u6n9nd

(1880-1961) 1880 Pe data de 5 noiembrie, se naste la Pascani, inregistrat pentru inceput sub numele mamei sale.
1887 Mihail Sadoveanu este in clasa I la scoala primara din satul Vatra Pascani. Primul sau invatator, Mihai Busuioc, ii va marca hotarator evolutia. In povestirea "Domnu Trandafir" este evocata figura celui care l-a invatat "ortografia si istoria".
1891 Termina scoala primara din Vatra Pascanilor, dar, pentru a putea frecventa cursurile gimnaziului "Alecu Donici" din Falticeni, este nevoit sa repete clasa a IV a, deoarece trecea de la o forma de invatamant "rural" la unul "urban". Soarta face ca unul dintre colegii sai de clasa sa fie Eugen Lovinescu, fiul directorului scolii, marele critic literar de mai tarziu. In jocurile lor copilaresti, Sadoveanu va fi in rolul "haiducului", in timp ce Lovinescu va fi "poteras".
1895 Moare mama sa, Profira Ursaki, moment pe care viitorul scriitor il va evoca in povestirile de mai tarziu. Tot in acest ani se deruleaza faimosul esec intruchipat de teza de la matematici, consecinta fireasca a ratacitorilor si visarilor de la Nada Florilor. Intre 1895-1896, va fi nevoit sa repete clasa a III de gimnaziu. In toti acesti ani petrecuti la Falticeni, penduleaza intre lecturile profitabile si evadarile in natura.
1897 In saptamanal "Dracu" din Bucuresti, apare schita Domnisoara M din Falticeni, semnata cu pseudonimul Mihai din Pascani. In toamna acestui an se inscrie la Liceul national din Iasi, liceu care azi ii poarta numele. Este perioada definitorie pentru formarea sa, avand parte de o serie de profesori renumiti, in frunte cu cunoscutul filolog junimist Vasile Burla, directorul liceului.
1898-1899 Continua colaborarea la diverse publicatii ale vremii: Vieata noua, Pagini literare, Opinia.
1900 Dupa absolvirea Liceului National se inscrie la Facultatea de Drept din Bucuresti, dupa indemnul tatalui sau. Nu va urma pentru multa vreme aceste cursuri, fiind atras de mirajul literaturii. Incepe scrierea povestirilor ce vor constitui volumul de peste cativa ani, Dureri inabusite. Ia hotararea eroica de a trai din scris.
1901 Se va stabili la Falticeni, casatorindu-se, in acelasi an, cu Ecaterina Balu.
1904 Primeste un post de copist la Casa Scoalelor, in Bucuresti. In acest an se produce o prima mare cristalizare a acumularilor sadoveniene: aparitia succesiva a patru volume de proza: Povestiri, Soimii, Dureri inabusite, Crasma lui mos Precu. Faptul face ca acest an sa fie supranumit "anul Lui Sadoveanu" (N. Iorga).
1906 Se reintoarce la Falticeni, de unde va incepe o rodnica si indelungata colaborare cu revista Viata Romaneasca. I se publica, printre altele, Floare ofilita si Amintirile caprarului Gheorghita.
1908 Ii apar volumele: Duduia Margareta, O istorie de demult, Oameni si locuri.
1910 Este numit director al Teatrului National din Iasi (pana in 1919).
1913 Ia parte la campania din Bulgaria, ca sublocotenent si apoi locotenent.
1915 Apare romanul Neamul Soimarestilor, marcand o noua etapa scriitoriceasca.
1918 Dupa incetarea razboiului mondial, Sadoveanu se va stabili la Iasi, in fosta casa a lui Kogalniceanu din Copou (azi muzeul "Mihail Sadoveanu"). Este locul cel mai fericit al existentei sale, atat din punct de vedere familial, cat si artistic. Aici va concepe peste 30 de titluri din opera sa.
1921 Moare tatal sau, Al. Sadoveanu. Devine membru cu drepturi depline al Academiei Romane.
1922 Concepe bijuteria literara Dumbrava Minunata, care va apare in 1926.
1923 Rosteste faimosul sau discurs de receptie la Academia Romana, facand elogiul poeziei populare.
1925 Apare romanul Venea o moara pe Siret, pornit din loggia cladirii cantacuzinesti din Pascani, de unde se vedea ca-n palma valea Siretului.
