redactarea listei de invitati. Drumul ascuns trateaza un alt aspect de mondenitate. Toata lumea bine din roman merge sa moara in sanatoriul doctorului Walter. Aci sfarsesc Lenore, de cancer, si Draganescu, de cord. Aristocratismul doctorului Walter, colectionar de arta si organizator de receptii, sta in aparatura rece si exacta. Sanatoriul functioneaza in lux, tacere si regularitate cronometrica si mai ales cu inlaturarea oricaror semne de suferinta umana. Pateticul este eliminat ca impur.
Decesurile se petrec in taina, mascate de receptiile de gala.
Doctorul are o musculatura faciala impenetrabila, hotararile lui sunt sugerate politicos si iritatia nu e niciodata exteriori zata. Relatiile intre el si Lenore sunt diplomatice. Toata existenta familiala e un joc de aluzii, de subintelesuri, de audiente si formalitati, de mici gesturi semnificative. Elena, vrand sa se desparta de Draganescu, nu gaseste formula decenta spre a-i face intimatia. Atunci pleaca sub un pretext firesc in Elvetia, de unde incepe cu sotul un duel subtil de scrisori cu o tactica si un protocol atat de exagerate, incat impulsiunile sunt omorate de conveniente si sotii nu pot sa decida oficial ceea ce in fapta s-a petrecut de mult. Aceasta lume e usurateca. Lenore, din pudoare feminina, nu destainuie d-rului Walter suferinta ei. Cand boala este evidenta, nu-si da seama de gravitate si se pierde in frivolitati, incarcandu-si patul de sanatoriu cu dantelarii, cu cutii. Walter suporta dezagregarea Lenorei si moartea ei cu o impasibilitate perfecta. Totul se petrece dupa normele exacte ale sanatoriului, fara intarzieri, fara dezordini sentimentale.
Walter e un artist in a notifica economic o stire rea, evitand suparatoarea marturisire si provocand diplomatic ideea in chiar mintea celui interesat. Elena pierde in sanatoriul Walter pe mama-sa, Lenore, si pe sotul ei Draganesu, insa e atat de inghetata de oficialitate mondena incat pare sa pretuiasca bunul gust al celor doi de a fi murit intr-un loc convenabil. Logodnicul incearca studiul vietii de mahala, in care autoarea nu are nici o competenta. Tema insa e originala si bogata in posibilitati.
Un tanar provincial, venit la Bucuresti cu intentia de a se impinge in lumea mare chiar prin mijlocirea unor femei de moravuri dubioase, cade victima credulitatii lui si-si descopera totdeodata un suflet bun care il face infirmierul neprevazut al unei bolnave de ulcer stomacal. Radacini e romanul, inform si lung, al crizelor intime feminine, de natura fiziologica, insatisfactiuni erotice, incetari ale functiunilor. Ceea ce instraineaza, si pe nedrept, pe multi de literatura Hortensiei Papadat-Bengescu e stilul prolix si chiar agasant, stil de conversatie in definitiv, potrivit materiei.
HENRIETTE YVONNE STAHL
O nuvela a Henriettei Yvonne Stahl, Matusa Matilda, se remarca prin poezia lucrurilor imbatranite, a rochiilor demodate, a oglinzilor ce nu se pot curati fiindca inlauntrul lor s-au impainjenit imaginile . Alte scrieri, Voica, Steaua robilor, aparute unora ca dovezi ale unei puteri exceptionale de analiza nu ating intentiile, care in general se rezuma la propozitia ca femeia are dreptul sa-si caute fericirea chiar printr-o desavarsita libertate sexuala.

