Negrusestii, cu numele italienizat ulterior in Negruzzi, dupa un procedeu pe care-l va folosi si Vasile Alecsandri, erau de provenienta probabil razateaca, deoarece intiiul inaintas, Ianache, caruia i s-a dat porecla Negrut, dupa culoarea obrazului, mostenita in familie, nu apare cu vreun rang cit de mic de boierie in actele cunoscute si a trebuit sa i se nascoceasca o legatura cu marele logofat Neniul din 1661 si Gavrilas Neniu, vtori logofat in 1667 sub Alexandru Ilias. Nu stim nimic nici despre Grigore Negrut, urmasul lui Ianache si strabunul scriitorului, care apucase numai pe Vasile Negrut, bunicul pomenit si intr-o carte de judecata, cu minastirea Ocnei, din 28 octombrie 1811, pentru mosia Sarauti. Om cuprins, capitanul Vasile s-a isurat cu fata unui razes din tinutul Putnei si stabilinduse in podgoriile Odobestilor, la Patesti, a avut patru baieti si doua fete. De la socrul sau, Toma Stamatin, vecini de mosie cu Vasile Negrut, paharnicul C. Sion, autorul Arbondologiei Moldovei, stia ca Vasile incuviintase ca doi din fiii sai, Dinu si Gheorghe, sa fie crescuti de boierul Constantin Bals Ciuntu, la mosia Trifesti, ca ceraci. Dati in grija vatafului de curte, Dinu ar fi rinduit cafegiu, iar Gheorghe sufragiu, pina ce in citiva ani Dinu ajunse la treapta de logofat de casa. In 1807 Dinu se casatorea cu Sofia Hermeziu, fiica logofatului Iancu Hermeziu, inzestrata cu mosia Trifestii-Vechi de linga Prut. Acolo s-a nascut, dupa toate ipotezele, in 1808, Constantin, unicul fiu al lui Dinu Negrut si al Sofiei Hermeziu, moarta nu peste multa vreme. Dinu n-a depasit treapta de paharnic dobindita in 1818 sub Scarlat Callimachi si a murit la 19 aprilie 1826 in Iasi unde-si cumparase o casa, in mahalau Calicilor. In testamentul sau din 30 ianuarie 1822, logofatul Constantin Bals numise pe paharnicul Dinu si pe serdarul Gheorghe Negrut epitropi ai copiilor sai, pentru ca-i purtase toate socotelele si pricinile casei, dindu-le celui dintii 3.000, iar celui de al doilea 2.000 de lei. Dinu Negruzzi ar fi fost om cu dragoste de carte, “nu iesia nici un calendar care sa nu-l aiba el intii, nici o carte bisericeasca care sa n-o cumpere, nici o traductie care sa nu puna sa i-o prescrie”. Poseda la Iasi intr-o lada din corridor, Vetile sfintilor din toata lunile, Moartea lui Avel de Salomon Gessner, in traducerea lui Alecu Belidiman, Numa Pompilie, al doilea crai al Romei, de cavalerul de Florian, in versiunea aceluiasi, Patimile si moartea a domnului si iintuitorului nostru Is. Hs. , de Klopstock, in traducerea lui Vasile Aaron, istoria lui Arghir si a preafrumoasei Elena, de Ion Barac, Istoria pentru inceputul romanilor in Dacia, de Petru Maior, Floarea darurilor, Intimplarile razboiului frantozilor si intoarcerea lor de la Moscova, tradusa din germana de Alexie Lazaru (Buda, 1814), Talmudul, letopisetul lui Nicolaie Costin, cavalerii lebedei (Les chevaliers du Cygne, ou la cour de Charlemagne, 1745, de M me de Genlis), Inconjurarea cetatii Rosela (Le siege de la Rochella ou le malbeur de la conscience, 1808, de M me de Gelinis), Lentor, tragedie in versuri, tradusa de Alecu Beldiman, Sapor de Regnard, in versiunea aceluiasi Matilda (Mathilde ou memories tires de l’histoire des croisades, 1805, de M me Cottin), versiunea Conachi, in manuscris , Manon Lescaut, de abatele Prevost, versiunea Beldiman, Tarlo sau strainii in Elvetia, traducere de acelasi, Zelmis si Elvira, Cugetarile lui Oxenstiern, noul Erotocrit al lui Dionisie Fotino, la care prenumerase in 1818 etc. u2o7ou
Asupra primelor invataturi ale lui Constantin Negruzzi avem putine stiri. Ar fi invatat greceste cu un dascal Chiriac si faceza cu emigrantul Rancovitz, plecat apoi in Polonia si deportat de acolo in Siberia. Ingrijorat de faptul ca la treisprezece ani nu cunostea inca cuvintele chirilice, tatal sau voi sa-l incredinteze dascalului de limba romina Enachi Albotianu de la Seminariul Socola, fost professor in Suceava si la Scoala Sf. Niculaie din Iasi, care uimea la examene cu exemple de intreita scriere aomonimelor.
