Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
DE LA CIVILIZATIA LA SCRIEREA CHINEZA
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 
g6v14vi
PERSPECTIVA ISTORICA
“China este o mare care sareaza toate raurile.”
(proverb chinezesc)
La fel de renumita in prima etapa a antichitatii ca si culturile evoluate ale ariei dintre Nil si Indus, este cea inflorita in Extremul Orient, localizata geografic in bazinul fluviului Huang - Ho (Fluviul Galben). Aceasta este celebra cultura chineza, apartinand unei tari care si-a conservat traditiile dupa o evolutie de aproape patru milenii.
„Pentru chinezi traditia, in parte, este un rezervor spiritual activ; nu s-a anchilozat, - dupa cum precizeaza Ov.Drimba -; ci a ramas un element propulsor”1.
Scrierea chineza a zilelor noastre pastreaza stilizate pictogramele de pe „oasele de ghicit” redactate cu 3500 ani in urma. Des i cultura chineza s-a dezvoltat pe un spatiu imens de 9 milioane km2, daca avem in vedere perioada maximei expansiuni, ea si-a pastrat in timp unitatea si caracterul organic, concretizate printr-un stil, care a asimilat si s-a impus in fata tuturor strainilor intrati in tangenta cu el. Se invoca adesea izolarea geografica la care China a fost expusa prin marginirea cu Marea Galbena si
Marea Chinei la est si in sud, prin Tibetul cu muntii lui la vest s i muntii nordici,
intariti de Marele Zid, ridicat spre apararea contra invaziilor amenintatoare ale hunilor. Dar acesta n - a fost singurul factor favorizant. Unitatea avea sa fie asigurata neindoios si de scriere, care a actionat ca un instrument de coagulare, de conservare a patrimoniului artistic si tot prin scriere s-a produs raspandirea acestuia s i a altor forme ale activitatii spirituale s i materiale specifice civilizatiei chinezesti.
. Cu referire la scriere, unii savanti o plaseaza la inceputul mileniului al III-lea i.Hr. si o considera mai veche decat cea egipteana si decat cea babiloniana. Asadar, scrierea chinezeasca dateaza din epoca unei civilizatii de tip neolitic a dinastiei HIA (2205 -;
1766 i.Hr., care dupa cronologia noua cuprinde perioada 2000 -; 1520 i.Hr.), iar inscriptiile ei cu placi de bronz sunt mai recente decat cartile ce provin din Egipt si
Mesopotamia. Vechimea civilizatiei chinezesti este unanim recunoscuta. Legendele se
intrec in a considera ca parinte al scrisului fie pe imparatul Fu Hi, fie pe Ta Yu, dar cel mai frecvent pe unul dintre primii imparati Hoang-Ji, care a inventat cu ingeniozitatea sa nu doar arcul s i sagetile, caruta si barca, mortarul si construirea unor edificii, inventii care tineau de latura materiala a vietii, ci si scrisul, alaturi de cele 12 tonuri muzicale. Lui i se datoreaza instituirea riturilor funerare si cresterea viermilor de matase.
Intr-o tara cu stravechi rituri de viata agricola, sedentara, fixata printr-o administratie complicata si o organizatie sociala riguroasa, scrierea era solicitata imperativ. Chinezii aveau in dotarea lor de fiecare zi, la cingatoare o trusa cu o mica daltita din corn pentru deznodarea mai comoda a sforicelelor ce serveau la socotit.
Scrierea actuala a fost fixata in secolul IV, limba chineza fiind monosilabica si prin aceasta foarte nimerita pentru notarea ideografica. Desi a suferit pana in prezent mari modificari, ea este singura scriere ideografica pastrata pana azi. Sistemul de

scriere chinez, conservat datorita imbinarii caracterului limbii vorbite cu un anume stil de scriere, are anumite particularitati. Fiecarei silabe ii corespunde semnul ei grafic. Cuvintele chinezesti sunt in mare majoritate monosilabice, cele bisilabice sunt rare, iar trisilabice foarte rare. Majoritatea cuvintelor sunt formate dintr-o consoana urmata de o vocala si de aceea orice cuvant silaba are un semn particular distinct.
Chineza este o limba aglutinanta, ca cea a sumerienilor. Intr-o limba aglutinanta raporturile gramaticale se realizeaza prin alipirea la radacina cuvantului a unor afixe.
De altfel, nu este intamplator faptul ca mai ales dupa difuzarea in spatiul Extremului
Orient si in cel al Asiei Centrale a credintei budiste, coreenii si japonezii pentru notarea limbii lor aleg si adopta scrierea chineza, care s-a raspandit rapid. Sensul cuvintelor din limba chineza e dat de cateva elemente ca: pozitia in fraza, accentul muzical cu care e rostit si gestul care il insoteste. Exista patru tonuri: I -; uniform, II -; ascendent, III -; descendent si IV -; scurt.
