l9s10sn

1936-1994 poet

Laguna, 1971; Nisipuri miscatoare, 1979; Omul de la fereastra, 1982; Poeme din fotoliul verde, 1984

Almosnino ofera o varianta a poeziei domestice, confidentiala, tanjitoare, straina de emfaza, alimentata de concretul biografic. Poetul se doreste un simplu "om", prin supunerea sa la o vibranda naturalete: "Sunt un om / contempland descresterea diafana intr-un apartament oarecare / asemanator unei serii de numere departandu-se in abstract / cand luminile au aerul ca au cazut si asteapta". (...) Din perspectiva acestui citadinism, Almosnino cultiva un onirism geometrizant, ca fixatie a rigorii care tine in frau descompunerea, care limiteaza poluarea afectiva prin veghea formelor: "A sunat telefonul si ea mi-a povestit visul ei / se facea ca sunt o figura geometrica poate un punct". (...) Poetul se straduieste a se instala in lirism ca intr-un mediu al civilizatiei, deci intr-un mediu protector. Defetist, infricosat de cerintele subiective ca si de cele obiective ale trairii... Almosnino e un soi de Belikov, "omul in cutie" cehovian, care isi transpune starile bizare intr-un suprarealism sentimentalizat. (Gh. Grigurcu)