CAMIL PETRESCU
Camil Petrescu este in roman un anticalofil, partizan al dicteului automat, in marginile permise de gen, dusman al caracterologiei clasice si fixe. Bergsonian si proustian, intelege sa cultive fara stanjenire fluxul amintirilor si, gidian, sa respecte autenticul in jurnale in care pretinde a nu modifica nimic din cursul amintirii, mergand pana la a compune in corecturi si a dubla textul cu note in subsol. De aceea admira pe Proust: Corecturile lui Proust, despre care a aparut un volum intreg, sunt intr-adevar turburatoare . Romanele nu le scrie romancierul. Acesta apeleaza la eroi fara talent , rugandu-i sa povesteasca net, la intamplare, totul ca intr-un proces-ver bal , sau colecteaza scrisori. Fireste, documentele sunt numai simulate. In fond, trecand peste acest aspect tehnic, Camil
Petrescu e un misogin si un inadaptat erotic, transcriind in pagini pline de verva sarcasmul sau de invins sentimental. Interesul este interior. Stefan Gheorghidiu din Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi isi face despre femeie o imagine irealizabila. El ar dori-o si frumoasa si capabila de speculatia filozofica, de aceea exclamatiile sotiei Uf... si filozofia asta il exaspereaza si se incearca a-i face in patul conjugal o mica
Einführung in metafizica, vorbindu-i despre eleati si heraclitieni.
Sotia se arata (efect mai mult al antipatiei scriitorului) nefilozoafa, geloasa, inselatoare, lacoma, seaca si rea.
Observatia morala obiectiva nu-i din cele mai acute. Totusi figura lui Tanase Vasilescu Lumanararu, omul care nu stie sa scrie si care poarta ochelari ca sa evite infirmitatea de a nu intelege slova scrisa, izbutind cu toate acestea a-si cuceri o buna pozitie in viata, reprezinta o frumoasa intuitie. Valoarea reala a romanului e de a fi o proza superioara. Un om cu suflet clocotitor de idei si pasiuni, un om inteligent si neprihanit totdeodata, plin de subtilitate, de patrundere psihologica, dar si naiv, cu inocente de poet, vorbeste despre dragostea lui, despre femeie, asa cum o vede el, despre oameni, despre nasterea pamantului din haos etc., si din acest monolog nervos se desprinde incetul cu incetul o viata sufleteasca, indeterminata dar reala, un soi de simfonie intelectuala care incanta prin placerea ce poate rezulta din claritatile psihice. A doua parte a romanului, tratand despre razboi, superflua, daca privim lucrurile epic, este remarcabila prin viziunea personala a luptei.
Campania e conceputa ca un spectacol straniu, apocaliptic, de un tragic grotesc, asemanator cu tablourile primitivilor, narative, hilare, grave. Camil Petrescu este aici un mare prozator. Ridiculizarea eroicului (neconvingatoare) e imprumutata de la Stendhal. Soldatii se ascund sub podete, de frica, trasi de picioare de ofiteri, un ranit cu intestinele scoase afara saluta amical pe un prieten, in culmea zapacelii un plutonier aduna oamenii si le tine un discurs despre patrie.
Oricum, asemenea momente vii dau asupra misterului uman o privire scurta si profunda. In Patul lui Procust preocuparea de metoda e maxima. Oroarea de arta , de compus se condenseaza in pagini ce multora par prolixe, facute din scrisori, comentarii, note, taieturi din jurnale, documente autentice in fine, care dau o impresie unica de traire adevarata . Adevarata izbanda tehnica e de caracter dramatic. Fred Vasilescu, neinvesmantat, in patul Emiliei, actrita mediocra si ex-amanta a sinucisului poet Ladima, citeste scrisorile poetului oferite de Emilia, care comenteaza din cand in cand lectura. Este aici un joc subtil, aproape genial, de a parte teatral, fiecare comentand cu ochiul catre cititor faptul si dovedind disparitatea punctelor de vedere.
Iar din toate aceste glasuri (glasul din scrisoare, comentariul lui Fred, comentariul Emiliei) se desprinde pe incetul o turburatoare drama, aceea a lui Ladima, gazetar onest si fara noroc in dragoste, iubind o femeie plata si ramanand neinteles.
Astfel Ladima se zbate, in scrisoare, sa faca buna atmosfera in presa Emiliei ca actrita, Emilia aminteste tare de creatia ei si de invidia colegilor, iar Fred isi aduce aminte, tinand-o in brate, de insuficienta ei artistica.
Inainte de a scrie acest roman, Camil Petrescu compuse teatru, care avu succese si reversuri, deopotriva motivate. Suflete tari ar dori sa demonstreze spectatorului cult ca sunt unele situatii asa de inerente vietii, incat poti intra in ele fara a plagia cartile ce le ilustreaza. Andrei Pietraru procedeaza fata de Ioana, fiica boierului Mateiu Boiu, cam la fel ca Julien Sorel, fara a fi citit
Le rouge et le noir. Incheierea e patetica. Surprins de Ioana intr o situatie suspecta, Andrei cere sa fie crezut pe baza amenintarii ca se va sinucide, si fiindca Ioana nu crede, eroul se impusca intr-adevar. Maniera de a demonstra un caracter forte. La drept vorbind piesa, foarte merituoasa, repeta idei din Bujorestii lui
Caton Theodorian, nazuinta de a se salva prin progenitura a unui boier. Mioara, aparata cu inversunare de autor, e o piesa slaba, care, misogina si ea, tine sa arate gradul de perversitate al unei femei. Mitica Popescu, comedie putin mai sprintena, se sileste a defini pe bucuresteanul Mitica . Mult mai dinamic e micul Act venetian, repetand in costumatie situatii din Patima rosie. Cellino, soi de Rudy, trece prin sudorile mortii din cauza ferocitatii dragostei Altei, care-si ucide sotul, un fel de Castris, sub ochii lui, spre a evita scena indignarii maritale. Dar cea mai profunda opera este Danton, probabil nereprezentabila din cauza lungimii ei. Piesa e intesata cu paranteze care sunt, luate in sine, excelente portrete si analize ale psihologiei de moment.
Grija autorului e de a stinge melodramatismul firesc al unor eroi de revolutie, de a scoate efecte de umanitate din faptul diurn si din valoarea intrinseca a evenimentelor. Mai ales complexitatea oamenilor Revolutiei, amestecul de fanatism si frica, de ingenuitate si intriga, de mila si ferocitate, este cu atentie studiata. Danton e un burghez bonom, sot bun, politi cian ferm, fara sovairi sentimentale, dispretuind formalismele si paperaseria, suflet suav in intimitate, tata de familie fara puritanism, care trece in chipul cel mai firesc de la pescuit la lupta in Conventie. Totul e plin de adevar sufletesc, de cea mai rara patrundere. Danton apare la inceputul piesei cu servetul la gat, iesind din sufragerie, in aceasta tinuta sunt puse la cale intamplarile istorice ale Revolutiei. Nevasta lui Danton lesina in asteptarea loviturii. Danton, intorcandu-se biruitor, pica de somn si intreaba casnic: Ce-i asta?... De ce nu mi-ati facut patul? In plina incordare ministeriala, el are timp sa-si aduca aminte ca era odata pasionat de Shakespeare si sa rasfoiasca o editie. La Arcis sur I Aube Danton prinde crapi, da sfaturi la bucatarie, joaca trictrac cu un Laboulot. Si in tot acest timp mintea lui, obsedata de Franta, e framantata de vaste probleme.

Lirica de razboi a lui Camil Petrescu cultiva cu virtuozitate apocalipticul. Ea e vizionara si terorista. Razboiul apare monstruos, universal, hotarat de trambiti divine. Coloana e o turma de vite, bordeiul o mare bestie strivita, privelistile sunt crispate, halucinante. Starea de spirit e panda, asteptarea de menta. Poetul a aplicat aceasta plastica si in vederea unei poezii de idei, cu interesante sugestii.

