f1g1gp
Poetul, prozatorul si dramaturgul Petru Carare s-a nascut la
13 februarie 1935 in comuna Zaim, judetul Tighina. A absolvit facultatea de jurnalistica a Scolii centrale comsomoliste din Mos cova (1956) si cursurile superioare de literatura de pe langa In stitutul de literatura M. Gorki din Moscova (1969).
A inceput sa publice versuri lirice si satirice de prin 1954, dar regimul sovietic nu incuraja satira si umorul, drept care debutul editorial al scriitorului a fost amanat pana in 1962, cand i s-a tiparit cartea Soare cu dinti. Alte carti de poezie: Trandafir salbatic si Parodii (1965), Stele verzi (1967), Oglinzi (1974),
Parodii si epigrame (1981), Rezonante (1985), Fulgere basa rabene (1997) s. a. O carte a sa Sageti (1972) la doua

saptamani dupa aparitie a fost retrasa din vanzare din motive ideo logice, scriitorul fiind pus la index de regimul comunist (cartea, completata cu versuri noi si intitulata Sageti. Carul cu prosti si alte poeme, a fost (re)editata in 1990).
Petru Carare scrie si poezii pentru copii: Cale buna, Ionele!
(1962), Poiana vesela (1963), Ionica Tropotel (1978) etc., ac tiveaza si in domeniile prozei (Zodia musafirului, 1970; Intre patru ochi, 1979), dramaturgiei (Strainul, Portretul, Logodna cu bucluc, Drum deschis s. a.) si traducerii artistice (versiuni romanesti din Ivan Kralov, François Villon, Stepan Oleinik etc.).
Scriitor inzestrat din belsug cu simtul umorului, descendent din gluma, patarania, prujitura populara, ale caror spontaneitate, putere de sugestie si alte particularitati si le-a insusit din tinerete,
Petru Carare a fost de la bun inceput un os in gatul regimului de odinioara, care l-a rasplatit cu marginalizarea, suspendarea spec tacolelor montate dupa piesele lui (Umbra Domnului) si chiar cu expulzarea din capitala republicii (a facut doi ani de jurnalis tica locala in raionul Telenesti).
Insa pamanteanul si demnul urmas al lui Alexei Mateevici n-a incetat nici o clipa sa spuna adevarul, nu s-a lasat intimidat, ci dimpotriva a evoluat mereu, impunandu-se in cele din urma ca un scriitor umorist (rareori satiric) de certa valoare.
Chiar atunci cand se vrea propriu-zis liric, Petru Carare este oarecum dublat de umorist. De aici nu rezulta ca ar fi normal sa ignoram lirica sa, mai ales operele programatice ca cea intitulata
Sa-ti iubesti atat de mult pamantul, fara de care riscam sa nu intelegem mobilul interior al intregii sale creatii. Or, si umoristul, satiricul, ironistul are un program pozitiv: critica metehnelor omenesti si a plagilor sociale se face din imbolduri sufletesti si intelectuale sincere, puternice si neaparat intemeiate pe dragostea fata de om, de plai, de grai, de tot ce ne asigura identitatea si

