f8c10cj

AL. SIHLEANU
In 1855 V. Alecsandri scoase la Iasi Romania literara, revista saptamanala al carei program continua pe acela al Propasirii: contributii din toate partile spatiului romanesc, productii originale, progres masurat si intelept. Colaboratorii in viata sau postumi sunt de serie mai veche: Conachi, Beldiman,
Balcescu, Russo, Kogalniceanu, C. Negruzzi, C. Negri, Gr.
Alexandrescu, D. Bolintineanu, G. Sion, A. Donici, D. Dascalescu, bineinteles V. Alecsandri. Debuteaza aici cu versuri Al. Odobescu si reia activitatea poetica G. Creteanu. Totusi in afara acestui cerc inflorea o poezie tanara de oarecare interes.
Al. Sihleanu (1834 1857), in singura lui culegere de versuri cu titlu lamartinian Armonii intime, e mai ales b yro nian. Poet ul cauta malurile singurate ale raului, ar dori sa ia parte la lupte sangeroase, s-auda vuirea bombei, sa se afle pe oceanul in furtuna, ori printre munti gigantici si cataracte. Femeia iubita e tainicul Luceafar , pentru care varsa valuri de lacrime de sange cantand jalnic pe harfa. Gelozia e plina de furie , ucigasa. Intr-o balada, doi strigoi de cavaleri, Oscar si Conrad, lupta noaptea pe ruinele unui castel. In alta, orientalistica, adversari pentru o femeie sunt Pasa Sali si Orland. Sihleanu aduce in poezie un temperament sangvin, furtunos, aristocratic si barbar totdeodata. Poetul se simte bine catre piscuri si solitudini, in natura abrupta, fioroasa:
Imi place o natura cu fiii sai salbatici,
Cu piscuri daramate, cu tarmuri singuratici,
Cu cedri-a caror frunte se-nalta pan la nori,
Cu muntii sai gigantici, din cari furioase
Siroaie cad si umplu prapastii negricioase
Cu zgomote si urlet ce umple de fior.
El cauta poezia ce muge ca furtuna , biciuind pe tirani, iar nelinistea blazata a lui Childe Harold se preface la el intr-o ardoare valaha de exploratie pe munte, balti, baraganuri:
Dar sufletul meu vecinic spre negre tarmuri zboara,
El vrea miscari, sensatii de-acele ce doboara
Si-n lupte ne taraste cu-a soartei vijelii,
Intocmai ca vulturul ce nu vrea campul verde,
Campia inflorita... o lasa, si se pierde
Prin nori, prin munti de gheata, prin balti si prin pustii.
Gasim de asemeni chiotul autumnal, la crama, in cantecul vioarelor. Interesanta mai ales este dragostea violenta, de aparent stil romantic, a fiului de boier, domn absolut pe intinsul mosiilor. Nazarindu-i-se sa-si vada iubita, el sare in drosca si striga nebuneste la surugiu:
Era noapte-ntunecoasa,
Nici o stea nu mai lucea;
Vijelia furioasa,
Cerul chiar se clatina.
Mana iute cu-nfocare,
Mergi ca vantul, si mai tare ,
Surugiului strigam.
Caci pe-ast timp de ingrozire,
Ca fantasma, nalucire
Spre iubita mea zburam.
Pe o cruce negricioasa
Buha jalnic se vaita,
Si-n padurea frematoasa
Echo trist ii raspundea.
In compunerile epice se salveaza versurile cu privelisti carpatine si intemperii (munti salbatici, cuiburi de vultur, castele in ceturi, vijelii groaznice, trosnituri de arbori, clatinari de stanci). De memorat lupta zmeiasca intre Conrad si Oscar, la lumina tortelor si a fulgerelor:
Precum doua vanturi ce din departare
Unul catre altul sufla cu turbare,
Cavalerii ageri iute se pornesc;
Armele lor crude crancen se lovesc.
Dar cum doua valuri se izbesc turbate
Si-napoi fug iarasi repezi, spumegate,
Amandoi cu spaima cruntii acesti frati
Indarat se-azvarla palizi, sangerati.
Sangele lor curge; ura insa creste;
Privitorii tremur; nimeni nu-i opreste;
Ci ei toti afara fug inspaimantati,
Caci de intuneric sunt amenintati.
Tortele stau toate gata a se stinge;
De-ale noptei umbre sala se incinge,
Si tot se mai bate negrii luptatori
Luminati de fulgeri repezi, trecatori.

