"Societatea Scriitorilor Romani este o societate pur culturala, din care fac parte scriitori din toate tarile locuite de romani. In activitatea lor, membrii ei s-au gandit sa inchege pretutindeni, oriunde sunt romani, o legatura intre ei si carturarii neamului. De aceea au pornit printre fratii lor sa le dea inca o data indemn pentru pastrarea limbii si a cartii noastre romanesti, caci cartea este lumina ce va risipi intunericul din juru-ne, iar limba romana este maica noastra; daca am pierde-o am ramane orfani si ne-ar calca in picioare neamurile straine." (MIHAIL SADOVEANU - Cuvant rostit la una din sezatorile literare din 1909)

CUPRINS f2h15hl
I INITIATORII
II FAURITORII
III STATUTELE
IV LEGILE
V SEDIILE
VI SEZATORILE
VII PENSII-AJUTOARE
VIII PRESEDINTI-MEMBRI
IX PREMIILE
X EDITARILE
XI ACTIVITATI PESTE HOTARE
XII BUGETELE
XIII AUTORII DRAMATICI
XIV SCRIITOARELE
XV SOCIETATEA SCRIITORILOR DIN ROMANIA

I
INITIATORII

Primele semne referitoare la incercarile scriitorilor romani de a se organiza intr-o societate le gasim in ziarele bucurestene din anul 1907. Cateva glasuri sfioase se faceau auzite atunci, cerand infratirea si unirea tuturor scriitorilor, care la vremea aceea se pare ca erau invrajbiti din motive multiple - toate izvorate din starea precara materiala a celor mai multi si, mai cu seama, a tinerilor. Avantandu-se pe cararile spinoase ale unei profesiuni, "care se stie cat e de trista pana acum", dupa cum spunea Vlahuta cu cativa ani mai inainte, tinerii scriitori simteau nevoia imperioasa a unui sprijin temeinic - si asa ceva nu se intrevedea decat intr-o societate legal constituita, recunoscuta ca atare de toata lumea, respectata si apreciata. Revista "Viata literara si artistica" semnala, in vara anului 1907: "Zvonul care a iesit cu privire la dorinta scriitorilor de a se apropia unii de altii, formand o societate literara" - si-si punea intrebarea ce ar putea face o astfel de societate spre binele scriitorilor nostri; pentru ca raspunsul sa-l ia tot din zvonul iesit: "Sa vegheze, mai intai, ca nimeni sa nu mai stirbeasca din drepturile autorilor intelectuali". Un apel aparea mai tarziu in "Viitorul", sub semnatura lui Virgil Caraivan: "Scriitorii sa se uneasca toti intr-un manunchi; sa piara discordia dintre ei si prapastia ce-i desparte prin ura si intrigi; toti sa formeze un fel de societate in care sa aiba putinta de a se intalni, a se cunoaste, a se sfatui a...i". Il citam pe Virgil Caraivan atat pentru nota de initiativa pe care o da, cat si pentru faptul ca el va fi unul dintre cei ce vor face primii pasi pentru infiintarea Societatii Scriitorilor Romani.
Pasii acestia hotaratori au fost dirijati de doi scriitori merituosi, carora trebuie sa le fim recunoscatori: Cincinat Pavelescu si Emil Garleanu. Acesti doi initiatori isi leaga numele de o actiune care va constitui, in mod cert, temelia edificiului ridicat, curand dupa ei, de alti cutezatori. Intalnirile dintre scriitori aveau loc in vremea aceea, conform traditiei, in cafenele si berarii. Initiatorii formarii Societatii Scriitorilor Romani s-au intrunit tot intr-un astfel de local - la beraria "Wilhelm" aflata pe strada Edgar Quinet, din Bucuresti. Primele consfatuiri le-au tinut in luna martie 1908. Ne-o spune Virgil Caraivan care a luat parte la ele si ne-o mai spune si Ilarie Chendi, facand marea greseala de a ironiza initiativa celor doi bravi, in loc s-o incurajeze, asa cum se cuvenea. Dar Cincinat Pavelescu si Emil Garleanu nu se lasa descurajati de aceste ironii si continua pregatirile, astfel ca la 28 aprilie 1908, in aceeasi berarie, devenita un fel de sediu, incheie documentele - istorice pentru viata noastra literara - de infiintare a Societatii Scriitorilor Romani - nume ales dupa lungi discutii in care fusesera propuse altele, la fel de bune, dar mai putin cuprinzatoare: S.S.R. - Tineri; S.S.R. - Mihai Eminescu; Asociatia Scriitorilor Tineri; Societatea oamenilor de litere si altele. Procesul-verbal de constituire nu s-a pastrat in original, dar doi dintre membrii fondatori l-au publicat ulterior: Emil Garleanu, in "Proza" si Virgil Caraivan, intr-o brosura. Primul mentioneaza ca reproduce procesul-verbal dupa originalul pe care-l detine; celalalt, dupa o ciorna scrisa de el si pastrata in arhiva sa personala. Textul acestui document este urmatorul:
"Proces-verbal
Subsemnatii, adunandu-ne astazi, 28 aprilie 1908, pentru a intemeia Societatea Scriitorilor Romani, am votat alaturatele statute si am ales urmatorul comitet: I. Adam, D. Anghel, I.A. Bassarabescu, I.Al. Bratescu-Voinesti, V. Caraivan, I. Ciocarlan, L. Daus, N. Dunareanu, Al.G. Florescu, Em. Garleanu, A. Gorovei, G. Murnu, C. Pavelescu, G. Ranetti, M. Sadoveanu, C. Sandu-Aldea, A. Stavri, G. Sylvan; din care au fost proclamati: presedinte - Cincinat Pavelescu; vicepresedinti: G. Ranetti si D. Anghel; cenzori: C. Sandu-Aldea si M. Sadoveanu; chestori: I. Adam si G. Murnu; secretari: Em. Garleanu si L. Daus; bibliotecar, St.O. Iosif; casier: V. Caraivan. Drept care am semnat prezentul proces-verbal".
Pe document se afla numai opt semnaturi: Cincinat Pavelescu, Emil Garleanu, Virgil Caraivan, Ludovic Daus, C. Sandu-Aldea, Dimitrie Anghel, St.O. Iosif si Ion Adam. Se intelege, deci, ca ceilalti, mentionati in procesul-verbal, si-au dat (poate ca nu toti) adeziunile prin scrisori si telegrame. Statutele votate in ziua aceea au fost redactate, dupa cate se pare, nu dupa cele ale Societatii literare "Petöffi", cum a afirmat D. Teleor mai tarziu, ci dupa cele ale scriitorilor francezi, "aduse de Cincinat la prima noastra sedinta tinuta in ziua de 13 martie 1908, la cafeneaua "Wilhelm" - cum marturiseste Caraivan. Se pare, de asemenea, ca initiatorii au tinut sa se constituie neaparat in ziua de 28 aprilie, ca un omagiu pentru Societatea Scriitorilor Francezi - intemeiata la 28 aprilie 1838. Nu exista deci indoieli ca Societatea Scriitorilor Romani a fost infiintata, din initiativa lui Cincinat Pavelescu si a lui Emil Garleanu, la 28 aprilie 1908; dovada cea mai certa fiind stampila aplicata pe procesul-verbal de constituire, care poarta aceasta data. Marturii despre aceasta constituire sunt si instiintarile aparute in zilele urmatoare, in ziarele bucurestene. "Universul", bunaoara, scrie: "Luni seara, 28 aprilie a.c., s-a intrunit un mare numar de literati, care au pus bazele Societatii Scriitorilor Romani. Scopul acestei societati este apararea drepturilor si intereselor materiale si morale ale scriitorilor. S-au votat statutele alcatuite in acest scop si s-a ales urmatorul comitet a...i. Toti scriitorii romani care doresc sa intre in societate pot cere deslusiri de la presedintele societatii (la hotel Splendid), sau de la oricare alt membru din comitet".