verticalitatea. Un atare program gasim, exprimat liric, in poe zia numita: Sa-ti iubesti atat de mult pamantul,/ ca mereu de el sa-ti fie dor,/ Ca sa tina vesnic legamantul/ Dintre om si so lul roditor.// Sa-l iubesti cu dragoste materna/ Si obrazul sa-ti lipesti oricand/ De tarana lui, ca de o perna,/ Inima sa i-o auzi batand.// Iar dusmani de vor veni ca vantul,/ Sa te-mbraci in haine de otel/ Si sa-ti aperi, sangerand, pamantul/ Si nici mort sa nu te lasi de el .
Inainte de toate veneratia pentru pamantul natal, pentru stramosii nostri, incepand cu Burebista, pomenit intr-o poezie din ciclul Carul cu prosti , pentru oamenii care pe-a lor spinare tara tin , dupa cum s-a exprimat inaintasul sau, consatean de altfel,
Alexei Mateevici, dragostea fierbinte pentru graiul strabun, expri mata si in placheta cu poezia Eu nu ma las de limba noastra
(1997), formeaza diapazonul de motive al creatiei sale, prefigu reaza structura psihologico-intelectuala a personajelor, felul de a se exprima al acestora, natura imaginilor plasmuite de scriitor.
Oricand oriunde am umblat,/ Am radacini la noi in sat le spune el taranilor moldoveni in poezia omonima. Sau iata-l pe batranul care incheie umoristic pastelul Vine-o ploaie: Ia cuvantul mos
Onita:/ A fost cald, fereasca sfantul!/ Si-o sa-i arda o ploita,/
De-o sa sfaraie pamantul . Intr-o alta poezie intalnim, ironizate, personaje folclorice: Ti-as zice Cosanzeana,/ Dar nu-s un minci nos./ Sa nu-ti incrunti spranceana:/ Nici eu nu-s Fat-Frumos .
Totusi, Petru Carare este un satiric si un umorist de calitate, dupa cum il vedem in cartea Sageti. In ciclul De dincolo de noi , sub pretextul ca ar fi vorba de jungla deasa a capitalului , dupa cum se specifica in motto, autorul aborda probleme stringente ale so cialismului inalt dezvoltat , infloritor etc. Aluzia ca procedeu de creatie era prea stravezie ca sa induca in eroare cerberii ideolo giei comuniste. Cateva exemple din poezii concrete: Oaspete ne poftit ( Noi avem un hot in casa,/ Noi cu hotul stam la masa,/
Ne-a iesit mai ieri in cale/ Cu idei si cu pistoale/ Si-acum sa ne ia se-

ndura / Si bucata de la gura./ Si-nca alta noutate:/ Esti dator sa-i spui si frate... ), Spovada unui invins din pieile-rosii ( O, zeul meu, cand m-ai facut,/ Ce aluat ai pus in mine,/ Doar la straini de-mi caut scut,/ Supus fiind, sa ma simt bine?/ De ce mi-i frate un strain?/ Au nu e semn ca neamul piere? ), Instrainare
( In stanga vecini,/ In dreapta vecini,/ Deasupra vecini,/ De subt vecini / Si toti sunt straini,/ Veniti de departe./ Straini in fata,/ Straini in spate,/ Si numai fratii departe... ). Curajul scriitorului mergea pana la indemnul direct, adresat bastina silor acestui pamant, de a nu pactiza cu politica de oprimare spirituala, exercitata de regimul sovietic comunist: Mai marii vostri fac ce vor,/ Iar voi, isti mici, o plebe sclava,/ Oricat de neagra fapta lor,/ O ridicati orbis in slava./ Cand voi traiti mereu plecati,/ Oftarea voastra e desarta./ Cat fruntea n-o s-o ridicati,/ Nu meritati o alta soarta (Plebeilor).
Bineinteles, Petru Carare criticase si pana la 1972 societatea socialista, dar il salvau gluma, scrisul zambaret, aluzia. De exemplu, vine un corespondent si nu gaseste nici un subiect nega tiv pentru presa: Oameni rai, sa tragi cu tunul,/ Nu gasesc.
Oricat ascult,/ Mi se spune: A fost unul,/ Dar l-am lichidat demult.// Dar un sef fara de carte/ Si la teatru nu prea dus?/
Poate sunt in alta parte,/ Pe la noi de-acestia nu-s./ Dar vre un om betiv din fire?/ Este unul. Restul, toti,/ Suntem beti de fericire. / Dar vreun hot?/ N-avem nici hoti... .