In vorbire cele patru tonuri se folosesc in dialectul mandarin de la Beijing. In alte regiuni dialectele au mai multe tonuri. Apartinand civilizatiei bronzului, scrisul in
China s-a pastrat pe vasele de bronz din epoca dinastiei Sang (1766 -; 1122 i..Hr.) ,mai exact din secolul XIV i.Hr. Ele au fost descifrate de pe oase s i de pe carapace de broasca testoasa. Asemenea „oase -; oracole” cuprindeau intrebari urmate uneori de raspunsuri. Ele erau folosite de ghicitorii profesionis ti care consemnau in scris o
intrebare, aruncau obiectele in foc si studiau apoi crapaturile produse prin ardere, dandu-le un inteles. Pe asemenea suport al scrisului s-au gasit si alte inscriptii, constituindu-se ca un unic document despre viata Chinei in acea epoca indepartata a secolelor XVI -; XI i.Hr. . Desigur ca pe „oasele -; oracol” erau marcate intre 10 s i 65 cuvinte, in formulari succinte, dar pentru ca numarul acestor piese descoperite s-a ridicat la 100.000, importanta lor documentara este cu totul exceptionala.
Altele s-au scris pe placi de bronz cu 100 -; 200 de semne s i mult mai rar cu
300 -; 400 semne. Se mentioneaza cele doua vase vechi pastrate in palatul muzeu Su Gung din piata Tien-An-Men din Beijing. Cele doua vase au semnul lui San Sa Pan si
Gui Dzi Dza Bei Pan cu inscriptii ce cuprind un text lung, edificator pentru istoria dinastiei Dju.
Incepand cu secolul VIII i.Hr. cand in China era perioada „primaverii si toamnei” (770 -; 475 i.Hr.) se foloseau tablite de bambus si de lemn denumite dzien si apar primele documente notate pe matase, numite bo. Faptul este consemnat de Su
Dien Bu: „In antichitate scrierile erau trasate pe bambus si pe tesaturi de matase”2.
In perioada „statelor razboinice” (475 -; 221 i.Hr.) matasea se raspandeste,
incat filozoful Mo-Dza din secolul al IV-lea i.Hr. sfatuia pe concetatenii sai a deprinde o asemenea indeletnicire. Acum se scrie pe bambus si pe matase, se graveaza pe metal si pe piatra. Instrumente mai vechi, ca stilurile metalice s i betele de bambus, erau obiecte prea dure pentru matasea cea moale si us oara. In anul 250 i.Hr. generalul Mang-Tien, care a largit statul si a construit Marele Zid Chinezesc, a inventat pene din par de camila3. Se schimba astfel fata caracterelor chineze, Mang Tien avand sa revolutioneze scrisul chinezesc. Importanta matasii creste, ea stand alaturi de papirusul egiptean si pergamentul Asiei Mici la baza scrisului de mana.
In catalogul bibliotecii lui Tsang-Di, imparat din dinastia Han, numarul sulurilor de matase (dzinen ) e aproape egal cu cel al legaturilor de bambus (bien). Se s tie ca numai bogatii foloseau matasea. S-au gasit mentiuni ca aceasta: „Liu Siang s i-a editat scrierile pe aceasta matase scumpa atunci cand a transcris cartile vechi”. In





schimb, „cei saraci, care nu-si puteau procura matase, scriau pe bambus”, afirma Ciu
Sue Ki, din secolul al III-lea d. Hr. matasea este inlocuita cu hartia. In „Imperiul
Ceresc”, condus de „fiul cerului”, patrunde invatatura lui Confucius, s i chinezii alcatuiesc primul tratat de farmacologie. Agronomii descopera asolamentul
(alternarea recoltei pamantului -; un an o recolta, anul celalalt alta).Astronomii studiaza petele solare.
A FOST T AI-LUN “PA RINTELE” HARTIEI ?
De la o vreme in China matasea se rareste. Lipsesc materialele de scris. In secolul al V-lea Fanie redacteaza istoria noii dinastii Han, unde se mentiona personalitatea lui Tai -Lun, numit Dzing Djung din provincia Huan, originar din localitatea Guian. Se stie ca el facea parte din garda imperiala, fiind ales consilierul
imparatului in anul 75 d.Hr. si ca se indeletnicea in timpul liber cu munca pamantului. El a devenit conducatorul, ca apoi in 89 d.Hr. sa fie numit inspectorul atelierului in care mes terii erau incurajati sa faureasca sabii si arme de metal de cea mai buna calitate. Matasea pe care se imprima scrisul se numea dja s i era scumpa. El a propus sa se fabrice hartia din scoarta copacilor, din resturi de canepa, din carpe si plase pescaresti.