AL. DEPARATEANU
Tanar a murit si Al. Deparateanu (1834 1865), care a ramas cu reputatia unui neologizant rizibil:
Si bella, gratioasa, ca astra tremuranda
Ce spunta-ntai pe ceruri era Ella de blanda.
Din ochii ei azurul tot sufletul rapea,
Din buza-i toata vorba amor, amor zicea.
De fapt, frantuzismele si italienismele sunt prea multe pentru o opera poetica: verdura, mund, vermeliu, eclatant, nemic, vil, folastru, guera, fama, donzela, capelura, selba etc. Si muntenismul e reprobabil: ala, d-alea, a Romanie.
Deparateanu espaniolizeaza (a tradus din Cancioneros de
Romances si din Gil Vicente), dar in fond e un petrarchist, si, cu toate bizareriile lui verbale, el a impamantenit dintre primii extazul erotic, estetismul pictural, mai mult raffaelit decat botticellian, auraria, lividitatea liliala, transparenta.
In Lila intalnim fineti extatice si hieratisme necunoscute acelei vremi. In fata poetului sumbru, ca o imagine de vitraliu, ca un elf care rade iarba, virgina danseaza in lu mina a o mie de faclii:
Dusa-n vals o credeai fee,
Era astfel de gentila,
Nu femeie,
Si d-agila,
Avea aripi, nu picior:
Si n-au fluturii-aripioare,
Ca-ti parea cel mai frumos
Elf fantastic de balade
Mai usoare.
Ce-abia rade
Si mai iuti in zborul lor.
Iarba-n jocu-i gratios.
Ceea ce incanta urechea in Vara la tara este exactitatea acordurilor, exuberanta strofelor:
Locuinta mea de vara
Spicul blond cu paie de-aur,
E la tara:
Scump tezaur
Acolo eu voi sa mor
Ca un fluture pe floare
Pentru mari si pentru mici,
Unduleaza-n mii de valuri
Beat de soare,
Intre maluri
De parfum si de amor...
De sulfina si d-aglici!...
Insasi umbrele obscure
Din padure,
Invelite-n giulgiul lor,
Sar pe sumbra balarie
Intr-o mie
De-nvartiri intr-un picior.
In Calul, excurs liric asupra utilitatii nobilului animal (cu documentatie fantastica), remarcabila e viteza prozodica:
Cand fantastic zbiara surle,
Moartea iarasi scofalcita
Si-nvelita
Si sa urle,
Face muntii, ape, mal,
Noaptea-n selba cea obscura,
In lintolu-i infernal,
Cu o coasa la spinare
Fuge tare,
Mi se-ncura
Riga Elfilor pe cal!
Fuge tare tot pe cal!
Deparateanu e un bucolic in stilul Salvator Rosa, cu tablouri imense, fara salbaticii, poiene mari cu aburi ce se strang sub luna, in ruina sombra populata de ciovlice si bufnite.
Teatrul lui Deparateanu e neglijabil. Don Gulica sau Pantofii miraculosi, comedie-vodevil, nu-i decat o puerila incercare burlesca.
Grigore-voda, drama istorica in cinci acte, e plina de anacronisme si stangacii, in proasta traditie Bolintineanu. La curtea lui voda sunt o mie de lampe, de lustruri si de candelabre , vase de China si de Japonia, Ghica are minister cu ministri , cutare umbla cu carabina , iar altul ramane stupefact . Doar cateva versuri luate in sine sunt sugestive, precum:
...as vrea sa sparg un cap!
De solzii Majestatii sa-l rad ca pe un crap.

