A.Izvoare folclorice q7g7gk
*Poemul `Luceafarul` are ca sursa de inspiratie basmul popular romanesc `Fata in gradina de aur` cules de germanul Richard Künisch intr`o peregrinare a sa prin Oltenia.Eminescu a luat cunostiinta despre acest basm din cartea de calatorie a folcloristului german inca din timpul studentiei sale la Berlin si il versifica intre 1870-1872 pastrandu`l insa in manuscris.Mai tarziu poetul creaza 5 variante ale basmuli in 1880-01883,mai intai versificandu`l si schimbandu`I finalul apoi imbogatindu`l cu idei filozofice,
*Mitul Zburatoruluieste valorificat in primul tablou al poemului prin versul erotic al fetei de imparat.
B.Izvoare filozofice
*Atras de conceptia filozofica a lui Schopenhauer, Mihai Eminescu preia din lucrarea `Lumea ca vointa si reprezentare`, viziunea antitetica dintre omul obisnuit si omul de geniu,fiecare dintre cei doi fiind particularizati prin cateva trasaturi definitorii.
-omul obisnuit ,muritorul de rand se caracterizeaza prin mediocritate,atitudine subiectiva in perceperea realitatii,neputinta de a`si depasi sfera de actiune,dorinta de a trai si de a fi fericit in sensul pragmatic.
-geniul se particularizeaza prin inteligenta profunda si meditative,sete de cunoastere su aspiratie spre absolute,atitudinea obiectiva asupra realitatii si prin puterea de sacrificiu pentru implinirea idealurilor.
*Motive mitologice preluate din sistemul de gandire ai filozofilor grei,Platon si Aristotel,din poemele `Vedelor` apartinand filozofiei indiene si din mitologia crestina a preluat notiunea de `pacat originar`si viziunea cosmogoniei crestine si a apocalipsei.
Aparitia poemului si interpretarile.
A V-a varianta versificata a basmului popular romanesc `Fata din gradina de aur` este definite constituind cea mai frumoasa stilizare si cea mai bogata in simboluri reflectate de Eminescu in poemul `Luceafarul`.
Lectura poemului s`a facut la Junimea inaintea aparitiei lui in almanahul societatii academice social-culturale intitulata `Romania juna din Viena` in aprilie 1883.In august 1883 poemul a fost reprodus in revistele `Convorbiri literare` si `Familia`,iar la sfarsitul anului a aparut in prima si singura editie antuma intitulata `Poezii`.
`Luceafarul` este un poem filozofic in care tema romantica a conditiei omului de geniu capata stralucire desavarsita.Problema geniului este ilustrata de poet prin prisma filozofiei lui Schopenhauer potrivit careia cunoasterea lumii este accesibila numai omului superior,singurul capabil sa depaseasca sfera subiectivitatii,sa se depaseasca pe sine inaltandu`se in sfera obiectivitatii.
O alta interpretare a `Luceafarul`-ui, apartine lui Tudor Vianu care considera ca toate personajele sunt `masti lirice`ale poetului,adica eul liric s`a imaginat pe sine in mai multe ipostaze,aceea de geniu intruchipat de Hyperion si Luceafar,de barbat indragostit simbolizat de Catalin si de forta universala in ipostaza impersonala a demiurgului.
Poemul are 392 de versuri structurate in 98 de catene fiind dominat de existenta a doua planuri:unul universal cosmic si altul uman terestru.Pe parcursul intregului poem sunt evidentiate ipostazele omului de geniu in raport cu ipostazele ideii de femeie.
Compozitia poemului este simetrica in cele patru tablouri manifestandu`se armoniosplanul terestru cu cel cosmic astfel:I si al IV lea tablou imbina planul universal cosmic cu cel uman terestric, tabloul al II lea este dominat de planul uman teresru ,iar al III lea este dominat de planul universal cosmic.
In ceea ce priveste ipostazele `mastii` geniului in tabloul I omul superior este simbolizat de luceafar ca astru ceresc,apartinand planului cosmic,in al II lea este numai o aspiratie spirituala pentru Catalina ,in al III lea este intruchipat de Hyperion,iar in ultimul este omul superior simbolizat de luceafar ca simbol al lumii superioare.