Astfel in 105 d.Hr. a prezentat imparatului in primul an din dinastia Juen-Sing un raport asupra procedeului de fabricare a hartiei, care s-a numit tai-hou-dja (hartia nobilului Tai). Imparateasa-mama, Tam, i-a acordat titlul onorific de nobil si, ca venit, impozitele agricole si produsele a 300 de familii. Numeroase erau palatele ridicare in vremea imparatilor dinastiei Cin. In timpul unui singur imparat s-au construit 700 palate imperiale. Tai-Lun avea in provincia Hunan, pe malul raului Hand-Jou-Fu un castel unde isi petrecea vacantele, ocupandu-se cu confectionarea hartiei. Intr-o groapa, ucenicul sau Tuo-Bo prepara pasta pentru hartie din carpe vechi, bete de trestie udate cu apa, lasate la macerat spre a se desface in fibre. Se putea folosi si coaja de dud. Apoi piua de piatra le faramita in pisalogul de lemn si astfel se facea pasta uniforma de fibre. Intr-o cuva se amestecau doua parti de pasta cu 100 parti de apa. Se amesteca permanent, ca fibrele sa nu se depuna pe fund. Astfel se forma coala de hartie. Intr-un ciur de forma patrata, pe care se intindea o panza grosolana sau pe un gratar format din fibre subtiri de bambus ori chiar din fire de matase legate intre ele cu fire de par de cal, apa se va scurge, ramanand hartie, uscata apoi la soare.
Denivelarile se netezesc cu o piatra lustruita ori cu o bucata de fildes. Astfel se pun bazele acelei arte albe pe care o va sluji Mang-Tien prin inventarea penelului. As adar hartia (dza) e o impaslire de deseuri de matase. Dupa alti cercetatori procedeul de fabricatie era cunoscut si inainte, de pe vremea invatatului Siu-Sang. Ceea ce a adus nou inventatorul Tai-Lun a fost largirea bazei de materii prime s i generalizarea folosirii hartiei. Hartia de matase era folosita la curtea imperiala inca din anul 12
i.d.Hr. pentru ambalarea medicamentelor. Tai-Lun a perfectionat procedeul, insa nu l a inventat. O legenda atesta hartia inca din secolul. al II-lea i.Hr. cu toate ca Tai-Lun este considerat „parintele hartiei”, tot asa cum Gutenberg este socotit inventatorul tiparului, pentru ca, in fapt, el a initiat activitatea tipografica prin folosirea literelor metalice mobile. Papetarii l-au divinizat pe Tai-Lun ca protector al lor. In templul
Siu-Fana, pe langa Hang Djou, in fata altarului lui Tai-Lun anual primavara si toamna
„se ard bani” din hartie argintata si tamaie, ca ofranda pentru „singurul binefacator al atator sute de familii” ce traiesc din inventia hartiei. Inovatiile vor continua sa apara.
Ucenicul Tuo-Bo a deschis la culoare hartia. Alti papetari foloseau papucii rai, tijele de bambus, mladitele de salcie, algele marii, carpele de in si paiele de orez. Ieftinirea

hartiei a facut ca in secolul al IX-lea „toata lumea sa invete sa scrie si sa deseneze pe hartie”. Dar chiar mai inainte, pe la mijlocul secolului al VII-lea apareau primele bancnote de hartie in timpul dinastiei Tang (618 -; 907).
Cele mai vechi semne, asa -numitele caractere pa-kwa, dateaza din mileniul
III i.d.H., de la 2852. Semnele pa-kwa sunt in numar de 64, alcatuite cu ajutorul unor liniute:
KYEN (cer, materie nebuloasa, eter, lichid etc.)
TUI (apa, izvor de deal, mare, ceata, usurinta etc.)