G. CRETEANU, M. ZAMPHIRESCU
G. Creteanu (1829 1887), autorul popularului Cantec al strainatatii ( Fie painea cat de rea, tot mai bine-n tara mea ), e un facator de goale versuri, moralizatoare si pline de poncife, sau, cand sunt erotice, cantand cu dignitate copilite rumeioare si pe gentila dona .
Nici Mihail Zamphirescu (1838 1878), amintit mai ales pentru bufoneria literara Muza de la Borta rece, impotriva
Junimii , nu era mai talentat. Acesta cultiva o poezie pesimista, de genul cavernos. Poetul, uitand de Dumnezeu in zi de decadinta , se scufunda in abizul profund de necredinta , umpland lumea de tristele-i lamente , urmarit de un ras fa tale . El, dilectul amante , nu credea in femeie si viata ii dadea somnolenta . De desperare radea ca un nebun .
Zamphirescu s-a specializat in strigoi (Castelul mortii,
Mireasa strigoiului), descriind castele sinistre radeliffiane si scene cu spectre.
G. BARONZI
Vrednic de o pretuire mai mare este G. A. Baronzi (1828
1896), un nou Barac, productiv ca o uzina, traducator si prelucrator de romane de Al. Dumas-tatal si Al. Dumas-fiul, de
Walter Scott, Eugène Sue, G. Sand etc., autor de poezii (Cugetarile singuratatii, Nopturnele), epopei (Romana, Daciada), drame
(Alestar), comedii, nuvele, romane originale (Muncitorii statului,
Fontana Zinelor). Pueril in genere, este surprinzator cand prelucreaza epica populara (Legende si balade). De obarsie in sulara, el poseda un ochi educat pentru spatiul exotic si policromic. Cristalul, rubinul, coralul sunt materialele compozitiilor sale, statuete de Saxa, in care caricatura se amesteca, chinezeste, cu bijuteria. Baronzi introduce in iconografia baladei elemente eline ori extrem orientale (dupa tehnica zugravitorilor de sibile), titani, bucefali, dromaderi, elefanti, tigri. Turmele lui Oprisan sunt zugravite ca intr-o
Halima (coarne lucrate in pietre nestemate, lana sire de margaritare si beteli), Ana-Flori e o asiatica cu bratele pline de scule. O legenda ne poarta chiar in India, vazuta cu un exact simt al locului, Baronzi fiind parnasian fara sa stie (de lucrurile indice avea insa cunostinta):
Si zicand aceasta el lua cu sine
O juncana, un taur, doi albi elefanti,
O masura plina de rododafine,
Doua porumbite, doua caprioare,
Din Iran o urna de mirositoare
S-alte flori de arbori odoriferanti.
Astfel el se urca pe un deal de unde
Mahaarul mandru curge spumator,
Revarsand departe albele lui unde
Prin campii smaltate de mii de buchete,
Ce nici Kanaverul p-ale lui tapete
N-a produs vrodata frumusetea lor.

N. NICOLEANU
Ardeleanului Neagoe Tomosoiu, travestit sub numele N.
Nicoleanu (1835 1871), i s-a dat o importanta nemeritata. Lira sa e sarcastica si pesimista. Nascut intr-o zi funeste , fatale , poetul era hotarat totusi a combate. Misogin amar, grobian chiar, simtind divina trebuinta d-a iubi , el nu gasea tonul just de a canta pe cea mai dulce, mai frumoasa si mai scumpa din femei , si compozitia cea mai acceptabila e o parafrazare a lui Arvers:
Secreta mea durere se va-ngropa cu mine
Si nimeni nu va plange la capu-mi arzator
Un plans de vecinic doliu, de vecinice suspine,
Caci vieata-mi fu o lunga oftare de amor
Zadarnica, pierduta ca si cum n-ar fi fost!

