Poezia “Toma Alimos” este o creatie epica in versuri, o balada populara pentru ca prezinta momente importante din viata unui personaj inzestrat cu calitati deosebite, elementele reale impletindu-se cu cele fabuloase. v7p10pl
Titlul baladei reprezinta numele personajului principal (Toma Alimos).
Poetul anonim evoca haiducia ca forma a luptei sociale, alegand episoade semnificative din viata lui Toma Alimos.
In expozitiune, se prezinta locul actiunii, un peisaj de campie aflat in apropierea muntelui: “ foicica fagului ,\ la poalele muntelui…\ pe campia verde-ntinsa, \ si de cetine cuprinsa…”, si personajele baladei: haiducul Toma Alimos si boierul Manea.
Prin descrierea din cadrul expozitiunii se realizeaza o sinteza a peisajului romanesc: munte, deal, campii, padurea de brad. In acest cadru natural, specific romanesc, haiducul Toma Alimos zaboveste impreuna cu murgul sau. Se odihneste si se ospateaza. El este singuratic, ducandu-si viata in singuratatea muntelui, si de aceea, nici armele, nici murgul nu pot suplini tovarasia omului. Gandurile si sentimentele lui se indreapta asupra naturii cu care se simte infratit: “inchinari-oi codrilor, \ ulmilor si brazilor…”. Codrul, personificat fiind, simte apropierea primejdiei, se infioara, , murgul necheza, iar armele ies din teci. Incordarea creste cand apare Manea. Naratiunea este intrerupta aici de descrierea insusirilor fizice ale celor doi, descriere care prezinta in antiteza portretul lor fizic.
In intriga, dialogul dezvaluie motivele supararii lui Manea: faptul ca i-a inselat copilele, i-a tulburat apele, i-a distrus padurile, si pretinde “pe murgul vama”.
Toma, demn si cu simtul raspunderii va da seama pentru faptele sale, dar il roaga sa nu fie acesta un motiv de dusmanie intre ei.
In desfasurarea actiunii, sunt urmarite cu ajutorul naratiunii si al descrierii, atitudinile si reactiile opuse ale celor doua persoane si apoi injunghierea miseleasca a lui Toma Alimos.
Poetul anonim povesteste cum haiducul, cu inima deschisa, intinde boierului plosca, indemnandu-l sa se cinsteasca, sa lepede mania, si sa-I vorbeasca ca unui frate. Viclean si las, Manea i-a cu mana stanga plosca, iar cu dreapta il injunghie miseleste, apoi fuge ca un las. Prin repetitia verbului “a fugi” si prin versul “vitejia cu fuga” poetul anonim isi exprima dispretul pentru lipsa de demnitate a lui Manea.
Haiducul nu-si pierde cumpatul intr-un moment atat de greu pentru el, si nu se lasa invins de durere. Astfel, il atentioneaza pe boier ca trebuie sa raspunda pentru fapta sa, apoi isi aduna ultimele puteri si pleaca in urmarirea dusmanului.
Incepand cu acest episod, balada capata un caracter dramatic si fantastic. De domeniul fabulosului este si felul in care haiducul isi strange mijlocelul cu braul si vorbeste calului cu caldura, ca unui frate. El ii cere sa ii fie de ajutor in acest ceas de cumpana cum I-a fost si in tinerete, sa-l poata pedepsi pe Manea pentru lasitatea lui. Un alt element fantastic este personificarea calului, care ii asculta dorinta si zboara ca vantul, ajungand dusmanul intr-o clipa: “lasa saua, sai pe mine, \ si de coama tin-te bine, \ ca s-arat la batranete, \ ce-am platit la tinerete!”
Printr-un pasaj narativ, poetul anonim surprinde incordarea maxima dintre a conflictului dintre cei doi, cand Toma Alimos isi rapune vrajmasul. Acest moment constituie punctul culminant al baladei. Verbele “repezea, lovea” sugereaza repeziciunea cu care haiducul l-a pedepsit pe dusman.
Deznodamantul baladei este pe masura faptelor deosebite narate in desfasurarea actiunii baladei. Continuand naratiunea, autoul prezinta fiorii mortii care-l cuprind pe haiduc: “foicica micsunea, \ vreme multa nu trecea \ si pe Toma-l ajungea \ moartea neagra, moartea grea”.
Monologul haiducului exprima dragostea si recunostinta pentru calul care l-a ajutat: “d-alelei , murgutule, \ d-alelei dragutule, \ ce-am gandit \ am izbandit, \ dar si ceasul mi-a sosit”.
Eroul ii incredinteaza calului ultimele sale dorinte printr-un adevarat testament spiritual: el ii cere murgului sa fie ingropat in mijlocul naturii, si sa-I puna la cap floare de bujor iar la picioare busuioc, considerand ca acestea sunt un element de legatura intre el si iubita lui. Desprinde de-aici, ca si din intreaga balada, sentimentul comuniunii depline a omului cu natura. El doreste sa fie inmormantat in mijlocul ei, ca sa se simta aproape de fiintele drage: calul si haiducii, si spune acela ce-i va pune fraiele murgului va continua lupta impotriva nedreptatii, pe care a dus-o si el.
Natura participa la trasaturile sufletesti ale haiducului: incearca sa-i aline suferinta, si-l plange atunci cand trece in lumea umbrelor: “codrul se cutremura, \ ulmi si brazi \ se cletina, fagi si paltini se pleca, \ fruntea \ de i-o racorea, \ mana \ de i-o saruta \ si cu freamat il plangea”
Credincios stapanului, calul ii sapa groapa in mijlocul naturii in care el a trait bucuria vietii, ii asterne fanisor in mormant, ii sadeste flori, apoi pleaca in codru la noul sau stapan, “fratior de vitejie, tovaras de haiducie”. Durerea sfasietoare a calului la pierderea stapanului, se deduce din folosirea verbelor la imperfect: plangea, racorea…
Prin expresivitatea orala, realizata printr-o multitudine de interjectii, substantive in vocativ, formulele de adresare a personajelor baladei populare Toma Alimos, demonstreaza ca literatura, in general literatura populara constituie o forma superioara , forma artistica a comunicarii.