LI (foc, element ce lumineaza, caldura)
CIN (tunel, evaporare focos, mama furtunii si a caldurii)
Adevarata scriere chineza a fost conceputa s i realizata de pe la 2800 i.Hr. de catre Ciang-Kje si Ci-Lung pana in secolul al XIV-lea i..Hr.. Se pastreaza pana astazi cele mai vechi scrieri pe vase de bronz, pe trepiede folosite la jertfe sau pe carapace de broasca testoasa (ku-ven). Chinezii infatiseaza idei scriind cu idiograme. Soarele este reprezentat printr-un cerc in care orizontul figura o linie ce reprezinta ziua etc…
Ei au combinat apei sensul de zi cu cel de foaie. Rezulta foaia zilnica, ziarul. Se combina semnul soarelui cu cel al lunii, pentru ideea de stralucire. Cartea Msi-Sen folosea 10.516 semne, dintre care 9353 simple s i 1163 compuse. S-au constituit noua variante ale scrierii chineze. S-a ajuns ca in anul 1700 in marele dictionar al limbii chineze publicat de Khang-Hsi sa fie 44.449 semne diferite, pe cand sistemul hieroglific egiptean se rezuma doar la 500 de semne. Lexicografii au ajuns sa imparta ideogramele in sase categorii:
1. ideograme care reprezinta idei concrete (600 semne);
2. idei abstracte reprezentate printr-un semn grafic (100 semne);
3. ideograme compuse (800 semne). Exemple:
• Gura alaturi de foc semnifica „cuvantul”;
• Ochiul alaturi de apa semnifica „lacrima”;
• Femeia alaturi de fereastra semnifica „gelozia”;
• Femeia cu o matura semnifica „sotia”;
• Femeia asezata in casa semnifica „linis tea” etc;
4. categoria semnelor derivate prin inversiune din altele (370 semne);
5. semne ale omofoniilor, idei diferite cu aceeasi pronuntare fonetica (600 semne);
6. caractere compuse din elemente fonetice si determinativul ideografic sau radicalul (40.000 semne).
Dictionarul care dateaza din secolele XVII -; XVIII avea 44.449 ideograme.S-a facut o reducere de 4000 de ideograme comune. S-a inventat un alfabet fonetic chinezesc cu litere latine care se foloseste s i astazi. Din 1956 nu se mai scrie vertical, ci orizontal. Se mai fac s i alte simplificari. Semnele diacritice pentru tonuri sunt patru: fie liniuta, fie accentul ascutit sau grav si caciulita intoarsa „v”, folosita ca la „a” romanesc care diferentiaza sensurile. Exemple:



• m = mama;
• ma = canepa;
• m a = cald;

• m a = a certa.
Evidenta este importanta semnului de despartire. Trebuie diferentiat cuvantul
„piao” (a pluti), de pi-ao (haina de blana).
Coreenii au preluat scrierea chineza considerand-o limba lor clasica. In scrierea japoneza cuvintele sunt compuse din mai multe silabe si pot fi largite cu afixe, particule, cuvinte auxiliare. In spatiul cultural japonez, scrierea chineza s i-a facut aparitia prin secolul al IV-lea. In japoneza notatia fonetica este foarte importanta spre a se evita confuzia in pronuntarea ideogramelor.
“PREISTORIA” SCRISULUI IN CHINA
Orice popor si-a valorificat materialele de care dispunea pentru arta scrisului, care la randul ei a fost determinata de acestea in evolutia sa istorica. Din acest punct de vedere civilizatia chineza, privita in relatie directa cu mentalitatea si cu traditiile specifice prezinta un caz interesant.In scopul intelegerii lor, vom cobora in
“preistoria” scrisului in tara soarelui rasare, unde, ca sa dam un prim exemplu, sforile cu noduri au fost folosite odinioara cu aceeas i intensitate ca in Peru. Literatura chineza a pastrat amintirea acstora s i folosirea lor se perpetueaza pana azi in Insula
Riu-Kiu, la sudul arhipelagului japonez. Betigasul cu crestaturi (rabojul), la randul sau, a jucat ca numere un rol important in China veche.
B.Schindler a deschis o linie importanta in limbajul gestual ca sursa a intelegerii scrisului, cercetarea lui fiind continuata de P.Tchang Tcheng Ming, desi nu a reusit sa distinga clar imprumuturile limbajului gestual, astfel incat sa-l poata deosebi de reprezentarile de gesturi, dupa opinia lui Fevrier4 Savantul francez atrage atentia asupra ghicitorilor, care ajunsesera deja intr-o epoca mai indepartata sa creeze nu un gen de scriere, ci unul de notare a gandirii cu ajutorul hexagramelor. Vom afla in curand ce sunt acestea,dar nu inainte de a preciza ca vechii chinezi cunos teau doua moduri de ghicit. Ei foloseau in acest scop ca materiale:
1. carapacea broastei testoase;
2. coada soricelului.
Ambele sunt foarte vechi si coboara in trecut pana la mileniul II i.Hr.. La ghicitul cu coada s oricelului ghicitorul folosea o colectie de 50 betisoare din aceeasi planta spre a determina la ce hexagrama s-ar referi. Hexagramele se constituie cu sase linii orizontale, unele deasupra alteia, fiecare fiind ori continua, ori rupta in doua parti. E un joc de 64 de combinatii posibile si fiecare dintre hexagrame poarta un nume special. Exemple:
• cea de-a saptea se numeste che („inarmata”), a zecea se numes te li (a pune piciorul pe ceva).