Ipostazele feminine sunt ilustrate de unicitatea fetei de imparat in tabloul I,de Catalina femeia pamanteana in cel de al II lea tablou,in al III lea tablou idea de femeie este simbolizata de aspiratia geniului catre iubirea ideala,iar in ultimul tablou ea devine o muritoare oarecare,o anonima, `un chip de lut`.
TABLOUL I este o poveste fantastica de dragoste deoareca se manifesta intre fiinte apartinand unor lumi diferite adica cea terestra si cea cosmica si de aceea este o iubire imposibila.Asadar planul universal cosmic se intrepatrunde armonios cu cel uman terestru ,geniul este astru ceresc aflat in ipostaza luceafarului ,fata de imparat este unica ,iar in raport cu luceafarul aproape egala.
Incipitul este o formula initiala de basm atestand astfel sursa folclorica a poemului:`A fost odata ca`n povesti/A fost ca niciodata,/Din rude mari imparatesti,/O prea frumoasa fata.`
Epitetul care denumeste frumusetea neasemuita a fetei ce provenea `din rude mari imparatesti`este un superlative popular si anume `prea frumoasa`.
Strofa urmatoare:`Si era una la parinti/Si mandra`n toate cele,/Cum e Fecioara intre sfinti/Si luna intre stele` ilustreaza unicitatea fetei de imparat prin comparatii sugestive pentru a accentua trasaturile care o fac cu totul aprte ,aproape incluzand`o in spiritualitatea superioara a geniului.
Legaturile intre cele doua planuri se realizeaza prin intermediul ferestrei,singurul spatiu de comunicare intre cele doua lumi,metafora intalnita si in Scrisoarea I:`Din umbra falnicelor bolti/Ea pasul si`l indreapta/Langa fereastra ,unde`n colt/Luceafarul asteapta.`
Privindu`l fascinata in fiecare noapte `il vede azi, il vede mani` tanara se indragosteste de astru `El iar ,privind de saptamani,/Ii cade draga fata`.Intalnirea celor doi indragostiti are loc in oglinda ca spatiu de reflexie,dar si prin intermediul visului:`Ea il privea cu un suras,/El tremira`n oglinda/Caci o urma adanc in vis/De suflet sa se prinda`. Chemarea luceafarului de catre fata este incarcata de dorinta si de forta magica,strofa fiind construita ca o formula cu puteri supranaturale:`Cobori in jos ,luceafar bland/Alunecand pe`o raza/Patrunde`n casa si in gand/Si viata lumineaza`mi!`.
Luceafarul se intrupeaza mai intai sub infatisarea angelica a unui tanar voievod ca fiu al cerului si al marii:`-Din sfera mea venii cu greu/Ca sa`ti urmez chemarea,/Iar cerul este tatal meu/Si muma`mea e marea`.
Luceafarul o cheama pe fata in lumea lui ,oferindu`i statutul de stapana al intinderilor de apa:`O vin`!odorul meu nespus/Si lumea ta o lasa;/Eu sunt luceafarul de sus,/Iar tu sa`mi fii mireasa.`.Fata ins ail refuza simtindu`l `strain la vorba si la port`,ca facand parte dintr`o lume necunoscuta si de care ea se sperie.
Antitezele prezente aici demonstreaza idea ca cei doi apartin unor lumi diametral opuse simbolizand viata vesnica si iminenta mortii:`Caci eu sunt vie ,tu esti mort`.In acelasi timp se intalneste si idea de neputinta a fetei de a accede spre cunoastere:`Dar ape calea ce`ai deschis,/N`oi merge niciodata`.
Ca in basmele populare dupa trei zile si trei nopti fata isi aminteste de luceafar in somn si ii adreseaza din nou aceeasi chemare incarcata de dorinta.Luceafarul se intrupeaza acum sub infatisare de demon,`un mandru chip` nascut din soare si din noapte si venii in odaia fetei cu un efort mai mare decat prima data:`-Din sfera mea venii cu greu/Ca sa te`a ascult s`acuma/Si soarele e tatal meu /Iar noaptea`mi este muma`.
Metamorfozele lui in cele doua intrupari de inger si demon ilustreaza mitul Sburatorului ,preluat de Eminescu din mitologia populara.
