Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
POPORANISMUL
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 
x3y22yx
1. MISCAREA IDEOLOGICA
Evenimentul literar. Pentru a ajunge la obarsia „poporanismu lui“, fara a recurge la istoria literaturii ruse, trebue sa ne raportam la articolele lui C. Stere din ziarul socialistilor ieseni Evenimentul literar, aparut la 20 dec. 1893, din care vom reproduce cateva randuri:
„Poporanismul e mai mult un sentiment general, o atmosfera, cum am zis, intelectuala si emotionala, decat o doctrina si un ideal hotarat; analizandu-l, putem scoate din el urmatoarele elemente constitutive: iubirea nemarginita pentru popor — sub care se-nte lege totalitatea concreta a maselor muncitoare si producatoare
— apararea devotata a intereselor lui, lucrarea entuziasta si since ra spre a-l ridica in inaltimea unui factor social si cultural constient si neatarnat; iar ca substrat teoretic putem arata ideea: 1) ca poporul numai el singur are dreptate, ca el e vesnic martir, veacuri intregi a muncit, si-a varsat sangele sau pentru a ridica, pe umere le sale, intreaga cladire sociala si 2) ca toate paturile superpuse au, din pricina aceasta, fata cu poporul, o datorie atat de mare ca daca ar dori sincer s-o plateasca, n-ar putea cu toate jertfele, cu tot devotamentul si abnegatia lor sa plateasca macar procentele“1 .
Nefiind critic, ci profet, C. Stere n-a mai revenit asupra ideilor si a lasat lui G. Ibraileanu sarcina de a le explica si de a le aplica la cazuri concrete.
1 Evenimentul literar, nr. 13.
Curentul nou. Doisprezece ani dupa disparitia Evenimentului literar (disparut la 24 octombrie 1894), o parte din ideile poporanis te, cu deosebire politice, si fara „datoria“ mistica a intelectualilor fata de clasele proletare, idei venite pe calea istorismului eminescian si nu a socialismului cumintit, au prins corp in miscarea samanato rista: se intelege deci de la sine nemultumirea ideologilor de la
Evenimentul literar de a se vedea, astfel, „despoiati“ si „deformati“ si graba cu care s-au folosit de aparitia Curentului nou (1905) — pentru a lupta impotriva samanatorismului. In articolul Poporanis mul, G. Ibraileanu sustinea ca „poporanismul“ nu e inventia Sama natorului, ci ca, propovaduit de M. Kogalniceanu la 1840 si de Alecu




Russo, realizat in parte prin culegerea poeziilor populare, a fost axa cugetarii revistei Contemporanul (1882) si a grupului de la
Eveni mentul literar (1893), compus din C. Stere, G. Ibraileanu,
Raicu-Rion etc.; reactionar si junimist, poporanismul samanatorist s-a folosit insa de taranime numai ca de un material pitoresc.
Viata romaneasca. Formularea doctrinei poporaniste in mod ceva mai concret si cu intentia de a impune literaturii romane o directiva precisa, in orice caz de a-ndrepta fortele literare intr-un spirit comun, nu s-a infaptuit decat prin aparitia Vietii romanesti, in martie 1906. Poporanismul pleaca, fireste, tot de la confuzia etnicului cu esteticul, adaugand si obligatia scriitorului de a arata o atitudine de simpatie fata de popor. Lipsa de valoare estetica a acestei „atidudini“ n-a scapat insa nici poporanistilor; afirmata darz, teoretic si practic, in faza prepoporanista, prin atacuri aduse unor scriitori banuiti de a preamari „lipitorile satului“ sau de a nu avea simpatie fata de taranime; devenita ceva mai vaga in programul Vietii romanesti, atitudinea s-a redus apoi in practica aproape la nimic.
Din chiar primul numar al Vietii romanesti gasim insa afirmatia, principiului artei nationale si a „specificului national“, punctul de rezistenta al poporanismului si consecventa lui cea mai temeini ca; afirmat in primul numar, „specificul national“ era sustinut cu aceeasi perseverenta si dupa douazeci de ani.
