r3h22hs
Limbajul mimico-gestual poate fi definit, dupa W. Welther, ca o forma specifica de comunicare interumana, prin intermediul unui sistem de gesturi asociate cu reactii mimice si pantomimice, folosite intre parteneri si receptionate cu ajutorul vazului.
Totusi, limbajul mimico-gestual trebuie privit ca un limbaj adevarat, avand majoritatea trasaturilor lui esentiale; astfel el indeplineste functia generala de comunicare intre indivizii unei colectivitati, avand un caracter social; opereaza cu notiuni (desi cu un nivel de generalitate mai redus), fiind un instrument al gandirii. Unele cercetari au evidentiat faptul ca ambele forme de limbaj folosesc strategii asemanatoare de codificare si decodificare a propozitiilor, de interpretare a sensului.
Daca incercam sa privim in jurul nostru vom observa ca putem sa invatam sa ascultam cu ochii,putem sa comunicam in foarte multe feluri fara sa ne folosim vocea. Uneori, cand este foarte important sa fie liniste, dar nu puteti sa solicitati acest lucru cu voce tare, indicam printr-un gest.
Ce facem daca nu putem sa-i raspundem cuiva cu voce tare la o intrebare, spre exemplu, “Unde este…?”. Indicam directia cu degetul sau cu capul. Uneori indicam cu mana si in timp ce vorbim: “Este acolo!”.
Expresia faciala este o alta modalitate de a comunica. Ganditi-va cat de multe se pot exprima prin intermediul expresiilor faciale. Un zambet, o incruntare, fiecare spune altceva.
Folosim gesturi si expresii faciale zilnic, uneori separat, alteori impreuna cu vorbirea, pentru a impartasi idei si sentimente si pentru a comunica. Dar, de cele mai multe ori, de baza sunt cuvintele.
Iata o situatie de comunicare mimico-gestuala:in sala de asteptare dintr-o gara,un grup de copii in numar de 7-8 baieti si fete,cu varsta cuprinsa intre 12-15 ani,undeva intre scoala generala si liceu,ce pareau a merge la un concurs,insotiti de doua persoane adulte,una in varsta de aproximativ 30 de ani ,iar cealalta in jur de 45 de ani,asteptau un tren de legatura.Desi erau copii cu dezabilitati fizice,adica surdo-muti,pareau a fi niste copii normali,imbracati ca orice preadolescent de rand si avand chiar si mofturile acestora:cd-playere,telefoane mobile,acestea din urma folosindu-le numai cu scopul de a trimite sms-uri.
In tot acest timp de aproximativ 4-5 ore am avut ocazia sa surprind cateva situatii de comunicare,in urma carora am realizat diferenta dintre oamenii normali si cei cu dezabilitati fizice.
Am aflat ca desi folosesc des mimica,pantomima e una din placerile acestora.Pentru a face timpul mai placut,unul din copii din grup,un baiat mai plin de viata ce avea cred rolul de „mic clovn”,imita pe unul din antrenori,un tip mai in varsta si putin mai serios,cu un handicap la un picior.Restul copiilor gustau cu placere gluma baiatului.Desi facea parte din grup era un copil care iesea usor in evidenta,era singurul care purta conversatii mai des cu antrenorul,de unde am inteles si curajul lui de a-l imita.Un copil mai agitat ca ceilalti,purta conversatii cu toata lumea si foarte curios in legatura cu tot ce se intampla in jur.Am stat si am incercat sa cunosc acest baiat numai din gesturi si reactii,reactiile acestuia,ca de fapt si a celorlalti erau imprevizibile si foarte impulsive.Uneori aveam impresia ca vor lua o directie neplacuta,dar spre surprinderea mea oscilau repede de la nervozitate la veselie,de la cearta la glume.Micile zgomote erau sub forma unor interjectii, mici tipete si „imbranciturile”caracteristice acestei varste.”Imbranciturile” erau micile momente cand cel care initia o conversatie nu se facea ascultat sau observat.Am regasit multe din atitudinile pe care le intalnesc la preadolescenti,acelasi tip de glume,aceleasi jocuri,aceleasi atitudini ale baietilor fata de fete,existand si momente cand fetele cochetau.Se purtau normal,nimic diferit fata de copii normali,doar „forma” era alta.
In micile dispute am observat ca expresia fetei era mult mai sugestiva decat in cazul copiilor normali,intensitatea incruntarilor si a imbranciturilor era mai accentuata.
Folosind analiza situationala asupra acestei experiente observ ca macrocontextul este social si microcontextul:sala de asteptare.Emitentul,in persoana baiatului cu dezabilitati fizice,un copil in jur de 15 ani,deci la inceput de liceu,momentul cand personalitate prinde contur,transmite un ansamblu de informatii pozitive cu ajutorul codului folosit de persoanele surdo-mute.Receptorul poate fi vazut in persoana mea sau a grupului de copii.Scopul mesajului cred ca este unul de destindere a grupului de copii pentru a face ca timpul petrecut in sala de astepatare sa fie unul placut(momentul pantomimei).