Adevarat rai, s-ar parea. Un rai de ras, desi mai curand totusi de... plans.
In modul acesta Petru Carare ne ajuta, inca de prin anii 60 70, sa constientizam adevaruri esentiale despre viata noastra, ade varuri dezvaluite de el cu multa arta umoristica, descretindu-ne fruntile si starnindu-ne hazul. Inca de pe atunci operele umoris tice, partial satirice, parodiile, epigramele, epitafurile, fabulele scriitorului constituiau o contributie certa la dezvoltarea poeziei noastre. Ironia muscatoare, aluzia desfiintatoare, poanta surprin-

Petru Carare in buna intelegere cu Anatol Ciocanu... zatoare sunt instrumentele puse in functie de Petru Carare in poe zia Codru civilizat, subintitulata Sfatul unui specialist : Tai copacii cei mai zdraveni,/ Pui in loc stalpi de beton,/ Si in loc de glas de pasari / La doi pasi un megafon . Specialistul e un tehnocrat sadea, care, de fapt, uraste, nu ocroteste natura: Ca pre, ursi si lupi gramada/ Ii impusti, precum iti spui,/ Si ii torni din ghips pe urma,/ Ca sa steie unde-i pui . Modernizarea codrului, preconizata de specialistul in cauza, echivaleaza cu distrugerea necugetata, barbara in fond, a naturii bogate a plaiu lui nostru. Nici urma din dragostea omului acestui plai pentru natura si pentru vietatile ce o populeaza. Si nu este de mirare ca in final scriitorul zambeste amar, lasandu-ne libertatea de a reactiona adecvat la propunerile specialistului : Cu poiana as faltata,/ Padurar in tanc blindat/ Si ciuperci de penoplastic.../
Stop! Ca ne-am civilizat... .

Ca un alt George Toparceanu, scriitorul basarabean a castigat simpatia cititorului, mai ales prin parodiile si epigramele sale.
Parodia ( o imitatie satirica a unei opere serioase, indeobste cunos cuta publicului, ale carei subiect si procedee de expresie sunt trans puse la modul burlesc... o mimare a originalului, cu intentia ex presa de a-i sublinia comic trasaturile caracteristice. Astfel privi ta, parodia ar echivala cu un act critic . A se vedea: Dictionar de termeni literari, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1976, p.
322) isi propune o discreditare din interior a operei supuse ridiculizarii. Din interior va sa insemne ca parodistul se foloseste liber si ingenios de mijloacele, imaginile si chiar de tonalitatea operei investigate satirico-umoristic.
Arta de parodist a lui Petru Carare se vadeste in chip deosebit in Caciula si paharul (dupa Petru Zadnipru), Sa fie-al naibii cel care nu bea (dupa Nicolai Costenco), Canatuia gazduirii
(dupa Andrei Lupan). Ca si in multe alte parodii, dar aici cu o verva deosebit de sclipitoare, Petru Carare prinde si exprima in felul sau spiritul operelor zeflemisite, reconstituie adevarul de spre acestea, apeland la poanta caracterizanta si lesne memora bila. Cand vad un pahar de vin,/ Scot caciula si ma-nchin./ Nu ma-nchin ca-asa se cere,/ Dar ca-n el au strans vierii/ Razele fierbinti de soare,/ Sfanta bratelor sudoare... a scris Petru Za dnipru in una din cele mai inspirate poezii, pe care o incheie ros tind un cuvant bun despre Moldova natala si oamenii ei: Cand vad un pahar de vin,/ Scot caciula si ma-nchin./ Nu ma-nchin ca mi-i a bea,/ Dar ca-n el Moldova mea/ Si-a pus dragostea si visul... . Petru Carare a intuit partea comica a discursului poetic si a refacut poezia intr-un mod zeflemitor, exagerand, ingrosand culorile, arborand seriozitatea pe soclul unde se afla s-ar parea
Zadnipru in persoana: Cand vad un pahar cu vin,/ Scot caciula si ma-nchin;/ Cand vad numai un pahar,/ Ma inchin mai mult fugar,// Dar plec jos smerita frunte/ Cand vad doua si mai multe/

Si pana la pamant ma plec/ Cand vad un butoi intreg... .

