i7z5zj
ST EFAN
Soimule, soimut usor,
Fa-te roata sus in zbor.
Ce se vede la hotare
De s-aude zgomot mare?
SOIMUL
Stefane! viteazul meu!
Zau! de altul c-ar fi rau,
Iar de tine mult e bine
Ca tu esti soiman ca mine.
De jur imprejurul tau
Navalesc dusmani mereu1,
Te calc ungurii falosi
Si lifteni necredinciosi,
Te calc hanii tataresti
Si urdiile turcesti!
S T E FAN
Las’ sa vie, las’ sa vie
Sa se deie prada mie!
Moartea-i paste ca o turma,
Pacatu-i mana din urma.
Multi au mai venit la noi,
Putini s-au dus inapoi,
Ca-s roman cu patru maini
Si am leacuri de pagani:
De tatari am o sageata,
De turci pala mea cea lata,
De lifteni un buzdugan
Si de unguri un arcan.

Cantecele lui Stefan Voda
Stefan, Stefan, Domn cel mare,
Seaman pe lume nu are
Decat numai mandrul soare!
Din Suceava cand el sare,
Pune pieptul la hotare
Ca un zid de aparare!
Bratul lui fara-ncetare
Bate hoardele tatare,
Bate cetele maghiare,
Bate lesi din fuga mare,
Bate turci pe zmei calare
Si-i scuteste de-ngropare.
Lumea-ntreaga sta-n mirare,
Tara-i mica, tara-i tare
Si dusmanul spor nu are.
1 Pe unguri ii parjoleste.
Aluzie la batalia de la Baia, unde o multime de unguri au pierit in focul acelui oras.
2 Iar pe lesi cu chica tare
Ii avanta-n spanzurare.
Intr-una din navalirile lesilor in Moldova, Stefan Voda i-a surprins intr-un codru, si pe cati din ei a robit i-a spanzurat de par in copaci. Dupa acea nenorocita expeditie, regele polon, intorcandu-se in tara lui, a dat un decret poruncind ca toti lesii sa poarte chica scurta. (Traditie).
3 Si-i injuga ca sa are.
Aluzie la Dumbrava Rosie ce a fost arata de lesi injugati la plug si semanata apoi cu ghinda.

ALTUL
Stefan, Stefan, Domn cel mare,
In Suceava cuibu-si are
Ca un soim voinic si tare.
Din Suceava cand el sare
Zi si noapte, de calare,
Se bate-n patru hotare.
Pe tatari ii casapeste,
Pe unguri ii parjoleste,1
Si pe turci ii risipeste.
Iar pe lesi cu chica tare2
Ii avanta-n spanzurare,
Si-i injuga ca sa are!3

Lapusneanul cel cumplit1
Sta pe scaun poleit.
Curtea-i plina de boieri,
Vornici, hatmani, vistieri
Ce se-nchina Domnului
Si se tem de ura lui
Ca ura lapusnaneasca
E peire boiereasca.2
Iata, mari, ca deodata
Un luceafar se arata
Cu chip vesel si domnesc
Si cu mersul voinicesc!
Cine-i mandrul tinerel,
1 In editia baladelor, partea II, publicata la Iasi in anul 1853, s-a lunecat o greseala importanta, confundand pe Bogdan Chiorul, fiul lui Stefan cel Mare, cu Bogdan, fiul lui Alexandru Lapusneanu. Dupa aflarile de la cantareti, balada a luat schimbare la inceputul ei si se potriveste chiar cu cronica Moldovei ce zice despre Bogdan fiul lui Lapusneanu ca „de carte nu era prost, la calarime sprinten, cu sulita la hal nime nu-l intrecea, a sageta din arc era mare mester, ii placeau jocurile copilaresti si glumele“ etc.
2 Aceste doua versuri fac negresit aluzie la uciderea celor 47 de boieri mari
in vreme ce benchetuiau la masa lui Alexandru Lapusneanu. Vezi descrierea facuta de C. Negruzzi.
Bogdan
Care-i tras printr-un inel?
E Bogdanul cel glumet
Si la lupta indraznet,
Si de carte carturar
Si de arc bun sagetar.
El in sala-nainteaza
Si la Domnu-ngenuncheaza,
Apoi zice: „Ma rog tie,
Taica, Doamne din domnie,
Voie da-mi sa iau sotie
Ursita ce-mi place mie.
Ea nu-i fata de-mparat
Si-i chiar de litean bogat
Si de lege lepadat,