Idea apartenentei geniului la nemurire ca si statutul de muritoare al fetei sunt exprimate sugestiv :`-Dar cum ai vrea sa ma cobor?/Au nu`ntelegi tu oare,/Cum ca eu sunt nemuritor,/Si tu esti muritoare?`.Fata nu poate accede la lumea lui si nici intelege:`Desi vorbesti pe inteles ,/Eu nu te pot pricepe;`, de aceea ii cere sa devina el muritor,sa coboare el in lumea ei:`Dar daca vrei cu crezamant/Sa te`ndragesc pe tine/Tu te coboara pe pamant/Fii muritor ca mine`.
Puterea de sacrificiu a omului de geniu in numele implinirii idealului absolut este propriu numai geniului fiind exprimata prin intensitatea sentimentului de iubire care duce la renuntarea la nemurire:`-Tu`mi ceri chiar nemurirea mea/In schimb pe`o sarutare/Dar voi sa stii asemenea/Cat te iubesc de tare./Da,ma voi naste din pacat/Primind o alta lege;/Cu vecinicia sunt legat/Ci voi sa ma dezlege.`
Superlativul popular absolut folosit in versul `Cat te iubesc de tare` sugereaza transpunerea fetei in conditia obiectului unic al pasiunii erotice simtite de luceafar si dorinta acestuia de cunoastere a lumii pamantene.El accepta idea`pacatului originar` din mitologia crestina si implicit dezlegarea de legile vesniciei.
Luceafarul pleaca spre demiurg pentru ai cere acestuia dezlegarea de nemurire `S`a rupt din locul lui de sus/Pierind mai multe zile`.
TABLOUL al II lea este o idila pastorala intre doua fiinte apartinand aceleasi lumi.Cadrul naaturii este dominat de spatial terestru ,celalalt plan fiind putin reprezentat.
Fata se individualizeaza prin nume si infatisare ,iar luceafarul este doar aspiratie spirituala,ideala.
Tabloul incepe cu prezentarea lui Catalin `viclean copil de casa`, caruia Eminescu ii face un scurt portret in care tonul ironic este evident:`indraznet cu ochii`,`obrajei ca doi bujori` si care urmareste `panditor` pe Catalina.Numele celor nu este intamplator acelasi ,deoarece ei sunt exponentii individuali ai aceleasi spete omenesti.
Intalnirea celor doi pamanteni seamana cu imbinarea dintre un flacau si o fata de la tara ,o idila pastorala ilustrata si prin limbaj si prin gesturi:`Si`n treacat o cuprinde lin/Intr`un ungher degraba./-Da` ce vrei,mari Catalin?/ Ia du`t de`ti vezi de treaba`.
Prezenta luceafarului este doar sugerata ca aspiratie absoluta ,ca dorinta erotica ideala:`-Dar nici nu stiu macar ce`mi ceri,/Da`mi pace,fugi departe/O, de luceafarul din cer/M`a prins un dor de moarte`.
Jocul dragostei ca ritual este ilustrat de gesturile tandre ,mangaietoare pentru invatarea iubirii:`-Daca nu stii,ti`as arata/Din bob in bob amorul,/Ci numai nu te mania,/Ci stai cu binisorul/…./Cand fata mea se pleaca`n jos/In sus ramai cu fata,/Sa ne privim nesatios/Si dulce toata viata;/Si ca sa`ti fie pe deplin/Iubirea cunoscuta,/Cand sarutandu`te ma`inclin/Tu iarasi ma saruta`.
Idea compatibilitatii celor doua lumi este ilustrata foarte sugestiv intr`un limbaj popular cat se poate de obisnuit:`Si guraliv si de nimic/Te`ai potrivi cu mine..`.
Superioritatea luceafarului este constientizata de Catalina prin exprimarea propriei neputinte de a patrunde in lumea ideilor absolute:`Luceste c`un amor nespus,/Durerea sa`mi alunge,/Dar se inalta tot mai sus,/Ca san u`l pot ajunge`.