Desi manualele de ghicit erau diferite, numele fiecarei hexagrame era acelasi in
intreaga China veche, ceea ce dovedeste vechimea s i caracterul universal-unitar al traditiei. Prezicatorul lua succesiv din cele 64 combinatii cate una, pana cand nu mai ramaneau in fata decat cel mult patru bastonase. Dupa cum acest rest era par sau impar, el corespundea unei linii rupte ori continue. Se ajungea, reincepand operatia, sa se determine dupa o ordine fixa, liniile constitutive ale unui sau doua hexagrame, astfel ca la urma sa adapteze semnificatia fundamentala cazului particular ce facea obiectul consultatiei oraculare. In fond, Colegiul ghicitorilor in coada s oricelului proceda ca prezicatoarele moderne care ghicesc manuind un pachet de carti si, dupa cum figura care iese e valetul sau dama de pica, vor trage concluzia pe care o stim.

Aici ne gasim in prezenta unui gen de ideografie, dupa opinia lui J.Fevrier, caci exista un numar mare de 64 hexagrame, fiecare dintre ele corespunzand unui concept. Dar aceasta ideografie n-a fost niciodata pictografie, caci, desenand o idee, hexagramele nu rezulta din schematizarea imaginilor primitive.Argumentele aduse de savant sunt logice:
1. Exprimarea unei idei i-a fost incredintata unui desen geometric si nu unei imagini figurate.
2. Fiecare hexagon noteaza nu doar un singur cuvant, ci un grup de idei care sunt puse in legatura cu o conceptie de baza.
Asadar, este vorba nu de o scriere veritabila, ci de o schitare a ei. Ne-am gandi mai degraba la cheile scrieri chinezesti ulterioare sau la determinativele scrierii sumeriene, egiptene, dar folosite singure. Vechi studii s i comentarii chinezesti despre arta ghicitului, intitulate Tuan Ciuan s i Siang Ciuan, au interpretat hexagramele prin suprapunerea a doua figuri din trei linii, asa-numitele trigrame. Pentru ele numarul combinatiilor posibile este numai de opt. Sensul fiecarei trigrame ar corespunde celui al hexagramei obtinute prin redublarea lor.
Privitor la alte hexagrame, semnificatia lor ar rezulta din combinatia sunetelor a doua trigrame ce intra in compozitia lor. Aceasta teorie a fost adesea mentionata, dar si criticata de H. Maspéro, caci textele cele mai vechi prezinta numai hexagrame, nu trigrame.
In ghicitul prin carapace de broasca testoasa se folosea fie o carapace, fie un fragment de os in general, omoplat, osul gambei, in prealabil crapat. Pe suprafata plana astfel obtinuta se scria intrebarea care era pusa divinitatii. Prezicatorul supunea focului reversul osului sau carapacei, care se crapau si dupa forma astfel realizata se interpreta, dandu-se raspunsul divin. Acest procedeu implica, fata de celalalt, cu coada soricelului, folosirea scrierii propriu-zise -; un semn care se interpreta. In realitate, lui ii datoram cele mai vechi texte datate precis. Ele au fost descoperite in iarna lui 1898 -; 1899 si in anii urmatori, langa satucul Siao-T’uen, in districtul Ngang
Yang HIien prefectura Ciang Teu in Honan-ul nordic. Aceste texte sunt gravate pe os sau pe carapace de broasca. Eruditii chinezi dupa lungi si dificile eforturi, au ajuns sa le descifreze in mare parte: e vorba de intrebari puse de oamenii locului stramos ilor muriti sau zeilor. Aceste documente dateaza din perioada ultimilor regi ai dinastiei
Yin (Wu-Yi, Wen-Ting si Tiyi). Inca din aceasta epoca sistemul ideografic chinez era foarte aproape de cel de astazi, exceptie facand cheile. Fiecarui cuvant i se rezerva un semn grafic special. Multe dintre ele se foloseau deja pur fonetic: se serveau de semn spre a scrie alte cuvinte care se pronuntau la fel sau aproape, dar avand un sens deosebit. Diferenta esentiala fata de scrierea chinezeasca actuala tine de forma caracterelor care se gravau pe materiale dure, precum bronzul, carapacea ori erau trasate cu betigasul ascutit, inmuiat intr-un lac, pe lamele de bambus. Exista deja in timpul dinastiei Yin carti- manuscris. Caracterul care desemneaza notiunea de carte, figureaza pe oasele de ghicit sub o forma ce reprezinta scandurele de lemn sau de bambus, legate printr-un cordon. Numarul caracterelor folosite pare sa fi fost mai mic ca in prezent, caci se estimeaza ca el nu depas ea 2500.