Este, de asemenea, cert ca Societatea n-a reusit sa realizeze nici un punct din programul pe care si l-a propus. S-au mai tinut cateva sedinte - ultima parand sa fie cea de la 26 octombrie 1908, convocata de Garleanu, "pentru a decide asupra unor chestiuni de organizare". Mai toate convorbirile erau facute la "sediul" de la beraria "Wilhelm", unde presedintele Cincinat Pavelescu primea chiar si corespondenta. Virgil Caraivan reproduce in brosura sa o telegrama trimisa de la Tulcea: "Domnului Cincinat Pavelescu, beraria "Wilhelm", strada Edgar Quinet, Bucuresti: aderand deciziunii ce veti lua, urez izbanda Societatii Scriitorilor Romani. N. Dunareanu". Aceasta era una dintre adeziunile primite dupa constituire, din partea celor propusi a face parte din comitetul de conducere. Inca o dovada, deci, ca Societatea a fost infiintata. Virgil Caraivan ne aminteste si de existenta unui buget propriu al Societatii. Este confirmarea, facuta de Mihail Sadoveanu, pentru primirea, "de la domnul Virgil Caraivan, fost casier al Societatii Scriitorilor Romani, a sumei de 57,50 lei, rest din incasarile ce le-a facut, precum si actele justificative". Confirmarea aceasta vine sa-l contrazica pe Victor Ion Popa, care afirma, cand scrie despre infiintarea Societatii, de catre Cincinat Pavelescu: "Nu s-a varsat nici o taxa, nici comitetul nu s-a mai intrunit de la constituire". De altfel, Victor Ion Popa nu vorbeste cu tonul cuvenit nici depre Cincinat Pavelescu: "Si-a luat - spune el - singur, presedintia si i-a facut vicepresedinti pe G. Ranetti si pe D. Anghel a...i". Despre existenta unui buget al Societatii - chiar insignifiant, cum a fost - exista o atestare autografa a lui Cincinat Pavelescu - o scrisoare trimisa lui Caraivan, in care spune: "Scumpe Caraivan, ti-am trimis 80 lei. Prima suma incasata pentru societatea noastra. Am luat de la Florescu 100 si, ceva mai mult, l-am convins sa ramana in comitet. Dar am pledat. Fiind cam in mizerie, am oprit 7 lei de la pecetie (marca scrisorii) si inca 13 ca sa-mi platesc drumul la Slanic. Dar ti-i voi restitui la venirea mea. Vezi dar ca lucrurile merg bine. Lucrati la statute si regulament si aranjati ceva. Eu sunt cu totul al vostru si in special al tau. Da-i lui Florescu o chitanta de 100 lei. Nu uita. 13 mai 1908". Deci, la aceasta data cei din comitet continuau sa lucreze la statute, pentru a le imbunatati, si se incasau cotizatii de la membri. De partea financiara se ocupa Caraivan, iar de statute, St.O. Iosif.
Caraivan ne mai spune ca primul indemn la unire l-a dat scriitorul Nicolae Iorga, in articolele sale din Semanatorul, in 1907. In privinta intrunirilor comitetului, acelasi Caraivan ne arata ca de la beraria "Wilhelm" s-a trecut la sala cea mare a Institutului de Arta Grafica "Minerva", si apoi la sala Seminarului Pedagogic. "Odaita de la beraria "Wilhelm" o gasise C. Sandu-Aldea, iar sala de la "Minerva"; ne-o punea la dispozitie directorul G. Filip." Apoi continua: "Am organizat si o sarbatorire a infiintarii Societatii, la 4 mai 1908, la o gradinita de pe strada Serban Voda, cu participarea urmatorilor membri: Cincinat Pavelescu, Dimitrie Anghel, St. O. Iosif, Emil Garleanu, Ion Minulescu, N. Dunareanu, Corneliu Moldovanu, C. Sandu-Aldea, Ion Dragoslav si cu mine. Scriitorii fiind subtiri la punga, si cheltuielile mesei ridicandu-se, casierul a fost invitat de presedinte sa dea 17 lei din casa Societatii".
In epoca respectiva Virgil Caraivan scria la "Viitorul" si publicase doua volume de povestiri si snoave (mai tarziu avea sa publice inca 7 volume de nuvele si povestiri). Era tanar - implinise, in 1908, 28 de ani. Il preocupa, permanent, ideea formarii unei societati a scriitorilor si cauta sa castige, pentru aceasta idee, pe scriitorii mai renumiti ai timpului. "Pe o lista facuta de mine si de Mihail Sadoveanu - spune Caraivan- am trecut 48 de scriitori tineri, ce urmau sa intre in Societate, si pe urmatorii ca membri onorifici: Caragiale, Slavici, Delavrancea, Cosbuc. Mai erau trecuti si zece critici - in frunte cu Nicolae Iorga. Lista am facut-o cu Sadoveanu in toamna anului 1907. Erau atunci in viata 222 de publicisti, dintre care 30 femei. Am incheiat lista cu 43 de scriitori si 10 scriitoare."
Singura incercare facuta de societate pentru inceperea activitatii o gasim mentionata de Caraivan: organizarea unei sezatori literare la Ateneul Roman din Bucuresti, in mai 1908 - actiune ramasa insa numai in stadiul de proiect.
*
Cu noua ani mai inainte - in 1899 - o incercare de a constitui prima societate de scriitori o face Bogdan Petriceicu-Hasdeu. Documentul, pe care-l reproducem din presa timpului, atesta aceasta instiintare. Este intitulat: "Prima asociere a oamenilor de litere romani" si are urmatorul text:
"Subsemnatii ne luam indatorirea de a fonda o asociatie, cu scopul de a reglementa drepturile de proprietate literara a scrierilor romanesti si straine, in special, si va face parte din existenta Societate a Presei. Constituindu-ne ca membri fondatori, declaram infiintata aceasta asociatie si alegem in comitetul provizoriu, pus sub presedintia domnului B.P. Hasdeu, pe domnii: C. Dimitrescu-Iasi (vicepresedinte), iar membri: Em. Porumbaru, C. Disescu, I. Mincu, Th.D. Sperantia, N. Petrascu, D.C. Olanescu, dr. C.I. Istrati, Virgil Arion, Take Ionescu, N. Filipescu, Barbu Delavrancea, Gion (Ionescu), N. Gane, H.G. Lecca, Zamfir Arbure, Al. Soutzu, Anghel Demetriescu, Al. Tzigara (Samurcas), dr. Obreja, Il. Chendi, Barbu Paltineanu, Stefan C. Ioan, C. Dimitriu-Targoviste, N. Radulescu-Niger, C. Radulescu-Motru.
30 ianuarie 1899."
Asociatia, pornita gresit, nu pe picioarele sale proprii, cum s-ar fi cuvenit, ci ca o anexa minora a Societatii Presei (si aceasta infiintata tot de Hasdeu, in 1883), n-a desfasurat nici o activitate, ramanand numai consemnata in documentul pe care-l reproducem.

