Dadaismul

-provine din frantuzescul dadisme( dada = ” calut de lemn “ in limbajul copiilor), denumirea miscarii este arbitrara si nu are nici o legatura etimologica cu termenul respectiv. x2n4nf
-reprezentanti: -in literatura: T. Tzara, R. Hülsenbeck,H. Ball;
-in pictura: M Iancu,F. Picabia,M. Duchamp;
Curent cultural si artistic neconformist si anarhic indreptat impotriva rutinei in viata, gandire si arta, dezvoltat plenar intre 1916 si 1923 si fundat aparut in Zürich la 6 februarie 1916 de poetul de origine romana Tridtan Tzara, caruia i s-au alaturat, la inceput, scriitorii Hugo Ball si Richard Hülsenbeck si artistul plastic Hans(Jeans) Arp, apoi pictori ca: romanul Marcel Iancu, F. Picabia, m. Duchamp(S.U.A.), M. Erust, K. Schwietters(Germania), etc.. Asociind unor elemente ale futurismului italian, cubismului francez si expresionismului german, un negativism declarat, dadaismul(cf. T.Tzara, La premi?re aventure celeste de M. Antipyrine,1916 si manifestele ”Dada”I-VII) cultiva arbitrariul total, neprevazutul, abolirea formelor constituite, provocand dezordinea si stupoarea si prin organizarea unor spectacole de scandal indreptate impotriva artei, gustului estetic, moralei traditionale, programatic puse sub semnul intrebarii. ”Dada”, reprezentand extrema limita a divortului dintre gandire si expresie, contrazice totul, neaga totul, ridicand nihilismul si mistificarea la rangul de principii supreme: abolirea logice, dansul neputinciosilor creatiei: dada; /…/abolirea arheologiei: dada; abolirea profetiilor: dada; abolirea viitorului: dada; credinta indiscutabila in fiecare zeu produs imediat al spontaneitatii: dada . /…/Marele secret este aici :gandirea se face in gura…Apriori, dada pune inaintea actiunii si inainte de tot: Indoiala. Dada se indoieste de tot.(T. Tzara).
Din martie 1919, o data cu T. Tzara, miscarea se muta la Paris, unde se intalneste cu scriitorii din grupul ”Literatura”(A. Breton, L. Aragon, P. Eluard, Ph. Soupault), cu A. Jacques Vach? etc.. Multi dadaisti publica in revista lui Picabia ”391”(fundata la Barcelona in 1917, transplantata la New York, Zürich, apoi la Paris) unde apar nume ca: Aragon, Apollinaire, Albert-Birot, Desnos, Max Jacob, Marie Laurenciu, Magritte, Ribemont-Dessaignes, Erik Satie, Soupault, Tzara, Edgar Varese etc.. Se reiau spectacolele de scandal si in mai 1921 se regizeaza procesul intentat lui M. Barres acuzat de ”delict impotriva securitatii spiritului”. Dupa ce in 1921 Picabia se separase de miscare, in 1922 se produce ruptura intre dadaism si grupul lui A. Breton, din care se va dezvolta suprarealismul.
Dadaismul supravietuieste inca(datorita aproape exclusiv personalitatii lui Tzara si -; ca o varianta -; lettrismului lui Isidorie Isou), abordand tendinte protestar-anarhice(jignirea ”sfintelor precepte curente” si ”epatarea filistinismului” din ”oroarea de academism” -; G. Calinescu), facand din arbitrar si din hazard principii ale creatiei(T. Tzara: Luati un jurnal, luati o pereche de foarfeci, alegeti un articol, taiati-l, taiati pe urma fiecare cuvant, puneti totul intr-un sac, miscati…).
Principiile teoretice nu sunt aplicate, insa, cu toata strictetea. Iata de exemplu cateva versuri ale perseverentului dadaist Jean Arp(cunoscut mai ales ca sculptor): Le pere s’est pendu/ a la place de la pendule/ La mere est muette. / La fille est muette./ Le fils est muet /Tou Les trois suivent/ le tic-tac de pere”. Dincolo de nihilismul si de enormitatiile sale -; care au anulat, uneori, arta -; dadaismul a fost un protest, un elan spre absurd, pledand pentru o libertate absoluta promovand inventii plastice si verbale adesea seducatoare care au largit investigatia artistica si a creat o atmosfera propice pentru indrazneala si experiente uluitoare.
La noi, dadaismul este vizibil, partial, in unele productii publicate in reviste de avangarda ca ”unu”, ”Contimporanul”, ”Integral”, ”Punct”,”75 H.P.”(alaturi de elemente suprarealiste, futuriste etc.). Un dadaism mai marcat exista in scrisul lui Sasa Pana.