O CRONOLOGIE A PROCESULUI DE CONSTITUIRE A SCRIERII IN
CHINA
In evolutia scrierii chineze pot fi demarcate, dupa opinia lui J.Février, trei etape:

1. din timpul dinastiei Yin, de cand dateaza cele mai vechi documente (sec. XII -;
XI i.Hr.), descoperite pana azi;
2. din vremea dinastiei Ts’In (secolul III i.Hr.), caci imparatii ei fac unificarea politica si culturala a imperiului chinez;
3. sfarsitul dinastiei Han-;ilor orientali (inceputul secolul III), sub care apare forma moderna a scrierii chineze numita k’ai chu.
Diferite forme ale scrierii chineze se repartizeaza astfel:
• Kia-Wen, inscriptii pe carapace din epoca Yin (secolul XII -; XI i.Hr.);
• Kin-Wen, inscriptii pe bronz din epoca Tchéu (secolul. IX -; VIII i.Hr.);
• Tchéu-Wen sau Ta-Tchuan, scriere a epocii regatelor razboinice (403 -; 247
i..Hr.), in tinuturile occidentale (regatul Ts’In). Folosite in aceeasi epoca cu
Tchéu-Wen , Kuo-Wen sunt pastrate in cartea Chuo-Wen, dar in tinuturile nordice;
• Hsiao-Ciuan, din vremea dinastiei Ts’In (secolul III i.Hr.);
• K’ai Chu (secolul. III) provenita ea insasi din scrierea curiala Li-Chu.
MECANISMUL SCRIERII IN CHINA ANTICA
Schimbarea materialului folosit pentru scriere joaca un rol capital in evolutia formelor caracterelor. Pentru vechile alfabete semitice (aramean, dar mai ales fenician) utilizarea pensulei si a papirusului a modificat forma literelor si inlantuirea lor. In China, descoperirea pensulei si apoi a hartiei a provocat disparitia asemanarii literelor cu obiectele reprezentate initial. In semnul actual Tao cine ar mai recunoaste azi desenul unui cutit? Se credea altadata ca inventarea pensulei si a cernelei nu era anterioara dinastiei Ts’In(sfarsitul secolului III i.Hr.). In realitate, mai multe oase folosite la preziceri din timpul lui Yin poarta pe ele texte cu cerneala trasata cu pensula; chiar caracterul care reprezinta „pensula”, ca obiect, figureaza in aceste documente.
Folosirea matasii pentru scris dateaza mai demult decat se credea odinioara.
Insa numai din anul 200 i.Hr. folosirea pensulei devine o practica frecventa; astfel, se scriau cu cerneala de China caractere pe un fel de hartie fabricata din fire de matase.
Am aratat deja in care context spre anul 100 d.Hr., Tai - Lun, seful arsenalului imperial, a gasit un mijloc de a fabrica hartie veritabila din panza. Noua scriere al carei aspect a fost in mod natural influentat de aceasta dubla descoperire a fost numita li-chu (scriere oficiala). Ea a cedat locul in cursul sec. IV d. H. lui k’ai chu (scriere tip), care e inca folosita in prezent. Dar exista inca multe alte genuri de scriere chineza, printre care ts’ao-ciu (cursiva), destul de greu de citit, k’ai-hing ciu si sung ciu, alte feluri de scriere cursiva.
Chinezii pretuiau caligrafia, pentru ca ea ajuta la clarificarea descifrarii unei scrieri in care se foloseau mii de semne grafice. Descifrarea textelor, mai tarziu, se facea fara diferentierile realizate cu ajutorul pronuntiei, cu intonatia specifica spunerii orale, astfel ca singurele repere erau tocmai aceste caligrame.
Scrierea chineza se bazeaza pe linii verticale trasate de sus in jos, urmate de linii de la dreapta spre stanga. Altfel spus, primul cuvant al textului se scria sus si la dreapta, ultimul la stanga si in jos. Fiecare litera se cere inscrisa intr-un patrat ideal, mereu de aceleasi dimensiuni.
Fraza chineza se construieste printr-o juxtapunere de monosilabe, a caror functie gramaticala e indicata numai prin locul ocupat in raport cu celelalte ori prin cuvinte auxiliare, ele fiind mereu susceptibile de a fi folosite in mod independent.
Fiecare monosilaba se identifica s i cu ajutorul tonului, care este intr-un fel

analog cu accentul muzical din limba greaca veche. Tonul se diferentiaza prin
inaltimea si prin inflexiunea sa, obtinute cu ajutorul modulatiei vocii in timpul emiterii sunetului.
Scrierea chineza veche are cu mult mai multe monosilabe decat dialectele moderne, al caror fonetism este simplificat, prin caderea sau modificarea unor consoane.
