Este fiu de mare boier de la care mosteneste inclinatii spre cultura si politica. Din 1611 urmeaza cursurile unei scoli din Polonia, unde isi insuseste disciplinele umaniste: istoria, geografia, limbile clasice. Intors in tara, ocupa treptat diferite functii: logofat, mare spatar, mare vornic la Tarii-de-Jos. Este autorul “Letopisetului Tarii Moldovei”, cea mai veche cronica din limba romana, redactata in anii 1642-1647. Trateaza istoria Moldovei intre 1359-1594. S-a pastrat in copii cu intrepolari apartinand lui Simeon Dascalul, Misail Calugarul, Axinte Uricariul. o1g23gy
In cronica lui Ureche sunt cuprinse trasaturile caracteristice, de inceput, ale umanismului romanesc. “Letopisetul” nareaza fapte din istoria Moldovei de la “descalecatul cel de al doilea”, adica de la Dragos-Voda (1359), pana la domnia lui Aron-Voda (1594). Este o epoca de mari framantari, care il fac pe cronicar sa vorbeasca despre Moldova ca despre “o tara miscatoare si neasezata”, aflata in calea rautatilor, din cauza carora erau multe razboaie, pradata si arsa de tatari si turci, bantuita “de foamete mare si lacuste multe”, de ierni “cu omet mare si ger”, “de cutremure de pamant”, de “cazne groaznice si de revarsari de sange”, cu rare vremuri de bucurie si liniste.
Ureche nu este inzestrat numai de darul de povestitor, ci si cu talent. El este intemeitorul portretisticii in literatura noastra veche. Selecteaza figurile domnitorilor sau ale boierilor, le ierarhizeaza, le da contur propriu, punand alaturi de trasaturi fizice si anecdote -; insusiri de caracter definitorii.
In conditiile in care se afla Moldova, principala atitudine a oamenilor este lupta, trasatura morala definitorie este vitejia, iar modelul eroic este Stefan cel Mare. Prin el, Grigore Ureche urmareste sa trezeasca in contemporani sentimentul patriotic si ideea ca jugul turcesc poate fi inlaturat. Randurile dedicate mortii marelui voievod sunt un prilej de glorificare a unui erou care a dat Moldovei maxima stabilitate si independenta. Ureche isi concepe povestirea impartind-o in cateva momente: imprejurarea mortii lui Stefan cel Mare, portretul lui, sentimentele poporului la moartea domnitorului si intrarea lui in legenda, starea vremii in acel an si o scurta si precisa insemnare istoriografica.
In ceea ce-l priveste pe Stefan cel Mare, portretul lui fizic este succint, accentuandu-se latura morala a voievodului. Epitetul si afrmatia “manios si de graba a varsa sange nevinovat” reflecta energia, spiritul justitiar si chiar impulsivitatea domnitorului. Integritatea caracterului rezulta din expresia “om intreg la fire”. Cronicarul trece repede peste elementele care tin de latura umana. Nedorind sa accentueze antiteza calitati-slabiciuni, el vrea sa scoata in relief calitatea de mare domnitor. Ceea ce este nesemnificativ pentru om trece in umbra, iar calitatile, talentul de mare strateg si diplomat trec in prim plan. Se contureaza aici tehnica basoreliefului. Era un om plin de vointa si cu o mare tarie de caracter. Este tipul voievodului exemplar si pentru ca a fost permanent legat de popor. Pentru el tara a insemnat insasi viata sa. A actionat in spiritul datoriei fata de neam, iar neamul a fost intotdeauna alaturi de gandul sau de a scapa tara de turci.
Umanistii europeni au subliniat in repetate randuri, asemanarea dintre limba romana si limba latina sau italiana. Au aratat ca in limba noastra sunt si elemente slave, dar nu au dat exemple concrete. Ureche sustine aceasta idee cu material lingvistic, face corelatii lexicale, dar, mai ales intregeste imaginea limbii romane aratand ca ea este mostenitoarea unui fond latin bogat, la care s-au adaugat cuvinte nu numai de la slavi, ci si din alte limbi:greaca, polona, turca, sarba etc. Astfel Ureche, pentru prima data in cultura romana, exprima o idee justa asupra lexicului limbii noastre, confirmata in cercetarile moderne si nesesizata de umanistii straini.
Ureche nu apeleaza la stilul stiintific, cum ar fi cerut materialul istoric tratat, ci la stilul literar, impacand cerintele istorice cu cele literare.