Jignit de faptul ca el, care intelegea pe gramaticul Herodian, comentatorul prozodiei homerice, si scria frantuzeste sous la dictee, era intors la abecedar, elevul lua Istoria pentru inceputul romanilor in Dacia de Petru Maior si cu bucoavna incredintata de dascal “in putine ceasuri” invata a citi singur, in asa fel, incit seara putu sa faca dovada tatalui cu un intreg cint din Moarte lui Avel, tradusa de Belidima si tiparita la Buda in 1818. A trei zi, in urma unui sfat cu colegii, alcatui, pentru dascalul pedant cu nas ca o “proboscida” care exploata in folosul sau dificultatea scrierii cu patruzeci si unu de semne.
In anul 1821,dupa infringerea eteristilor la Sculeni, Iasul se pustii. Paharnicul Dinu Negruzzi, care, impreuna cu vonicul Mihail Sturza, logofatul Vasile Rosetti, vonnicul N. Dimachi, vornicul Iordache Dragheci si spatarul Petrache Cazimir, luase in 1817, de la stat, in arenda pe trei ani, otcupul menzilului ( intreprinderea postelor ), perdu in timpul razmeritii toti caii si carutele. Familia se vazu nevoita sa ia drumul pribegiei. Iarna 1821-1822 o petrecu la Sarauti, dar vara Dinu si fiul sau mersera la Chisinau spre a se intilni cu rude, prieteni, cunoscuti si alti “refugiti” de raul “birbantilor” si al “patrihotilor”. Din desert si tacut cum fusese mai inainte, orasul devenise viu si zgomotos. Plimbarile, muzicile, mesele si intrigile amoroase alungau gindurile rele si necazurile.
La Chisinau, in vara anului 1822, cunoscu Negruzzi pe poetul Aleksandr Sergheevici Puskin, daca trebuie sa credem insemnarile sale din Scrisoarea VII. Nu mai mare de 14 ani, intilnise pe poetul rus de 23 ani cu fes pe cap in gradina publica, insotit de o „juna inalta” cu sal negru, Calipso Polihroni.
„Puskin- scrie Negruzzi- ma iubea, si gasea placere a-mi indrepta greselele ce faceam vorbind cu el frantuzeste. Citeodata sedea si ne asculta oare intregi pe mine si pe Calipso vorbind greceste; apoi incepea a-mi recita deodata versuri de a lui, pe care mi le traducea”.
De la Chisinau Negruzzestii s-au intors dupa luna la Sarauti, unde au ramas pina in primavara anului 1823. Din aceasta epoca dateaza manuscrisul Zabavirile mele din anii 1821, 1822, 1823 la satul Sarauti, cuprinzind patru traduceri: Zuma sau discoperire scortisoarii tamaduitoarei de friguri, adica a binei (Zuma ou la decouverte du quinquina de M me de Genlis); Moralicesti baractiruri, dupa Dimitrie Darvari, traducatorul lui Teofrast; Pentru barbatul cel greu, care luind o fimei guraliva, sa duci sa ceri moarte la giudicata, traducere din grecesti; Crispin, rival stapina-sau, comedie intr-un act (Crispin, rival de son maitre, 1707, de Lesage, imitata dupa Mendoza).
La revenirea in Moldova, refugiatii casele din Trifesti si Iasi pradate de ieniceri. Argintaria ingropata la Trifesti disparuse, la Iasi nu era nici urma de carti. Casa, prefacuta in grajd,era pazita inca de ciinele Balaban, credincios ca Argos al lui Ulisc. Aici isi continua totusi Constantin, de indata ce lucrul fi posibil, incercarile sale literale, caci o traducere este datata 1823, septembrie 25, in Iasi, cind autorul pretinde ca avea 16 ani. E vorba de Memnon, istorioara alcatuita de Volter, iar acum talmacita de Negruti. Alta traducere o „idilie”, Satirii, e de la inceputul anului 1824, iar Pirostria Elenei poarta data de 7 martie 1824.