Spre deosebire de scrierile azteca si maya din America Centrala sau de cea sumeriana din Babylon, scrierea chineza nu surprinde, in fapt, prin multimea sufixelor si prefixelor ori prin diversitatea flexiunii gramaticale. Marea problema pe care inventatorii acestei scrieri trebuiau sa o rezolve era sa gaseasca reprezentarea grafica proprie fiecarui cuvant.
Cei mai prestigiosi teoreticieni ai scrierii chineze: Pan Ku, Hiu Chen, Tcheng
Tchong au cazut de acord asupra ideii ca la formarea caracterelor grafice chineze au contribuit sase principii:
1. morfogramele, adica reprezentarea figurativa a obiectului;
2. dactilogramele, ce indica actiuni;
3. combinarea ideilor, ca un agregat logic;
4. combinarea unui element ce indica sensul cu altul ce precizeaza pronuntarea (morfo-fonograme);
5. schimbarea sensului unui semn grafic existent;
6. imprumutarea unui alt semn grafic.
De fapt, numai primele patru procedee formeaza caractere grafice.
Morfogramele si dactilogramele se numesc in chineza wen, iar tseu sunt morfo-fonogramele. Celelalte categorii sunt niste agregate logice, fie intre wen, fie
intre tseu.
Din pictograma primitiva care reprezinta “arborele “prin desenarea trunchiului, ramurilor si radacinilor, in reprezentarea ideografica moderna de azi se mai recunosc elementele componente:
Iata de ce aceasta scriere este importanta din punct de vedere al cercetarii istoriei civilizatiei chineze. Un alt semn grafic ce semnifica notiunea de „camp” sugereaza o parcela de pamant impartita in patru, asa cum in vechime era fiecare teren patrat atribuit familiei de tarani.
Foarte aproape de imaginile primare propriu-zise ale scrierii sunt cele simbolice, caci spre a exprima abstractiuni, care nu pot fi redate prin forme grafice concrete, chinezii au recurs la sugestie. Pentru „unu” trageau o linie orizontala, pentru „doi” trageau doua, pentru notiunea de „trei” adaugau cea de-a treia linie orizontala etc… Conceptul de „frontiera” se sugera printr-o bara ce traversa doua campuri. Ideea de „sus” si respectiv de „jos” era redata prin aceeas i carja, numai orientata in sus sau in jos.
Asemenea sugestii erau specifice si limbajului gestual in dactilograme.



In categoria agregatelor logice se juxtapun fie mai multe imagini ale aceluiasi semn, fie doua semne diferite, atunci cand o idee abstracta era greu de reprezentat concret si material.
Pentru ideea de „cearta” se reprezinta de doua ori semnul grafic pentru „fata” sau „femeie”. Spre a reda ideea de „perfidie” se reprezinta un grup de tate. Unind semnele ce reprezinta „luna” si „soarele” simbolizeaza „lumina”. Ideea de „bun, fericit” se exprima prin legarea semnului „femeie” cu cel de „fiu”, considerandu-se o fericire ca mama sa aiba un fecior.
Fonetismul s-a strecurat in scrierea chineza prin mijlocirea rebusului. In dialectul chinez mandarin vorbit azi in regiunea Beijing, ca de altfel si in alte dialecte

moderne locale, se gasesc multe omofone, adica cuvinte care se pronunta, din punct de vedere al tonului, in aceeasi maniera, dar avand sensuri diferite. Des i sumerienii si egiptenii au recurs s i ei la omofonie, la chinezi aceasta are niste limite bine precizate, caci nu se poate folosi un semn grafic cu valoarea sa fonetica in toate situatiile in care se intalneste un sunet echivalent, ci numai pentru nis te cuvinte bine determinate. In
China sistemul rebus n-a condus la o scriere silabica, asa ca-n sumeriana, spre exemplu.
Cuvantul fu semnifica „liliac” si „fericire”, ele fiind scrise identic in chineza, pentru ca sunt omografe, cum este in limba romana „acele” (pluralul de la substantivul „ac”) si acéle (pluralul feminin al pronumelui demonstrativ de departare).
Cuvantul wu inseamna „vrajitor” si „mincinos”, aici legatura semantica intre cele doua notiuni fiind evidenta. Sunt cu totul rare cazurile cand se recurgea la acelasi semn grafic pentru doua omofone, care cel mai frecvent se diferentiaza cu ajutorul cheii. Aceasta este un instrument esential in scrierea chineza, alaturi de elementul fonetic, adica ideograma, care nu contine nici o indicatie privind pronuntarea cuvantului, cu exceptia imprumutului de omofone deja cunoscute. In ceea ce prives te cheia, ea este un semn plasat alaturi de elementul fonetic s i care indica clasa de obiecte careia ii apartine cuvantul. Cheia este partea cuvantului care nu se pronunta.