Suprarealismul
-provine din frantuzescul surrealisme = suprarealism
-reprezentanti: G.Apollinaire, Andre Breton, L. Aragon.
Curent artistic si literar de avangarda care proclama o totala libertate de expresie, intemeiat de Andre Breton(1896-1966) si dezvoltat mai ales in deceniile trei si patru ale secolului trecut(cu aspecte si prelungiri ulterioare).
Primul care a utilizat termenul intr-o acceptie legata de creatia artistica a fost G.Apollinaire in Les Mamelles de Tiresias, subintitulata ”drama suprarealista”(reprezentata in 1916). Inceputurile miscarii se leaga de grupul( nonconformist si de evident protest antiburghez) de la revista pariziana ”Litterature” (1919) condusa de A.Breton, L. Aragon si Ph. Soupault, care -; reclamandu-se de la tutela artistica a lui Rimbaud, Lautreamont si Mallarme -; capteaza tot mai mult din indrazneala spiritului innoitor si agresiv al dadaismului(mai ales dupa ce in 1919, acesta isi mutase centrul de manifestare de la Zürichla Paris). De altfel, atat in ”Literatura”(unde Breton publica, in colaborare cu Soupault, ”Campurile magnetice”, primul text specific suprarealist), cat si in alte reviste, textele dadaiste alterneaza cu cele ale noii orientari ce avea sa se numeasca apoi suprarealism. Sunt doua miscari apropiate, avand scriitori comuni, dar alianta nu va dura.
In 1922 se produce ruptura si dupa doi ani de framantari, cautari si tensiuni polemice se constituie ”grupul suprarealist”(A.Breton, L.Aragon, Ph.Soupault, P.Eluard, B.Peret etc.). Relativ la geneza suprarealismului, desi unii cercetatori autorizati (recent M.Sanouillet) considera ca suprarealismul nu a fost altceva decat forma franceza a dadaismului, A.Breton, dimpotriva, a sustinut totdeauna ca este inexact si cronologic abuziv sa se prezinte suprarealismul ca o miscare iesita din dadaism. In 1924 A.Breton, publica primul sau ”Manifest al suprarealismului” in care, fixand net anume repere ale miscarii -; antitraditionalismului, protest antiacademic, explorarea subconstientului, deplina libertate de expresie, inlaturarea activitatii premeditare a spiritului in actul creatiei artistice etc. -; o defineste astfel; Automatism psihic prin care isi propune sa exprime, fie verbal, fie in scris, fie in orice alt chip, functionarea reala a gandirii, in absenta oricarui control exercitat de ratiune, in afara oricarei preocupari estetice sau morale. Suprarealismul crede ca adevarul si arta se afla” in realitatea superioara a anumitor forme de asociatie” bazate pe atotputernicia visului, pe ”jocul dezinteresat al gandirii” eliberate de constrangeri.
Miscarea se extinde in medii artistice diverse (cuprinzand artisti plastici, cineasti etc.) si in mai toate tarile Europei, dar cunoaste convulsii interioare care duc la noi separari din pricina vederilor social-politice. Astfel se delimiteaza doua directii: cea anarhista, ”ortodoxa”, de la revista ”Revolution serrealiste” al lui Breton(care, in manifestul ”Legitima aparare” respinge ideea ”oricarui control, chiar marxist asupra experientelor vietii interioare”) si cea ”comunista” reprezentata de revista ”Claire”(director Jean Berbier) spre care -; vor gravita pana la urma, majoritatea suprarealistilor cu exceptia lui Breton (care adera, in 1927, la Partidul Comunist Francez, dar vrea sa pastreze o totala independenta artistica).
Disensiunile politice survin si mai violent dupa 1929, cand cazul Trotzky produce noi scindari intre suprarealisti protestatari, asa-zis ”stalinisti”(Aragon, Eluard, Picasso, P. Naville, G. Sadoul etc.) si cei trotzkysti sustinuti de Breton sau cei reprezentand un crez exclusiv artistic(R. Desnos, G. Ribemont-Dessaignes, A. Artaud, R. Vitrac etc.). In 1929 la dat de 15 decembrie Breton publica ”Al doilea manifest al suprarealismului”(in care incerca sa stabileasca incidenta dialectica intre vis si actiunea sociala, intre activitatea poetica, psihanaliza si actul revolutionar), iar in 1933 se rupe total de comunism considerandu-se reprezentantul autentic al suprarealismului ”pur”(la care vor adera, intre altii R. Char, Bunuel, Salvator Dali).
In 1938 pleaca in Mexic, unde fundeaza impreuna cu Trotzky ”Federatia internationala a artei independente” si, alaturi de acesta si de Diego Riviera, publica al treilea ”Manifest” al suprarealismului ( in realitate redactat de Trotzky). In timpul celui de-al doilea razboi mondial si al ocupatiei Frantei, Breton este in SUA(va fi si acuzat de dezertiune de catre suprarealistii din patrie care participa activ la Rezistenta); se intoarce in Franta in 1946 incercand sa reinvie un nou grup suprarealist, dar fara rezultate notabile. Se poate aprecia ca o data cu al doilea razboi mondial suprarealismul, chiar daca a supravietuit in unele forme si aspecte epigonice, nu a mai constituit o miscare cum fusese in perioada interbelica. Experienta suprarealismului -; din care Breton a facut o adevarata cruciada pentru ”recuperarea totala a fortei noastre psihice” -; depasea literatura si urmarea, in fond o modificare a sentimentului vietii prin negarea distinctiei dintre existent, virtual, potential si neexistent si prin o abandonare totala fata de ”automatismul psihic pur”, singurul capabil sa determine acest punct al spiritului in care viata si moartea, realul si imaginarul, comunicabilul si necomunicabilul, inaltul si adancul, inceteaza de a mai fi simtite in Chip contradictoriu.