Da-i fecioara ca o stea,
Mandra ca o pasarea,
Dulce ca o floricea,
Si sufletul meu o vrea!“
Lapusneanul se-mblanzeste
Si din gura-asa graieste:
„Dragul tatei, mergi cu bine,
Voie tu ai de la mine!“
Astfel zice si-l saruta
Ca pe-o floare-n san crescuta,
Si pocloanele-i gateste
Si pe cale mi-l porneste
Cu o suta de nuntasi,
Toti alesi din tabarasi.

Nuntasii incalecau,
Cu Bogdan vesel plecau,
Ei plecau pe la San-Petru.
S-ajungea pe la San-Metru1
La liteanul cel bogat
Si de lege lepadat.
Iar liteanul de-i vedea
Poarta curtii inchidea
Si-n lantuguri o lega
1 Adica pe la sfantul Dimitrie.
2 De sarg, cuvant vechi ce insemneaza degraba.
3 Rasucirea mustatii e considerata ca un semn de placere. Romanul, cand vede o nevasta frumoasa, isi rasuceste mustata cu multumire si astfel ii da a
intelege ca ii place.

Si din gura-asa striga:
„Care este mirele,
Mirele, ginerele,
Sara el zidurile,
Sa deschida portile!“
Cat Bogdan il auzea,
De sarg mi se repezea,2
Calul isi infierbanta
S-un rapez voinic ii da.
Calul randunel zbura
Si in curte ca era!
Iar in curte cum sarea,
Bogdan timpul nu pierdea,
Poarta curtii deschidea
Si nuntasii toti intra.
Liteanul ca se mira
Si mustata-si rasucea3
Si din gura iar zicea:
„Care este mirele,
Mirele, ginerele,
Sara el teancurile
Sa-si ia postavurile!“
Cat Bogdan il auzea,
Calul iar isi repezea,
Peste teancuri el zbura,

Apoi le desfasura,
Si le da pe la nuntasi
Care-n lupte sunt fruntasi,
Cum era si nuntasul
Asa-i da si postavul.
De era el naltisor,
Ii da postav rosior,
Sa fie stralucitor.
De era el medior,
Ii da postav galbior,
Ca sa-l prinda binisor.
De era el mititel,
Ii da postav albastrel,
Ca sa se mandreasca-n el!

Liteanul se bucura,
El in casa ca intra,
Lui Bogdan ca arata
Trei copile tot de-un stat,
Tot de-un chip asemanat.
Albe gingase tustrele
Ca trei flori de viorele.
Domnul tanar le privea,
Cu ochi dulci care sticlea,
Iar liteanul mi-i zicea:
„Care este mirele,
Mirele, ginerele
1 Druste se numesc fetele prietene ale miresei care o intovarasesc si o asista la cununie. Ele sunt impodobite cu peteala de aur pe cap, ca si mireasa.

Cunoasca-si el mireasa,
Cununa-se cu dansa!“
Bogdan mintea nu-si pierdea,
Inel din deget scotea,
Pe covor il arunca
Si din gura cuvanta:
„Care-mi este mireasa,
Sa ma iubesc cu dansa,
Culeaga-mi ea inelul,
Inelul cu degetul,
Caci am sabia-nsetata
Ce doreste cap de fata“.
Din trei doua nici misca,
Iar mireasa se pleca,
Pe covor ingenunchea,
Ca o floare se-ndoia,
Si inelul culegea
Si-n degetel si-l punea.
Ochii mirelui sticlea,
Inima-i se-nveselea.
El mireasa-si ridica,
Pe ochi dulce-o saruta
Si pe brate mi-o purta
Si-n radvan ca o punea
Si spre tara purcedea.
Dupa ei inca venea
Car mare cu drsustele,1

Gradina cu florile
Si o suta de nuntasi,
Toti alesi din tabarasi.
Ei plecau pe la San-Metru
S-ajungeau pe la San-Petru

Si pe loc cat ajungeau,
Mandra nunta ca faceau,
Vestele de se duceau
La vecini si-n departari,
Peste noua tari si mari!

Jos, pe apa Prutului,
In tinutul Husului
La casele Lupului2
Mers-a ura Domnului!
Mers-a ura si lovit-a,
Pe Iordache prapadit-a!
El cu Domnul se-nvrajbea
Si calare pribegea
Pe drumul Bugeacului,
Scaparea pribeagului,
Si cu bine el sosea,
Adapost el isi gasea
La saraiul Hanului,
Cumnatul sultanului.
Frunza verde macies,
1 In letopisetul lui Ion Neculce, se pomeneste de un Iordache Costache Lupu, ce a fost vel stolnic sub domnia lui Grigore Ghica 1727. El era fiul lui Lupu
Costache Gavrilita care a jucat un rol insemnat in razboiul lui Petru cel Mare cu turcii.
2 Trebuie sa presupunem ca Iordache al Lupului avea afara de Milesti ce se afla in tinutul Vasluiului, o alta mosie, pe malul Prutului, unde l-a ajuns urgia domneasca ce l-a silit a pribegi la tatari.
3 O punga cuprindea 500 lei.
Iordachi al Lupului1
Mare groaza-i sus, la Iesi,
De Iordache c-a sa vie
Sa aduca grea urgie
De tatari cumpliti gramada
Sa le deie tara-n prada!
Boierii se adunara
De la targ si de la tara
Si trei zile se vorbira,
Trei zile se sfatuira
Lui Iordache, sa-l insele,
Trimitandu-i magulele
S-un poclon de zece pungi,3
Patru saluri tot in dungi,
Doua scurte, doua lungi.
S-un fugar frumos, domnesc,
De soi bun, moldovenesc,

Si o carte mare-nchisa
Ca de la Domnie scrisa,
O hartie-nselatoare,
Poftitoare, rugatoare,
Ca sa vie-Iordache-acasa
La Maria cea frumoasa.
Iar de-i trebuie domnie,
I-o da Voda cu fratie,
Intre ei pace sa fie!…
Iordachel se-nveselea,
Iara hanul ii graia:
„Zece zile mai asteapta
Ca sa ai tu parte dreapta,
Caci am scris la-mparatie
Pentru-un firman de domnie,
Ori de nu, ia-ti oastea mea
Si cu dansa fa ce-i vrea.“
„Ba, eu oastea n-oi lua,
Ca tara m-a blestema.
Cine-aduce oaste-n tara
Sub blestemul tarii piara!“1
Astfel dac-a cuvantat,
Cu hanul s-a sarutat
Si spre tara a plecat
Cu Marin si cu Ciocan,
Cu Lisandru cel balan,2
1 Cuvinte sublime! Model de patriotism.
2-3 Lisandru si Zaria in loc de Alexandru si Zaharia.

Si cu Zaria, bun viteaz3
Ce-i cam negru pe obraz.
Toti cu inimile drepte,
Slugi viteze si-ntelepte;
Oameni buni si credinciosi
Ce-s la masa rusinosi,
Dar la lupta hartagosi!

Vinerea spre sambata,
El Maricai s-arata
Si cu drag o saruta
Multumind lui Dumnezeu
C-a sosit la locul sau…
Dar in lume cine stie
Azi si maini ce-o sa mai fie!…
Iata-un grec, unul Zoila,
Om de vrajba si de sila,
Un trimis de la domnie,
(Negre zilele sa-i fie!)
Olaceste se ducea
Si la domn stire facea
C-a sosit Iordache-acasa
La Maria cea frumoasa!
Frunza verde alunica,
Grea pulbere se ridica

Lefegii si darabani
Cu-ai lor mandri capitani.
Iordachele, te fereste,
Cursa rea ti se gateste!
De la Iesi inspre Milesti,1
Iar printr-insa ce zaresti?
Arnauti cu susanele,
Cu argint pe la otele.
1 Aceasta mosie, Milesti, din tinutul Vasluiului a fost proprietatea spatarului
Neculai Carnul, care traia pe timpul domniei lui Stefanita voda, fiiul lui Vasile
Albanezul (1660-1662). Neculai Carnul era un om foarte invatat si cunostea mai multe limbi, precum elineste, greceste, slavoneste, latineste, nemteste si turceste. El era bogat si ii placea fastul. Cand iesea, avea un cortegiu domnesc, si el purta totdeauna un buzdugan si o platosa de argint, pe cand caii lui erau
impodobiti cu pere frumoase si cu hamuri cusute cu fir de aur.
Spatarul Neculai Carnul, uitand binefacerile si amicia lui Stefanita voda,
incepu o corespondenta cu fostul domn al Valahiei, printul Basarab, care traia retras in Polonia, si-l indemna a strange oaste leseasca si a intra in Moldova pentru ca sa detroneze pe Stefanita, a carui domnire era prea tiranica. Basarab nu numai ca refuza propunerile spatarului Carnul, dar le si incunostiinta lui
Stefanita-voda. Acesta, aprins de manie, puse pe calau sa-i taie nasul, fapta cruda de unde i se trase si porecla de Carn.
Dupa o asa pedeapsa, spatariul Neculai parasi Moldova si se duse la Moscova, langa imparatul Alexei Mihailovici, tatal lui Petru cel Mare, si cum sosi in capitala
Rusiei, el fu instituit preceptorul tanarului Petru Alexievici. Aceasta pozitie ii dobandi multa onoare si mari avutii.
Imparatul il avea de-aproape credincios si il insarcina cu misiuni importante.
Astfel fu trimis ambasador in China, unde, castigand increderea imparatului chinez, primi dupa trei ani prezenturi mari si un talger plin de pietre scumpe.
Intre aceste pietre se afla si un briliant de grosimea unui ou de porumb, care astazi se afla in comoara imparateasca.
Dupa moartea lui Alexei Mihaiiovici, Petru suindu-se pe tron si afland ca preceptorul sau se gasea exilat in Siberia in timpul anarhiei strelizilor il aduse
indata la Moscova si il institui consilierul sau cel mai de aproape. Acolo el se
insura cu fata unui din cei mai mari nobili din Rusia, si dupa un trai indelungat pe langa Petru cel Mare se savarsi din viata in timpul domniei lui Mihai Racovita
(1707-1709).

Cei ce vin calari la tine
Nu vin ca sa se inchine,
Ci vin cu porunci domnesti
Si cu ganduri dusmanesti.
Frunza verde porumbica!
Dragalasa de Marica
Pe Iordache mi-l trezea
Si din gura-asa-i graia:
„Hai, frate, la biserica
De sfanta Duminica,
Ca de cand ai pribegit
Sufletul nu ti-ai grijit!“
Iordachel se intindea
Si cu lene raspundea:
„Mergi, Marico, dumneata,
Ca eu nu ma pot scula,
Drumul lung m-a obosit,
Calul greu m-a ostenit!“
Iata, mari, cum vorbea
Ca fereastra se izbea
Si cadea jos la pamant
Fara suflare de vant.1
S-o icoana poleita
Trasnea far-a fi lovita.2
Maria se-nspaimanta,
Iordache se intrista,
Numele sau adevarat era Neculai Milescu (Vezi Fragments des chroniques
Moldaves et Valaques pour servir a l’histoire de Pierre le Grand, Charles XII, Stanislav
Lesczynski, Démetre Cantemir et Constantin Brancovan, par le Major M. Kogalnicean.)

Dar pe ganduri mult nu sta,
Ca Lisandru-i aducea
Carte mare si-i zicea:
„O ceata de oameni multi,
Lefegii si arnauti,
A sosit aici din sus
S-asta carte ti-au adus
Cu poftire boiereasca
Sa mergi la curtea domneasca,
Dar asculta-ma pe mine,
Caci ce simt eu nu-i a bine.
Tu esti mare cat un domn,
Iar de ai minte de om,
Hai cu toti sa-ncalecam,
Arnautii s-alungam
Si de drum sa ne catam,
Spre Bugeac sa apucam,
Pe hanul sa-l ridicam
Si foc Iesului sa dam.“
Iordachel nu-l asculta
Si din gura cuvanta:
„Ba, m-oi duce la domnie
Ca chiar domnul ma imbie
Si se jura ca va face
Tot ce-oi vrea ca sa ma-mpace!“
1, 2 Semne prevestitoare de moarte, dupa crederea poporului.

Frunza verde de negara,
Pe cel drum in zi de vara,
Ce se vede stralucind
Si spre Iesi inaintand?
Un radvan cu telegari,
Sese negri armasari,
Si-n radvanul boieresc
Un luceafar pamantesc,
Cu chip dulce femeiesc.
Iar pe langa cel radvan,
Calare pe-un nazdravan,1
Merge mandrul Iordachel
Cu slugile dupa el:
Slugi cu inimile drepte,
Intelepte si destepte,
Ce-s la masa rusinoase,
Dar la lupta hartagoase.
Apoi venea dupa ei
Ceata de arnautei,
Lefegii si darabani
Cu-ai lor mandri capitani.
Ei la Iesi cat ajungea,
Iordache la domn mergea,
1 Adica calare pe-un cal destept. In povesti se vad figurand cai nazdravani, pasari nazdravene si oameni nazdravani, care au minte patrunzatoare si prevad viitorul.
2 Raspuns caracteristic care arata cat de puternica e simtirea recunostintei in sufletul romanului.

Dar domnul cat il vedea,
De manie s-aprindea
Si striga: „Jos pe covor,
Taiati-i capul din zbor.“
Un calau se repezea,
Iataganu-si netezea,
Dar Iordache-l astepta,
O palma voinica-i da,
Cat calaul jos pica.
Apoi el se intorcea
La Lisandru de-i zicea:
„Tine tu sabia mea
De-mi taie capul cu ea,
Ca nicicum nu m-a durea.“
Iar Lisandru, oftand greu,
Raspundea: „Stapanul meu!
Painea, sarea ti-am mancat,
Nu ma vari la pacat!“2
Din nou voda poruncea,
Arnautii se-mbrancea,
Pe Iordache s-aruncau,
De par lung il apucau,
Pe covor il intindeau
Si din zbor capu-i taiau.

Capul se rostogolea,
In sange se tavalea
Si pe scari se cobora
Si-n radvan apoi sarea.
Iar Marica, vai de ea!
Capu-n brate apuca
Si plangand la el cata,
Si bocind il saruta,
Cand pe frunte, cand pe gura,
Cand pe gat, la-ncrestatura.
„Alei! Doamne! striga ea,
Faca-se pe vrerea mea!
Doamna ta sa vaduveasca,
155
Neamul tau sa caliceasca,
Targul tau intreg sa arda
Si domnia-ti sa se piarda!...“
Frunza verde siminoc,
La Iesi arde mare foc.
Bate para prin Milesti,
Zbor taciunii la Latesti,
Scanteile-n Barlanesti,
Pana pe la Ciocanesti,
Si duc veste de-ngrozit
Ca Iordache a pierit
Si ca focul a zbucnit
Din blestemul cel cumplit!