Astfel cuvantul chu adica „scriere” are drept cheie particula yue care inseamna „a zice”. Cuvantul fen care semnifica „a imparti” are ca cheie pe tao adica „cutitul”.
Cuvintele ce reprezinta felurile de arbori au cheie pe mu, care semnifica „arbore”.
Particularitatea ideogramelor chinezesti este, asadar, felul cu totul original cum sunt concepute: semnele grafice nu desemneaza sunete exprimate prin litere, ci stilizeaza imagini concrete sau concepte. De aceea ele pot fi pronuntate in oricare limba, fara sa importe in ce fel, si au si fost adoptate de popoare vecine ca: japonezi, coreeni si vietnamezi. Din 40.000 de ideograme, cate numara un dictionar din sec. al
XVIII-lea, s-a facut o reducere la 8000, ca in uz sa se foloseasca in prezent 3000.
Ideogramele simple exprima stilizat obiecte concrete, pe cand cele complexe simbolizeaza concepte abstracte. Exemple:
• un om in picioare, cu brate atarnate pana la genunchi semnifica un
„meschin, un om de nimic”;
• sau se combina ideogramele: soarele s i luna care impreuna semnifica
„lumina”;
• femeia si fiul semnifica „bunatate”;
• trei copaci semnifica „padure”;
• trei femei semnifica „barfe” etc…
De aceea gramatica chineza e extrem de simpla, caci cuvintele nu au flexiune.
Sa lasam cifrele sa ne dea o idee despre complicata situatie a scrierii chineze, asa cum le ofera si Ov.Drimba in lucrarea deja mentionata. In limba literara exista aproximativ 400 de monosilabe; in dialecte sunt 5000. S-a realizat un dictionar semantic, care ajunge la 30.000 de semne semantice. De aceea conteaza tonul pronuntarii si inflexiunile diferite ale vocii in rostirea aceleiasi monosilabe (exista opt inflexiuni diferite). Sa nu omitem nici formarea de cuvinte alaturand doua sau mai multe monosilabe diverse pe baza de sinonimie ori antonimie. Exemple:
• ideograma kan inseamna „a privi”, dar urmata de ideograma shu(carte) semnifica „a citi”;
• ideograma wen inseamna „scriere, desen, literatura”.
Din mileniul al II-lea pe documentele de divinatie apartinand epocii dinastiei Yn se gasesc uneori combinatii de doua semne, dintre care unul reprezinta forma obiectului si celalalt, prin metoda rebus, indica pronuntarea. Aceasta situatie

prelufdiaza sistemul de mai tarziu al cheilor. O cheie poate sta in preajma elementului fonetic fie sus, fie jos, la dreapta sau la stanga dupa o regula impusa de uz. In secolul al II-lea Chu-Chan in dictionarul sau enumera 540 de chei, dar numarul lor a variat de la o epoca la alta. Astazi sunt in limba chineza cel mult 214 chei, iar cunoasterea cheilor este indispensabila cunoasterii limbii chineze in forma ei scrisa. Cheile se
impart dupa numarul liniilor din care sunt alcatuite fie ca ele sunt trasate singure sau combinat.
In dictionarele chineze se claseaza dupa sens, dupa pronuntie sau dupa forma exterioara a literelor. Acest criteriu este cel mai utilizat ca fiind foarte practic intrucat
in vocabularul chinez este foarte dificil sa gases ti pronuntia ori sensul. De aceea, cele
214 chei au drept corespondente rubricile in care sunt incadrate toate cuvintele limbii chineze. Cautarea in dictionar a unei ideograme pe care n-o cunoastem pornes te de la recunoasterea cheii sale care indica domeniul general. Sa presupunem ca ajungem la cheia numarul 73 yue care inseamna „a zice”. Cu ajutorul elementul fonetic al ideogramei care are 6 linii, cautam cea de-a sasea sectiune a cheii 73 si acolo gasim pronuntia si sensul ideogramei necunoscute: „scriere”. Pronuntarea unui cuvant se stabileste prin recurgerea la un omofon sau atunci cand ele sunt mai dificile se recurge la metoda fan chi'e intrata in uz din secolele 5-6. Se stie ca in scrierea chineza orice cuvant este format dintr-o singura silaba. Un cuvant necunoscut se descifreaza recurgand la alte doua carctere trensmise prin retinerea de la cel dintai a consoanei initiale si de la al doilea partea finala. Aceasta metoda straveche n-a fost valorificata pana la capat drept care limba chineza n-a izbutit sa-si creeze o scriere cu adevarat fonetica.






Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2022 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite