l2h6hk
Daca nu ne inselam, dl Radu Sbiera e, dupa Petrino si
Bondarescu, al treilea bucovinean care da publicului roman un volum de versuri2 .
Un scriitor din Bucovina trebuie tratat cu indulgenta.
O licarire de cultura nationala acolo trebuie pretuita.
Totusi, nu putem sa aratam aici un entuziasm fata de volumul dlui Radu Sbiera.
Volumul acesta este, mai inainte de toate, o neindema natica prelucrare a lui Eminescu. Dar el este rezultatul unui proces intelectual foarte curios si interesant, care ar merita sa fie cercetat intr-un lung studiu de psihologie si de stilistica.
Noi ne vom margini sa indicam pe scurt si cu un exem plu, doua, procedeele mai caracteristice prin care dl Radu
Sbiera transpune pe Eminescu in ceea ce numeste d-sa
“poezii”. Presupunem, in cele ce urmeaza, ca cititorul cunoaste bine pe Eminescu.
Primul procedeu:
Dl R. Sbiera ia poezii intregi ale lui Eminescu, pe care le reface. Satira III a d-sale (Bucuresti, 13 martie 1906,

stil vechi) nu e decat Scrisoarea III a lui Eminescu, bine inteles coborata la ultimul nivel:
Voi, eroi, voinici de moda, intelepti si semizei.
Ce sunteti decat o gloata de nebuni si de misei?
A sunat si ceasul vostru, banul nu vi se mai trece,
Prea ne-ati imbatat intruna cu minciuni si apa rece!
Fanfaroni, pungasi de tara, calpuzani de vechi palavre,
Ce din tara faceti bursa, din biserici faceti havre!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Si-apoi petecile tarii le carpiti cu cifre calpe
Si din pielea ei, sarmana, faceti voi manusi si talpe,
Si-n joben si luci de strada, in orgii de cafenele
Si-n saloane ingropati voi a poporului grea jele...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Voi aveti nerusinarea sa va ziceti patrioti,
Cand pradati averea tarii pe furis ca niste hoti?
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Voi sunteti stapanii tarii, descendenti de vechi romani?
Scamatori ce-nsala tara si popor, vechi sarlatani.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
O, stramosi cu obiceiuri romanesti si voievozi,
Ati ajuns sa fiti o masca pentru-acesti misei, nerozi,
Cari va mesteca1 in gura toata ziua, noaptea toata,
Si cu voi ei isi acopar tot desertu-n care-noata!
O, Mihai, ce stai calare pe un roib, si-ti zic viteaz,
Si-ai privit cu ochii-n lacrimi la nebunii cei de azi,
Cum de pala-ti nu s-ascute, calul tau nu prinde vant
Si in glas de tunuri multe nu le sapi un greu mormant?
Voi, ce nu mai sunteti vrednici sa va zicem noi romani.
Starpituri de fala veche, pocituri de vechi stapani...

Al doilea procedeu:
Dl R. Sbiera combina bucati din diferite poezii ale lui
Eminescu prelucrandu-le: in a d-sale Luna, luna ma omoara!..., versurile:
De la strunga cea din vale urca tanguiri de clopot
Si tacerea din vazduhuri se cutremura de-un ropot sunt prelucrate dupa Calin al lui Eminescu, iar cele ale d-sale, care urmeaza imediat:
Iar talanga-n glas de-arama mii de simturi ea invie
Si din noaptea nefiintei scoate-n viata iar o mie, dupa Scrisoarea I a lui Eminescu; apoi:
E atata poezie... a d-sale e din Scrisoarea IV a lui Eminescu (“atata vara-n aer”), si tot de aici:
Ea alunai din ceruri o carare pana in pamant dureaza, imagine falsa, caci la Eminescu “cararea” pe care o face luna e pe lac, ceea ce are un inteles.
In Satira I, dl R. Sbiera se intreaba:
De ce nu scriu?... ca si Eminescu in Scrisoarea II. Ideea e aceeasi, dar d-sa ia si din alte bucati. Asa versurile
Cand omul pentru el e tot, si totul pentru el nimic,
Si crede, stie, jura toate ca sunt in degetul sau mic,
Cand el, un punct din univers, chiar universul, lumea-ntreaga
In cap el spune ca cuprinde, ca el o leaga si-o dezleaga etc. sunt prelucrarea unor versuri din Scrisoarea I a lui Emi nescu. Tot din Scrisoarea I a lui Eminescu sunt si versu rile dlui R. Sbiera:

Dar cand a mortii coasa rece salas ii da putine scanduri etc.
Asadar: De ce nu scriu? — e problema din Scrisoarea II a lui Eminescu; raspunsul il da dl Sbiera aratand micimea omului (a savantului), dupa Scrisoarea I a lui Emines cu... Si sunt aici si bucati din Scrisoarea III a lui Eminescu, ca, de pilda, versurile:
Si cine-s ce din inaltimea monoclului de sumetie
Privesc hortis . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Eroi nascuti in zodia virginelor de cafenele
Cu idealu-nchis in punga si-n fosnet surd de scumpe rochii.
In Potopul dl R. Sbiera vorbeste de:
Dumnezeu-cerescul tata, care toate le-a facut,
Dara el nici ani nu are, nici sfarsit, nici inceput,
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
El, batranul fara varsta, tatal lumii fara tata etc., versuri prelucrate dupa Scrisoarea I a lui Eminescu. Apoi, mai departe, in aceeasi poezie a dlui R. Sbiera, gasim si
“neamul Cain” ( din Scrisoarea IV a lui Eminescu) etc.
Al treilea procedeu:
Dl R. Sbiera ia factura, tonul lui Eminescu. Procesul intelectual aici e foarte curios. Iata, de pilda, poezia Mai ciobane, in care imprumutul este marturisit prin moto
(“Las’arhimandritului/ Toata grija schitului,/ Lasa grija sfintilor/ In sama parintilor!” Eminescu ). In acest Mai ciobane, dl Sbiera scrie o, cum sa-i zic?... o transpunere a
Doinei lui Eminescu:
Mai ciobane de la stana,
. . . . . . . . .
Lasa-n sama vantului

