Alexandru Lapusneanul este eroul nuvelei eponime, un personaj romantic, construit pe baza unor antiteze: intre calitatile sale deosebite (inteligenta, curaj, diplomatie, spirit de prevedere, arta disimularii) si defectele majore (cruzime, ipocrizie, viclenie, orgoliu exagerat, cinism, lipsa de credinta in Dumnezeu), intre insusirile sale si insusirillile personajelor din jurul sau (domnita Ruxanda, sotia domnitorului este blanda, miloasa, credicioasa, iubitoare,devotata; Motoc- prefacut, tradator, lacom, asupritor al taranilor). p1u20ur
Alexandru Lapusneanul este despotul medieval, tiranul cu vointa extraordinara, care se foloseste de propria putere si cruzime pentru a-si pastra tronul. El este un personaj extraordinar, pus in situatii extraordinare.
Actiunea este construita de autor in asa fel incat sa reliefeze pe deplin caracterul personajului principal; celalalte personaje evidentiaza trasaturile domnitorului.
Fiind tradat de boieri in prima domnie, Lapusneanil va deveni mai precaut, numindu-si oameni de incredere in dregatorii (vornicul Bogdan, armasul). El doreste sa-si recupereze tronul pierdut, bazandu-se pe armata turca.
Fiind intampinat de boieri, care vor sa-l convinga sa pararseasca tara, domnitorul refuza ferm, aratand hotararea si indarjirea personajului: „Daca voi nu ma vreti, eu va vreu si daca voi nu ma iubiti, eu va iubesc pe voi”. Reprezntand un pericol si un dusman de neinfrant va ocupa tronul Moldovei pentru a doua oara, Tomsa fiind intimidat de Lapusneanul. Desi a fost tradat de Motoc, protagonistul considera ca il poate folosi in treburi necurate, jurand ca nu-si va murdari sabia cu sangele boierului; cu toate acestea nu ezita sa se dusmaneasca, sa se descotoroseasca de boierul tradator cand norodul nemultumit se aduna la curtea domneasca.
Devine domnitor pentru a doua oara si se va folosi de putere pentru a pedepsi boierii tradator. Se poate spune ca actiunile personajului sunt dfeterminate de neincrederea in boierime. In prima domnie este intelegator cu aceasta categorie sociala, insa tradarea acesteia va da nastere unui personajrazbunator, crud, fara scrupule care va asupri fara mila pe boieri. Puternicul domnitor este dusman al celor care l-au tradat, fiind o ameninitare continua pentru acestia. Pentru orice mica greseala boierimea va plati cu viata, averea fiindu-i confiscata. Prin comportamentul inuman fata de boieri, el va atrage simpatie norodului, personajul colectiv al nuvelei, care dupa spusele domnitorului sunt „prosti, dar multi”. Inteligenta personajului si capacitatea acestuia sunt remarcabile. Este viclean, incercand sa atraga de partea lui poporul, deoarece era constient de puterea pe care o detinea.
Domnita Ruxanda este caracterizata de autor pentru a evidentia trasaturile personajului central. Blandetea sotiei domnitorului este in contrast cu cruzimea acestuia. Pentru a-ti atinge scopul este in stare sa-ti sacrifice sotia nesupusa dorintei sale de razbunare. Trece de la o stare de revolta si neliniste la calma si cugetata: „Muiere nesocotita!...dar indata stapanindu-se...” . Este impulsiv, dar se poate controla, urmand glasul sentimentelor pentru a-si pune in aplicare planul, Lapusnenul reprezinta personajul romantic de exceptie, sarcasmul lui neavand limite. Zambeste cand Ruxanda ii relateaza induiotata cruzimea cu care ii trateaza pe boieri. Este insensibil la glasul disperat si indureart al sotiei, actionand conform planului sau diabolic. Ii promite un „leac de frica” domnitei, mintea personajului construind neincetat un plan diabolic pentru a-si satisface dorinta de razbunare pe boieri.
Dumnezeu, Fiinsa suprema, nu reprezinta un impediment in calea dorintei lui de revansa. Stapaneste exceptionalarta disimularii cand, la slujba isi va cere iertare boierilor si va face un ritual de inchinare la Sfintele icoane, sarutind racla cu Sfintele moaste ale Sf. Ioan cel Nou. Momentul sarutarii Sfintelor moaste reda starea de spirit a personajului, autorul reusind sa reliefezeintr-un od remarcabil ipocrizia fara limite a domnitorului: „Spun ca in minutul acela el era foarte galben la fata, si ca racla sfantuului ar fi tresarit”. La sarutul ipocrit a lui lapusneanul sfintele moaste riposteaza, dezvaluind nesinceritatea protagonistului.
Pregateste o masa imparateasca pentru boieri, care sunt convinsi (in numar de 47) ca domnitorul lor si-a schimbat atitudinea nefavorabila pentru ei. Cad in cursa acestuia,inteligent construita, fapt pentru care vor plati cu viata. Schimbarea de atitudine a personajului este demna de a fi remarcata, de la rugamintea „Iertati-mi oameni buni si boieri dumneavoastra”, el „progreseaza” la „A!voi ocarati pre domnul vostru!”.
Aceasta manifestare iesita din comun atesta instabilitatea emotionala domnitorului si dorinta de rabunare fara limite.
In momentul crud al macelului celor 47 de boieri „Lapusneanul (...) se trasese langa o fereastra (...). el radea.„. Traieste cu imensa satisfactie razbunarea, comportamentul lui fiind ironic si inuman.
Isi respecta juramintele facute vornicului Motoc („sabia mea nu se va manji de sangele tau”), insa in spatele cuvintelor propriu-zise vorbele sale sunt aluzive, incarcate de un mister profund (nu il ucide pe Motoc cu sabia sa dar il da multimii).
Doamnei Ruxanda ii promite ca-i va da „un leac de frica”. Va construi o piramida din capetele boierilor ucisi, asezate dupa rang, oferindu-i domnitei un specatcol revoltator si macabru.
Precautia este masura luata de domnitor pentu a-si asigura prosperitatea la tronul Moldovei. Cu toate acestae el va fi tradat in finalul nuvelei. Se imbolnaveste garv in cetatea Hotinului, unde decide sa fie calugarit de Mitropolitul Teofan si lasa urmas la tron pe fiul sau Bogdan. Intr-un moment de luciditate, protagonistul acuza ca a fost tradat de cei aflati in sala cu el (sotia si fiul sau, mitropolitul, ceilalti calugari), aducand injurii la adresa Bisericii. Impacarea cu Dumnezeu nu o realizeaza, desi zideste manastiri, urmeaza slujbe, se inchina la icoane, cere iertare si solicita sa fie calugarit. Nebunia puterii absolute , orgoliul de domn autoritarii curma aceasta ultima sansa: mantuirea. Moare in chinuri groaznice, tradat de sotia lui la aluziile lui Teofan (pe care-l facuse mitropolit), si sub privirile batjocoritoare ale lui dusmanilor- Spancioc si Stroici- care prin inermediul Ruxandei il vor omora. Elementele de portret fizic sunt sugestive in final : „dintii ii scrasneau si ochii sai sangerati se holbasera, o sudoare inghetata , trista, a mortii prevestitoare , iesea ca niste nasturi pe fata lui”(cap IV).
Personajul a trait cu sinceritate sentimentele, iar naratorul releva cu talent aceasta mobilitate psihica, in care se imbina echilibrul interior cu anomalitatea psihica, atitudinea calculata cu reactia impulsiva.
Marele critic George Calinescu reuseste sa surprinda dorinta personajuui exceptional Alexandru Lapusneanul: „ Lapusneanul e un damnat, osandit de providenta sa verse sange si sa nazuie dupa mantuire.”