· Caracterizarea in antiteza a personajelor baladei Toma Alimos.

Toma Alimos
- caracterizarea personajelor -

Poezia Toma Alimos este o balada populara, deoarece este opera epica in versuri, in care autorul relateaza fapte si intamplari iesite din comun, la care participa personaje exemplare, inzestrate cu puteri fabuloase.
In aceasta opera este vorba despre haiducul Toma Alimos, surprins in lupta impotriva nedreptatii si necinstei reprezentata de boierul Manea. Personajele caracterizate sun tocmai haiducul Toma si boierul Manea.
Poetul anonim ne face cunostinta cu personajele chiar in mijlocul naturii, la poalele muntelui, intr-un peisaj specific romanesc.
Caracterizarea directa, folosita in realizarea portretului fizic, si caracterizarea indirecta, folosita in realizarea portretului moral, sunt cele doua procedee de caracterizare folosite de catre autor. Toate modurile de expunere (naratiunea, dialogul, descrierea si monologul) sunt folosite in aceasta poezie, naratiunea fiind intrerupta de pasaje descriptive.
Portretul fizic a lui Toma Alimos este descris in cateva trasaturi dominante: inalt si puternic, cu ochii negri, intelept (“mare la sfat”), si viteaz (“si viteaz cum n-a mai stat”), in antiteza cu Manea, urat, artagos, hidos (“Manea slutul si uratul \ Manea grosul s-artagosul”), a carui apropiere o simt codrul, murgul si armele, toate acestea fiind intr-o stransa legatura cu Toma Alimos: “Codrul se cutremura \ Fagi si paltini \ Se pleca a…i \ Armele din teci iesea”. Pentru a realiza in antiteza portretul fizic al personajelor, autorul anonim foloseste caracterizarea directa (prin intermediul descrierii, care intrerupe firul narativ al baladei tocmai cu acest scop).
Portretul moral al personajelor este realizat prin atitudinea lor unul fata de altul, mediul social in care traiesc, si faptele lor.
Haiducul traieste in mijlocul naturii, care-i ofera ocrotire, hrana, adapost, odihna, natura cu care el se afla intr-o comuniune perfecta. Cu o fire inchisa si morocanoasa, (“artagosul”), si aspect infiorator (“vine ca vantul”), pe un ton amenintator, lacomul boier Manea ii cere manios socoteala haiducului ca I-a incalcat mosia, si il solicita pe murg “drept vama”. De aici putem observa atitudinea impunatoare a boierului fata de Toma Alimos. Haiducul nu-si pierde cumpatul si nu se lasa impresionat de mania si atitudinea lui Manea. Cu chibzuinta, il indeamna sa lase mania deoparte si sa judece drept faptele.
Pentru a-l asigura de bune intentii, ii ofera cu ospitalitate plosca haiduceasca sa bea in semn de prietenie si impacare (de-aici deducem bunele intentii ale haiducului fata de boier): “Da-ti mania la o parte \ Si bea ici pe jumatate, \ Ca sa ne facem dreptate \ a…i \ Ii da plosca haiduceasca \ Mania sa-si potoleasca \ Ca cu-n frate sa vorbeasca…”.
Profitand de increderea si atitudinea prietenoasa a haiducului, Manea il injunghie miseleste si fuge, facand o fapta demna de dispret. Toma il caracterizeaza necrutator pe boier: ticalos (“pui de lele”) las si fricos (“viteaz ca o muiere”), lipsit de inima (“caine rau”). In acest moment autorul anonim foloseste hiperbola pentru a da suspans si fantezie povestirii: desi ranit, curajul si darzenia haiducului il fac sa reziste pana duce la indeplinire datoria pe care el o avea: de a-l pedepsi pe Manea, cel care incalcase legile nescrise ale colectivitatii. Personificat fiind, calul credincios il ajuta sa-si indeplineasca datoria inainte de a muri. Ranit fizic, dar si moral, Toma Alimos abia asteapta “pagubele sa-si plateasca”. El il ajunge pe Manea din urma, “si cu sete il lovea \ Capu-n pulbere-I cadea”.
Ultimele clipe de viata si ultimele dorinte ale lui Toma Alimos ne dezvaluie dragostea pentru natura, regretul de a-si parasi mandra, precum si credinta si prietenia fata de haiduci. Plansul codrului si al murgului sunt expresia tristetii lor fata de pierderea unui bun si devotat prieten, un tanar viteaz cu suflet cald si generos, rapus pe nedrept de rautatea si invidia boierului (“Codrul se cutremura, \ Ulmi si brazi \ Se clatina, \ Frunte de i-o racorea \ Mana de i-o saruta”).
Modurile de expunere folosite in realizarea portretului moral sunt naratiunea, cu ajutorul careia desprindem faptele si intamplarile relatate, trasaturi morale ale personajelor; dialogul si monologul, cu ajutorul carora ne sunt prezentate ultimele ganduri si ultimele dorinte ale haiducului Toma Alimos, aflat in pragul mortii.
Haiducul a ramas un model de frumusete morala, de vitejie si credinta, pe care poporul roman l-a cinstit si l-a cantat in nenumarate balade.