Toata grija cantului,
In sama copoilor
Toata grija oilor... transpunere jignitoare, caci “copoilor” a dlui Sbiera e in locul “sfintilor” din Eminescu!...
Dar iata un caz mai curios. E vorba de grozavia poporu lui. Citez putin, din economie de spatiu:
...Ce, cu ceasul care trece, se apropie si vine,
Si tot creste si se infla, golu-n lume de il imple
Si fiori de rele soapte se lovesc de-urechi si tample.
Si din patru parti a lumii se porneste o furtuna,
Vajalie (?) cu vantoase urla, suiera si tuna,
Si la mijloc se incinge un vartej de uragane,
Ce se-ncaiera la tranta, lupta de ostiri dusmane;
Vifor, viscole si vanturi vajaie, vuiesc in vaier etc., in care visul lui Baiazid, putin, dar mai ales lupta de la
Rovine din Scrisoarea III a lui Eminescu au servit dlui
Radu Sbiera ca inspirare...
Nu mai staruim asupra faptului (care ar fi “al patrulea procedeu”) ca dl Radu Sbiera utilizeaza pretutindeni idei, cuvinte, imagini din Eminescu... E vorba de Scumpa Bu covina!...? Desigur, vom gasi ca peste Bucovina:
...prisos de-omida se asterne, care e o parafrazare a cunoscutelor versuri din Doina lui
Eminescu: “Din Boian la Vatra Dornii? Au umplut omida cornii”.
Doua bucati are dl Sbiera mai putin rele: aceasta
Scumpa Bucovina! si Sus pe bolta albastra.... Incolo —
Prozaism:

Si privirea ce-mi zbura
Incolo si incoace,
A-nghetat, si-urechea mea
Aude numai toace.
Toace de dureri si chin
Si alta nu simteste... etc.
(Dar pentru capitolul “prozaism” pot servi, dealtmintre lea, toate citatiile de mai sus.)
Lipsa de gust:
Si-un bilet ma pun sa-ti scriu
Cu a ochilor cerneala,
Genele-s condeiul viu...
Buzele mi-s sugatoare,
Si coperta al meu piept.
Marca, gandul ca sa zboare
L-al tau san scrisoarea drept...
Spirit ca acesta:
Dupa ele-mbla intruna
Cat era voinic holtei:
Dar de cand i-au pus cununa,
Nu-i plac chipuri de femei!
Verbiaj:
Imposibil de citat.
Citatiile ar ocupa pagini intregi. (Dealtfel, tot ce s-a citat pana aici poate servi ca exemplu.) Sa consulte citi torul, de pilda: paginile 58 si 59 din Satira I; p. 92, 93,
94 din Potopul.
Nu voi da decat un vers, spre a se vedea acest verbiaj:
Jale, geamat, strigat, urlet, vaiet, tipat, bocet, plans...

In Potopul, din cauza verbiajului neinfranat, dl Sbiera ne vorbeste, in vremea potopului, de:
Prin bordeie si palate, prin saloanele feerici!!! etc., etc.
Acelasi verbiaj si aceeasi lipsa de talent il fac pe dl
Sbiera sa injure ca in gazetele de provincie, cand satiri zeaza: “nebuni”, “misei”, “minciuni”, “fanfaroni”, “pun gasi”, “calpuzani”, “bezmetici”, “hoti”, imitand si aici pe
Eminescu — vehementa acestuia, dar scoborand-o la nive lul cel mai de jos. Apoi, o “critica sociala“ de un... pesimism care vrea sa fie ca al lui Eminescu.
Exemple pentru acest pesimism:
— Familia?
Fata-n fata cu altarul sta un mire si-o mireasa.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Dara ei, cand el apreotuli insira rugaciuni de cununie,
Gandul si-l trimit’nainte la divortul ce-o sa vie.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Pe subt gene la cucoane el se uita miseleste,
Ei ii place de pe-acuma altul, si abia asteapta
Ca sa treaca ziua nuntii si sa fie mai desteapta
In alegeri rafinate si-n a dragostelor rauri...
Dar a murit barbatul:
Cand prohodul langa racla-i canta preotul si psaltul,
Tanara vadana, biata, dintr-un lesin cade-n altul!...
Urmeaza cateva ironii la adresa durerii prefacute a vadanelor, apoi:
Nici un an nu trece bine — si vadana desperata
Vesela iar se marita, cu speranta incarcata...

— Prietenia?
Dragostea de-amic si frate este dragoste de sarpe.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
La colegi de functiune cauti tu sinceritate?
Si mai departe... Explicatia e simpla: voind sa faci satira vehementa ca Eminescu si neavand nici superbul si pro fundul lui sentiment de indignare ori dispret, nici talen tul lui — dar voind totusi sa ai si una, si alta —, te dedai la exageratii de limbaj, ca doar-doar iti vei da tie si altora impresia ca simti. Si aceasta, o acordam, se face aproape inconstient.
Daca un Popovici-Banateanu, fire melancolica si suflet de artist, a gasit in Eminescu expresia melancoliei sale, pastisandu-l cu talent — dl Radu Sbiera, fire mai aprinsa, dar fara sufletul artist, a gasit in acelasi Eminescu expre sia sentimentelor sale vehemente si l-a pastisat fara talent.