1926 Tara de dincolo de negura si Dumbrava minunata.
1927 Ajunge, in obisnuitele peregrinari prin tara, in zona Oasa, descoperind "raiul" de la Valea Frumoasei si de la Bradu-Stramb, un alt important spatiu de inspiratie pentru cel care era, deopotriva, vanator, perscar, scriitor. Face, de asemenea, o calatorie in Olanda, tot cu consecinte literare cunoscute (Olanda).
1928 Prolificul scriitor publica intr-un ritm sustinut, practic nemaiintanit in spatiul nostru literar: Hanu-Ancutei, Demonul tineretii, Olanda, Imparatia apelor.
1929 O alta capodopera sadoveniana iese de sub tipar: Zodia cancerului sau Vremea Ducai-voda, roman istoric.
1930 Implinind 50 de ani, "maestrul" era sarbatorit pe plan national, cunoscand toate onorurile civile. La editura Cartea romaneasca apare romanul Baltagul, scris "dintr-o rasuflare" in circa doua saptamani.
1932 Nunta domnitei Ruxandra.
1934 Viata lui Stefan cel Mare, scriere romantata ce anunta capodopera in trei volume Fratii Jderi.
1935 Ucenicia lui Ionut, primul volum din trilogia mai sus numita.
1937 Cartile lui Sadoveanu sunt arse in pietele publice de manifestanti aflati sub semnul fanatismului si intolerantei politice. Intr-un generos "Protest al intelectualilor", scriitorul este aparat de valorosi oameni de cultura ai vremii.
1939 I se inmaneaza diploma de "Doctor honoris causa" al Universitatii iesene, in urma raportului citit de profesorul Octav Botez.
1940 Apare Divanul persan, carte pe care insusi autorul o aseaza intre preferintele sale.
1942 Apare ultima parte din trilogia istorica Fratii Jderi: Oamenii Mariei Sale.
1943 Intr-un fel de protest fata de ororile civilizatiei, Sadoveanu se retrage in Valea Frumoasei; unul dintre rezultatele acestei retrageri va fi volumul Povestile de la Bradu-Stramb.
1944 Ororile razboiului il ating din greu: Paul-Mihu, fiul cel mai tanar al scriitorului, moare la Turda, in luptele de eliberare a Transilvaniei. Casa din strada Witting 12 este lovita de bombe.
1946 Incepe sa ocupe diferite functii social-politice in perioada comunista. Plateste greu tribut ideilor societatii socialiste, publicand carti nereusite, dupa metoda realismului socialist: Pauna Mica, 1948; Mitrea Cocor, 1949; Clont de fier, 1951.
1952 Vechiul roman Soimii, publicat in 1904, este reluat in ultima scriere sadoveniana importanta: Nicoara Potcoava.
1958 La E.S.P.L.A. apare volumul Aspecte din si opera lui Mihai Sadoveanu, cu fotografii de Dan Grigorescu, sub ingrijirea lui Constantin Mitru.
1961 Bolnav de cativa ani, aproape orb si marcat de dureri familiale, se stinge din viata la 19 octombrie. Este inmormantat la cimitirul Bellu, alaturi de Eminescu si Caragiale.

Badea Toma

Comentariu

Povestirea “Badea Toma” face parte din volumul de povestiri “Valea Frumoasei” scris de Mihail Sadoveanu in 1938.
Asa cum reiese din titlu, povestirea are ca tema intalnirea naratorului cu badea Toma Orasanu, un padurar de pe Gotu, si povestirile acestuia.
Povestirea debuteaza cu o descriere a locurilor salbatice si in acelasi timp linistite de pe valea Frumoasei. In aceste locuri pline de farmec isi petrece o buna parte din an badea Toma: “Dupa ce trece prin chei salbatice , cu tunet si zbucium de talazuri , dupa ce gramadeste randuri dupa randuri de busteni in etaje incalcite in stancarii la marginea soselei inguste , Frumoasa se domoleste intrucatva la locul ce se chiama Tau”, “Acolo sus n-ajunge tipatul strident al fierastraului.”
Din punct de vedere al modurilor de expunere folosite predomina naratiunea si descrierea, dar nu lipseste nici dialogul. Fiind vorba de o opera literara a lui Sadoveanu descrierea are un rol aparte ,constituind o trasatura ce deosebeste aceasta povestire de altele apartinand aceleiasi specii literare.
Perspectiva narativa in “Badea Toma” se caracterizeaza printr-un narator reflector , naratia realizandu-se la persoana intai.
Casa paznicului este una mica , cu prispa , cu soba , ideala si usor de intretinut de un om care locuieste singur si care mai toata ziua e prin padure cu treaba : ”E o casuta putintica si scunda , ii ajungem cu palma la streasina.