II
FAURITORII

Nereusita lui Cincinat Pavelescu - caci a fost o nereusita, pentru ca n-a putut trece dincolo de hotarele timidului inceput - a avut totusi partea sa meritorie; a starnit interesul scriitorilor, i-a scos din indiferenta aratata fata de propriile lor interese, aratandu-le calea de urmat: sa se organizeze intr-o corporatie prin care "sa-si exercite apararea drepturilor materiale" - cum vor grai viitoarele statute. Asistam deci - in august 1909 - la noi actiuni menite sa dea viata mult doritei societati a scriitorilor. Sunt semne care ne duc la intelegerea ca in centrul lor s-a aflat Mihail Sadoveanu. O prima informare o gasim in ziarul Minerva: "O parte dintre scriitorii nostri s-au intrunit ieri in localul cafenelei "Bulevard"(din Bucuresti) si au hotarat infiintarea unei Societati. Intrunirea a fost prezidata de D. Anghel. au vorbit: Mihail Sadoveanu, Emil Garleanu si I. Scurtu. S-a redactat urmatorul proces-verbal:
"Astazi, 21 august 1909, o parte dintre scriitorii aflati in capitala s-a intrunit si a hotarat intemeierea unei Societati de ajutor mutual si de aparare a intereselor lor profesionale. Toti scriitorii care, din diferite motive, n-au putut lua parte la aceasta intrunire sunt rugati sa ia parte la viitoarea adunare, care va avea loc la 2 septembrie, ora 3, in foyerul Teatrului National. Atunci se va face constituirea legala a Societatii si se vor varsa primele fonduri".
Iata deci prima sedinta premergatoare constituirii. La ea au participat cincisprezece scriitori: I. Adam, D. Anghel, N.N. Beldiceanu, D. Ciotori, Ludovic Daus, Al.G. Doinaru, N. Dunareanu, Em. Garleanu, A. de Herz, St.O. Iosif, Ion Minulescu, Corneliu Moldovanu, Mihail Sadoveanu, Vasile Savel, Al.T. Stamatiad. Ziarul Minerva da o deosebita importanta acestei initiative si deleaga pe unul dintre redactorii sai - Vasile Savel - sa ceara parerea cat mai multor scriitori, in legatura cu infiintarea Societatii. Aceasta pune, in coloanele ziarului, urmatoarele intrebari: 1 - Se simte nevoia infiintarii unei Societati a Scriitorilor?; 2 - Cum s-ar putea ajunge la realizarea acesteia, cat mai repede?; 3 - Ce foloase reale ar aduce Societatea, culturii noastre nationale? La cele trei intrebari raspund: C. Radulescu-Motru, Ioan Adam, Ilarie Chendi, Eugen Lovinescu, Mihail Sadoveanu, I. Scurtu, Dimitrie Anghel, St.O. Iosif, N.N. Beldiceanu. Toti recunosc necesitatea unei astfel de Societati si saluta inititiva luata. Se aude insa si un glas potrivnic; este al profesorului Nicolae Iorga. El nu trimite raspunsul la Minerva, ci il publica in "Neamul romanesc": "O Societate a scriitorilor? A celor ce fac literatura, cum fac altii cisme, or de le fac bine, or de le fac rau? Si anume pentru a ridica si mentinea pretul cismei? Aceasta Societate o inteleg si o deplor. O Societate a celor ce au talent, adica inspiratie, chemare? Dar cine sa faca alegerea, si cati colegi in talent sunt in stare a-si recunoaste un scriitor, roman sau neroman? Deci asta nu se poate. O Societate a acelora printre scriitori care atribuie literaturii un rol precumpanitor in viata unui popor, si anume pe doua cai: experimentandu-i originalitatea in forme eterne si modelandu-i sufletul in formele frumusetii eterne, care se mai zice si adevar, dar in bunatate? Foarte trebuincioasa ar fi aceasta Societate. Cronicile vechi spun ca a existat odata "Semanatorul". Dar vai, acolo nu se platea. Si drumurile nu se fac inapoi, nici in literatura. Astfel, urez succes Societatii, pentru asigurarea materiala a celor ce se ocupa cu industria scrisului si pe care comertul editorial sau politic il exploateaza".
Raspunsul acesta starneste confuzii si note de protest in presa capitalei. Profesorul Nicolae Iorga este acuzat ca a batjocorit pe scriitori - desi nu acesta era adevarul. Articolul din "Neamul romanesc" va influenta, totusi, negativ actiunea de infiintare a Societatii, toti marii scriitori ai timpului (varstnicii) ramanand, din prudenta, in afara initiativei grupului condus de Mihail Sadoveanu. Se merge totusi mai departe si fara ei (vor lipsi de la constituire: Vlahuta, Caragiale, Delavrancea, Cosbuc, Gorun, Gherea, Iorga). Ultimul anunt publicat de presa bucuresteana precizeaza ca adunarea scriitorilor, pentru constituirea societatii, se va tine nu la Teatrul National, ci la Liceul Lazar. Unul dintre ziare, aduce si precizarea: "Presedinte va fi ales domnul Mihail Sadoveanu".
Si astfel, la 2 septembrie 1909, un numar de 47 de scriitori se intrunesc in amfiteatrul Liceului Lazar din Bucuresti si pun adevaratele temelii ale Societatii Scriitorilor Romani, care, precizam, era totusi o continuare a Societatii infiintata in 1908 de Cincinat Pavelescu. Mentionam numele tuturor acestor ziditori carora le datoram inceputurile certe si valoroase ale breslei noastre: I. Adam, D. Anghel, I. Agarbiceanu, I. Bassarabescu, Jean Bart, N.N. Beldiceanu, C. Berariu, Zaharia Barsan, Al. Cazaban, Ilarie Chendi, P. Cerna, M. Codreanu, I. Ciocarlan, Al. Davila, V. Demetrius, Al.G. Doinaru, I. Dragoslav, N. Dunareanu, Al.G. Florescu, Em. Garleanu, Octavian Goga, Arthur Gorovei, A. Herz, St.O. Iosif, G. Ibraileanu, Haralamb Lecca, E. Lovinescu, Corneliu Moldovanu, Ion Minulescu, d. Nanu, G. Orleanu, Sextil Puscariu, Vasile Pop, Cincinat Pavelescu, Ion Scurtu, C. Stere, C. Silvan-Becescu, A. Stavri, Mihail Sadoveanu, Radu Rosetti, C. Sandu-Aldea, Caton Theodorian, G. Tutoveanu; si doamnele: Isabela Sadoveanu, Elena Farago, Natalia Iosif, Maria Cuntan.
Nu s-au pastrat documentele acestei adunari; nici ale celor din lunile urmatoare - toate fiind pierdute, desigur, in incendiul care a distrus, la 29 ianuarie 1911, imobilul "Luvru", din Calea Victoriei, colt cu strada Sarindar, unde-si avea sediul societatea (la etajul III). Victor Ion Popa detinea in anul 1934, o lista scrisa de Garleanu, cu numele a douazeci de scriitori ce urmau a fi convocati la adunarea de la 2 septembrie 1909. Documentul a fost publicat in "Boabe de grau". Pe el se vede aplicata stampila Societatii din 1908, a carei data, aflata in centurul textului, este stearsa cu linii de cerneala. Deci, provizoriu, s-a folosit stampila primei societati.
Din cei 47 de participanti la constituirea din 1909, au fost alesi urmatorii: in comitetul de conducere: presedinte - Mihail Sadoveanu; vicepresedinte - Dimitrie Anghel; secretar - Em. Garleanu; cenzori: Eugen Lovinescu si Cincinat Pavelescu; membri in comitet: Arthur Stavri, Octavian Goga, St.O. Iosif, Ilarie Chendi, Ion Minulescu si Zaharia Barsan. Alegerea lui Sadoveanu in fruntea Societatii era explicabila; el ocupa, la vremea acea, locul intai intre scriitorii apreciati de cititori (Iorga il socotea ca "acela dintre scriitori care s-a ridicat printr-o bogatie de activitate admirabila, la situatia de cel mai iubit dintre nuvelistii de astazi").
Toti membrii Societatii Scriitorilor Romani, constituita in 1909, au dat, la inceput, o mare pretuire realizarii lor si, punandu-si sperantele in viitorul ei, pe care-l doreau scris cu litere de aur, au inteles sa depuna toate eforturile si sa ia toate atitudinile necesare prosperarii si apararii Societatii. Un fapt, in aparenta marunt, dar care privea prestigiul Societatii, s-a petrecut in ianuarie 1910, cand Mihail Dragomirescu - gresind ca si Chendi - a publicat in revista "Convorbiri critice", o nota usor ironica la dresa S.S.R. Prompt, doi dintre colaboratorii revistei - Emil Garleanu si Ion Minulescu - au ripostat, dezavuand nota, prin scrisori deschise publicate in "Cumpana". Garleanu spunea: "Cum eu am fost unul dintre intemeietorii Societatii (1908 - n.n.), si cum acest fapt il voi considera totdeauna ca partea cea mai frumoasa din viata mea de scriitor, tin sa dezaprob aceste atacuri, fie ele glumete, la adresa Societati a...i". Si Minulescu adauga: "Dati-mi voie sa protestez si eu, alaturi de prietenul Garleanu, contra violentelor de prost gust si de proasta calitate literara, adresate Societatii Scritorilor a...i". Presedintele Mihail Sadoveanu locuia, la vremea aceea, la Falticeni si desigur ca incidentul i-a ajuns tarziu la cunostinta; altfel, fara indoiala, i-ar fi marit si el dosarul, alaturandu-se protestului celor doi.
Emil Garleanu, aprigul aparator al prestigiului Societatii, va scrie mai tarziu in amintirile sale: "Cand, in ziua de 4 (real 2) septembrie 1909, ne-am vazut stransi in sala Liceului Lazar din Bucuresti, nu ne venea sa credem. Vra sa zica ne putem aduna, putem inlatura neintelegerile, putem potoli ambitiile, putem, in sfarsit, alcatui un tot, o Societate, care sa aiba un scop, spre indeplinirea caruia ne legam sa luptam cu totii a...i". I. Boteni il confirma: "Dupa multa truda si discutii, cu cheltuiala de energie si de bani, s-a infiintat o Societate a scriitorilor romani. Ce entuziasm a dainuit atunci in amfiteatrul Liceului Lazar, cand s-au citit statutele societatii a...i".
Sigur ca prin constituirea Societatii nu toate vrajmasiile dintre scriitori au disparut si nu toti scriitorii si-au dat mana frateste. Unele reviste literare - cele mai multe din vremea respectiva - ignorau Societatea, la inceputurile sale. Altele strecurau note cu intelesuri echivoce despre rostul ei. "Universul literar", bunaoara, scria: "Cativa tineri scriitori, din aceia care si-au cucerit mai de curand locul de cinste in literatura noastra, s-au intrunit mai deunazi si au hotarat intemeierea unei Societati a scriitorilor. E bine pentru asigurarea bunei stari materiale a membrilor sai, dar sa nu se infatiseze ca o sperietoare pentru public si sa nu-si ia aere de areopag literar a...i". Nota este categoric malitioasa. Patruzeci si sapte de scriitori inseamna "cativa"? Iar din statute se intelege cumva ca Societatea ar intentiona sa se erijeze in ocarmuitor al literaturii romane? Obiectiva si fara subterfugii este revista "Junimea literara", care scrie: "La Bucuresti s-a infiintat, din initiativa mai multor scriitori fruntasi ai generatiei tinere, o Societate a scriitorilor romani. Era timpul suprem ca o idee din cele mai salutare, si care a fost lansata de repetite ori - fara a fi putut fi pusa in practica, din cauza dusmaniilor de care e sfarsiata, mai mult decat oricand, generatia tanara de scriitori - sa devina o realitate. Cultul frumosului, pe de o parte, trebuintele reale ale celor ce se ingrijesc de acest cult, pe de alta parte, au reusit sa inlature disensiunile si astfel Societatea s-a infiintat. Deocamdata Societatea are numai scriitori tineri; scriitorii batrani se tin deoparte. Dintre scriitorii bucovineni au fost admisi in Societate: Sextil Puscariu si Const. Berariu. Noi salutam cu bucurie constituirea Societatii".
Un timp, dupa infiintare, a fost liniste; apoi discutiile si vrajba au reinceput. Poate ca, tangential, a fost vinovat de aceasta si C. Dobrogeanu-Gherea. Primind o scrisoare din partea lui Dimitrie Anghel - vicepresedintele Societatii - prin care era incunostintat ca a fost numit membru de onoare si era invitat sa raspunda daca doreste sa fie si membru activ, Gherea, interpretand tendentios un articol din statut, publica in Adevarul o scrisoare deschisa, in care spune: "Draga Anghele a...i, statutele Societatii cer actele de nastere autentice, vizate de primarul comunei respective. M-am nascut in Rusia - sa risc acum la batranete un voiaj in Rusia? Doresc prosperitate Societatii voastre si cati mai multi membri cu acte in regula a...i". Era un raspuns de refuz insotit de unele persiflari la adresa scriitorilor mai putin productivi admisi in randurile membrilor Societatii. In realitate Gherea era iritat de mentinerea prevederii din statut care cerea ca membrii Societatii sa fie de nationalitate romana. El dorea, desigur, o Societate cu caracter international - fara scop in vremea aceea, cand poate ca nu exista la noi nici un scriitor strain. Dimitrie Anghel, folosind tonul cel mai politicos, cuvenit unui om de prestigiul lui Gherea, ii raspunde, in "Cumpana": "Intelegem ca in casa noastra sa nu primim actul de nastere, ci de nationalitate a...i".

