Ziua maniei, 1979; Tache de Catifea, 1981; Tobit, 1983; Manualul intamplarilor, 1984; Sara, 1987; Republica pe esafod. Teatru, Editura Cartea Romaneasca, 2000

b5r4rf

The Day of Wrath, 1979; Velvet Tache, 1981; Tobit, 1983; The Handbook of Events, 1984; Sara, 1987

In Tobit Stefan Agopian se demonstra un stilist remarcabil, neintrecut in a descrie staza lanceda, atonia nevertebrata, plictisul abisal. Toata minutia traducerii literare a gesticii sfarseste prin a construi, pe cale indirecta, un soi de substitut de analiza psihologica. Prozatorul nu cauta sa-l inteleaga sau sa-l explice pe Tobit asa cum, schimband ce e de schimbat, nici Faulkner nu propune explicatii pentru golul launtric, nascator si el de actiune violenta al lui Sartoris. (Marian Papahagi)

In Tobit, Stefan Agopian proved to be a remarkable stylist, second to none in describing the lingering stasis, the invertebrate atony, the abysmal tedium. The whole minuteness involving the literary translation of gestures ends in an indirect erection of a kind of substitute for psychological analysis. The author does not seek to understand or explain Tobit, just as - making the due changes - Faulkner does not propose explanations for Sartoris' inner emptiness that breeds violent actions. (Marian Papahagi)

O sinteza a romanelor, mai bine zis a artei sale narative, in care se regaseste, condensata, intreaga splendoare baroca a imaginatiei, pot fi considerate cele cateva proze din Manualul intamplarilor. Aici, ca de altfel in tot ce face, prozatorul pare un renascentist intarziat, cu voluptati sirete pentru tratate rare si pline de miez, un erudit cu viziuni neoplatonice, in fine, un degustator rafinat al cuvintelor mustoase pe care le scormoneste patimas in cronici si hrisoave. E limpede insa ca autorul vede cu alti ochi eruditia fantasta pe care o pune in pagina, fiindca aceasta n-are decat rolul de recuzita alegorica. (Radu G. Teposu)