Teoria „specificului national“ reprezinta un loc comun, exis tent la toti scriitorii de mai inainte, la Kogalniceanu ca si la
Maiorescu, la N. Iorga ca si la cei mai noi teoreticieni ai autono miei artei. Originalitatea poporanismului a constat doar in a-i fi dat o aplicatie curenta si limitativa si in a o fi folosit apoi ca o arma impotriva „poeziei noi“; si sub aceasta forma gasim in popo ranism o atitudine potrivnica evolutiei literaturii romane spre au tonomia esteticului.
Daca prin revendicarile sale sociale poporanismul a avut un caracter democratic, in materie economica si literara a reprezen tat, ca si samanatorismul dealtfel, o miscare reactionara: a lega literatura unei tari, in plina revolutie burgeza, de clasa cea mai inapoiata sub raportul civilizatiei inseamna a lucra impotriva mer sului normal. Nu e vorba de dreptul legitim la expresie estetica a sufletului rural, ci de ideologia propusa in jurul unei astfel de lite raturi cu tendinte reactionare. Oricare ar fi talentul unor scriitori poporanisti, ceea ce domina e sensul dezvoltarii artistice si nu oamenii. Intorcand spatele oraselor pentru a se uita numai la sate, poporanismul reprezinta ultima manifestare din seria destul de lunga a manifestarilor reactionare moldovenesti.
Lipsa de consistenta a doctrinei „poporaniste“ sub raportul lite rar trebuie insa despartita de valoarea revistei Viata romaneasca.
Publicatia ieseana a stiut sa se organizeze si sa devina cea mai buna revista a acestui patrar de veac, mentinandu-se in seria marilor noastre reviste culturale: Dacia literara, Propasirea,
Romania literara, Convorbiri literare, toate moldovenesti. Daca poporanismul doctrinar nu s-a tradus prin aparitia unei literaturi poporaniste apreciabile, ceea ce arata lipsa de valoare creatoare a teoriilor, revista ieseana a contribuit la dezvoltarea literaturii romane si prin inmanuncherea multor forte literare si prin rele varea catorva talente noi.
Cu reaparitia Vietii romanesti dupa razboi, in urma unei cari ere de aproape 26 ani (1894—1920), „poporanismul“ a fost ingro pat de insisi autorii lui sub cuvant ca reformele agrare s-au impli nit. O miscare literara ce-si considera misiunea terminata la crearea unor noi conditii de viata sociala se pune dincolo de cadre le literare.
2. CRITICA POPORANISTA
C. Stere. C. Stere a fost numai profetul si intemeietorul teoretic al poporanismului. De doua ori s-a scoborat doar la practica pentru a-si exemplifica teoriile: cu ocazia Baladelor si idilelor lui Cosbuc si a Poeziilor lui Octavian Goga, intr-un comentariu generos si bombastic, in nici o legatura cu critica literara propriu-zisa1.
G. Ibraileanu. Ca si critica samanatorista, critica lui G. Ibrailea nu pleaca de la aceeasi confuzie principiala a eticului si etnicului cu esteticul. La N. Iorga confuzia nu se face insa pe baza unei teorii, ci a unei necesitati nationale momentane: in conceptia nationalismului samanatorist, literatura era integrata ca un ele ment activ si moralizator; pornita de la popor si indreptata spre dansul, ea avea functia de a-l inalta sufleteste si de a lucra la soli daritatea nationala si la unitatea culrurii. Nu tot astfel se prezin ta confuzia la G. Ibraileanu: pusa pe pretinse baze estetice, criti ca lui G. Ibraileanu a continuat intru tot, desi fara amploare teo retica, critica lui C. Dobrogeanu-Gherea, asezandu-si punctul de reazam in atitudinea scriitorului fata de viata si de lume, desi sin gura atitudinea estetic interesanta se circumscrie numai in estetic si nu in alte domenii.