Mai tarziu au inceput sa se auda glasurile nemultumitilor; cei dornici sa ajunga in fruntea Societatii. Despre ei ne vorbeste, cu amaraciune, Mihail Sadoveanu, in raportul pe care-l da la 25 martie 1911, cu ocazia expirarii mandatului sau de presedinte: "Constat cu mare parere de rau ca modestele inceputuri ale Societatii, cu modestele ei straduinte, s-au schimbat, in vremea din urma, intr-o lupta stearpa de cuvinte in sanul adunarilor, lupta pe care n-o inteleg a...i. As suferi adanc vazand ca se risipeste un inceput frumos, pe care nadajduiam sa-l putem duce cu totii la bun-sfarsit". Sadoveanu n-a participat la adunarea in care i s-a citit acest raport. In timpul presedintiei lui, Societatea avusese o activitate meritorie; mai ales prin sezatorile tinute in tara. Numai atat ar fi fost de-ajuns ca sa i se reinnoiasca mandatul. Dar lipsind si necandidand, adunarea generala l-a ales ca presedinte, la 25 noiembrie 1911, pe cel care-l urma in merite: Emil Garleanu. Il vom auzi mai tarziu pe noul conducator al Societatii, patetic si avantat ca totdeauna (la incheierea anului sau de activitate prezidentiala), vorbind despre stradaniile depuse pentru bunul mers al tinerei organizatii: "Va rog sa va ganditi, domnilor colegi, ca noi, in aceste clipe, scriem pagini din istoria literaturii romanesti, si ca suntem datori sa lasam generatiilor viitoare pilda unei munci inflacarate pentru inaltarea scrisului romanesc a...i".
La 25 noiembrie 1912, dupa ce Garleanu isi depune mandatul, se incearca alegerea in functia de presedinte a lui Al. Davila (cooptat in vechiul comitet in locul lui V. Pop). Davila fusese, in fapt, loctiitorul lui Garleanu, pe timpul cat acesta activase ca director al Teatrului National din Craiova. Propunerea de alegere a lui Davila fiind controversata, s-a procedat - pentru prima oara - la votarea nu prin ridicarea de maini, ci prin vot secret. Rezultatul votarii - sunt alesi: Mihail Dragomirescu, presedinte; I.Al. Bratescu-Voinesti, vicepresedinte; iar membri in comitetul de conducere: Mihail Sadoveanu, Cincinat Pavelescu, Corneliu Moldovanu, Tudor Arghezi, Emil Garleanu, Caton Theodorian si Dimitrie Anghel; apoi: P. Locusteanu si D. Karnabat - cenzori; N. Davidescu - bibliotecar. La 15 ianuarie 1913 intervin unele schimbari in acest comitet, Ion Gorun devenind vicepresedinte, iar G. Bogdan-Duica si v. Pop, membri- alesi in locurile devenite vacante prin demisiile lui Dimitrie Anghel si Emil Garleanu (care detinea in continuare directoratul Teatrului National din Craiova). Despre demisiile intervenite in cursul anului 1913, Caton Theodorian - care da raportul in locul lui Mihail Dragomirescu, la adunarea de la 26 ianuarie 1914 - spune: "Priviti in juru-mi; inchei aceasta grabita dare de seama gandindu-ma la dezlipirile si dezradacinarile pe care le-a pricinuit vijelia napustita prin ferestrele salii de la Liceul Lazar, in adunarea generala din noiembrie 1912 a...i". Atunci fusese respinsa candidatura lui Davila (care apoi a demisionat) si iesisera la iveala, clar, neintelegerile din sanul Societatii. Cuvantarea lui Caton Theodorian aducea o recunoastere fatisa a nedoritei stari de lucruri ce va mai dainui si in anii urmatori.
La 26 ianuarie 1914, adunarea generala alege ca presedinte pe G. Diamandy, iar pe Ion Gorun ca vicepresedinte, si membri in comitet pe: Octavian Goga, Caton Theodorian, Tudor Arghezi, Zaharia Barsan, Al. Tzigara-Samurcas, Constanta Hodos. Deci iata si prima femeie in comitetul de conducere al Societatii. N.N. Beldiceanu si Gala Galaction devin cenzori, iar Mihail Sorbul, bibliotecar.
La cea de a sasea adunare generala - tinuta la 21 iunie 1915 - Diamandy este reales presedinte, iar Caton Theodorian, vicepresedinte. Membri in comitet: V. Demetrius, Ion Minulescu, Tudor Arghezi, N.N. Beldiceanu, Cincinat Pavelescu, Al.T. Stamatiad. Cenzori: H.G. Lecca si George Cair. Bibliotecar - N. Saulescu.
Razboiul si-a pus amprentele-i distrugatoare si in viata Societatii Scriitorilor Romani. Manunchiul de oameni in care era pusa nadejdea realizarii multelor aspiratii enuntate in programele adunarilor generale a fost imprastiat. Insusi presedintele ales la 19 iunie 1916 - Duiliu Zamfirescu - s-a aflat departe de rostul sau fixat de aceasta alegere, fiind plecat peste hotare - deci n-a avut nici o activitate. Cei ramasi - pe care-i vom gasi la Iasi, incepand din noiembrie 1916, in redactia ziarului Romania - vor duce mai departe, cu multa truda, dar nedescurajati, munca de sustinere a intereselor morale si materiale ale scriitorilor romani. Intelegem aceasta si din raportul pe care P. Locusteanu l-a dat, in numele comitetului, la adunarea tinuta la Iasi in ziua de 17 octombrie 1917: "Cand vitejii nostri soldati au fost siliti sa se incovoaie sub apasarea unor osti cu mult mai numeroase si mai bine inarmate, comitetul a lucrat din rasputeri ca sa vina in ajutorul scriitorilor care si-au facut datoria de a urma drapelul tarii a...i. Urmaream prin aceasta un interes mai mult national, decat egoist, fiindca noi, scriitorii, suntem meniti sa infatisam viitorimei icoana acestor vremuri de glorie si de durere a...i".

