,,DE-atatea nopti aud plouand, g8r24rr
Aud material plangand…
Sunt singur, si ma duce-un gand
Spre locuintele lacustre.

Si parka dorm pe scanduri ude,
In spate ma izbeste-un val Tresar prin somn, si mi se pare
Ca n-am tras podul de la mal.

Un gol istoric se intinde,
Pe-acelesi vremuri ma gasesc…
Si simt cum de atata ploaie
Pilotii grei se prabusesc.

De-atatea nopti aud plouand,
Tot tresasrind, tot asteptand…
Sunt singur si ma duce-un gand
Spre locuintele lacustre.”
Poezia ,,Lacustra” face parte din volumul de debut, ,,Plumb”, aparut in 1916 si este emblematica pentru atmosfera dezolanta specifica liricii lui George Bacovia (1881-1957) exprimand prin simboluri si sugestii trairile si starile sufletesti ale poetului.
Simbolul ,,lacustra” are drept corespondenta in natura o locuinta temporara si nesigura, construita pea pa si sustinuta de patru piloni, ceea ce sugereaza faptul ca eul poetic este supus pericolelor, de aceea se autoizoleaza, devenind un insinguratic in societatea de care fuge.
Tema poeziei ilustreaza conditia nefericita a poetului intr-o lume ostila, meschina incapabila sa inteleaga arta adevarata, prin folosirea motivelor poetice specific bacoviene ca motivul singuratatii, al nevrozei, al golului sufletesc, motivul ploii, al terorii de apa, iar muzicalitatea versurilor, data de verbele la gerunziu, exprima sentimental de claustrare a eului liric in aceasta lume sufocanta, apasatoare.
Ideea poeziei o constituie starea de dezolare si disperare a poetului, data de imposibilitatea de adaptare si de supravietuire aintr-o lume mediocre, superficiala, supusa degradarii morale si materiale.
Poezia ,,Lacustra” de George Bacovia este alcatuita din patru catrene dispuse intr-o simetrie perfecta, prima strofa este reluata in finalul poeziei, schimbandu-se numai versul al doilea, pentru a accentua curgerea implacabila a timpului si solitudinea omului in societate ostila si apasatoare.
Discursul liric este construit pe doua planuri suprapuse: unul exterior, al lumii materiale si al naturii, si un plan interior, al vietii psihologic , al trairilor dezolante resimtite in profunzimea sufletului unui artist care nu se poate adapta realitatii ostile.
Incipitul exprima symbolic idea de atemporalitate existentiala ca stare de permanenta sacaitoare a eului liric, ,, De-atatea nopti”. Eul lyric percepe direct ,, aud” ploaia care este atat de distrugatoare de materie , incat efectele sunt apocaliptice: ,,Aud material plangand”. Intreg Universul traieste un dramatism sfasietor, motivul solitudinii fiind ilustrat aici printr-o stare de singuratate dorita de eul liric, sintagma ,,sunt singur” simbolizeaza, asadar, o existenta solitara asemanatoare cu imaginea locuintelor lacustre .
Strofa a doua este dominata de simboluri psihologice exprimate prin verbe ce exprima incertitudinea, nesiguranta, spaima de dezagregare a materiei sub actiunea distrugatore a apei: ,,,,parka dorm”, ,,tresar”, ,,mi se pare”, iar scandurile ude ilustreaza nevroza ca efect al pericolului de prabusire spirituala iminenta. Panica si spaima provocate de izbitura brutala si neasteptata a valului, ,, In spate ma izbeste-un val”, sunt amplificate pana la disperarea eului liric din pricina solitudinii ce se simte amenintata de un eventual pericol: ,,Tresar prin somn si mi se pare/ Ca n-am tras podul de la mal”.
Strofa a treia amplifica starea de neliniste, de angoasa si splee a eului liric prin dimensiunile majore ale istoriei ca unic reper al existentei umane, ,,Un gol istoric se intinde’. Lumea dispare, devine hau,neantinfinit, totul se destrama, singura certitudine, ,,simt”, fiind prabusirea dezagregarea iminenta a Universului sub actiune dezintegratoare a apei ,,si simt cum atata ploaie/ Pilotii grei se prabusesc”.
Ultima strofa este reluarea primei strofe , in care este schimbat numai versul al doilea, ,,Tot tresarind, tot asteptand”, pentru a sugera atemporalitatea, vesnica si eternizarea starii de coplesitore dezolare, de disperare apoteotica a eului poetica din cauza permanentelor pericole ce pandesc continuu existenta spirituala a lumii.
Poezia ,,Lacustra’, de George Bacovia este simbolista prin sugestii, simboluri si stari sufletesti specifice liricii bacoviene: plictisul, dezolarea, nevroza, disperarea spleen-ul, spaima, facand ca aceasta creatie sa fie o confesiune lirica. Prezenta persoanei I singular inclusa in marcile verbelor sporeste confesiunea eului liric implicat total si definitiv in starea dezolanta care pune stapanire decisiv si implacabil pe sufletul lui.
Simbolul dominant in poezie este ,,lacustra”, care are drept corspondent in natura o locuinta construita de om pe apa si sustinuta de patru piloni, o constructie supusa imninent prabusirii, prin putrezirea stalpilor de sustinere. De asemenea, o astfel de locuinta este una provizorie, singuratatea este totala, dar in acelasi timp, omul este ferit aici de pericolele ce-l pandesc in pustietate.