Dupa parasirea partiala si tacita a „datoriei“, a „atitudinii“ si a originii obligator rurale a scriitorilor despre care am pomenit, criti 1 C. Stere, In literatura, Iasi, 1921. ca poporanista s-a concentrat asupra specificului national ca asu pra unui teren propriu, cu toate ca pe terenul recunoasterii unor caractere anumite ale literaturii romane se intalnesc, intr-o masura oarecare, aproape toti criticii: determinata, in parte, de ereditate si de intreaga ambianta cosmica si morala, e cu neputinta ca struc tura sufleteasca a scriitorului sa nu aiba si unele puncte comune de psihologie etnica. Importanta nu este insa recunoasterea princi piala a acestor caractere specifice, ci, pe de o parte, modalitatea inregistrarii lor, iar pe de alta, valoarea ce le-o acordam sub raportul categoriei estetice.


Problema „specificului national“ a fost cu atat mai rau pusa, cu cat poporanismul a stramutat-o din planul etnicului in cel al esteticului. Iata, de pilda, ce ne spune criticul:
„Cei mai talentati scriitori coincid de cele mai multe ori cu cei mai nationali“1. Sau: „se poate spune ca dintre doi scriitori, de un egal talent nativ, acela va fi mai mare, in opera caruia se va simti mai puternic sufletul poporului si se vor oglindi mai bogat si mai bine realitatile nationale“.
Discutia in jurul unor astfel de afirmatii e inutila, intrucat, chiar daca am admite ca in scriitorii mari se oglindesc mai bine sufletul poporului si realitatile nationale, constatarea nu reprezinta si vreo indicatie asupra problemei talentului; importanta ei n-ar incepe decat din momentul in care am admite implicarea talentului in prezenta specificului national, implicare nesustinuta de nimeni.
Daca prezenta elementului specific nu afirma si prezenta talentu lui, mai ramane posibilitatea ca lipsa lui sa constituie dovada lipsei de talent: e tocmai propozitia pe temeiul careia G. Ibraileanu a luat atitudine impotriva poeziei noi.
Din aceeasi exagerare, prin spirit de sistem, si din generaliza rea unui loc comun, purcede si Spiritul critic in cultura romaneasca, stidiul lui cel mai consistent, deoarece nu se ocupa de chestiuni
1 G. Ibraileanu, Caracterul specific national in literatura, in Viata roma neasca, no. 11, 1922, XIV. literare, ci de probleme culturale si sociale. Lipsa de initiativa a
Moldovei in revolutia sociala a poporului nostru, fenomen observat de mult si cu bucurie de Eminescu, si de altii, a fost reluat de criticul iesan pentru a-l dezvolta si a-i da un caracter sistematic.
In realitate, in problema criticismului cultural moldovenesc nu trebuie amestecata si atitudinea scriitorilor moldoveni (Negruzzi,
Alecu Russo, Kogalniceanu, Alecsandri) fata de limba: lupta impo triva rationalismului filologic trebuie explicata numai prin talent, deoarece nu artistii, cu simtul continuitatii istorice, au creat siste mele rationaliste, ci filologii profesionali, care privesc limba ca un produs logic. Numai din imperativul talentului si din simtul unei limbi considerate ca o realitate vie, si nu teoretica, au dus, asadar, scriitori ca Russo si Alecsandri lupta impotriva rationalis mului, dupa cum au dus-o si Ion Ghica sau Odobescu in Muntenia si, in definitiv, prin respingere, toti scriitorii de talent, fara deosebi re de regiune. Tot asa si in problema criticismului cultural, observatiile sporadice ale lui Negruzzi, Russo sau Alecsandri nu pot fi privite ca fenomene exclusiv moldovenesti, intrucat le gasim aproape in termeni identici la Eliade sau la Ion Ghica, iar in litera tura, sub forma satirei sau a regretului trecutului, gasim o critica aspra a revolutiei noastre sociale si culturale la multi scriitori munteni, ca, de pilda, la Caragiale sau la I. Al. Bratescu-Voinesti.
