c3p7pf
Daca nu s-ar amesteca in opera lor elemente ale veacului XVIII,
Vasile Aaron si Ion Barac ar fi intaii poeti de faza medievala, prin incercarea de a preface materia evangelica si clasica. Amandoi sunt niste remarcabili vulgarizatori, vorbind poporului in limba si ritmica lui. Vasile Aaron († 1822) are chiar notiunea sonoritatii (“dulceata versurilor”) si da cititorilor instructii de respiratie, pe versuri anodine:
Omul cat sa naste... cu cat sa mareste,
Grija si nacazul... inca cu el creste...
Te rog, o, iubite!... mai vina la noi,
Sa mai graim ceva... si despre nevoi.
Scrierea cea mai notabila a lui Aaron este Patimile si moartea a
Domnului si Mantuitorului nostru Isausi Haristois, inspirata de Der Mes sias al lui Klopstock. E o merituoasa opera de divulgare in versuri bine rostogolite, cu incercari modeste de a sugera paradisiacul, simfo nicul, fulgurantul si sfanta veselie a duhurilor:
Atunci tot limbul rasuna
Si salta de voie buna.

De un merit superior este Istorie despre Arghir cel frumos si despre
Elena cea frumoasa a lui Ioan Popovici Barac, traducator din Halima, din Shakespeare, editor a o multime de scrieri populare obscure, versi ficator dupa Iosephus Flavius al unui poem Risipirea cea de pre urma a Ierusalimului. Arghir umbla prin lume dupa Ileana cea vrajita si o gaseste dupa un sir de piedici fabuloase. Naratiunea lui Barac are farmec (bineinteles, nu e originala ci prelucrata dupa Argirus Historiaja a ungurului Albert Gergey) si o certa coloare. In drum spre Nea gra-Cetate, Arghir da de un soi de Polifem monocular, care-i ofera o cina gigantica:
Acest urias indata
Cu o cina se arata,
In frigare vrand sa traga
O caprioara intreaga.

Face cina boiereasca,
Ca pre Arghir sa-l cinsteasca,
Masa langa foc o pune,
La lumina de taciune:
Si sed toti pe langa vatra
Pe cate un sghiab de piatra.
Arghir pana sa imbuce
O plosca de vin aduce
Dintr-ale sale merinde,
Care foarte bine prinde.
Uriasul, daca-l gusta,
Cu stomac ca de lacusta,
Iar fi placut ca sa traga
Pe gatu-si o bute-ntreaga.
Gradina cea plina de fragranta a Ilenei in care adoarme Arghir este evocata floare cu floare, dupa metoda pictorilor primitivi. Tema aceasta a gradinii, venita din Orient, a culminat in poezia Renasterii, spre a se reinnoi prin simbolisti:
Cat au calcat cu piciorul,
N-au mai vazut craisorul
Cate flori impodobite,
Cate rauri limpezite!
Oh! cati trandafiri miroase
Cu foi rumene, frumoase!
Rosmarinii au verdeata
Si garoafele roseata.
Aici crinul sa albeste,
Colea nardul frumos creste.
Chedrul ramurile-si tinde,
Care mult vazduh cuprinde.
Chiprul frunze inverzeste,
Si vazduhul le clateste.
Izvoarele curg racite,
Ca cristalul limpezite.
Barac are, in numeroasele lui prelucrari, un adevarat geniu al titlului analitic care taie rasuflarea:
Patimile cele mari si minunate ale unei mademoizelle cu numele
Cartigam care fusese fiica unui Pasa turcesc anume Ibrahim de la Anadol si ia cazuse in robia crestinilor cand au batut pre turci si i-au scos din tara ungureasca, din Buda capitala tarii, unde lacuisa Pasa turcesc multi ani, apoi fu botezata Hristina in Pariz si facuta grofita.