O alta situatie pe care am intalnit-o a fost atunci cand in sala de asteptare s-au impartit niste carti religioase de o anumita religie,copii nu au respins informatia,dar nici nu s-au aratat prea interesati de ce contine materialul.Educati precum copii normali au multumit domnului cu un gest din cap si au rasfoit cateva minute cartea respectiva.
Daca limbajul articulat,inclusiv scrisul, ar fi inlocuit cu gestul?
Cele mai multe cercetari comparative au evidentiat mai ales insuficientele limbajului gestual, omitand tocmai faptul esential ca ambele forme de limbaj s-au dezvoltat in directii diferite, iar limbajul gestual are numeroase caracteristici vizuale, el se adreseaza ochiului nu urechii. Evidentiem, mai jos, cateva din cele mai frapante opozitii intre cele doua forme de limbaj reliefate de B. T. Tervoort:
- limbajul verbal are un inalt grad de conventionalitate fata de continutul realitatii pe care il denumeste, gestul, insa, este strans legat de concret;
- comunicarea prin gesturi este fata in fata, perceptandu-se vizual gestul si toate miscarile mimice. In consecinta, gesticulatia are o mai mare libertate de exprimare, fiind mai putin limitata de organizarea gramaticala puternic structurata;
- in conditii nefavorabile comunicarii vizuale (timp de noapte, emitatorul aflat la distanta mare sau in contralumina)nu se poate realiza dialogul gestual, in timp ce comunicarea verbala se poate desfasura nestingherita;
- acelasi volum de informatie poate fi vehiculat in aproximativ acelasi volum de timp conversational, cu ambele forme de limbaj. Totusi executia gesturilor necesita, in medie, mai mult timp decat in cazul emiterii verbale a cuvintelor.
- de obicei sunt necesare mai putine gesturi decat cuvinte pentru exprimarea aceluiasi continut. Aceasta nu inseamna ca propozitia gesticulata este abreviata; prin un singur gest se poate exprima una sau mai multe notiuni. Reprezentarile la care dau nastere aceste gesturi nediferentiate pot sa creeze confuzii in mintea celui care cauta sa le interpreteze. Acest lucru nu se intampla, sensul acestor notiuni putandu-se deduce clar si diferentiat din contextul in care sunt utilizate.
Literatura de specialitate ne-a relevat ca vocabularul unei limbi dezvoltate cuprinde sute de mii de unitati lexicale, iar cel mai dezvoltat limbaj gestual nu depaseste 7000 de unitati gestuale. Rezulta ca limbajul gesturilor este de 75-100 de ori mai sarac decat limbajul verbal. De exemplu, pentru cele 56568 de cuvinte din “Dictionarul limbii romane moderne” s-a constatat ca exista 2250 de gesturi corespunzatoare. De asemenea, cercetarea comparativa a gesturilor a gasit cca. 9000 de gesturi comune mai multor limbaje nationale gestuale, ceea ce confera acestui limbaj o universalitate relativa, care n-a putut fi depasita pana acum de nici o limba.
Prin insasi natura lor, gesturile nu pot exprima situatii complexe sau abstractiuni, recurgandu-se pentru aceasta sfera de notiuni la procedee figurative. Miscarea pe care o efectueaza un gest (lenta, rapida, repetata), asezarea in spatiu sau directia gestului sunt forme analoge pentru precizarea sensului comunicarii gestuale.
Ca orice limbaj, si mimico-gesticulatia manifesta o evolutie a gesturilor in cursul timpului, in functie de mediu, regiune, de gradul instruirii celor ce utilizeaza gesturile. Pufan afirma ca la baza schimbarii continutului si abandonarii gesturilor stau de obicei motive sociale. Schimbarea traditiilor, a obiceiurilor, cresterea nivelului de instruire a surzilor, urbanizarea, progresele stiintei si tehnicii, etc. determina modificari in aspectul si semnificatia gesturilor. Acestea devin mai “conventionalizate” si, totodata, mai putin evidente in comunicarea dintre surzi prin executarea lor tot mai fina, mai economica si nuantata.
Chiar daca lucrurile par mai simple cu ajutorul limbajului,cred ca gestul ar substitui cu brio limbajul,motivul central ar fi faptul ca limbajul acopera numai partea superficiala a relatiilor umane pe cand gestul patrunde in profunzimea lor.In comparatie cu cei care folosim limbajul,surdomutii pot fi catalogati ca oameni mult mai umanizati decat cei care folosim limbajul articulat.
Uneori avea impresia „ca vorbele sunt goale”,ca „nu mai avea cuvinte”,ca vorbele nu ajuta cu nimic,atunci recurgem la gesturi.Dar daca am recurge numai la gestica,unde ar ajunge omenirea in ziua de azi??Presupun ca la o mai buna comunicare,comuniune,la o disparitie a tehnicizarii,la o mai buna relationare bazata pe sentimente!