In conditiile unei violente(pana la scandal) polemici anticonventionaliste, dorindu-se realizarea climatului libertatii absolute se cauta faptul psihic nud si elementar(in lumea subconstientului, a experientelor onirice, a mecanismelor sufletesti irationale transmise direct, fara interventia cenzurii logice), considerandu-se ca fiind unica modalitate revelatoare a veritabilei noastre esente si potentialitatii. Proclamata revolutie supranaturalista pentru ”eliberarea eului” era, adesea, un anarhism distructiv ce a evoluat spre o fronda indreptata impotriva structurilor logice a caror alterare ti abolire devine programatica si este urmarita atat prin exaltarea psihanalizei(cultivarea lumii tulburi a complexelor, a proiectiilor onirice, a halucinatiilor) cat si pe alte cai de la hipnoza si delir pana la drogare si patologie declarata( dementa, paranoia etc.). Suprarealismul a lasat vizibile amprente si in alte literaturi din perioada interbelica. Un aspect specific l-a luat in Spania(unde imagismul debordant este o tendinta constanta a spiritului spaniol aplecat spre o deformare a datelor reale, impinse, adesea, in planul metamorfozelor onirice).
In poezie a fost prezent, cu accente diferite, in experienta scriitorilor ”generatiei din 27”, ca si alti poeti(J.Larea, R. Alberti, chiar Garcia Lorca, V. Aleixandre, D. Alonso, M. Altolaguirre, E. Prados,P. Salinas). In Italia unde nu a cunoscut o prea mare dezvoltare(cu toate straduinta lui C. Malaparte si a revistei ”Prospective” de a-l aclimatiza si propaga), suprarealismul e vizibil, partial macar, in opera lui M. Bontempelli, in poezia lui A. Palazzeschi, A. Gatto, S. Quasimodo s.a. La fel in Anglia, unde cel mai de seama reprezentant este D. Gascoyne si grupul lui din jurul revistei „New Verse”. Forme si nuantari particulare a luat in SUA unde si-a prelungit ecourile(sporadic) si dupa al doilea razboi mondial. La noi suprarealismul nu a avut un ecou deosebit; s-a manifestat alaturi de dadaism(si la aceleasi reviste avangardiste) intr-un prim val intre 1924 si 1934, continuand sa se retraga la activitatea unor scriitori ramasi credinciosi miscarii(Gherasim Luca, Paul Paun, Gellu Naum etc.).
Pe langa inevitabilele excese anarhiste, suprarealismul “a exaltat o literatura -; poezie”(G. Picon), o fluiditate lirica, o libertate asociativa, o dinamizare a metaforei, un gest al aventurii spirituale care au largit si au adancit sensibilitatea poetica a contemporaneitatii.