III
STATUTELE

Adunarea de constituire, tinuta la 2 septembrie 1909, la Liceul Lazar, a avut de dezbatut, in primul rand, statutele Societatii. O prima forma a acestui act de baza din viata oricarei organizatii profesionale exista, fiind intocmita de echipa lui Cincinat Pavelescu, la 28 aprilie 1908. Pornind de la acest embrion, Ilarie Chendi, dupa cum afirma D. Teleor, "a scris in intregime statutele". O corectare a acestei afirmatii se impune - chiar dupa trecerea atator ani. D. Teleor, in relatarea publicata in 1915, a cautat sa fie, daca nu ostil lui Emil Garleanu (asa cum il acuza Corneliu Moldovanu, in 1922, cel putin lipsit de atentie pentru meritele acestuia; caci Garleanu a fost "cel mai entuziast presedinte al Societatii Scriitorilor Romani, si cel care a luptat mai mult decat toti pentru adunarea la un loc a atator spirite razlete si pentru injghebarea Societatii" - cum scria Chiru-Nanov, in 1915. "Or, se pare ca lui Teleor nu i-a convenit aceasta apreciere; deci a lasat, in relatarile sale, neconfirmata versiunea ca Emil Garleanu a lucrat, impreuna cu St.O Iosif, la redactarea primelor statute - dupa modelul Societatii Scriitorilor Francezi (Statuts de la Societe des gens de lettres), iar Chendi le-a adaptat situatiei de la noi. Emil Garleanu precizeaza, clar, acest lucru, adaugand ca St.O. Iosif a scris si procesul-verbal de constituire, la 28 aprilie 1908. In versiunea votata de adunarea din 1909, aceste statute au avut urmatorul continut, care merita rememorat, ca document de istorie literara:
Par. I. - Numele complet al societatii este: Societatea Scriitorilor Romani.
Par. II. - Scopul Societatii: 1 - Apararea drepturilor si intereselor morale si materiale ale scriitorilor; 2 - Ajutorarea, prin imprumut, a scriitorilor intovarasiti; 3 - Ajutorarea vaduvelor si copiilor orfani ai societarilor; 4 - Ajutorarea scriitorilor tineri si de talent.
Part. III. - Mijloacele: Conferinte, sezatori literare, reprezentatii dramatice, serbari populare etc.; redactarea unui buletin al Societatii.
Par. IV. - Membrii sunt de trei feluri: activi, de onoare si donatori.
Par. V. - Membrii activi: Orice scriitor roman care voeste sa faca parte din Societatea Scriitorilor Romani, ca membru activ, trebuie sa prezinte: 1 - Actul de nationalitate romana; 2 - Lista operelor sale; 3 - Aderarea sa la statute. Afara de acestea va depune, ca taxa de inscriere, 10 lei, in mainile casierului, precum si prima cotizatie lunara de 2 lei.
Par. VI. - Membrii de onoare sunt alesi dintre persoanele cu merite deosebite pentru literatura romana.
Par. VII. - Membrii donatori sunt toti aceia care varsa in fondul Societatii suma de 200 de lei.
Par. VIII. - Drepturile membrilor. Membrii activi au dreptul de a discuta si de a lua hotarari in toate chestiunile privitoare la Societate. Membrii de onoare n-au decat vot consultativ, avand insa dreptul de a tine, pentru Societate, lecturi si conferinte publice, ale caror subiecte se vor anunta mai inainte, presedintelui.
Par. IX. - Conducerea Societatii. Societatea are un presedinte, un vicepresedinte, un secretar, un bibliotecar (care va functiona si ca ajutor de secretar), un casier si un Comitet de 7 membri, dintre care doi cenzori si doi supleanti. Presedintele are doua voturi. Comitetul se alege in adunarile generale, cu majoritatea absoluta de voturi, pe timp de un an. El poate fi reales. Admiterea membrilor noi se face de catre Comitet, conform regulamentului special.
Par. X. - Averea Societatii. Se constituie din fondul regulat, din veniturile lecturilor si serbarilor publice, din cotizatiile membrilor fondatori si activi, din donatiuni si din o taxa de 10 lei de fiecare volum sau traducere tiparite in editura.
Par. XI. - Fiecare societar va fi obligat sa doneze pentru biblioteca Societatii, cate un volum din operele sale.
Par. XII. - Buletinul Societatii. Toate lucrarile si comunicarile, rapoartele, instiintarile functionarilor etc., apar in Buletinul Societatii. Directorul acestui buletin este presedintele Societatii.
Par. XIII. - Sedintele Societatii sunt de doua feluri: administrative, lunare si una generala anuala, care se va tine la sfarsitul lunii mai.
Par. XIV. - Adunarea generala poate sa se pronunte, cu doua treimi de voturi, asupra schimbarii statutelor, cu exceptia paragrafelor I, II si III, care raman neschimbate. Zece membri, prin subscrierile lor, pot sa invite pe presedinte ca sa convoace adunari generale extraordinare. Adunarile generale nu se pot tine decat fiind de fata doua treimi dintre membrii activi ai Societatii. Neintrunindu-se numarul acesta, se va face o noua convocare, iar adunarea se va tine cu orice numar de membri prezenti.
Par. XV. - Atributiunile comitetului intrebuintarea capitalurilor si a veniturilor se vor stabili intr-un regulament special.
Cu unele mici modificari facute la 20 noiembrie 1941, aceste statute, votate la constituirea de la 2 septembrie 1909, au ramas in vigoare pana la 27 decembrie 1925, cand o adunare generala extraordinara, tinuta sub presedintia lui Liviu Rebreanu, le-a adus adaosuri noi, detaliate, cerute de evolutia Societatii si de starea de lucruri a timpului respectiv. Printre altele, se prevedea luarea in consideratie a cererilor noi de inscriere, nu pe baza unei liste de opere, ci cu recomandarea a doi membri activi si cu prezentarea operelor care intemeiau cererea. Solicitantul trebuia sa fie scriitor roman si sa aiba publicate: un roman, sau doua volume de nuvele; sau doua volume de versuri; sau o piesa de teatru in trei acte, jucata; sau un volum de critica ori istoriografie literara; sau, in fine, daca nu au volume publicate, sa aiba la activul lor o colaborare literara constanta, de cinci ani, la cel putin trei reviste cu reputatie literara recunoscuta. Cu aceste noi prevederi se punea stavila patrunderii in Societate a micilor publicisti diletanti, cu pretentii de scriitori.
O data cu statutele, adunarea de constituire de la 2 septembrie 1909 a votat si regulamentul respectiv de aplicare. La capitolul Scopul societatii, gasim mentionat: "Pentru indeplinirea scopurilor Societatii, membrii sai se obliga la o munca solidara, adica: 1 - La dezvoltarea unei activitati literare intense; 2 - La tinerea de conferinte sau de lecturi publice, in folosul fondurilor; 3 - La apararea si promovarea interesului si prestigiului Societatii. In schimb, Societatea va apara drepturile scriitorilor fata de editorii de literatura romana si va cauta sa stabileasca legaturi avantajoase cu societatile literare si cu casele de editura din strainatate".
O prevedere a regulamentului, ramasa permanent neaplicata, a fost obligativitatea membrilor de a plati cotizatiile. "Membrii care vor ramane in urma cu plata cotizatiilor - se mentioneaza in regulament - dupa trecerea a trei luni vor fi considerati retrasi din Societate." Nici un presedinte n-a facut uz insa de aceasta sabie amenintatoare, desi toti ar fi fost indreptatiti s-o faca, majoritatea membrilor neonorand, permanent, aceasta indatorire.

La capitolul: Drepturile membrilor, sunt prevazute in regulament: ajutoare in cazuri de boala, imprumuturi, pensii pentru vaduvele si copiii decedatilor. Urmau sa piarda aceste drepturi membrii care au absentat de la cinci sedinte consecutive. La Disciplina: "In cursul discutiilor din sedinte, imputarile, precum si intreruperile, nu sunt permise. Presedintele cheama la ordine pe cei care se abat de la chestiune sau trec la personalitati (deci la criticarea altor membri). La vot se procedeaza prin ridicarea de maini, la apelul nominal, sau, la cererea a cincisprezece membri, prin vot secret".