TABOUL al III lea , numit si `drumul cunoasterii`este dominat de planul universal cosmic,lucefarul este Hyperion ,iar fata este motivatia calatoriei,simbolul iubirii ideale.Acest fragment liric incepe cu un pastel cosmic in care natura este fascinanta,Eminescu facand scurte referiri la idea filozofica a timpului si a spatiului universal trimitand si la geneza universului:`Porni luceafarul.Cresteau/In cer a lui aripe,/Si cai de mii de ani treceau/In tot atatea clipe./Un cer de stele dedesupt,/Deasupra`i cer de stele /Parea un fulger ne`ntrerupt/Ratacitor prin ele./Si din a chaosului vai,/Jur imprejur de sine,/Vedea, ca`n ziua cea dentai,/Cum izvorau lumine`.
Calatoria lui Hyperion spre demiurg in spatial intergalactic simbolizeaza un drum al cunoasterii si totodata motivatia meditatiei pe care Eminescu o face asupra conditiei omului de geniu in raport cu oamenii obisnuiti ,dar si cu idealul spre care acestia aspira.
Setea de cunoastere a omului de geniu ,`o sete care il soarbe`, face ca Hyperion sa mearga la demiurg pentru a fii dezlegat de nemurire cu scopul de a descifra taina fericirii prin implinirea iubirii absolute in numele caruia este gata de sacrificiul suprem:`Reia`mi al nemuriri nimb/Si focul din privire,/Si pentru toate da`mi in schimb/O ora de iubire…`
Demiurgul ii refuza lui Hyperion dorinta prin exprimarea ideii ca omul este muritor ,nu`si poate determina propriul destin si se bazeaza numai pe noroc,in antiteza cu omul de geniu capabil de a indeplini idealuri inalte care il fac nemuritor dar si neinteles de societate.
Idea existentei duale si anume ca existenta umana este alcatuita din viata si moarte este unul din argumentele demiurgului in a`l convinge pe Hyperion sa renunte la idea de a devenii muritor:`Parand pe veci a rasari,/Din urma moartea`l paste,/Caci toti se nasc spre a muri/Si mor se a se naste`.
Demiurgul respinge cu fermitate dorinta lui Hyperion ,`moartea nu se poate` ,exprimandu`si profundu`l dispret pentru aceasta lume meschina,superficiala care nu merita sacrificiul omului de geniu:`Si pentru cine vrei sa mori?/Intoarce`te, te`ndreapta/
Spre`acel pamant ratacitor/Si vezi ce te asteapta`.
TABLOUL al IV lea imbina cele doua planuri dand poemului o simetrie perfecta.Luceafarul redevine astru ,iar fata isi pierde unicitatea,numele,frumusetea,infa-tisarea,fiind doar o muritoare oarecare,o anonima, `un chip de lut`.Intorcandu`se pe locul lui menit pe cer luceafarul priveste pe pamant si vede pe cei doi tineri indragostiti intr`un dezlantuit joc al dragostei:`-O,lasa`mi capul meu pe san,/Iubito,sa se culce/Sub raza ochiului senin/Si negrait de dulce`.
Chemarea fetei adresata luceafarului exprima vechile dorinte ,insa formula este modificata in acest ultim tablou ,accentuand idea ca omul obisnuit este supus sortii,intamplarii,norocului,fiind incapabil de a se inalta la iubirea absoluta:`-Cobori in jos luceafar bland,/Alunecand pe`o raza,/Patrunde`n codru si in gand,/Norocu`mi lumineaza!`.
Eliberat de patima iubirii Hyperion se detaseaza de lumea meschina,superficiala si `nu mai cade ca`n trecut /In mari din tot inaltul`,exprimandu`su profundul dispret fata de incapacitatea acestei lumi de a`si depasi limitele ,de a se ridica spre o viziune a ideilor superioare.
Finalul poemului este o sentinta in sens justitiar in care antiteza dintre pronumele personal la persoana I sg `eu` si a IIa pl `vostru`semnifica esenta conflictului dintre etern si efemer subliniind menirea creatoare a geniului ,eliberat de patima iubirii ,de amagitoarele chemari ale fericirii pamantesti care sunt trecatoare si lipsite de pofunzimea sentimentului:`Traind in cercul vostru stramt/Norocul va petrece/Ci eu in lumea mea ma sint /Nemuritor si rece`.
Atitudinea detasata a luceafarului in finalul poemului nu exprima o resemnare ,ci este o atitudine specifica geniului adica rece,rationala,distanta,care nu mai permite un dialog intre cei doi ,deoarece ei apartin unor lumi incompatibile ce nu pot comunica.