Tzara Tristan
(n. 1896, Moinesti, Romania - d. Decembrie 1963, Paris, France)

Poetul si eseistul francez roman la origine cunoscut ca fiind fondatorul miscarii culturale dadaiste care a us la revolutionare majora in arte.
Miscarea dadista organizata in Zürich in timpul celui primului razboi mondial; Tzara a scris primele texte dadaiste - La Premiére Aventure cèleste de Monsieur Antipyrine (1916 „Prima aventura angelica a D-lui Antipyrine ); Vingt-cinq poémes (1918; "25 de poeme") si manifestul miscarii , Sept manifestes Dada (1924; "Sapte manifeste Dada"). In Paris impreuna cu André Breton, Philippe Soupault, si Louis Aragon au organizat activitati de o amploarea marea pentru a soca publicul si de a desfiinta structurile de limbaj. Aproape de 1930, ingrijorat de nihilism si de distrugere, el se alatura prietenilor sai in activitati mai constructive ale Suprarealismului.
Si-a dedicat o mare parte din timpul sau spre impacarea suprarealismului si marxismului. S-a alaturat Partidului Comunist si Rezistentei franceze in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Implicarea in politica l-a adus mai aproape de oameni transformandu-se treptat intr-un poet liric. Poemele lui au dezvaluit angoasa din sufletul sau, prinsa intre revolta si grija asupra conditiei tragice zilnice a conditiei umane. Lucrarile sale mature au inceput cu L'Homme approximatif (1931; "Omul aproximativ") si a continuat cu Parler seul (1950; "Vorbind singur") si La Face intèrieure (1953; "Fata interioara"). In aceste lucrari limbajul anarhial sfaramat a fost inlocuit cu un limbaj dificil dar omenesc.

André Breton
(1896-1966)