IV
LEGILE

In forma lor initiala - de la 2 septembrie 1909 - statutele Societatii au fost publicate in Monitorul Oficial, in anul 1912, o data cu legea prin care Societatea era recunoscuta persoana morala. Din nou trebuie sa ne reamintim de meritele lui Emil Garleanu in problema bunului mers al Societatii. Ca presedinte, ales la 20 noiembrie 1911, el si-a insusit dificila sarcina de a obtine recunoasterea Societatii ca persoana morala; ceea ce avea sa aduca organizatiei un spor substantial de prestigiu. In vremea aceea ministru al Instructiunii Publice era C. C. Arion, care fusese ales - de ce sa n-o spunem -, cu premeditare, ca presedinte de onoare al S.S.R. Arion, orgolios, satisfacut de onoarea care i se facuse, asculta insistentele lui Garleanu si obtine votarea legii mult ravnite de scriitori. Iata-i textul, integral, asa cum il gasim publicat in Monitorul Oficial:
Art. 1 - Societatea Scriitorilor Romani se recunoaste ca persoana morala cu drept de a functiona dupa statutele ei din 2 septembrie 1909, care nu se vor putea modifica fara autorizatia Consiliului de Ministri. Aceasta lege, dimpreuna cu statutele la dansa anexate, s-au votat in Senat, in sedinta de la 20 ianuarie anul 1912 si s-au adoptat cu majoritate de 35 de voturi contra 1. Aceasta lege, dimpreuna cu statutele la dansa anexate, s-a votat de Adunarea deputatilor, in sedinta de la 21 februarie 1912, si s-au adoptat cu majoritate de 63 de voturi, contra 4.
Au fost deci, atunci, patru parlamentari care s-au opus recunoasterii corporatiei scriitoricesti din tara noastra; dusmani din umbra ai Societatii - neputinciosi si lasi, acoperiti de secretul votului. Numele lor ar trebui cunoscute, pentru intregirea listei de capete obtuze perindate in Parlamentul tarii, in primele patru decenii ale secolului nostru.
Despre C.C. Arion - caruia scriitori i-au multumit anticipat, oferindu-i o cina oficiala, la 27 noiembrie 1911 - P. Locusteanu scria, in anul 1913: "Om politic cu o cultura rafinata, orator subtire, artist pana si in modul de a primi pe solicitanti a...i". Asa o fi fost. Pentru acesta prima lege privind pe scriitori, el merita o aducere-aminte recunoscatoare.
Inaintea prezentarii legii in Parlament, la 27 noiembrie 1911, Societatea a tinut o sedinta extraordinara, in sala de conferinte a Casei Scoalelor - cu scopul de a discuta pregatirea evenimentului. Sedinta a fost prezidata de C.C. Arion - recent proclamat presedinte de onoare al Societatii. Dupa sedinta s-a dat un banchet, la hotelul Bulevard, in onoarea lui Arion, cu participarea a mai tuturor membrilor activi. Despre "apropiata consfintire legala a Societatii" si despre contributia ministrului Arion la acest important eveniment, au vorbit: Mihail Sadoveanu, Radu Rosetti, G. Diamandy, Dimitrie Anghel, N. N. Beldiceanu si Cincinat Pavelescu - acesta din urma, bineinteles, lansand si cateva epigrame ocazionale. Marii literati ai timpului: Caragiale, Delavrancea, Cosbuc si Vlahuta, continuand sa stea departe, in afara Societatii, n-au participat la acest banchet; dar cei prezenti le-au aratat si de asta data respectul, transmitandu-le, in scris, omagii.
O alta lege instituita prin staruintele Societatii Scriitorilor Romani a fost aceea cu privire la proprietatea literara. Timp de saizeci de ani - din 1862 si pana in 1922 - asigurarea drepturilor creatorilor de valori literare si artistice se facea in baza legii presei, promulgata pe vremea lui Cuza; lege care prevedea, ca termen de proprietate a creatiilor, numai zece ani dupa moartea scriitorului sau a artistului respectiv. In anul 1919, la insistentele lui Octavian Goga - pe atunci ministru al Instructiunii Publice - se deleaga un consilier de la Inalta Curte de Casatie - Constantin Hamangiu - cu redactarea unui anteproiect de lege al proprietatii literare si artistice. Dupa scurt timp, Goga nemaifiind ministru, proiectul n-a putut ajunge in Parlament. In 1923, noul ministru al Artelor - Constantin Banu - reia problema in discutie. O comisie a Societatii Scriitorilor Romani definitiveaza proiectul si, la 31 mai 1923, Parlamentul il voteaza, iar la 15 iunie 1923, Legea asupra proprietatii literare si artistice este promulgata. Principalele prevederi ale legii sunt: "1 - Drepturile de proprietate literara si artistica sunt garantate in Romania fara indeplinirea nici unei formalitati; 2 - Autorii de tot felul de scrieri literare sau stiintifice, compozitorii, pictorii, sculptorii se vor bucura, pe tot timpul vietii lor, ca de o proprietate a lor, de dreptul exclusiv de a le publica, a le exporta, a le vinde, darui a...i".
Promulgarea legii a constituit una dintre cele mai mari realizari ale Societatii si de ea au beneficiat si artistii plastici. O imbunatatire a legii s-a facut in anul 1956 (Legea nr. 18, din 27 iunie 1956). La articolul 6, privind transmiterea drepturilor prin mostenire, se prevede: "Sotul si ascendentii autorului beneficiaza de aceste drepturi tot timpul vietii lor; descendentii - timp de 50 de ani (fata de 30 de ani cat era prevazut in vechea lege), iar ceilalti mostenitori, timp de 15 ani. Sunt exceptate de la aceste prevederi unele proprietati literare si artistice, autorii respectivi neavand folosinta drepturilor patrimoniale decat: pe termen de 20 de ani de la aparitia operei respective, cu privire la cei ce alcatuiesc enciclopedii, dictionare si culegeri; pe timp de 10 ani de la apartie, cu privire la autorul unei serii de fotografii artistice si 5 ani, pentru fotografii artistice separate. In aceste cazuri transmitera mostenirilor se face in limita termenelor aratate." Articolul 9 al legii din 1956 precizeaza in amanunt, obiectul drepturilor de autor: "Sunt cuprinse in denumirea de opere asupra carora se exercita dreptul de autor toate operele de creatie intelectuala din domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi continutul si forma de exprimare, indiferent de valoarea si destinatia lor, cum sunt: romane, nuvele, poezii, critici literare si de arta, cronici, recenzii, reportaje literare, scenarii de orice fel, manuale scolare si cursuri universitare si orice alte scrieri literare, stiintifice si publicistice; operele dramatice a...i". Iar in articolul 10 se mai precizeaza: "Dau, de asemenea, nastere la drepturi de autor: traducerile, adaptarile si prelucrarile cu caracter literar a...i; traducerile, adaptarile si prelucrarile operelor tehnice si stiintifice; culegerile de opere literare, artistice sau stiintifice, cum sunt: antologiile, crestomatiile sau lucrarile didactice, care prin alegerea sau sistematizarea materialului constituie opere de creatie". In final legea face precizari referitoare la contractele de editare - toate favorizand pe creatori si punandu-i la adapost de vechile neajunsuri. Sa ne aducem aminte ca aceasta noua lege poarta semnatura lui Mihail Sadoveanu, care atunci, in 1956, era vicepresedinte al Prezidiului Marii Adunari Nationale.