IONEL TEODOREANU
Desi inraurita in chip vadit de Jules Renard, Anghel,
Delavrancea (poate si de Meredith), literatura lirica si imagis tica a lui Ionel Teodoreanu, traind aproape exclusiv din evocarea varstei infantile, ramane foarte personala prin tineretea ei autentica si prin extraordinara memorie a copilariei. Ciclul La
Medeleni organizeaza in forme mai obiective datele din primul volum, Ulita copilariei. Prima parte se intituleaza Hotarul nestatornic, ca spre a sugera indeciziunea sufletului infantil, intrucat copilul se naste fara o constiinta limpede de sine si fara notiunea realului, granitele dintre Eul lui si Non-Eu nefiind inca trase. Copiii n-au caracter si nu pot intra decat intr-o tipologie temperamentala, ale carei doua prime categorii sunt cele doua sexe. In drumul spre diferentiere, ei isi exerciteaza prin joc functiunile de mai tarziu. Dandu-si seama ca e o existenta aparte in univers, Danut incepe sa incerce sentimentul vanitatii, sa aiba gravitatea individului care lupta, orgoliul viril.
El viseaza ca un sultan fura pe Olguta si pe Monica si el le scapa din mainile tiranului, dupa care isprava cele doua fete ingenuncheaza si-i saruta mainile . La fete se contureaza armele feminitatii. Monica e languroasa, plina de sentiment, si se lasa trasa de coade in chipul cel mai ispititor. Olguta, dimpotriva, il distruge pe salbaticul Danut prin buna crestere . Copiii incep a avea simtul demnitatii si pretind a fi crezuti pe cuvantul lor de onoare , capata simtul proprietatii si cu el posesivul ( Ce cauti la mine in odaie? ...), disociaza notiunile si experimen teaza cuvintele, devin didactici, epici. Fetele, mai precoce, anticipeaza prin mimetism viata adulta. Olguta comanda o cafea , are insomnii sau e bine dispusa . O data cu functiile sufletesti se dezvolta trupul. Copiii au pofta de mancare, sunt lacomi si anume voluptati tactile sunt indiciul unei cenestezii sporite. Olguta se suie pe divan si face tumbe, misca degetele de la picior facand mare haz de ele si se bate la talpi. Totdeodata, neajunsi la determinarea universului obiectiv, copiii sunt animisti, confunda realul cu irealul, au spaime surde, teroare de strigoi si de balauri, vise cu aparitii de ingeri si metamorfoze. Danut se teme ca tras de zmeu sa nu se inece in vazduh. In volumul intai metaforele sunt dozate cu sobrietate si apar aproape numai ca sublinieri ale vitalitatii. Zaharul de gheata se prezinta ca cetoasele diamante insirate pe sfoara , din cantalupul taiat ca dintr-o besactea orientala curg siraguri blonde si roscate , zmeul tinut de doi tarani e arestat , sfoara lui curge spre cer , iar cerul toarce inabusit, trenul la orizont e un punct negru, dusmanos ca o gaura de revolver incarcat , clanta usii trantite descarca un foc de pusca, ciorile speriate izbucnesc carbonizand livada si cerul, cu o explozie de negru sonor , ochii Olgutei sunt negri ca doua capete de randunica iesite din cuib . Prin adanca incursiune in sufletul copilaresc, prin atmosfera de fericire si prin prospetimea receptiei, Ulita copilariei si intaiul volum din La Medeleni sunt opere de valoare durabila si adevaratele infaptuiri ale scriitorului. Din prejudecati epice unii au preferat pe celelalte doua urmatoare din La Medeleni, care se intemeiaza, ca si Emile de J. J. Rousseau, pe un program pedagogic de aplicat in cazul lui Danut. De pe acum incep sa supere locvacitatea si bombasticul, clocotul de cuvinte, verbozitatea monstruoasa, prolixitatea. Dar oricum, veselia aceea clamoroasa, sensuala, suava cateodata, mai adese grotesca, e si ea expresia unei faze a copilariei. Portretele temperamentale si fiziologice ale suavei Monica si artemidicei
Olguta domina volumul III printr-o prezenta simpatetica.
De acum incolo productia lui I onel Teodoreanu pierde din importanta prin repetitie, monotonie si perseverenta in niste metode ce devin erori de la o anume limita. Liric prin definitie, romancierul isi alege subiecte pentru care nu poseda nici o aptitudine si cultiva o poezie care apare ieftina, lipsita de propulsiunea tineretii autentice. Incercarile de fantastic sunt cele mai aproape, teoretic vorbind, de mijloacele scriitorului.
To tu si in Turnul Milenei se face abuz de monstruos si lugubru.
Abia Golia cuprinde cateva interesante colori grotesti pe tema unui azil de batrane, supravegheat de un Quasimodo ghebos, span si palid ca scopitii , cu masca morbid mongolica, dominata de o frunte tuguiata, creata , cu maini ca niste labute de liliac , la picioare cu tocuri femeiesti, din cale-afara de inalte . Aci sunt plafoane cu belciuge sinistre si clopotelul are rasunetul acelor clopote care vestesc in Evul mediu trecerea leprosilor . In majoritatea romanelor se descopera doua idei obsedante: fie separatia morala intre Moldova si Muntenia, dand nastere de pilda la conflicte de ordin casnic, fie dreptul la confort sufletesc al barbatului, indeobste scriitor. Bal mascat, Fata din
Zlataust, Craciunul de la Silvestri, Lorelei, Arca lui Noe, Secretul
Anei Florentin, Fundacul Varlamului, Pravale-Baba, Tudor Ceaur
Alcaz, Hai-Diridam nu adauga nimic valabil peste seria La
Medeleni. In ultimul roman gasim totusi gratioase versuri.