Poet francez, eseist, editor si critic, sef initiator si unul dintre fondatorii curentului cultural, Suprarealismul, impreuna cu Paul Eluard, Luis Buñuel, si Salvador Dali printre altii. Manifestele suprarealiste ale Breton sunt cele mai importante expuneri teoretice ale miscarii.
Ma Femme a la cheverule de feu de bois
Aux pensées d'eclairs de chaleur
A la taille de sablier
Ma femme a la taille de loutre entre les dents du tigre
Ma femme a la bouche de cocarde et de bouquet d'étoiles de dernière grandeur
Aux dents d'empreintes de souris blanche sur la terre blanche
A la langue d'ambre et de verre frottés
Ma femme a la langue d'hostie poignardée
A la langue de poupée qui ouvre et ferme les yeux
A la langue de pierre incoyable (...)
Andre Breton s-a nascut la Tinchebray (Orne) ca fiu al unui negustor. Si-a petrecut copilaria pe meleagurile britanice incepand sa scrie de mic poeme -; l-a cunoscut pe poetul Paul Valéry. A studiat medicina si mai tarziu psihiatria unde in 1921 l-a cunoscut pe Freud. In timpul primului razboi l-a cunoscut Jacques Vaché, un dadaist infocat.
In 1916 el s-a alaturat curentului cultural dadaist, dar dupa obiectiile sale asupra dadaismului el a declarat: „ Lasa tot. Lasa Dada. Lasa-ti nevasta. Lasa-ti amanta. Lasa-ti sperantele si temerile. Lasa-ti copii in paduri. Lasa-ti substanta pentru umbra. Lasa-ti viata usoara, lasa-ti ceea ce aveai pentru viitor. Haide, la drum.”. Atunci s-a intors la suprarealism si a colaborat cu Louis Aragon si Philippe Soupault la revizuirea operei Littérature. Foarte important pentru el au fost intalnirile din timpul razboiului cu Apollinaire. Manifestele sale suprarealiste au fost publicate in 1924. influentat de teoriile psihologice, Breton definea Suprarealismul ca fiind „autonomism psihic pur, prin care o incercare este facuta sa exprime, fie oral, in scris sau intr-o alta maniera, adevarata functionare a gandului. Comanda gandului, in absenta totala a controlului gandului, excludand orice preocupare morala sau excentrica.” In Al Doilea Manifest al lui Breton afirma ca suprarealismul lupta sa obtina „avantaj mintal, din care viata si moartea, realul si imaginarul, trecutul si viitorul, intelesul si neintelesul, nu vor mai fi percepute contradictoriu.”
Breton si colegii lui credeau ca izvoarele libertatii personale si liberarii sociale sta in inconstient. Au gasit exemple in tablourile pictorilor Hieronymus Bosch si James Ensor, in scrierile lui Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud, Alfred Jarry -; si din gandirile revolutionare ale lui Karl Marx.
Miscarea suprarealista inca de la inceput a fost in continua schimbare sau conflictuala, dar in toate lucrarile majore, La Révolution surréaliste (1924-30) si Le Surréalisme au service de la révolution (1930-33),au canalizat cooperarea si raspandirea ideilor si peste hotarele Frantei.
„Subiectivitatea si obiectivitatea comit o serie de atacuri una alteia in timpul vietii unde prima sufera cele mai mari lovituri.”( din Nadja,1928).
Din 1930 publica cateva colectii de poeme printre care Iubire nebuna( 1937 ), volum ce apara emotiile irationale ale iubitilor, inspirat din mitul cenuseresei. Proza scrisa de el a fost mai bine vazuta decat poeziile sale dintre care se remarca opera Nadja( 1928), un portret al lui breton si al unei femei nebune. Titlu se refera la un nume de femei si inceputul cuvantului speranta in ruseste.
Intr-o plimbare cu barca la Martinique in 1941 Breton il cunoaste pe antropologul Claude Lévi-Strauss cu care discuta despre creatia artistica. Claude Lévi-Strauss critica definitia data de Breton unei capodopere spunand ca este un rezultat al spontaneitatii mintii fara a analiza valoarea estica a operei. Breton ii raspunde ca „foarte putin il intereseaza ierarhia operelor suprarealiste -; chiar daca am facut o ierarhie a operelor romantice si simboliste.”
In timpul razboiului Breton a scris trei poeme epice in care a tratat tema exilului. Dupa cel de-al doilea razboi mondial el a calatorit in sud-vestul si in vestul Indiei intorcandu-se in Franta in 1946. La scurt timp dupa intoarcerea in Franta el devine un fel de meditator al unui grup de tineri suprarealisti. Intre 1940 si 1950 el a scris esee si colectii de poeme printre care Arcane 17(1945). Ultima lucrare poetica, CONSTELLATIONS (1959).