Zeflemeaua pornita, parodistul exagereaza constient gestul, sacru in intentie, al poetului, pana ii dezvaluie aspectul comic:
Cand vad un pahar cu vin,/ Scot caciula si ma-nchin./ Nu-l inchin ca-asa se cere,/ Ci sa nu-l iau n-am putere... . De ce n-are poetul putere sa nu ia paharul? Caci ma-ndeamna toti asa:/ Ori il iei, ori nu-l lasa!
Ca in putine alte parodii, Petru Carare a gasit aici un final umoristico-sarcastic potrivit cu intentia sa de a arata comicul ce s-a strecurat in poezia serioasa a confratelui de breasla: Iar Mol dova-i tara mare:/ Tot butoaie si pahare!/ Deci, cat umblu pana sara/ Tin caciula subtioara... si mai ales: Si, cat umblu, imi dau seama/ Ca Moldova e o crama./ Tine-i, Doamne, vesnic harul!/
Jos caciula, sus paharul!
Atare parodii ale lui Petru Carare constituie cu siguranta obiectul unei placeri estetice si, concomitent, al intelegerii adec vate a poeziei, autorul asumandu-si, partial, si sarcina criticului literar, cultivator al gustului artistic evoluat.
Cu acelasi succes cultiva scriitorul epigrama, forma a poeziei lirice, de obicei de dimensiunile unui catren, care satirizeaza trasaturile negative ale unei persoane, ale unei categorii sociale sau profesionale mai largi ori ale fiintei umane in general, inchein du-se mai totdeauna printr-o poanta (a se vedea: Dictionar de termeni literari, p. 145-146). Laconismul nu este o piedica in calea relevarii de catre autor a unor adevaruri profunde despre denuntatorul de ieri (agent al securitatii), travestit acum in... poet:
Ieri scriai denunturi,/ Astazi poezii./ Astea sunt mai slabe:/
Am ramas toti vii... (Unui cameleon), despre medicul care nu-si onoreaza cum trebuie sarcina: Cazul meu fusese grav,/ Azi va multumesc frumos./ Am venit semibolnav/ Si plec semisanatos
(Doctorul meu). Zambetul caustic al scriitorului sta pitit in insasi formula sprintena si jucausa a unui adevar trist in fond, pe care epigramistul il exprima ingenios: In fata anilor ce vin/ Nicicand

n-am sa ti-o iert/ Ca mi-ai intins paharul plin/ Cu sufletul desert
(Romanta).
Nu sunt neglijabile operele lui Petru Carare destinate copiilor, schitele lui umoristice, piesele pentru copii si cele pentru adulti, montate la teatrele din Chisinau si Balti, dar contributia cea mai mare el o aduce la dezvoltarea poeziei noastre satirico-umoristice.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
Ion Ciocanu, Petru Carare: Stele verzi . in cartea lui: Articole si cronici literare , Chisinau, Ed. Lumina, 1969; Reintalnire cu Petru Carare.
In Literatura si arta , 1981, 9 iulie; Realitatea si perspectivele parodiei.
In cartea lui: Masura adevarului , Chisinau, Ed. Literatura artistica, 1986.
Minai Cimpoi, Conditia poeziei satirice. In cartea lui: Disocieri ,
Chisinau, Ed. Cartea moldoveneasca, 1969; O istorie deschisa a literaturii romane din Basarabia. Editia a doua, Chisinau, Ed. Arc, 1997, p. 203.
Anatol Moraru, Poezia ca forma de rezistenta la teroarea istoriei. In cartea: Literatura romana postbelica. (Integrari, valorificari, reconsiderari) ,
Chisinau, Firma editorial-poligrafica Tipografia centrala, 1998.
Timofei Rosca, Vocatie umoristica si curaj civic in poezia lui Petru
Carare. In cartea: Literatura romana postbelica. (Integrari, valorificari, reconsiderari) , Chisinau, Firma editorial-poligrafica Tipografia centrala,
1998.