V
SEDIILE

Este de inteles ca orice Societate trebuie sa-si aiba un sediu organizat, in care sa-si desfasoare activitatea. Problema aceasta a figurat printre primele pe care si le-a pus Societatea Scriitorilor Romani. Firava injghebare a lui Cincinat Pavelescu si-a tinut sedintele - dupa cum am aratat - intr-o berarie si, ceva mai tarziu, in sala de conferinte a Institutului de Arte Grafice "Minerva" (ultimele convocari). Constituirea de la 2 septembrie 1909 s-a facut - cu ingaduinta directorului respectiv - in amfiteatrul Liceului Lazar; deci, chiar numai pentru o singura zi, acesta a fost primul sediu al Societatii prezidata de Mihail Sadoveanu. Visul cel mare al societarilor era construirea unui local impunator, corespunzator prestigiului cuvenit Societatii. In regulamentul de functionare se spunea, in 1909: "Pana la construirea unui local propriu al Societatii, se va inchiria un numar necesar de incaperi, pentru instalarea birourilor, a bibliotecii si a unei sali de lectura. Secretarul si casierul vor avea aici camera lor de lucru, iar sala de lectura va fi deschisa membrilor si oaspetilor". Despre instalarea celui dintai sediu ne vorbeste Emil Garleanu: "Ne-am intocmit un local al nostru, cu mobilele trebuitoare, fara lux, cu o biblioteca, pe care am strans-o de pe unde am putut, cu tablouri, pe care prietenii nostri, pictorii: Steriade, Harlescu, Stoica, Poinevin, Iser si atatia altii ni le dadusera cu draga inima. Fiecare dintre noi am adus acolo ce aveam mai de pret in arta, si, in scurt, am alcatuit un local modest, in care puteam intra cu bucurie, inchiriind mai intai apartamentul din strada Academiei (in cladirea Imobiliara)". In localul acesta Societatea a stat foarte putin - sigur ca din lipsa de fonduri, chiria fiind foarte mare. In ianuarie 1911 gasim, deci, birourile Societatii instalate la alta adresa - in imobilul Luvru, de pe Calea Victoriei, colt cu strada Sarindar. Se gasise o solutie avantajoasa - o parte din etajul al treilea era ocupat de Dimitrie Anghel, care platea cota cea mai mare de chirie, iar restul - doua camere - revenea Societatii. Garleanu ne spune mai departe: "In camerele sale Anghel isi facuse un interior ales, care-i cuprindea tot avutul: o biblioteca rara, cu editii scumpe de-ale poetilor francezi; multe tablouri (intre care si un admirabil portret al sau, facut de pictorul Steriade) si multe, foarte multe amintiri de familie a...i". Toate acestea si intregul avut al Societatii au fost distruse de incendiul care a mistuit marele imobil, la 29 ianuarie 1911. La dezastru a asistat neputincios si Garleanu, care descrie astfel incendiul: "Cele din urma geamuri care s-au luminat, ca niste rubine, au fost acelea ale Societatii nostre. In noaptea rece si aspra am privit, pana la sfarsit, spre ferestrele odailor in care se topea si o parte din nadejdiile noastre a...i".
Un alt sediu corespunzator nu si-a mai putut organiza Societatea multa vreme. Un timp si-a improvizat sederea in doua mici incaperi din Pasajul Karagheorghevici, la numarul 2; apoi pe timpul presedintiei lui Diamandy, care era si director al Teatrului National, sedintele comitetului Societatii s-au tinut in foaierul de jos al teatrului (intre anii 1914-1915). Mai tarziu, in 1916-1917, cei cativa scriitori din comitet, ramasi sa duca mai departe faclia aprinsa in 1908, s-au intrunit in redactia ziarului Romania, la Iasi - ziar la care toti colaborau cu inflacarate articole adresate natiunii greu lovite de cotropirea straina. Romania a fost cea mai prestigioasa publicatie aparuta la noi in timpul primului razboi mondial (de la 2 februarie 1917, pana la 9 ianuarie 1919). Cat timp capitala a fost ocupata de trupele invadatoare, cotidianul acesta a aparut la Iasi, apoi s-a mutat la Bucuresti. Nici unul dintre ziarele pe care le-am avut in trecut nu s-a bucurat de colaborarea unor condeie atat de valoroase ca Romania. In paginile sale au scris atunci impotriva cotropitorilor, cei mai de seama prozatori si poeti ai nostri: Mihail Sadoveanu, Al. Vlahuta, Octavian Goga (acesta apare cu primul articol de fond, intitulat: Spre biruinta - indemn la lupta pentru alungarea vrajmasului care ne-a incalcat hotarele), Corneliu Moldovanu, Eugen Herovanu, I. Agarbiceanu, George Gregorian, Delavrancea, Radu Rosetti, N.N. Beldiceanu, C. Ardeleanu, P. Locusteanu, Ion Minulescu, I. Gavanescul, George Ranetti, Mircea Radulescu. Tot in primul numar, Mihail Sadoveanu scrie, alaturi de Goga, in articolul "Armata": "Ca si in trecut, s-au sculat asupra-ne puterile intunericului si ale robiei si s-au napustit asupra oastei noastre puhoaiele neamurilor rele a...i. Au respins cei vechi valurile; le vom respinge si noi. Armata noastra e tare prin dreptatea pe care o apara; ea se va intoarce asupra cotropitorilor ca o furtuna razbunatoare. Si va trebui sa biruiasca". Poezii patriotice au semnat, in Romania, printre altii: V. Voiculescu, P. Cerna, Al.T. Stamatiad, G. Talaz, Andrei Braniste, Demostene Botez si I.U. Soricu. Si cum mai toti acestia erau membri ai Societatii Scriitorilor Romani, putem spune, fara nici o sfiala, ca opera intreprinsa de ziarul Romania a fost opera Societatii. Ea trebuie consemnata cu mandrie in istoricul activitatii de atunci a breslei noastre.

In anul 1919, cand Societatea si-a reluat activitatea la Bucuresti, s-a apelat din nou la directia Teatrului National, pentru tinerea sedintelor in spatiile care puteau fi eliberate cateva ore pe luna. O adresa permanenta, pentru primirea corespondentei, devine locuinta poetului George Cair. In 1920, bugetul, adunat cu greu, ingaduie inchirierea unui foarte modest local de pe bulevardul Elisabeta nr. 6, unde va sta insa numai un an. In 1921 Societatea isi muta sediul pe strada Parlamentului 2, si de acolo in locuinta lui Corneliu Moldovanu, pe strada Sf. Ionica, 17 (pana in 1922). Tot timpul acesta insa comitetele n-au incetat interventiile pentru obtinerea unui teren pe care sa-si construiasca mult visatul Palat al Scriitorilor, sau - cum l-a vazut, mai stralucitor, Mihail Dragomirescu - Palatul Culturii, cu anexe mari, corespunzatoare multor nevoi. Pentru strangerea fondurilor necesare acestei investitii, Societatea a organizat si o loterie, devenita, in cele din urma, o povara financiara, nu un izvor de venituri. Este de mirare cum de nu s-a ajuns la un rezultat pozitiv prin interventiile facute. Printre scriitorii timpului s-au aflat ministri, senatori, deputati si oameni cu functii inalte; dar toti la un loc n-au putut determina administratia comunala sa doneze un teren potrivit planului preconizat. In anul 1921 un primar gaseste o solutie: pune la dispozitia Societatii Scriitorilor Romani si a Societatii Tinerimea Artistica vechiul local al asa-numitei Panorama Grivitei, situat pe maidanul din Piata Coltei (unde s-a cladit in zilele noastre, hotelul Intercontinental). Arhitectul Duiliu Marcu a fost solicitat sa intocmeasca planurile de transformare a imensei sandramale - planuri pentru care Societatea Scriitorilor Romani a cheltuit, singura, 39 000 de lei. In cele din urma s-a renuntat la acest local, devizul respectiv fiind exorbitant. In anii aceia, Sindicatul Ziaristilor din Bucuresti a reusit sa-si construiasca un palat in vecinatatea Panoramei Grivita (pe actualul bulevard Pache Protopopescu, in fata Ministerului de Domenii) - cu bani adunati de la diferite institutii si pe un teren obtinut, gratuit, de la primaria capitalei. Societatea Scriitorilor Romani, care avea, atunci, in 1922, un numar de 223 de membri, ramane mai departe pe la usi straine, cum se spune: in camere de hoteluri, in locuintele presedintilor, in mici aparta-mente inchiriate la tarifele cele mai scazute. In 1925, Octavian Goga - pe atunci presedinte al Societatii - obtine de la primaria capitalei un teren, pe strada Primaverii (imprena cu Societatea Crucea Rosie), dar ceva s-a intamplat si atunci; deci constructia n-a fost inceputa. In 1933, Corneliu Moldovanu primeste, din partea primarului capitalei, promisiunea solemna ca se va da Societatii un teren, pe strada Caimatei. Dar nu se tine de cuvant. Intre timp fondurile acumulate pentru constructie cresc. La adunarea generala tinuta in ziua de 14 ianuarie 1941, presedintele in functie, N.I. Herescu, anunta, triumfator, ca s-au strans pentru Casa Scriitorilor 6 800 000 de lei, fruct al stradaniilor facute de scriitori de-a lungul a 33 de ani. Frumos si laudabil. Numai ca, acelasi Herescu impune adunarii un vot: intreaga suma sa fie donata pentru inzestrarea armatei. Visul cel mare se destramase, iremediabil.
Ultimele doua sedii ale Societatii au fost pe strada Academiei 4 si pe fosta strada General Berthelot, vizavi de catedrala Sf. Iosif; ambele folosite prin inchiriere. La 24 februarie 1928, cand a fost inaugurat sediul din strada Academiei, Liviu Rebreanu - pe atunci presedinte pentru a treia oara - marturisea: "Cu adanca emotie si bucurie, vad, in fine, infaptuit un vis care a trait in imaginatia scriitorilor douazeci de ani. Prin inaugurarea de azi s-au facut primii pasi spre o situatie mai buna si sperante frumoase zambesc in viitor scriitorilor romani a...i". Bucuria era generata de faptul ca noul sediu se prezenta, pentru prima data, onorabil, corespunzator nevoilor si prestigiului Societatii.
Visul a fost insa de scurta durata. Scumpirea chirilor a facut imposibila sederea Societatii intr-un astfel de spatiu, mare si central. Intervine deci o noua mutare - ultima din existenta Societatii - pe strada General Berthelot.