Are hogeag din care iese fum a…i prispa unde putem sta la odihna, primind in plin puterea soarelui .Are si doua ferestruici , pe unde badea Toma observa imprejurimile”. Doar iarna “omaturile iernii” il impiedica sa mai cutreiere vaile si “vagaunile” padurii si atunci sta si “asculta de aici, de pe prispa unde stam noi, glasul imprejurimilor”.
Aflam ca badea Toma are familie intr-un sat “la vale pe Sebes” , dar viata si-o duce aici in natura “subt acoperamantul codrilor”. Nevasta sa este o femeie profitoare care tine mai mult la bani decat la el :” badea Toma se scobeste in serpar , scoate si-i pune in palma ceea ce stie ca-i trebuie si ceea ce urmareste si doreste ea”.
Naratorul, care se identifica cu autorul , calatoreste impreuna cu Pavel-baci, un cunoscator al acestor locuri si un prieten al lui Toma.
Dupa putin timp in care cei doi vorbesc despre nevasta si soarta lui Toma, acesta apare , iar naratorul descrie prin intermediul unei caracterizari directe infatisarea “omului cel vechi al muntelui si al codrului”. Este un om domol cu o infatisare trista , cu un caracter nervos si atent , mostenit poate de la fapturile printre care traieste in padure : ” E un om cu infatisare linistita si mai mult trista , cu ochii ingropati sub frunte , ochi vii in lucirea carora se simte parca totusi o usoara malitie . Sub mustata tusinata , gura cu buzele incretite si stapanite. In faptura lui marunta , nervoasa si atenta este ceva din salbataciunea de padure . E curat si cuviincios imbracat. Si-a lepadat haina groasa si palarioara verde. Hraneste focul. Umbla cu luare-aminte ; raspunde domol.
Pavel-baci face si el o caracterizare a lui Toma , intarind imaginea trista atribuita personajului de catre narator : “Toma e un om care priveste viata nu ca pe un dar, nici ca pe o bucurie .“, “badea Toma era , intai , om si , al doilea , cavaler”. Acest citat vine sa consolideze aspectul de om simtit al lui badea Toma.
In timp ce badea Toma se pregatea pentru drumul alaturi de cei doi vanatori spre Coman , de unde vor cobori la vale , Pavel-baci ii povesteste celuilalt vanator despre sezonul de anul trecut si despre vanatoarea de cerbi intreprinsa de familia von Hacken prin aceste locuri ,ghidati de badea Toma.
Apoi , cat timp Pavel-baci fumeaza o tigara , badea Toma adapa calul si il pune la adapost. In acest timp ii povesteste naratorului cum singurele probleme ale lui de sanatate au fost doua la numar : prima a fost cand l-a durut capul asa de tare incat “ i se parea ca i se desface teasta in bucati “, si a doua a fost cand l-a durut o masea : “ Asa-i randuiala: cand se inmultesc anii, se imputineaza maselele”.
Badea Toma ii povesteste interlocutorului sau cum a umblat de la un om la altul ca sa-i scoata maseaua cu probleme. Pana la urma ajunge la un om priceput cu clestele care, ca un “binefacator”, il ajuta sa scape de durere.
Dupa ce incheie povestirea , badea Toma , le spune oaspetilor ca se intuneca si ar fi bine sa purceada la drum.
In povestirea lui Toma se contureaza motivul calatoriei pe care omul trebuie sa o faca din necesitate ,aici pricina calatoriei este durerea de masea.
Faptul ca badea Toma a vizitat trei “mesteri” intr-ale clestelui dentar confera povestirii un caracter popular , “trei” fiind regasit in aproape toate creatiile populare in numerotarea probelor pe care eroul trebuie sa le treaca, fii unui imparat, etc.
Povestirea in povestire apare de doua ori pe parcursul lecturarii, o data la povestirea lui Pavel-baci si a doua oara la povestirea lui Toma, cand povesteste despre durerea de cap si de masea.
Caracterizarea indirecta a personajului principal, Toma, se desprinde din propriile actiuni: cand o ajuta pe doamna von Hacken sa-si aprinda tigara, dar este realizata si prin intermediul mediului in care traieste :un mediu linistit, dar aspru, ceea ce explica natura pacifica a paznicului.
Deoarece povestirea face parte dintr-un volum, ea are un final deschis spre a le oferi continuitate celorlalte povestiri ce constituie volumul “Valea Frumoasei”.