· Demonstrati ca o opera epica studiata este o balada.

Toma Alimos

Balada populara este o creatie epica in versuri, in care autorul anonim relateaza fapte si intamplari deosebite, inspirate din trecutul istoric, datinile si traditiile poporului, la care iau parte personaje exemplare, inzestrate cu puteri supranaturale, realul imbinandu-se cu fabulosul.
Opera epica Toma Alimos prezinta o intamplare neobisnuita din trecutul indepartat, si anume lupta viteazului haiduc Toma Alimos pentru dreptate si libertate. Actiunea pune accentul pe o intamplare neobisnuita din viata haiducului, si anume felul cum cu ultimele puteri il ucide pe dusmanul sau de moarte -; Manea boierul.
Actiunea este simpla, intamplarile evidentiind momentele subiectului, intr-o gradatie a tensiunii emotionale. Ea se desfasoara in timp (cele mai indepartate timpuri, pierdute in negura multor ani) si in spatiu (un peisaj de campie, aflat in apropierea muntelui, un peisaj specific romanesc: “foicica fagului \ la poalele muntelui… \ pe campia verde-ntinsa \ si de cetine cuprinsa…”).
Personajele acestei naratiuni sunt neobisnuite, in numar redus (haiducul Alimos si boierul Manea), precum intamplarile, si sunt prezentate de obicei in antiteza: haiducul Toma Alimos este haiducul baladei, viteaz, curajos, care lupta pentru dreptatea si libertatea poporului sau, iar boierul Manea, care este simbolul lasitatii si uratenii sufletesti si fizice.
O caracteristica importanta a acestei opere epice este faptul ca eroul exprima sentimente de dragoste fata de natura, in mijlocul careia traieste, creandu-se astfel intre el si natura o comuniune perfecta.
Un alt element important in aceasta opera este faptul ca realul se imbina cu fabulosul, fabulosul ocupand cea mai mare parte in opera. Faptul real de la care se pleaca este lupta eroica a haiducului despre dreptate si libertate, reprezentata de Toma Alimos. Fantasticul este creat intentionat de autorul anonim, cu scopul de a evidentia vitejia si haiducia acestui haiduc: cand este ranit isi aduna maruntaiele, se urca pe cal si reuseste sa-l rapuna pe dusman. Scena aceasta este realizata cu ajutorul hiperbolei. Finalul acestei opere tine tot de fabulos, in care este evidentiata comunicarea haiducului cu mediul in care traieste: murgul si codrul.
Modurile de expunere din aceasta opera se imbina armonios: modul principal de expunere este naratiunea, imbinata pa alocuri cu descrierea si dialogul, si in final cu monologul.
Pe baza argumentelor aduse mai sus, putem spune fara teama de a gresi ca opera literara “Toma Alimos” este o balada populara, cu caracter oral, colectiv, sincretic si anonim.