n2l8lu

1946 poet si prozator poet and prose writer

Lumina intarziata (versuri), Editura pentru Literatura,1967; Dimineata noului venit (roman), Editura Cartea Romaneasca, 1974; Plante ganditoare (poezii), Editura Cartea Romaneasca, 1977, Melior (poeme), Editura Cartea Romaneasca, 1981; Puntea de hartie (poeme), Editura Cartea Romaneasca, 1986; Frageda fire (poezii pentru copii), Editura Ion Creanga, 1990

Poeziile lui Horia Gane sunt un fel de elegii sau, mai bine, cum se spunea altadata, un fel de meditatii lirice invaluite in tristete ca intr-o pulbere stralucitoare. Se observa lesne scriitura caligrafica si extrem de precisa. Alte poezii contin sugestia unui misterios univers personal, in fond utopic, cu umbre de usi care se deschid si se inchid fara un motiv aparent, cu case minuscule, vechi, la care accesul este barat de numere magice, amintind de acelea din „Alice in tara minunilor". Eroticele, la randul lor, sunt de o extrema delicatete. Autoironia este uneori mai subtire decat o foaie de hartie asezata intre inima si scris. (Nicolae Manolescu)

E o poezie ce leaga notatia de reflectie intr-o discreta acolada lirica, mai vechea inclinatie metaforizanta a autorului capatand acum un principiu ordonator, nu altul decat „ideea poetica" si o justificare de orgoliu: „timbrul" liric personal. Notatia ridica, printr-o imagine pregnanta, simpla constatare la rangul de sententa expresiva, iar detalierea reflexiva - mereu, totusi, succinta - a evenimentului notat, asigura semnificatia poetica a textului. (...) Astfel de bijuterii lirice, de o neindoielnica sugestivitate, sunt multe in „Melior". Aparent neutre afectiv, ele tainuiesc o angajare lirica febrila si destainuiesc un patetism al nuantelor luciditatii, pentru ca din acest joc de ascundere si descoperire sa rezulte un peisaj liric launtric omologabil ca mediu poetic, dar si ca sursa de interogatii mai cuprinzatoare. (Laurentiu Ulici)

Horia Gane poseda o imaginatie rebela ce plasmuieste in raspar lucrurile lumii si le leaga intre ele prin leganatoare brate de parghie, in genul mobilurilor lui Calder. De aceea, sensurile raman suspendate intre doua imagini, existentialul ca un foc de frunze isi insinueaza fumul alb si mirosul prin toate interstitiile poemului dandu-i un aer visator, de marturisire facuta in treacat. (Constantin Abaluta)