Ion Luca Caragiale, dramaturg si prozator, a fost un observator lucid si ironic al societasii romanesti din epoca lui, un scriitor realist si moralizator, un exceptional creator de oameni si de viata. Comediile sale- „O scrisoare pierduta”, „D'ale carnavalului”, „O noapte furtunoasa” si „Conul Leonida fata cu reactiunea”- ilustreaza un spirit de observatie necrutator pentru cunoasterea firii umane, de aceea personajelelui traiesc in orice epoca prin vicii, impostura, ridicol si prostie. El foloseste cu maiestrie satira si sarcasmul, pentru a ilustra moravurile societatii romanesti si a contura personaje dominate de o tara (defect) morala reprezentativa pentru tipul si caracterul uman. Intrucat Caragiale a dat viata unor tipuri umane memorabile, unor tipologii unice in literatura romana, Garabet Ibraileanu afirma ca dramaturgul face „concurenta starii civile”, iar Tudor Vianu considera ca formula artistica a lui Caragiale este „realismul tipic”. c1v4vu
Caragiale a avut intentia de a contribui la indreptarea moravurilor sociale, fiind adeptul cugetarii clasice, „ridendo castigat mores”«-» „Rasul indreapta moravurile”, idee pe care o afirma el insusi, convins fiind ca „nimic nu arde mai rau pe ticalosi decat rasul”.
In comediile sale I.L.Caragiale ramane fidel propriei conceptii, conform careia cuvantul este cea mai sincera exprimare a gandirii, riscul cel mai mare prin care se poate demasca prostia, incultura, demagogia si fariseismul: „Niciodata gandirea n-are alt vrajmas mai cumplit decat vorba, cand aceasta nu-i vorba supusa si credincioasa, nimic nu arde pe ticalosi mai mult decat rasul”.

Comedia este o specie a genului dramatic realizata pentru a fi jucata pe scena si intr-un scop moralizator si satiric. Modul de expunere este dialogul.Actiunea se concentreaza in jurul unui conflict, iar personajele sunt inferioare din punct de vedere caracteriologic, al mediului si al inteligentei. Finalul fericit caracterizeaza aceasta specie dramatica.
In 1883 apare piesa „O scrisoare pierduta”- o capodopera a dramaturgiei romanesti, fiind jucata cu un succes rasunator pe scena Nationalului bucurestean in 1884.
Piesa este structurata in patru acte, fiecare dintre ele fiind alcatuit din mai multe scene. Personajele piesei, numite de catre autor „persoane”, sunt mentionate la inceputul piesei cu numele si statutul social pe care il are fiecare. Perspectiva spatiala este reala si deschisa, fiind precizata de autor, iar timpul in care se petrec intamplarile este plasat la sfarsitul sec XIX: „In capitala unui judet de munte, in zilele noastre”. Relatiile temporale sunt in marea lor majoritate cronologice, iar in cateva situatii perspectiva temporala este discontinua-alternanta temporala a evenimentelor prin flash-back.
Protagonistii piesei pot fi impartiti in doua categorii: puterea- Stefan Tipatescu-prefectul, Zaharia Trahanache- presedintele a numeroase „comitete si comitii”, Zoe-sotia lui Trahanache, Farfuridi si Branzovenescu-avocati si membrii ai „acestor comitete si comitii” si opozitia- Nae Catavencu-avocat, director la Racnetul Carpatilor, Ionescu