C. STERE
Fiind impiedicat de anume considerente sa-si publice memoriile direct, C. Stere (1865 1936) le-a romantat falsificandu-le si partial trivializandu-le intr-o parte din volumele seriei In preajma revolutiei. Totusi insusirile de romancier nu lipseau lui C. Stere. In moduri vetuste, intr-un limbaj cam jurnalistic, cu maniere din Gogol, Dostoievski si Tolstoi, scriitorul dovedeste, cu toata dilatatia verbala, explicabila si prin faptul ca-si dicta romanul, un simt just de viata. Intaiul volum
(Smaragda Theodorovna) este monografia, schematica, a unei familii basarabene de moda veche. Iorgu Rautu din Napadeni, om matur, stangaci, veritabil hobereau, se insoara cu o fata de cincisprezece ani. In casnicie Iorgu se arata intelegator, prea dedat insa actiunii de procreare. Sotia de cincisprezece ani isi incepe lunga cariera materna cu o scurta criza de adaptare in care e pe punctul de a avea o aventura cu un ofiter polon.
Inainte ca aventura sa se prefaca in adulter, Smaragda afla ca un copil ii e pe moarte. Tot fondul ei innascut de bigoterie iese la suprafata, Smaragda se acuza de pacate mortale, devine rece, austera, procreatoare si pruda si pune in subordine toata familia in frunte cu Iorgu Rautu. Subiectul este excelent, mai mult balzacian decat rusesc. Volumele II, III, cu intriga factice, menita a scoate in evidenta educatia democratica a eroului, sunt mai putin atragatoare. In schimb volumul IV ne pune in fata unui extraordinar prozator al geologicului. In zugravirea aglomerarilor umane siberiene, a coloniilor de surghiuniti, a societatii locale, Stere are ceva din siguranta de trasaturi a lui
Gogol. Un sentiment imens de straniu cuprinde pe cititorul european inaintea acelei societati pierdute in solitudine, mimand insa viata occidentala, avand biblioteca si lachei. Tot ce priveste asezarile primitive cu enigmatica lor constitutie instinctuala este de o mare poezie sociologica. Convoiul de lanturasi intrand in satul siberian si cersind in cor, osandirea la moarte de catre mir a unui hot sunt de o maretie crunta. In evocarea privelistii siberiene, C. Stere pune un patos extraordinar. Fara paleta bogata si vocabular afara din comun, el are o infricosare religioasa de geologicul gol. Cel putin trei descriptii, adevarate imnuri ale sublimitatii naturii, sunt de neuitat: taigaua, tundra de-a lungul fluviului Obi, aurora boreala. Paginile par rupte din Atala sau din Il Milione al lui Marco Polo. De la volumul V,
C. Stere se pierde intr-o barfeala cifrata impotriva contem poranilor sai, cazand in cele mai triste platitudini.

GIB MIHAESCU
Care ar fi fost adevaratul aspect al operei lui Gib Mihaescu
(1894 1935) daca scriitorul ar fi trait mai mult e greu de spus. In orice caz Gib Mihaescu nu era un artist si tinuta multora din scrisorile sale e mai degraba mediocra. Izbanda sa in
Rusoaica si partial in Donna Alba se datoreste transcrierii pline a unei obsesii. Toate romanele lui Gib Mihaescu (lirice in substanta lor) trateaza aceeasi apetitie a eroului catre o femeie ideala, inaccesibila. Pentru locotenentul Ragaiac, asezat cu un detasament de paza la Nistru, idealul e rusoaica , femeia indrazneata si intelectuala care poate pica oricand din ceturile scitice. Iliad, un alt ofiter, a prins in maini o rusoaica sublima, desi plina de paraziti, care, gonita de colonel, se ineaca in
Nistru. Epicul este constituit din expeditiile detasamentului in frunte cu ofiterul si atinge senzationalul in episoadele privind manoperele unui contrabandist si erotica misterioasa a femeii sale Niculina. Romanul e condus cu foarte multa abilitate sub raportul enigmei sufletesti a Niculinii, excitand curiozitatea cea mai acuta de a afla atitudinea ei presupusa, lineara. Este de mirare cata miscare epica poate rezulta din date atat de putine.
Asezati pe malul unei ape in fata unui imperiu imens, tacut, cativa barbati infrigurati de dorinta erotica fac expeditii noc turne, pandesc taine banuite, realizeaza intr-un cuvant toate atitudinile barbatesti. In Donna Alba misterul scitic nepenetrabil a fost inlocuit cu aristocratia. Romanul pare pueril si este intr o anumita masura. El este un roman detectivistic, narand complicatele si rabdatoarele metode pe care avocatul Mihai
Aspru le foloseste spre a smulge taina Donnei Alba si in cele din urma dragostea ei. Eroul merge pana acolo incat isi procura niste scrisori crezute compromitatoare pentru eroina, sperand printr-o psihologie a priori, inrudita cu aceea a lui Camil
Petrescu, ca va castiga dreptul la recunostinta. Insa Aspru nu cucereste pe Alba prin tactica insinuarii, ci printr-o brutala posesiune. Romanul este o monografie a mentalitatii virile.
Sensul operei e acesta: un barbat doreste o femeie inabordabila si atunci pozitia cea mai prielnica orgoliului viril este aceea defavorabila din punct de vedere social. Un om de jos intampina dificultate in cucerirea unei aristocrate (cazul din Suflete tari de Camil Petrescu). Aci este dar marea isprava. Eroul nu reprezinta barbatul cum este, ci cum ar voi sa fie. Toata pretinsa detectivistica e mai mult o halucinatie. Gib Mihaescu ar fi voit, ca om pandit de moarte si fara putinta de a trai realmente, sa cucereasca o rusoaica, o printesa, insa numai dupa o desfasurare de forte imense care sa demonstreze virtutile sale. Printesa trebuia salvata din ghearele unei cabale, uimita prin temeritate si talent, prin nobleta de suflet si indrazneala. Numai dupa ce toate aceste piedici presupuse ar fi fost inlaturate, numai atunci inaccesibilul ar fi fost meritat.

Nuvelele lui Gib Mihaescu aduc o atmosfera apasatoare de halucinatie, par si sunt opera unui febricitant.

CEZAR PETRESCU
Mai multa vreme numele lui Cezar Petrescu a fost inconjurat de o stima literara necuvenita, si formula mare romancier i-a fost oferita generos cu un loc alaturi de M. Sadoveanu si L. Re breanu. Dar Cezar Petrescu nu-i decat un manufacturier mo dest, cu meritele sale intr-o literatura inca restransa. Nuvelistica e o varianta jurnalistica si locvace a operei lui Sadoveanu. Primul roman, Intunecare, e o cronica de razboi superficiala, de o anume eleganta ziaristica, dar informa, lunecand pe deasupra realitatii umane spre a se pierde intr-un studiu social, dus pana dupa incheierea pacii. De aci incolo romancierul se straduieste sa studieze societatea romaneasca si omul universal intr-un ciclu de romane, unele de investigatie orizontala , adica sociala, altele de investigatie verticala , adica psihologica. Cezar
Petrescu voieste sa refaca comedia umana a lui Balzac.
Rezultatele nu sunt la inaltimea intentiilor, cu toate ca nu se poate tagadui autorului inventivitatea epica. Simfonia fantas tica trateaza un caz tragic de izbucnire a dementei intr-un ton buf, Calea Victoriei prezinta Sodoma romana, loc de pierzare pentru provinciali, intr-o maniera poliloghica obositoare,
Comoara regelui Dromichet amesteca aventura fantastica arheologica cu tema sociala, continuandu-se in Aurul negru, ratand o figura posibila de Cousin Pons. Oras patriarhal se remarca doar prin cateva usoare schite de poezie provinciala,
Greta Garbo, continuand Baletul mecanic, e un roman-foileton aiuritor, violent senzational, cu o agreabila tipologie caricaturala la inceput. 1907, roman interminabil si neconcludent, ingrozitor de verbios, ramane strivit de Rascoala lui Rebreanu. Romanul lui Eminescu e o romantare jurnalistica, de suprafata, a unei cronologii, in care inventia covarseste cu totul autenticul fara vreun rezultat substantial. La nivel artistic se ridica doua nuvele: Adevarata moarte a lui Guynemer si
Aranca, stima lacurilor, prima un fel de Atlantida, a doua mic
Königsmark, remarcabile prin exoticul stancos si anonim una, prin fantastic sinistru cealalta. Contributia lui Cezar Petrescu nu trebuie neglijata intr-o literatura cu prejudecata tiranica a observatiei. A inchipui indivizii care cauta si descopera comori, care se sacrifica pentru prieteni, intrand la inchisoare, si peregrineaza prin lume, jucand la ruleta si facand asasinate, fete provinciale devenind vamp si intalnind pe Greta Garbo, aventurieri cu stranii si obscure afinitati, este a elibera constiinta creatoare, a o dezlega de tirania realitatii.

CAROL ARDELEANU
Romanele lui Dem. Theodorescu (In cetatea idealului, Sub flamura rosie, Robul) sunt niste cronici jurnalistice. Un roman interesant, cu toate platitudinile, este Diplomatul, Tabacarul si
Actrita de Carol Ardeleanu. E vorba de un diplomat cazut in mizerie si alcoolism din cauza unui scandal. Fata lui, Agata, dupa multe dezamagiri, se casatoreste cu un simplu cizmar.
Degradarea lui Salceanu, in care mai licaresc semne de nobleta umana, e de sursa dostoievskiana, dupa cum virtutea proletara e din psihologia eroilor lui Gorki. Indeobste literatura lui Carol
Ardeleanu se caracterizeaza prin simpatie pentru umili, prin bizarerie epica dusa pana la fantomatic si grotesc si printr-un realism exterior. Autorul studiaza mediile la fata locului, minele, delta, casele de prostitutie, aducand o documentare de ordin pitoresc. Am ucis pe Dumnezeu are pretentia, ca si Crima si pedeapsa, de a analiza cainta produsa de o crima, facuta din motive mistice. Viermii pamantului prezinta insuficient dramele miniere (Diplomatul, Tabacarul si Actrita evoca tabacariile),
Pescarii da amanunte asupra vietii pescaresti.
AL. O. TEODOREANU
Hronicul mascariciului Valatuc e o pastisa in felul balzacienelor Contes drolatiques sustinuta pe o mare capaci tate de a face joyeusetés . Al. O. Teodoreanu trateaza cazuri de stricaciune si de amabila ticalosie de la inceputul secolului
XIX in limba mai veche a lui Niculce. Contrafacerea nu e sa vanta, dar fiindca autorul e moldovean are o savoare lingvistica fireasca. Nuvelele sunt niste divagatii in scopul de a se dovedi indemanarea verbala, nodul lor vital fiind de obicei un calambur enorm ori o vorba memorabila. Veselia este uneori extrava ganta. Izbeste intre altele snobismul gastronomic si oenologic, mai mult nominal. Toader Zippa vine din strainatate cu o intreaga pivnita pe roate , adica cu 101 antale, 39 butoaie mai mici, 317 balerci si mai multe mii de sticle, precum si cu un pivnicer (Jocaste), un maitre d hotel (Antoine), un sef bucatar (Robert), cu doua ajutoare (Philippe si Roger) si un camerier (Go). Eroii mananca dupa subtile socoteli de pricepatori in gastronomie si vinaturi, cautand sa evite orice vulgaritate a gustului. Paginile sunt pline de dizertatii asupra bunelor mancari si bauturi. Deliciile acestei literaturi apartin ordinii fonetice si cu greu un neinitiat ar gusta burlesca intamplare a lui Constantin
Zippa, crescator de cai pur-sange, caruia iapa nu i-a facut nici harmasaras , nici iepusoara , ci catar. In Neobositulu Kostakelu tot umorul consta in contrafacerea stilului niculcian pentru o materie mult mai putin serioasa, ca aceea a ispravilor gimnastice ale lui Kostakelu la stare de betie. Multe din schite reprezinta o intinerire a prozei lui Caragiale, fara ocolirea ecourilor marelui prozator. Un aer mai slobod de strengarie salveaza aceste productii de primejdia neoriginalitatii. Eseistica lui Al. O. Teodoreanu (Tamaie si otrava) e departe de-a trai din justeta critica. Ea e opera de umoare, aci neagra, mahmura, aci vesela, si criticile sunt niste monoloage in care autorul nu se ia in serios. Ca un stralucit exemplu al usurintei de a oscila de la serios la comic si chiar la funambulesc, fara falsitate, e cuvantul de intampinare rostit catre principesa Ileana, in care se dovedeste ca Triunghiul albastru e un cerc al carui centru e domnita. Sadovenist, Al. O. Teodoreanu s-a dedicat cu ardoare cronicii gastronomice, alcatuind chiar lista de bucate a Hanului Ancutei (tentativa de pivnita pentru rafinati), precum si Pravila in care se spune ca Iertat este fiecarui sa bea cat il tine punga si boiul sau, numai cat pre vecin si tovarasi de ospat sa nu supere.
Altfel se va certa . Versurile sunt simboliste, iar o parte (Cantece de ospiciu) un joc pur, cu efecte comice, pe baza insanitatilor alienatilor, exemplu aceasta parodie dupa Jean Richepin:
Tralalali, tralalala,
Am mai ucis un gardian.
Tralalali, tralalala,
Acum sunt liber castelan.

LUCIA MANTU
Lucia Mantu caragializeaza si ea in miniaturi , instantanee , scotand din barocul adreselor oficiale si al anonimelor, folosit cu o discretie feminina, mici observatiuni de psihologie provinciala, adesea delicate. Cucoana Olimpia e un soi de monografie a existentei unei gospodine ducand o viata stereotipa (deretecat, tabieturi, sindrofii, joc de carti, auditia aceleiasi melodii la minaveta). Punctul de plecare este in
Garleanu si Bassarabescu.
DAMIAN STANOIU
Fiindca sunt inveselitoare, nuvelele si romanele ex calugarului Damian Stanoiu par unora numai satirice si lipsite de spiritualitate. In realitate scriitorul ne infatiseaza fiinte simple, cu o vie temere de damnare, cu o capacitate de pacatuire cu totul ingereasca. Calugarii combat pe Necuratul pentru ispite puerile ce zugravesc marginirea ideii lor de lume, ispite frecvente la copii, printre care cea mai de seama lacomia.
Parintelui Ghedeon diavolul i se infatiseaza in chip de macaroane bine rumenite, aproape tuturor in chip alimentar, sub forma unui butoias de vin, a unei bucati de pastrama sau a unui carnat. Pacatul lui consta intr-o supraalimentatie excesiva si in cautarea unui confort destul de rudimentar ca acela al atarnarii picioarelor intr-un lat de franghie, Dumnezeu insa isi manifesta supararea in chip de piatra la ficat si parintele se intoarce la manastirea unde se consuma bors de cartofi necuratiti, in prada celei mai lirice dispozitii expiatorii. Pluteste peste aceste nuvele rasul bland din Floricelele Sfantului Francisc, in care calugarii fac, din inocenta, ispravi grotesti. Scena in care Ghervasie, napadit de jivinele infometate (obligate de el sa posteasca), le citeste din predicile sfantului Doroftei e de un umor franciscan. In legendele ascetilor diavolul combate mai vartos pe cei indarjiti pe calea binelui. Aci Necuratul se intrupeaza in alimente nevinovate, peste de balta, stiuca, biban, platica. Dar totdeodata izbanda ascetului e cu atat mai mare si mai parfumata de sfintenie cu cat ispita a fost mai grozava. De aceea Ghervasie, in traditia patrologica, provoaca fatis duhul raului, punandu-si inainte mancari ispititoare, pentru a sili pe ticalosul de pantec sa treaca prin toate sudorile iadului . Limba scriitorului e savuroasa si savanta, caci are cultura intemeiata pe Biblie si pe Vietile sfintilor, cultura nu de simple lecturi ci de exercitiu zilnic.
Cealalta literatura cu motive profane e vulgara si regretabila.

GH. BRAESCU
Continuand pe Tony Bacalbasa, Gh. Braescu evoca, cu un talent superior, viata cazona, bizuindu-se pe observarea si pe cat cu putinta ingrosarea mecanizarilor sufletesti. Noul Mos Teaca este si el de o ignoranta crasa, facil infatuat, laudaros, biurocratic, artagos, crunt.
In comportarea eroilor se disting clar trei momente: impietrirea de tagma, simplitatea omului mediocru si micul gest individual. Colonelul din A cazut Turtucaia!... simbolizeaza un fel posibil de adaptare, care consta in a evita orice initiativa: bine cu toata lumea, asculta pe toti, nu contrazicea pe nimeni si mai ales nu da nici un ordin . Anchilozati de rutina, lipsiti de privire asupra universului, cazonii ridica niste meschine indemanari de instructie la rangul de izbanzi ale spiritului.
Asta le da o ingamfare naiva, care cade in cursa la cea mai plata adulatie. Cutare colonel s-a pietrificat in legea progresului si si-a facut o oratorie didactica bufona invariabila:
...Domnilor... din doua lucruri unul: ori eu sunt nepriceput si atunci luati-ma de gat, scuturati-ma, strigati-mi: ho! destul, opreste-te! da-te jos, nebunule! nu meriti sa stai unde ai ajuns...
Ori d-voastra nu va faceti datoria si atunci am eu dreptul sa va scutur si sa va strig: Urmati legea progresului, pentru
Dumnezeu!...
Plin de verva in tot ce tine de observarea automatismului cazon,
Gh. Braescu e sovaitor in alte domenii. Mijloacele artistice (cand nu e vorba de justeta transcrierii dialogului) ii lipsesc. De asemeni romanul nu-i izbuteste. Autorul intelege sa-l compuna din aceleasi stenograme. Gh. Braescu a scris si foarte simpatice Amintiri in care reexamineaza cu bonomie strengariile copilariei sale.
I. I. MIRONESCU
Sfortandu-se a copia fonetic limbajul eroilor, I. I. Mironescu
(1883 1939) surprinde prin relativa vulgaritate a prozei lui, fenomen rar la moldoveni. Scriitorul umfla dupa maniera
Patrascanu peripetiile, transformandu-le in bufonerii. Astfel Tulie
Radu Teaca, baci din Bretcu, calatorind la Viena ca sa-si vada feciorii, comite enorme boroboate si se-ntoarce fara a-si fi atins scopul. Teatralizarea Amintirilor lui Creanga (Catihetii de la
Humulesti) e concurata de geniul, el insusi dramatic, al humulesteanului.

VICTOR ION POPA
Un bun roman, curat, epic, aproape politist, este Velerim si
Veler Doamne de Victor Ion Popa (1895 1946), tratand despre fuga de fiara incoltita a lui Manlache Plesa, care, fost ocnas, se teme, cu prilejul unei crime de care e nevinovat, sa nu fie tras la raspundere tot el. Plesa nu se lasa pana ce nu prinde pe adevaratul criminal si numai atunci iese la iveala. Tema e scumpa nuvelistilor dinaintea razboiului: omul simplu intrat in mrejele justitiei. Din aceasta viziune lirica scriitorul a scos un roman solid, obiectiv.

