Mihail Sadoveanu

M. Sadoveanu, unul dintre marii prozatori romani ai sec. al-XX-lea este, alaturi de Liviu Rebreanu, ctitor al romanului romanesc modern. v6k10ks
Temele esentiale ale creatiei sadoveniene sunt: istoria (Fratii Jderi, Creanga de aur), viata satului romanesc (Baltagul), conditia umana (Haia Sanis, Apa mortilor)
Prin romanul „Baltagul” aparut in anul 1930, intram in acea „gura de rai” a scrisului sadovenian.
Romanul este o specie a genului epic in proza, cu actiune mai complicata si de mai mare intindere decat a celorlalte specii epice in proza, desfasurata, de regula, pe mai multe planuri, cu personaje numeroase.
De-a lungul timpului „Baltagul” a fost interpretat de critica romaneasca ca fiind un roman monografic, ca un roman initiatic prin formarea si maturizarea lui Gheorghita, dar si ca un roman mitic prin prelucrarea motivelor mioritice si a miturilor universale si ca un roman politist prin intreaga actiune de urmarire si pedepsire a criminalilor.
Tema romanului are valoare universala: cautarea si cunoasterea adevarului. Naratiunea este densa structurata in 16 capitole concentrate pe trei nuclee epice: asteptarea lui Nechifor Lipan, cautarea lui si pedepsirea ucigasilor.
Actiunea romanului este plasata la inceputul secolului al XX-lea la confluenta dintre doua lumi diametral opuse: cea a satului traditional si lumea orasului invadat de nou.
In trasatura romanului se desprind doua structuri: una epica si realista si alta mitica, simbolica. Cartea se deschide cu un cunoscut moto mioritic: „Stapane, stapane,/ Mai cheama s-un cane…” ceea ce a determinat critica sa afirme ca romanul „Baltagul” este o epopee a vietii pastoresti.
Prin retrospectiva naratorul omniscien si omniprezent aduce in prim plan figura personajului inabsentia Nechifor Lipan, prin povestirea perfomata de acesta la petreceri.
Nucleul epic al romanului se dezvolta simplu, linear.
Vitoria Lipan, nevasta de oier din Magura Tarcaului, isi asteapta sotul plecat la Dorna sa cumpere oi. Aceasta vazand ca sotul ei nu se intoarce isi trimise fiica, Minodora, la manastire, iar ea impreuna cu fiul ei, Gheorghita, pleca in cautarea sotului. Dupa un drum lung, aceasta gasi intr-o rapa osemintele sotului ei. Acesta fusese omorat de doi „prieteni”. Vitoria il ingroapa si ii demasca pe ucigasi care sunt arestati.
Lumea descrisa in paginile romanului prezinta personaje reprezentative pentru spatiul rural romanesc.
Vitoria Lipan este prototipul muntencei pastratoare a legilor nescrise si ale traditiilor arhaice.
Energia ei sufleteasca este mobilizata in numele dreptatii: ucigasul trebuie eliminat deoarece nu a respectat normele morale ale colectivitatii. Spirit justitiar, un Hamlet feminin cum a numito Calinescu a organizat minutios calatoria pentru refacerea itinerariului lui Nechifor. Cunoscand psihologia oamenilor, cu o inteligenta fara egal, conduce discutia in fata celor prezenti la parastastul lui Nechifor inacat ucigasii se autodemasca „Nu te supara, domnu Calistrat, eu intreb pe baiat daca nu ceteste ceva pe baltag.”
Calatoria ei catre Dorna reprezinta o experienta fundamentala, ea parcurge calea dinspre o lume cunoscuta spre una necunoscuta. Vitoria este nevoita sa paraseasca spatiul familiar al satului pentru a intra intr-o lume noua, cea a satului in care domina alte randuieli: „Acolo, vra sa zica e stapanirea imparateasca. Si asa in toate targurile sunt slujbasi, primari, prefecti si politai pana la Bucuresti … nu-i ca in sus pe Tarcau unde oamenii traiesc cum au apucat si cum ii taie capul.”
Gheorghita va strabate si el un drum initiatic, de cunoastere si de formare. Maturizarea lui se implineste in momentul cand manuieste baltagul impotriva asasinului tatalui sau. El trece de la starea de inocenta la experineta: „Sangele si carnea lui Nechifor Lipan se intorceau asupra lui in pasi, in zboruri, in chemari…”
Nechifor Lipan este personaj absent in opera. El devine o prezenta prin retrospectiva realizata de Vitoria si de cei care l-au cunoscut si se defineste ca o emblema a lumii oierilor.
Lumea descrisa este una arhaica. „Baltagul” este un roman al lumii pastorilor care lupta pentru a-si pastra normele etice. Opera se deschide cu legenda populara care relateaza faptul ca „Dumnezeu dupa ce a alcatuit lumea, a pus randuiala si semn fiecarui neam…”. Viata lor (a oamenilor de la munte) se desfasoara intre doua momente: plecarea oilor la iernat si intoarcerea lor la munte la pasunat.
Legi nescrise guverneaza viata acestor oameni, iar semnele naturii sunt cunoscute si urmate cu sfintenie: Vitoria intelege ca sotul ei a fost ucis pentru ca se facea ca vede pe Nechifor calare, cu spatele catre ea trecand spre asfintit o revarsare de ape…”
In cadrul romanului sunt prezentate obiceiuri, traditii, superstitii legate de viata satului: la Borca apare o cumetrie, iar la Cruci o nunta.
In finalul operei se prezinta obiceiuri de la inmormantare, scena parastasului fiind punctul culminant al actiunii: „

Tot de caracterul monografic tine si atitudinea Vitoriei Lipan fata de fiica sa Minodora care a incercat sa se abata de la normele arhaice.
George Calinescu afirma in ceea ce priveste aspectul monografica al romanului ca „interesul operei sta in studiul civilizatiei pastorale.”
Asemenea lui Ion Creanga, Sadoveanu creeaza impresia ca nu scrie, ci povesteste.
Oralitatea si conciziunea stilului isi au izvorul in cantecul popular.
Naratiunea este la persoana a III-a, iar naratorul neutru, omniscien si omniprezent povesteste intr-un mod care creeaza impresia unei adevarate anchete politiste.
Roman cu o structura baladeasca, opera realizeaza o tulburatoare impletire intre cotidian si mitic, intre datele concret istorice ale si proiectia lor legendara.