Moare in Paris la 28 septembrie 1966.
Francis Picabia
(1879-1959)
-nascut si decedat la Paris.
Pictor, desenator si poet, spaniol la origine. A studiat la Ecole des Beaux-Arts ( Scoala de arte frumoase ) si la Ecole des Arts décoratifs( Scoala de arte decorative) din Paris.
Prin 1908 el a pictat tablouri impresinante in maniera Sisley. In 1909 a intrat in contact cu cubismul. Intre 1911 si 1912 a luat parte la « Intalnire de Duminica » la studioul lui Jacques Villon din satul Puteaux impreuna cu Apollinaire, Gleizes, La Fresnaye, Léger, Metzinger, printre altii, care au dus la fondarea « Sectiei de Aur ». A jucat in spactacolul lui Metzinger. A fost un prieten apropiat al lui Apollinaire. In februarie, 1913, a plecat in S.U.A. pentru prima data unde a jucat in spectacolul "Armory Show". In 1914 a fost recrutat in armata in Franta. In 1915 pleaca pentru a doua oara in S.U.A unde colaboreaza cu Marcel Duchamp. Ziarul cultural "291" al grupul lui Stieglitz publica articolul proto-dadaism al Picabia, Catherine Rhoades si altii. La sfarsitul lui 1916 pleaca la Barcelona unde ii cunoaste pe Cravan, Gleizes si Marie Laurencin. La 25 ianuarie el publica primul numar al propriului sau ziar de cultura pe care il numeste „391”. La acest ziar el publica primele „Picturi Mecanice” si informatii false depre prieteni si dusmani. In acelasi an el se mai duce inca o data in America si isi continua publicarea ziarului ajutat de Marcel Duchamp. In 1918 isi face pentru prima data aparitia la Lausanne, unde publica cartea intitulata "Poèmes et dessins de la fille née sans mère"( „Poeme si desene ale fetei nascute fara mama „ ).
In februarie ia contact cu grupul dadaism din Zürich si contribuie la manifestul numarul 3 „Dada”. In 1919 publica numarul 8 al ziarului sau care este tiparit de Jul. Heuberger, tipograful si a grupului dadaist din Zürich. Se intoarce la Paris unde continua publicarea ziarului „391” si ia parte la demonstratiile dadaiste. In 1921 impreuna cu Breton si cu altii se despart de dadaismul ortodox( majoritatea dadaistilor ). Va participa la manifestarile si va publica in ziarele suprarealistilor. In 1949 a fost organizata o mare manifestare retrospectiva organizata la Galeria Drouin, Paris. Catalogul manifestarii a purtat numele de „491”, de marimea unei scrisori. Continea articole scrise de Bott, Breton, Cocteau, Desnos, Seuphor, Tapié si altii.

Hugo Ball

( 1886 -; 1927 )

S-a nascut la 22 februarie 1886 la Pirmasens, Germania si moare la 14 septembrie 1927 in San Abbondio, Suedia. Autor, a participat la fondarea curentului dadaist din Zürich, s-a alaturat lui Max Reinhardt la Scoala acestuia de Arte in 1910 fiind angajat ca regizor.
"Café des Westens", cafenea ce devine locul sau de intalnire cu tinerii poetii ca : Johannes R. Becher, Georg Heym, Richard Huelsenbeck, Klabund, si altii. Regizor la teatrul din Munich in 1913 si colaborator la ziarul « Revolutia »( publicat de catre F.S. Bachmair, 1913 ) impreuna cu Seewald, J.R. Becher, Erich Mühsam. La putin timp dupa izbucnirea razboiului el si cu sotia sa, Emmy Hennings, emigreaza in Suedia. Amandoi s-au angajat -; Hugo ca pianist iar Emmy, cantareata . In februarie 1916 el a fondat Cabaretul Voltaire in Zürich. I-a intalnit pe Arp, Janco, Tzara, si mai tarziu pe Huelsenbeck si Serner. Intentiile sale fata de Cabaretul Voltaire le-a precizat cu cuvintele : « Este necesar sa clarific intentiile acestui cabaret. Tinta lui este de a aminti lumii ca sunt oameni cu minti independente -; dincolo de razboi si nationalism -; care traiesc pentru diferite idealuri. ».
A compus poeme muzicale sau „versuri fara cuvinte”. In 1917 el a incetat sa mai participe la miscarea culturala dadaista. A devenit redactor la ziarul "Freie Zeitung," in Bern. Mai tarziu se va retrage si va locui in Ticino unde a fost angajat ca tot ca scriitor.
Din perioada cand colabora cu cei de la dadaism exista o nuvela nepublicata "Tenderenda, der Phantast.". Una dintre lucrarile sale importante o constituie "Die Flucht aus der Zeit"( « Zbor in afara timpului »).