Daca-i mai evident in literatura moldoveneasca, faptul se datoreste superioritatii acestei literaturi. Caracteristica este numai prezenta unei critici mai sistematice si mai organizate in Moldova, precum si prezenta unor personalitati mai puternice si a unor reviste in jurul carora s-au grupat scoli literare si partide politice cu un carac ter de reactiune impotriva liberalismului muntean — si acest lucru nu trebuie atat explicat prin lipsa unor clase mijlocii in Moldova, ci prin existenta unui temperament moldovenesc, contemplativ, traditionalist, care, in domeniul creatiunii poetice, s-a ridicat la cea mai inalta expresie artistica, pe cand in domeniul vietii politice si economice a ramas intr-o vadita inferioritate. Acestui tempera ment i se datoreste rolul pasiv si mai mult critic al Moldovei in procesul prefacerilor ce aveau sa ne scoata din plin ev mediu pe taramul vietii contemporane. In aceste cadre limitative trebuia asezat Spiritul critic in cultura romaneasca.
Cu preocupari etice si sociale, ce putea cauta G. Ibraileanu in literatura decat tot consideratii morale si sociale, — singurele, dealtfel, ce ofera un teren mai solid? El s-a ocupat deci de: atitudi ne, datorie, selectare, specific national, provenienta sociala a scrii torilor, psihologia de clasa sociala, iar in materie de critica literara propriu-zisa s-a dedat exclusiv analizei de ordin didactic: a trans format versurile in proza, a studiat metaforele, a cercetat atent
„sentimentul naturii“ sau „sentimentul mortii“, a urmarit compara tiile, a cantarit „insusirile eminente“ ale scriitorilor, de obicei ai revistei, ori diversele lor procedee; totul in spirit partizan, intr-o dialectica familiara pana la vulgaritate si fara nici o finete de sensi bilitate estetica si de expresie literara1.
H. Sanielevici. Al doilea critic poporanist, cu intermitente dusmanoase, e H. Sanielevici, a carui activitate a inceput la Noua revista romana prin exaltarea povestitorilor ardeleni (Reteganul,
Slavici, Pacatian, Buticescu) si propagarea unor literaturi rurale sanatoase, adevarata apologie a muncii, a vietii morale. Cand a aparut Samanatorul spre a propovadui si el o literatura taranista, dar nu clasica, ci romantica, si, deci, nemairespirand „religia muncii oneste si a vietii familiale“, ci, „alta religie cu totul stranie: religia chefurilor epice si a aventurilor extraconjugale“, deceptia criticului a fost mare.


N. Iorga s-a vazut atunci combatut pe propriul sau camp de
1 Activitatea critica a lui G. Ibraileanu se afla cuprinsa in urmatoarele volume: Spiritul critic in cultura romaneasca, Iasi, 1909, ajunsa azi la ed. III;
Scriitori si curente, Iasi, 1909; Note si impresii, Iasi, 1920; Dupa razboi: cul tura si literatura, Iasi, 1921. lupta si cu propriile sale arme: de pe acelasi teren national si mai ales moral, s-a ridicat un tovaras de arme, sustinand ca samana torismul reprezinta o literatura de „siluitori de femei, jefuitori, incendiatori si ucigasi, pentru placerea de a jefui, incendia si ucide“, o literatura „neomeneasca“. Adica, taranism la taranism; idealism la idealism; eticism la eticism si, mai ales, fanatism la fanatism!
Prima serie a Curentului nou (15 noiembrie—15 martie 1906) s-a semnalat, asadar, prin atacurile indreptate impotriva Samana torului, atacuri pornite dintr-o deceptie sentimentala. Putin dupa disparitia Curentului nou, cu ajutorul unei parti a fostilor lui cola boratori, a aparut, la 1906, Viata romaneasca; la 1908 a inceput sa colaboreze insusi H. Sanielevici, iar la 1909, secretar al revistei, a aparat, redactional, curentul poporanist impotriva incriminarilor lui Duiliu Zamfirescu din discursul sau de receptie la Academie.
Apararea poporanismului nu avea, dealtfel, sa tina mult: anuntandu-i falimentul, seria a doua din 1920 a Curentului nou a pornit atacuri, indreptatite in parte, impotriva lui.