Alte romane insa descopera un gongorism deplorabil, o pornire baroca spre fraza poetica si colorata. Sfarleaza cu fofeaza, Maistorasul Aurel, ucenicul lui Dumnezeu cultiva frazeologia navalnica a lui Cezar Petrescu.
G. M. VLADESCU
G. M. Vladescu coloreaza umanitaristic vechea nuvelistica a fiintelor singuratice. Menuetul e un studiu al mediului pro vincial. Orasul nu da nici o importanta doamnei Angelica
Manolache, pana in ziua cand afla ca fiul ei a ajuns un mare muzicant. Interesul scade din nou cand compozitorul nu mai da semne de viata. Intr-adevar el a murit si printr-o pioasa atentie intretine postum iluziile mamei sale. Romanul are aspecte de grotesc si e de fapt o comedie patetica, remarcabila prin stilul repezit, febril. Moartea fratelui meu merge pe cai foarte intortocheate la teza ca trebuie sa indeplinesti binele, chiar omorandu-ti fratele! Adica aproapele. Romanul e anti militarist. Nucu, ofiter roman, fiu al unui maior roman si al unei mame germane, pe deasupra dar a ingustimilor nationale, este osandit la moarte pentru tradare, fiindca scapase din mainile soldatilor pe un batran tata neamt care isi cauta fiul mort intr o padure. Ca sa usureze chinurile condamnatului, Lucu, amicul sau, il minte ca a fost gratiat, apoi il impusca prin surprindere.

AURELIU CORNEA
Vagabond, fost lucrator prin fabrici de metalurgie si tabacarie in Franta, actor ambulant, Aureliu Cornea promitea sa fie un fel de Maxim Gorki al nostru. Spiritul sau de observatie se coboara sub conturul general al lucrurilor, pentru a mari disproportionat amanuntul. Miscarea sufleteasca e dedusa din insangerarea vinisoarelor ochilor, din scurta furtuna a perilor de pe obraz, din deplasarea muta a muschilor faciali. In acest fel realismul se adanceste, sub proportia normala a verosimilului, pana la fantastic si suprarealist. Saraha este expunerea unei lupte intre doua forte: prudenta carturaresei
Saraha si rautatea multiforma a vecinilor. Chiriasa unguroaica din curte si-a pus copilul in geam sa spuna clientilor carturaresei ca Saraha nu e acasa. Carturareasa reactioneaza verbal (invec tive, insulte). Chiriasa strica soneria de la poarta. Saraha pune in geam un bilet: Sunati, sunt acasa . Unguroaica strica haznaua spre a impiedica pe clienti prin inundarea curtii si ameninta ca va da foc casei. Saraha desparte curtea in doua cu un gard, izoland pe unguroaica, si face o ferestruica inspre curte spre a spiona. Vecina scrie pe gard: Nu sunt acasa .
Saraha vopseste gardul cu pacura. Unguroaica scrie atunci cu creta. Saraha trece in sfarsit la ostilitati si ia de par pe vecina.
Amenintata cu toporul, carturareasa innebuneste si e internata la un ospiciu. Intuneric este o admirabila analiza a aurei epileptice.

TEODOR SCORTESCU
O singura gratioasa nuvela cu subiect de comedie, Popi, face din Teodor Scortescu un autor vrednic de retinut. Aci se zugraveste, fara caricatura, volubilitarea, orgoliul afectat, cumulul de profesii disparate, inteligenta vie si cabotinismul mediteraneanului din Levant. Un tanar roman e trimis la Atena cu o misiune bancara tocmai cand guvernul Gunaris cade si
Grecia e divizata in constantinisti si venizelisti. El face cunostinta cu o tanara divortata Popi, care e regalista infocata, in conflict adesea cu familia ei in care se afla si venizelisti, si e pilotat de
Spyros, un fel de chelner demn, cu calitati deosebite si cu mari insusiri muzicale. Popi primeste dragostea romanului, dar, meridionala, ar voi ca dansul sa-i faca demonstratii romantice, sa-i cante. Lipsit de darul melic, romanul isi constituie din Spyros un fel de Cyrano. Dar grecul s-a indragostit de Popi si intelege sa lucreze pe cont propriu, iar intr-o tara de milenar democrat ism izbanda lui e apropiata, cand inteligenta romanului gaseste un punct psihologic vulnerabil. Spyros e crunt venizelist si romanul il provoaca in fata femeii: Recunosc... ca acest infocat regalist a fost mai tare ca mine! Indignat, grecul protesteaza: Eu, regalist?... Traiasca Venizelos! Cu el e toata
Grecia! Popi, constantinista fanatica, dezgustata de politica lui Spyros, cade in bratele romanului.
F. ADERCA
F. Aderca e un umorist impenetrabil, plin de sarcasm. Punctul sau de vedere e umanitar, internationalist. Emotia e inlocuita cu senzatia. Astfel in Gradinarii (Femeia cu carnea alba) se propun cateva experiente sexuale. Iubirile, in care femeia ia totdeauna initiativa, se infaptuiesc in medii si conditii variate: o fata de taran de vreo 12 ani se lasa sarutata de caprarul Aurel intr-un sopron, printre coceni; o alta dragoste, cu o tanara nevasta, bulgarca, se realizeaza printre mormane de verze, in apropierea a doua copile moarte, ciopartite de porci; a treia experienta se face cu o codana rosie , printre caini latratori, pe ardei, si in spaima de a fi surprinsi; a patra, printre morcovi, cu o vadana care nu suporta casatoria decat cu libertatea diversiunii erotice. In alte cazuri stimulente erotice sunt ceapa, prazul. In Omul descompus femeia erotica e tuberculoasa. Senzual si tendentios, F. Aderca e impiedicat de aceste note sa izbuteasca in roman. Desi cu excelente pagini de evocare a campaniei pentru intregire, romanul 1916 esueaza in tezism. Aventurile d-lui Ionel
Lacusta-Termidor duc sarcasmul pana la bizarerie. Mai fericit este basmul viitorist Orasele inecate, utopic, dar cu miraculos masinist in stilul Wells. Un operator cinematografic din Bucurestii anului 5000 viseaza o omenire refugiata in fundul oceanului unui pamant in racire. Sunt pagini fabuloase ca acele din
Simplicissimus al lui Grimmelshausen despre Mare del Zur. Flora, fauna, starea sanitara a acestei lumi e descrisa cu multa fantezie si ingeniozitate plastica, la care se adauga un umor englezesc fara cute, facut din enormitati. Lui Pi, mort, i se face o injectie cu marmorificare neagra, care-l preface de-a dreptul in statuie, apoi e dat la slefuit.
F. Aderca a scris si poezii, remarcabile prin sugestii, indeobste venerice . Citata cu precadere este Medievala:
Pasiunea mea e un calugar medieval
Cu o sutana lunga
Si neagra, la calcaie sa-i ajunga,
Si la gat o cruce de opal.
Adevarata originalitate sta in a fi intuit inaintea lui I. Barbu o poezie panteistica, rece, carbonica, evocatoare a fortelor geologice, de a fi compus privind prin lentile negre madrigale astronomice si a fi indreptat imnuri catre minerale .
Cuarturi, carbuni, ametiste, forme amorfe de roca; forme artiste sub care estetica sufoca.

