e2f9fh
Personajele sunt supuse unei adanci analize in zonele obscure ale
constiintei. Tehnica portretistica este moderna. Un personaj este prezentat
cu multiple si variante imagini din partea mai multor personaje, ale personajului
insusi sau conturat de catre autoare. Autoarea elaboreaza portrete in
trepte prin tuse succesive, de la diverse niveluri, din perspective schimbate.
Personajele sunt puse sa se verifice in situatii cheie, mai toate trecand
pe rand in primul plan ; ele se contempla singular, se autoobserva,
cerceteaza pe ceilalti si sunt observate ca intr-un film, scrutate de
indivizii din jur. Eroii sau eroinele se prezinta cu o imagine dubla: exterioara,
adica masca pentru salvarea aparentelor si lumea interioara, stratificata pe
etaje si subsoluri ale constiintei in functie de momentele diferite ale
vietii lor in situatiile in care se afla. Complexitatea lor se dezvaluie
in timp.
Un rol important joaca in evolutia personajelor tarele biologice si sociale.
Apar astfel in roman personaje grotesti si patologice cu valori simbolice,
o intreaga estetica a uratului cum sunt gemenii Hallipa, Mika-Lé
Rim, monstri fizici si morali.
Ada Razu: Orfana si majora, cu avere proprie, se maritase cu printul Maxentiu
pentru a-si satisface aspiratiile nobiliare. Stia ca l-a luat pe print ca sa-l
plateasca.
Scriitoarea prezinta date esentiale atat despre aspectul fizic cat
si despre viata ei: costeliva, campioana de tenis si la dans, oachesa si paroasa,
cu fata negricioasa si cu ochii aprinsi, mainile slabe, negre, cu inele
mari, printre care un safir urias, senzuala si capricioasa, o calareata admirabila.
Fire mondena si de o frivolitate evidenta, vulgara, casatorita abia de doi ani
cu Maxentiu, nu are curajul sa se afiseze in societate cu Lica. Atrasa
de aspectul lui fizic, Ada nu ezita sa-l vare in casa, din momentul
in care afla ca el este unchiul “infumuratei” doamne
Hallipa Draganescu. Prin aceasta relatie Ada intrevede posibilitatea de
a patrunde la receptiile Elenei. Asa se explica propaganda pe care o face pentru
concertul Elenei. Tot din snobism nu ezita sa-l scoata din casa pe Maxentiu,
bolnav, la parada sportiva, cand va oferi publicului prezenta lui Lica,
angajat la grajdurile sale, pe care societatea trebuia sa-l inghita.
Ada este prezentata si din prisma lui Lica care o vede ca pe “o tigancusa
uscata ca un drac, cu buze rosii ca sangele inchegat si cu o pereche
de ochi aprinsi sub boneta de piele ce o impodobea, ascutindu-i mai tare
barbia ascutita … o femeiusca piparata”, zicandu-si in
sine: “ce gasperita” sintetizand astfel dintr-o privire calitatea
femeii. Lui Marcian insa ii scapa partea vulgara si vicioasa a firii
ei, crezand-o in naivitatea si optimismul sau o femeie de treaba.
Maxentiu: reflecta preocuparea scriitoarei pentru studiul starilor maladive,
declinul fizic, scotand la suprafata intime si neprevazute reactii ale
bolnavului, care manifesta o adevarata placere de a se autoobserva. Si Maxentiu
are un secret de care nu-i placea sa se vorbeasca, mama lui era o binecunoscuta
cantareata franceza de varieté, ce avea domeniul “Plaiesele”
ca dar de la un print batran, tata prezumtiv al lui Maxentiu, care-l recunoscuse
totusi.
Lica il vedea ca “un biet coconas galben ca de ceara cu gene rosii
si cu ochi patati”. Purta o barbita blonda, ascutita, cu fire vestede,
era un barbat lingav.
Ada in sinea ei spunea : ” s-a ramolit de tot, ce sunt ochii aia
galbeni? O starpitura de vita mare. Nobil am vrut, nobil am.”
Hortensia Papadat-Bengescu il arata evoluand sub influenta bolii
inregistrand constiinta iremediabilului, evoluand de la starile
de rautate si egoism la indiferenta totala asupra tot ce inseamna viata,
contactul cu exteriorul.
Lica Trubadurul: imbogateste galeria tipologica a parvenitului in
timpurile moderne. Este o fire boema, cu apucaturi de fante de mahala. Despre
el aflam ca era certat cu familia pentru ca nu invatase carte, desi avea
neamuri procopsite. Sora lui este Lenora, casatorita cu mosierul Hallipa, dar
care il trateaza pe Lica ca pe cainii barbatului ei. Cu un fizic
agreabil “subtirel, sprinten, cu figura placuta, cu ochii vioi de veverita,
parul negru din care se lasa o bucla mare pe frunte, cu mainile si picioarele
mici si subtiri si dintii albi, marunti, avea aerul unui tangau ”.
Fire vagabonda, ii placea sa traiasca pe drumuri.
Maxentiu il califica de la inceput “haimanaua de ulita, snapanul”.
Guraliv, cu un vocabular picant, desi era destul de delicat, sobru si econom
cu punga lui, stie sa profite comandandu-si haine cu croiala englezeasca
pe banii Adei, incat era o placere sa-l privesti.
Batranul Vandali vede in el un tanar sarmant.
Mini cand il vedea la Rim, avea o tresarire. Pe strada ii
parea un haiduc modern a carui padure e orasul. Era temperat si nimeni nu-l
vazuse beat: ” nimic nu-I placea mai mult ca banul dobandit prea
lesne si prin siretlic ”.
Sia: e fiica lui, dintr-o legatura de tinerete cu Lina, era posaca, ursuza si
greoaie cu o fire primitiva, vulgara cu minte “stramta”. Fusese
instalata ca infirmiera in familia doctorului Rim, imediat dupa ce terminase
scoala. Are un sfarsit tragic .
Personajele reflector Mini si Nory care fac legatura intre romanele ciclului
Hallipilor sunt prezentate si ele cu dorinta de capatuiala si de a parveni in
inalta societate si preocupate in permananta de a sti tot ce se
intampla in Bucurestii acelor timpi.
In afara acestor lumi bolnave reprezentata de Maxentiu, Rim, Lenora, in
roman apar si anomalii legate de nereusita gemenilor Hallipa, de incercarile
de sinucidere ale Elenei si apoi ale Mikai-Lé --- o umanitate dominata
de instincte.
Concertul din muzica de Bach cu acordurile ei muzicale, care domina intreg
romanul, prin sinesteziile sale de sunet si culoare se incadreaza in
parte curentului simbolist. De altfel imbinarea intre traditional
si modern este specifica Hortensiei Papadat-Bengescu.
Prin romanele sale ea se inscrie in galeria marilor romanciere ale
literaturii universale reprezentata de George Sant, George Eliot, surorile Brönte
sau Virginia Wolf.