In amandoua luptele criticul s-a pus pe acelasi teren si nu intr-un lagar dusman: prin nediferentierea esteticului de etic si chiar de etnic, H. Sanielevici era, in realitate, si samanatorist, si poporanist; samanatorismul l-a combatut numai din supralicitare etica, iar poporanismul tardiv si din motive de ideologie politica; dupa ce a admirat literatura ardeleana si a cerut un fel de ruralizare a literaturii romane, sub influenta ideilor socialiste si a conceptiei evoluarii formelor vietii noastre sociale prin etapa necesara a burgheziei, adica a orasenizarii si a industrializarii, H. Sanielevici a luat pozitie impotriva ruralismului poporanist, privindu-l, dupa
C. Dobrogeanu-Gherea dealtfel, si cu drept cuvant, ca reactionar.
Atacurile sale au pornit insa numai dintr-o ideologie sociala fara legatura cu estetica: prin eticism, prin tendentionism, prin concep tia sociala a artei, el a ramas inca un poporanist estetic, desi cu o ideologie politica diferita.
Notele caracteristice ale personalitatii acestui critic sunt, in ordinea intelectuala, puterea de speculatie si spiritul de sistemati zare, iar in ordinea sentimentala, pasiunea tradusa in deformatie pamfletara si violenta stilistica.
Spiritul de sistematizare si de speculatie nu se dezvolta in do meniul pur estetic; inca de tanar, criticul si-a sorocit misiunea de a „propovadui“ o literatura morala, sanatoasa, evanghelie a muncii si a „amorului conjugal“, al carei model i se parea a-l fi gasit in modesta literatura ardeleana, si a propovaduit un realism clasic; ca si N. Iorga, H. Sanielevici are un temperament de misionar laic pentru ridicarea poporului prin morala. Adevaratele lui speculatii nu puteau deci fi de natura estetica, ci se desfasoara in domeniul stiintelor sociale si antropologiei. E, desigur, in sfortarea lui de a asocia si specula, o nobila pornire spre stiintifizare a unui material brut din domenii cu totul laturalnice artei. Din nefericire, alaturi de aceasta tendinta stiintifica, o pasiune, nu numai ideolo gica, ci si pur umana, ii deformeaza datele cele mai simple si ii schimba chiar orientarea criticii, in genere destul de precizata.
Inzestrat cu luciditate de expresie, cu verva, cu dialectica, cu un real talent polemic, cu posibilitati de incursiune in diferite dome nii, direct, mobil, stilul, ca si intreaga personalitate a lui H. Saniele vici, sufera o dubla rupere de echilibru: intai prin violenta verba la si apoi printr-o morbida constiinta de sine1.
Alti critici poporanisti. In cadrele miscarii poporaniste au mai militat si alti cativa publicisti ca:
1 H. Sanielevici, Incercari critice, Buc., 1903; Cercetari critice si filozofice,
Buc., 1916; ed. 1920; ed. III, Cultura nationala, 1925; Icoane fugare si docu mente omenesti, 1916; ed. II, Socec, 1920; Studii critice, ed. II, Cartea romaneasca, 1920; Noi studii critice, Ed. Socec, 1920; Poporanismul reactionar,
Ed. Socec, 1920; Probleme sociale si psihologice, Ed. Socec, 1920; Clasicismul proletariatului, 1924; Literatura si stiinta, a1930i; Alte orizonturi; In slujba
Satanei, vol. I, II, Ed. Adevarul, a1930i.
Izabela Sadoveanu-Evan, prin nationalism, mai mult samana torista decat poporanista; productie lirica, verbala si sectara1 .
Octav Botez a debutat in dependenta ideologiei lui H. Saniele vici, la Curentul nou; trecand la Viata romaneasca si intrand in dependenta lui G. Ibraileanu, a practicat, ca si dascalul sau, analiza didactica a senzatiilor, metaforelor, imaginilor scriitorilor2 .
M. Ralea a practicat in coloanele Vietii romanesti o critica privi ta ca o avocatura in serviciul unei organizatii politico-literare, cu mare vioiciune asociativa, cu diversitate de puncte de vedere, cu volubilitate inteligenta; nu i s-a consacrat insa criticii, pentru ca, poate, n-a crezut intr-insa.
1 Izabela Sadoveanu, Impresii literare, Ed. Minerva, 1906—1907.
2 Octav Botez: Pe marginea cartilor, Iasi, 1924.





Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2022 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite