Basmul este o specie epica de mare intindere, de obicei in proza, in care sunt narate intamplari fabuloase(fantastice) ale unor personaje imaginare, inzestrate cu insusiri supranaturale. Basmul apartine prin origine, literaturii populare, avand caracter oral, anonim si colectiv. Insa pe la inceputul secolului al-XIX-lea, apare un interes al scriitorilor pentru basm, o predilectie pentru mituri, pentru trecut, pentru specificul national si pentru creatia populara autohtona. b6j16jy
Deoarece apare intr-o perioada a romantismului, basmul cult se deosebeste cu precadere de basmul popular prin specificul fiecarui scriitor de a prelucra original un material. Basmul cult preia elemente existente in basmul popular. La Ion Creanga, chiar daca elementele din sursa folclorica sunt numeroase, apar anumite trasaturi ale literaturii culte printre care mentionez: dramatizarea actiunii prin dialog, umanizarea fantasticului prin comportamentul eroilor. Textul narativ pe care Creanga il ofera literaturii romane este intesat cu proverbe(eruditie paremiologica), zicatori, vorbe de duh: “La placinte inainte,/ Si la razboi inapoi”; “Ce-i scris omului in frunte-i pus”. Umorul la Creanga este inteles mai mult ca jovialitate, ras ingaduitor, si mai putin satiric.
“Povestea lui Harap-Alb” se incadreaza perfect in structura epica a basmului cult, continand insasi elemente din cadrul basmului popular. Basmul este o naratiune facuta din perspectiva unui autor omniscient avand o formula initiala (“Amu cica era odata”), o formula mediana (“Ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este…”- aceasta formula desparte cele sapte parti in care basmul este impartit) si formula finala (“Si a tinut veselia ani intregi”). In basmul lui Creanga apare caracterul de fictiune, implicand fabulosul si miraculosul , prin intermediul unor caractere fantastice (Gerila, Setila, Flamanzila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila -; prieteni ai personajului principal). De asemenea apar animale care au darul de a vorbi (calul lui Harap-Alb), si diferite obiecte cu puteri miraculoase: “apa vie”, “apa moarta”- aceste obiecte vor fi folosite in ajutorul personajului central, pentru a fi readus la viata. Exista un conflict intre Bine (reprezentat de Harap-Alb) si Rau (Spanul) iar in cele din urma Binele invinge, primind locul meritat, iar Raul este inlaturat, fiind supus unei pedepse grele.
Harap-Alb, eroul basmului lui Creanga, iese din schema basmului popular. El poate fi identificat cu Fat-Frumos care infrunta zmeii, dar nu se lupta cu Spanul, ceea ce denota profunzimea naratiunii redate de marele povestitor.
Calatoria pe care o face fiul cel mic al Craiului are un caracter initiatic, este drumul maturizarii sale, al cunoasterii binelui si raului, pentru a putea deveni urmas la tronul unchiului sau. In drumul sau, el trebuie sa treaca 3 probe de foc, care-i vor dezvalui noi capacitati, si-i va oferi prilejul de intra in contact cu lucruri si personaje necunoscute. Harap-Alb nu este un personaj fantastic, el doar are legaturi cu supranaturalul ( Sfanta Duminica- batrana de care se milostiveste calul nazdravan, ii ofera sprijin pentru ca a fost ascultator). O alta caracteristica a basmului este imbinarea realului cu fantasticul. La Creanga, fantasticul apare sub forma fabulosului antropomorfizat: pesonajele fabuloase dobandesc conotatii umane prin modul de comportare (vorbe, fapte, gesturi, reactii sufletesti). Personajele nazdravane se comporta ca niste tarani si de asemenea limbajul lor este unul moldovenesc.
Motivele literare existente in opera lui Ion Creanga, sunt specifice basmului popular insa recreate in stilul autorului: calatoria dificila a eroului cu multiple obstacole, ii ofera acestuia o viziune diferita asupra lumii; viclesugul cu care este atras de Span, il face sa-si piarda astfel identitatea. In acest caz Harap-Alb plateste pentru neascultarea sfatului tatalui sau. Probele dificile ii deschid eroului un nou orizont, spre maturitate si implinire sufleteasca. Referitor la moartea initiatica, multi critici considera faptul ca Harap-Alb moare in finalul basmului pentru a renaste, dobandind o personalitate puternica. Nunta este rasplata pentru rabdare si intelegere, iubirea fiind stadiul suprem al fericirii pamantene.
Caracteristicile limbajului sunt evidente in acest basm,oralitatea fiind realizata prin dramatizarea naratiunii: “Mai, da’al dracului om e si acesta”. Limbajul popular existent da o nota de naturalete: termeni regionali: “hobot”, “desant”. Filosofia de baza a basmului este de sorginte profund populara: experienta, viata practica, este cea care instruieste, care-l formeaza pe om, propulsandu-l pe scara valorilor, iar nu apartenenta sociala ( nu faptul ca e fiu de crai il face sa ajunga urmas la tronul unchiului sau, ci cunoasterea, distingerea binelui de rau).
“Spre deosebire de basmele altora, in care supranaturalul e socant si infricosator, in Harap-Alb, realul si fabulosul se intretaie continuu, fara a da impresia unei insotiri hibride. Nu se stravede nici vulgaritatea cotidianului, nici miraculosul oniric sau halucinatoriu”, este ideea dezvoltata de Paul Cornea in lucrarea “Ganduri despre Harap-Alb”.