y7t8th

1. Am ales pentru a ilustra conceptual operational “povestire” “Hanu-Ancutei” de M. Sadoveanu
2. Mihail Sadoveanu este cel mai longeviv si cel mai prolific scriitor din literatura romana.
Prima perioada este marcata de debutul sau, in 1904, cu patru volume de povestiri: “Crasma lui Mos Precu”. A doua perioada (interbelica) reprezinta maturizarea artistica a lui Sadoveanu prin romane precum: “Zodia Cancerului sau vremea Ducai -;Voda”, “Fratii Jderi” (roman epopeic), “Baltagul”, “Neamul Soimarestilor”, si “Hanu Ancutei” (1928). In a treia perioada (dupa 1944) este exclus de pe scena literara, scriitorii interbelici fiind izolati.
3. Povestirea este o naratiune subiectivizata (relatare din unghiul povestitorului, implicat ca martor sau doar ca mesager al intamplarii), care se limiteaza la relatarea unui singur fapt epic; interesul nu se centreaza in jurul personajului, ci al situatiei, de unde caracterul epic, exemplar al povestirii.
Uneori povestirea se confunda cu naratiunea, din cauza semantismului identic al verbelor “a povesti”, “ a nara”. Deosebirea se face in primul rand prin procesuld e focalizare asupra faptelor prezentate: nuvela se concentreaza asupra personajului, povestirea este creatoare de atmosfera.
Aceasta culegere alcatuita din noua povestiri a lui Sadoveanu sta sub semnul construirii unui univers mitic si fabulos fiind structurata dupa principiul povestirii in rama ca in “1001 de nopti”, in “Decameronul”, de Boccaccio, in “Heptameronul” Margaretei de Navarra sau in “Povestiri din Canterburry” de G. Chaucer.
Lumea “povestirilor” din “Hanu Ancutei” poate fi determinata mai greu temporal, fiind situata intr-un segment al timpului apropiat de origini, in care se nasc legendele.

Principala trasatura a povestirii este evocarea. Relatia narator-personaj este mai stransa decat in cazul nuvelei si presupune: oralitate, ceremonial si atmosfera.
“Hanu Ancutei” incepe cu un memorabil exercitiu textual de proiectie in mit a unei lumi reale, deschisa catre orizonturi atemporale. Actiunea de la han se petrece “intr-o toamna aurie”, epitet ce trimite direct catre o “varsta de aur”.
Timpul real al intamplarilor si al povestirilor este nedeterminat, putand fi identificat in text anul 1853, cand incepe Razboiul Crimeii, fiind mentionat “imaratul Alb”, al Rusiei, care incepe razboi impotriva “limbilor pagane”. Mai important este timpul mitic, accentuat de semne caudate, de faptul ca “au cazut de Santilie ploi naprasnice”, si de aparitia unui “balaur negru in nouri, deasupra puhoaielor Moldovei”. In plan narativ, timpul mitic pare sa aiba o corespondenta si in timpul real, caci “imparatul Alb si-a ridicat muscalii impotriva limbilor pagane”, confirmand semnele zodiilor, care aveau si o implinire in belsugul terestru, incat “a daruit Dumnezeu rod in podgoriile din Tara-de-Jos de nu mai aveau vierii unde sa-si puna mustul”. Abia dupa ce timpul mitic si cel real se contopesc, se creeaza un spatiu narativ de mare fascinatie, incat se declanseaza “la Hanu Ancutei vremea petrecerilor si a povestirilor”.
Din acest metatext cu caracter de generalitate se deschid planurile narrative ale acestei scrieri in rama.. In hanul cetate, motiv fundamental al operei sadoveniene, devenit suprapersonaj prin valorile simbolice dobandite, discursul narativ este preluat pe rand de personaje care isi asuma scenarii successive. Hanul insusi este la hotarul dintre cele doua laturi ale sale, mitic si real, un punct de refugiu, de izolare: “nu era han, - era cetate”, eraalcatuit din niste “ziduri groase de ici pana colo, si niste porti ferecate cum n-am mai vazut de zilele mele”. Intr-o atmosfera de totala voiosie, de “buna-voire” intre oameni, cu pace in tara, cu “zile line de toamna”, se opera “viersul lautarilor si porneau povestile”. Dupa acest cadru creat de un narator principal, abstract, cu o prezenta extreme de discreta in discurs, apar pe rand, din umbra cotloanelor hanului, sub dirijarea discreta a lui mos Leonte, adevarat maestru de ceremonii, amre distribuitor de zodii si de roluri, povestitori care isi rosteau povestirea vietii si se retrageau apoi in spatiul nedeslusit din care se ivisera: comisul Ionita, narator personaj, povesteste o hazlie intamplare cu “iapa lui Voda”; calugarul Gherman, narator martor, necreditabil, spune o poveste cu un vestit talhar, Haralambie, care se dovedeste a fi tatal sau; mos Leonte, narator-martor, necreditabil, invaluind in mister multe detalii ale naratiunii, vorbeste despre un balaur groaznic; capitanul Isac, narator-personaj, sosit mai tarziu in spatiul narativ, evoca in “Fantana dintre plopi” o poveste nefericita de dragoste din tinerete; mos Ienache coropcarul, narrator-martor, necreditabil, vorbeste despre “cealalta Ancuta”, a carei dublura perfecta este hangita din timpul povestirii; un cioban, Constandin Motoc, evoca un “judet al sarmanilor”, din vremurile infricosate, fiind el insusi eroul povestirii; jupan Damian, un negustor lipscan, povesteste, in calitate de narator-personaj, despre calatoriile sale prin Europa; un orb sarac, personaj-narator , dar si colportor, relateaza legenda margaritarului si o calatorie initiatica prin tarile rasaritului; in a noua povestire, planurile narative se complica, prin prezenta in text a doi naratori, Zaharia Fantanaru si Lita Salomia, situati in doua planuri temprale, in timpul fabulei si al discursului, naratorul-personaj descoperind cu bagheta lui magica nu numai izvoarele din adancuri, ci si pe acelea din sufletele indragostitilor.
Magia povestirii nu provine doar de la sublime scenarii naratologice, ci este numai amplificata de ele. Pentru ca aceste povestiri apartin unui timp mitic in care se petrecea si se chefuia fara teama, cand se preparau la foc moale pui in tigla si hartane de mile, oamenii bucurandu-se de o nesfarsita libertate. Rafinamentul prepararii bucatelor face parte dintr-o arta culinara atraveche, evocata in alte scrieri sadoveniene: in “Zodia Cancerului” sau in “Fratii Jderi”.
Oralitatea are si ea un rol important in crearea atmosferei. Prin folosirea zicalelor, a regionalismelor, a arhaismelor, cititorul este introdus in spatiul si in timpul evocate de catre narator, o atmosfera arhaica din plaiurile Moldovei. Povestitorul se adreseaza in mod direct cititorului si se afla in fata unui public ascultator: “Trebuie sa stiti dumneavoastra…”, “Avea niste ziduri groase de ici pana colo”. Alte elemente de oralitate intalnite sunt zicalele: “Lupul se intoarce unde a mancat oaia”, “Ce-i greu peste bordeie? -;Birurile Ducai-voda”, arhaisme: “comis”, “norod”, “jupan”.
Limba lui Sadoveanu are farmecul unei puritati originare, adecvata evocarii unei lumi ideale, greu accesibila, ca si in “Baltagul”, omului modern.