I. PELTZ
Dupa o lunga activitate obscura, I. Peltz s-a facut in Calea
Vacaresti si Foc in Hanul cu tei evocatorul evreimii din Bucuresti, determinand in chipul acesta si o varietate de mahala romaneasca, intransplantabila. Lumea lui Peltz, vazuta mai mult sociologic, e alcatuita din mici negustori stabili ori ambulanti, din prostituate, actori de balci, oameni fara capatai in cautarea unui rost. Notele lor tipice sunt o nostalgie de prosperitate, personificata indeosebi in America, si intr-o stare de nevroza si anemie atavica, atingand mai cu seama viscerele si deci indi rect sistemul nervos, de unde o exagerare a mizeriei si frica.
Romanele sunt monografii de cartier si intereseaza mai ales prin aspectul colectiv. Astfel in Calea Vacaresti Leia este bunica, traind succesiv pe langa fiii si nepotii sai. Fiica ei, Esther, se extenueaza lucrand la masina de cusut si moare canceroasa.
Un alt fiu, Paul, plasator de articole de ocazie, moare de epilepsie. Morit are nostalgia Americii si intr-o buna zi si porneste, escortat la gara, elegiac, de toata familia. Nostalgia lui Rubin, pensular, e mai modesta. El vrea sa deschida o sala de dans . La Ficu, fiul Estherei, starea bolnavicioasa rasiala se manifesta printr-o mare si anxioasa iubire filiala, printr-un sen timentalism timid. Toate aceste aspecte ale vietii ebraice sunt centrate in cateva evenimente sociale, deces, nunta, reuniuni confesionale, pline de originalitate pentru cine nu cunoaste de aproape viata evreie si in orice caz indeajuns de ridicate la o idee unica spre a depasi documentul. In Foc in Hanul cu tei tratarea caracterologica e mai accentuata. Micu Braun e un cuceritor, un fel de bancher balzacian, care speculeaza un mare han sordid, azil al epavelor evreie, si asigura pe mari sume
Hanul cu tei in scopul de a-i da foc. Insa Hanul cu tei e incendiat cand nu mai era asigurat, provocand ruina si moartea lui Micu.
Celelalte romane nu mai desteapta acelasi interes.

URY BENADOR
Incercarea mai erudita a lui Ury Benador de a ne da o icoana a lumii evreiesti moderne (Ghetto veac XX) nu-i ajutata de puterea observatiei. In schimb Subiect banal e o buna nuvela pe tema clasica a gelosului care inlesneste caderea femeii din sete de certitudine, cu aceasta nota noua ca eroul, muzicantul
Ludwig Holdengraeber, e un evreu, deci un individ rasial neurastenic, banuitor si analitic.
ION CALUGARU
Ion Calugaru se ocupa cu evreimea din Moldova de sus in stare aproape taraneasca (cotiugari, morari, hamali, birjari, sacagii, oieri, copii noinari, babe limbute). Hahamii, ceausii de sinagoga, baiasii de la feredeie si croitorii nu izbutesc sa strice imaginea de sat autohton. Numai lumanarile ce se zaresc prin case din ulitele pe care trec domoale vitele, batranii perciunati intorcandu-se de la sinagoga cu ceaslovul subsuoara, aluziile tuturor la vremurile biblice dau putinta ochilor sa distinga o alta rasa. In Copilaria unui netrebnic, vasta pictura a aceleiasi evreimi in tonurile umbrite ale lui
Rembrandt si Grigorescu, scriitorul zugraveste in tablouri trase de o pensula sigura evenimentele fundamentale ale vietii: nastere, logodna, nunta, moarte, sinagoga ale carei mucuri le strange de afara crestinul Mihalache, scoala pe fereastra careia vaca vara capul.
I. LUDO
Mesia poate sa astepte de I. Ludo pune in termeni foarte spirituali strania problema a evreilor care nu se simt bine in tara si n-au totusi nici o atractie pentru Palestina, unde de altfel convorbirea intre un evreu excursionist si unul local se desfasura in chipul cel mai neprevazut ostil.
ROMULUS DIANU
Romanele lui Romulus Dianu (Nopti la Ada-Kaleh, Adorata) sunt scrieri de magazin ilustrat, croite si inseilate rapid, dar cu tehnica franceza si un anume umor blazat care le pune adesea asupra industriei lui Cezar Petrescu.

SERGIU DAN
Inrudita e si manufactura lui Sergiu Dan (Arsenic, Surorile
Veniamin), cu ceva mai multa semnificatie psihologica. In Ar senic, bunaoara, un urias boxer pare capabil de a face fapte groaznice din gelozie pentru sotia sa, o proprietara de bar, si in realitate se resemneaza la niste tranzactii profitabile. Unde incepe noaptea propune documente din viata evreiasca a ultimilor ani.
DRAGOS PROTOPOPESCU
Nuvelele anglicizantului Dragos Protopopescu cultiva umorul absurd al lui Mark Twain si-si plimba eroii romani pe intreg teritoriul imperiului britanic. In realitate avem de a face cu o varianta mai inrudita a miticismului minulescian. Un roman, de exemplu, iritat de a nu prinde randul la barbier de Craciun, taie beregata mesterului, intrand astfel la ocna, unde toti sunt rasi complet .