|
Politica de confidentialitate |
|
• domnisoara hus • legume • istoria unui galban • metanol • recapitulare • profitul • caract • comentariu liric • radiolocatia • praslea cel voinic si merele da aur | |
IONESCU Eugen | ||||||
|
||||||
n. 26 noiembrie 1909, Slatina - 28 martie 1994, y5f20fo Paris. Debut: in 1927, in Revista literara a Liceului „Sf. Sava" cu poezia Copilul si clopotele. Debut editorial: Elegii pentru fiinte mici (1931) Liceul „Sf. Sava", bacalaureatul in 1928, la Liceul Central din Craiova. intre 1929-1932, cursurile Facultatii de Litere, Universitatea Bucuresti. in 1934, Premiul pentru scriitori tineri needitati, pentru volumul de eseuri critice intitulat NU. Profesor de limba franceza la Liceul Cerna¬voda si la liceele „Sf. Sava" si „Gheorghe Lazar" din Bucuresti. in 1938 se stabileste la Paris, unde plecase cu o bursa pentru doctorat. Dupa o activitate dramaturgica de notorietate, in 1970 este ales membru al Academiei Franceze. Perioada 1931-1938 este cea mai prolifica in articole-eseuri cu caracter protestatar, semnate de I. in gazete de tot felul: Vremea, Azi, Viata literara, Rampa etc. in volumul de eseuri Nu se ridica impotriva lui Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu si sustine ca in critica se poate demonstra orice, pentru ca „orice carte iti place daca vrei". A fost judecat pentru „neseriozitatea" afirmatiilor. Violentele de limbaj, spiritul ludic si impertinentele specifice, cabotinismul agresiv al tanarului critic e o masca a criticului constient de efemeritatea curentelor literare: „Doamne, de ce ma sperii de moarte in toate zilele, in toate noptilea...i?" Versurile adunate in volumul Elegii pentru fiinte mici nutresc o evidenta raportare la miscarea epocii: „Vai, tot sunt pe pamant. Cerul e o plasa: Sa trec nu ma lasa Stau si ma incovoi departe de voi Stau si plang, in doua ma frang. Stau si gem, va chem, va chem. O, glasul meu prea mic, la voi cum sa-1 ridic?" (ELEGIE) Teoretizeaza avangarda deceniului sase, fiind recunoscut ca unul dintre creatorii anti-teatrului si teatrului absurdului, o reactie la proliferarea formulei conventionale, dar si o implicare a propriei revolte impotriva totalitarismului. Se naste astfel un teatru de situatie, ce releva absurdul existential, surprinzand si automatismele limbajului ACantareata cheala si Lectia). Scaunele, Rinocerii, Regele moare, Jocul de-a macelul, Foamea si setea sunt piese de mare succes pe scenele lumii, evaluand ca foarte important gradul de depersonalizare si dezumanizare a fiintei umane. Eroii teatrului lui I. nu au functie si statut de personaje, nu au contur psihologic, social etc, ei functionand aproape ca niste mecanisme. Paul Vernois ii imparte in „personaje-pivot" si „personaje - mecanisme". Rinocerii, Le roi qui se meurt (Regele moare), Tueur sans gages, Amedeeau personaje ce confirma clasificarea facuta de Vernois: „Corespund celor doua feluri de personaje, o dubla miscare anima piesele lui I.: o miscare ascensoriala, verticala, spre inaltimi; o miscare descensdenta, de cadere, de prabusire in gol. Nu numai interpretarea dar si punerea in scena trebuie sa tina scama ca e vorba, permanent, de proiectarea unor imagini interioare (...) Pentru I. imaginea este singura cale de comunicare a autorului cu spectacolul. Caracterul ei oniric, ambiguitatea semnificatiei, spontaneitatea, faptul ca poate fi reprodusa pe multiple planuri (decor, costum, limba) da posibilitate autorului sa se indrepte spre realizarea unui teatru total. Folosirea procedeului teatru in teatru trebuie considerata ca un mijloc de realizare a aceluiasi scop. a...i Victimele datoriei trebuie considerata ca o parodie a diferitelor sisteme dramatice, dar si ca o parodie a propriuluisistem ionescian. "(Al. Dumitriu-Pausesti*, Ionescu Eugene in Mic dictionar. Scriitori francezi, 1978). |
||||||
|
||||||
|
||||||
Copyright© 2005 - 2024 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite |
|