RADU IONESCU
Dimpotriva, Radu Ionescu (1832 1873) a lasat niste remarcabile uneori Canturi intime, de un romantism negru delirant, ca aceasta Nopturna, teribil funerara:
Ascunde-te, o, luna, in marea de uitare,
Acolo si voi, stele, duceti-va-a pieri!
Sa piara-a voastre raze, s-o noapte de teroare
Sa vie-acum din haos pe ceruri a domni!
Sa fie noaptea neagra! asa imi place mie,
Caci noapte si in mine etern a existat;
Sa plane noaptea-asupra-mi, caci cerul cu urgie
In noaptea fioroasa pe mine m-a uitat.
In noaptea asta neagra sa mearga-a mea durere
Spre cerul fara mila de nori acoperit;
Caci nimini nu m-aude acuma in tacere,
Caci nimini nu ma vede, si asta am dorit!
Suflati si voi acuma, o, vanturi furioase,
Prin muntii cei gigantici, prin vaile adanci;
Suflati pe mari intinse, si undele spumoase
Faceti-le sa geama spargandu-se de stanci.
Precursor al lui Bacovia, Radu Ionescu introduce primul in elegiile sale clavirul rasunator, la care canta fecioara in delir, invocand umbra iubitului mort:
Sub mana-mi tremuranda cand pianul lin suspina
Si tristele-i accente din sanu-i zbor incet,
Si dulcele Bellini cu Norma lui divina
Adoarme suferinta ce arde al meu piept,
Te vaz pe dinainte-mi c-un pas usor a trece,
De mine te apropii la capul meu sezand;
Si dupa gatu-mi palid tu pui o mana rece
Si alta plimbi pe piano de moarte trist cantand.
Intr-un imn mistic, dedicat pianului, canta la clavir (tablou gratios) un arhanghel :
Ah! cat de mult imi place armonia cea lina
Ce sanul tau produce, o, pianule divin!
Frumos ceresc arhanghel! incepe dar de canta,
Te pune-acum la piano si canta in delir,
Inalta sus la ceruri armonia-i cea santa,
Si inima-mi si suflet dintr-insa se inspir.
Poetul avea notiuni de estetica, si intr-un articol, Principiile criticei, publicat in Revista romana, se sprijinea pe Hegel.
I. C. FUNDESCU, ROMUL SCRIBAN, N. RUCAREANU
I. C. Fundescu (1836 1904) a lasat poezii sterse in maniera
Bolintineanu (Flori de camp), cu aplicatiuni la viata mondena, si un roman original , Scarlat, Romul Scriban versuri neinsemnate in traditia asachiana, intre care O noapte pe ruinele
Sucevei, N. Rucareanu a fost semnalat de A. Odobescu. Ale sale
Modeste incercari poetice (1873) cuprind prozaice instructii de vanatoare, cu oarecare senzatii proaspete de vigoare cinegetica.

N. T. ORASANU
N. T. Orasanu, imitator al lui Béranger, a fost spaima contemporanilor prin satirele sale astazi cu totul anodine, lipsite de spirit si de decenta. Totul era persiflat. Binisliul regreta vremurile vechi, deputatul, ministrul erau incantati de slujbele lor. Orasanu nu cruta nici pe liberali ( ceata lui Baboi ), nici pe conservatori si semana porecle in dreapta si-n stanga. Lascar e Mascarache , Costa-Foru, Costea-Furul , Carp, Musiu Crap ,
Boliac, Beau-Fleac , Musiu Titu , ungureanu unitu .
Domnitorul Carol e atacat intr-un chip nedemn. Mijlocul de divulgatie al lui Orasanu era foaia saptamanala Nichipercea, careia, spre a se sustrage represiunii, ii schimba des titlul:
Coarnele lui Nichipercea, Coada lui Nichipercea, Ochiul
Dracului, Artagul Dracului, Codita Dracului, Ghearele Dracului,
Cicala, Sarsaila, Ghimpele, Urzicatorul.

GH. TAUTU, C. V. CARP
Cunoscut claselor prin onestele versuri patriotice ( S-orcat timp roman voi fi, /Nu ma tem ca voi pieri! ), Gh. Tautu (1823
1885) cultiva si el cantecul , imitat dupa Béranger, jucat, cantat, plin de aluzii azi stinse, si micul spectacol satirico-muzical, dupa pilda lui Alecsandri, ca Odagiul socru sau Vasilica dragul tatei. Fabulistul Costache V. Carp (1828 1880) e fara nici un merit.