La 30 aprilie 1825 Costache Negruzzi era caminar, caci semneaza astfel niste versuri de scuza la poemul lui Enache Ganea „Pribejia lui cupidon la pustiu”, copiat in satul Ciumulesti.
In acelasi an, la 25 mai, e numit diac, copiist de visterie, functie in care va ramine cincisprezece ani. Pe o „Condica a trebuintelor mele”, din 1826, gasim ca cheltuierile de ingropare a tatali sau s-au ridicat la suma de 1765 lei, 60, iar pe alta Condica a supravegherii supusilor straini, incredintata lui de visterie la 20 noiembrie 1827, aflam niste versuri despre Desteptarea slicului, cu comica disputa intre zei a unui islic, bun de caic pentru Neptun, foi pentru Vulcan, scut pentru Marte sau, dupa parerea comunicata de Junona la urechea lui Jupiter, vas de intrebuintat noaptea.
Din primul numar al ziarului „Albina romaneasca” aflam ca Negruzzi figureaza printre binevoitorii prenumerati „din carii o seama au dat si deosebit ajutor”. O scrisoare a lui catre Barbul Slatineanu, datata iunie 1829, face aluzii la o petrecere din Galati, unde pentru persoana din dosul unei perdele trandafirii era sa-si jertveasca starea si cinstea. Imputernicea totodata pe Slatineanu sa apuce pe un anume Scufa de suma de 850 lei cu dobinda lor, „care este cit si capetele”, datorie aminata de mai multi ani.
Ca financiar, Negruzzi nu se dadea in laturi de la speculatii banesti. In 1832 imprumuta lui Ivan Timofeev, colonel al regimentului „Minsc”, suma de 500 de ruble in asignatiuni, ipotecindu-i un rob, pe Nichita Filatov din Tula, vindut in 1826 de sotia unui stab capitan. Arenda secretarului de colegiu Niculaie Stepanovschi satul Sarautii, ramas in proprietatea sa. Din nefericire avea si el necazuri, mai ales din cauza afacerii tatalui sau din 1817 cu otcupul menzilului. Societatea arendasilor fiind ruinata, statul obliga pe gestionar, Dinu Negruzzi, la plata integrala a datoriilor,apoi datoriile fura impartite pe concesionari si in 1831 Constantin Negruzzi achita partea sa in suma de 11.716 piastri. Putin dupa aceea, deoarece datoria totala era de 122.540 de piastri, iar Mihail Sturza, devenit in aprilie 1834 domnitor, nu voia sa auda de ea, o noua hotarire a divanului obliga pe Negruzzi singur la plata intregii datorii.

Activitatea literara

Activitatea literara al lui Costache Negruzzi poate fi impartita in trei perioade.
In perioada inceputurilor, de la 13-29 ani (1821-1837), se manifesta indeosebi ca traducator din autori clasici, precum La Fontaine, Voltaire, Lesage, Marmontei, M me de Genlis, Florian, Grecourd, D’Erbigny, Pesselier, D. Darvari, mai mult in scopul deprinderii de a scrie, fara intentia publicarii. Tot exercitiu trebuie socotite versurile originale din 1827, „Femeia cind e sfadita cu al sau amorizai si „Desteptare slicului”, versuri ale unui tinar de 19 ani, nu lipsit de insusiri umoristice si de o anume lesniciune prozodica.
In perioada maturitatii, pe care o fixam intre 29 si 36 de ani (1837-1844), Negruzzi colaboreaza la principalele reviste ale vremii (Curierul de ambe- sexe, Albina si Alauta romaneasca, Dacia literara, Foaia pentru minte, inima si literatura, Propasire etc.) si da cele mai importante scrieri din cele patru cicluri ale volumului „Pacatele tineretelor”, adica asa numitele „Amintiri de junete”, „Fragmente istorice”, „Negbina si palamida”, „Negru pe Alb”. Dupa „Aprodul Purice” (1837) urmeaza nuvela sentimentala „Zoe”, schita turistica „Primblare”, anecdota „Reteta”, portretul „Un poet necunoscut”, schita „Calipso” etc.
In perioada a treia, in fine, de la 36 la 49 de ani, activitatea lui Negruzzi devine sporadica, redusa la citeva scrisori si incercari dramaticale de imitatie, unele publicate in „Romania literara” a lui Alecsandri, putind fi incheiata in 1857 , o data cu aparitia volumului „Pacatele tineretii”.