VI
SEZATORILE

Abia instalat la carma Societatii, Mihail Sadoveanu porneste la treaba, chiar in anul 1909. Privirile sale sunt indreptate mai intai catre romanii de dincolo de Carpati, pe care-i stia dornici sa auda graiul stramosesc, din gura fauritorilor acelor carti ce le veneau, greu si rar, in satele vremelnic stapanite de straini. Impreuna cu cei mai entuziasti din comitet, presedintele tinerei organizatii intocmeste un program de sezatori si porneste la drum - deocamdata pe cheltuiala lor personala. Turneul - caci turneu a fost, in toata regula - cuprinde mai intai orasele: Galati, Buzau si Piatra-Neamt. Trecuse numai o luna de la infiintarea Societatii si ziarele incepeau sa consemneze aceasta frumoasa activitate. Premiera a avut loc la Galati, ultima duminica a lunii noiembrie 1909. Ziarul "Dunarea de Jos" scrie urmatoarele despre desfasurarea sezatorii: "Societatea Scriitorilor Romani, infiintata la Bucuresti sub presedintia domnului Mihail Sadoveanu, hotarand o serie de sezatori literare, a tinut pe cea dintai la Galati a...i. Am avut ocazia sa-i ascultam pe: Mihail Sadoveanu, Dimitrie Anghel, Cincinat Pavelescu, Eugen Lovinescu, Ion Minulescu, citind din operele lor, iar sotii Barsan, artisti din Bucuresti, au citit Satira IV, de Eminescu si au jucat o piesa de teatru in aplauzele publicului a...i".
Dupa Galati au urmat sezatorile de la Buzau si Piatra Neamt, apoi la Suceava, in felul acesta, Societatea Scriitorilor Romani situandu-se, cum semnala presa literara: "in centrul miscarilor culturale, iar scriitorii nostri dovedindu-se ca s-au grupat in jurul steagului ce s-a arborat; dar inceputurile sunt grele si dusmaniile sunt mari a...i".
O alta sezatoare se tine la Cernauti si apoi, cea mai reusita, la Campulung, "unde scriitorii bucuresteni, uniti cu cei bucovineni, sunt primiti sarbatoreste, de mii de oameni, calari, pe jos, cu buciume, cu drapele tricolore" - cum aflam din revista Junimea literara, care da si extrase din cuvantarea tinuta de Mihail Sadoveanu: "Societatea Scriitorilor Romani este o societate pur culturala, din care fac parte scriitori din toate tarile locuite de romani. In activitatea lor, membrii ei s-au gandit sa inchege pretutindeni, oriunde sunt romani, o legatura intre ei si carturarii neamului; de aceea au pornit printre fratii lor, sa le dea inca o data indemn pentru pastrarea limbii si a cartii noastre romanesti, caci cartea este lumina ce va risipi intunericul din juru-ne, iar limba romana este maica noastra; daca am pierde-o ramanem orfani si ne-ar calca in picioare neamurile straine".
Intaile sezatori din Moldova si Bucovina s-au desfasurat sub semnul comemorarii lui Ion Creanga, "unul dintre cei mai buni scriitori ai neamului" - cum l-a definit Mihail Sadoveanu, care a citit din operele sfatosului povestitor, cu vocea sa molcoma, dand adanci rezonante in sufletele involburate de patriotism ale ascultatorilor. Sezatoarea de la Campulung s-a tinut la 3 ianuarie 1910, si la ea au participat, in afara de scriitorii veniti de la Bucuresti, bucovinenii: Liviu Marian, Sextil Puscariu si Gh. Tofan. La 6 ianuarie 1910, aceeasi echipa repeta "citirile literare in public", la Radauti, scriitorii "legandu-se astfel de toate inimile iubitoare de arta si de neam".
In anul urmator sunt continuate sezatorile din Transilvania, incepand cu Sibiul. Pregatirile de la Bucuresti sunt mai mari ca inainte. Sibiul este centrul romanismului transilvanean si totul va trebui reusit in cele mai mici amanunte. Caton Theodorian isi va impartasi emotiile calatoriei pentru aceasta sezatoare, in revista "Caminul nostru": "La Sibiu ne intampina marele Goga (deci acesta era socotit mare chiar din primii ani ai activitatii sale poetice) si Octavian Taslauanu, conducatorii revistei Luceafarul a...i. Sezatoarea a fost un triumf a...i. Seara s-a dat un bal in cinstea scriitorilor, cu jocuri din Banat si Bucovina: Hora fetelor, Braul, Zuralia, Calusariia...i". Emil Garleanu va nota si el: "Niciodata n-au fost atati scriitori la un loc, ca la aceasta sezatoare a...i". Iata-i, dupa ordinea intrarii in scena, in acea memorabila zi de 5 martie 1911: Octavian Taslauanu - cuvantul de prezentare a sezatorii; Octavian Goga - declamarea poeziilor: De mult, Un om, Prapastia; Emil Garleanu - citirea schitelor: Trandafirul si Voinicul; Cincinat Pavelescu - poezii si epigrame; Caton Theodorian - schita La masa calicului; D. Nanu - versuri; I. Agarbiceanu - schita Intalnirea; Corneliu Moldovanu - Balada; Dinu Ramura - versuri; A. Mandru - versuri; Maria Cuntan - versuri; iar in incheiere, "Domnisora Maria Filotti, de la Teatrul National din Bucuresti, sosita cu scriitorii, a declamat versuri din diferiti autori".
Sezatorile acestea urmareau si un interes material - strangerea de fonduri prevazuta in paragraful X al statutelor. Ele n-au avut insa, pe aceasta latura, succesul scontat. Aflam esecul material tot de la Garleanu: "Daca folosul material n-a fost cine stie ce, de pe urma sezatorilor acestora, cel moral a fost covarsitor". Sezatorile, deci, ar fi trebuit continuate, dar in anii urmatori n-au mai fost organizate. In raportul sau, dat in fata adunarii generale, la 21 iunie 1915, presedintele Diamandy, regretand absenta sezatorilor din activitatea Societatii, in ultimii ani, isi exprima speranta ca viitorul comitet le va relua, intrucat: "Numai prin ele putem ravni la indeplinirea unei meniri culturale si sociale, raspandind, prin viu grai, in paturile cele mai largi ale neamului, dragostea pentru limba si literatura romaneasca; si numai prin ele Societatea va deveni o utilitate culturala si sociala si va putea pretinde factorilor tarii sa-i inlesneasca activitatea si sa-i puna la dispozitie mijloacele trebuincioase. Deci, sezatorile trebuie continuate, chiar si cu riscul unor pierderi materiale".
Reales in functia de presedinte, Diamandy isi tine, in parte, fagaduiala, organizand doua sezatori; la Silistra si la Calarasi. Apoi, cu timpul, sezatorile au devenit traditionale, fiecare comitet ales cautand sa mearga, in aceasta directie, pe urmele inaintasilor. Cateva sezatori s-au tinut si la palatul regal din Bucuresti, initiativa avand-o Carmen Sylva, care era, in 1911, si presedinta de onoare a Societatii. Ziarele din capitala ne informeaza, in martie 1911: "La sezatoarea literara tinuta la palatul regal, au citit din operele lor: Mihail Sadoveanu, Dimitrie Anghel, Natalia Anghel, Cincinat Pavelescu, Corneliu Moldovanu, Al. Cazaban, N. Beldiceanu si Emil Garleanu; dupa care a citit si regina unele scrieri inedite".
In anul 1921 sezatorile devin mai atractive si deci mai fructuoase, datorita prezentei in program a unor actori renumiti, cum au fost: Maria Giurgea, Marioara Zimniceanu, Constantin Nottara, I. Manolescu, Lucretiu Vasiliu, Carussy. Acestia declamau, jucau scenete, citeau din operele scriitorilor. In salile publice sezatorile se organizau cu taxe de intrare, iar in scolile secundare, gratuit, "pentru ca si sufletele tinere sa poata gusta buna si inalta literatura cultivata de membrii Societatii". Alte sez