v6c12cu
Poet, prozator, dramaturg, eseist. Nascut la 26 octombrie 1928 in comuna Cobalca (azi Codreanca), judetul Orhei. A trecut, impreuna cu parintii, in Romania, unde si-a facut studiile prima re. A fost ofiter al armatei romane. Intors in Republica Moldova, a studiat la Universitatea Pedagogica Ion Creanga din Chisinau si a detinut functii importante, intre care si cea de secretar al Co mitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor. Volume de poezie:
Prafuri amare (1954), Piatra de incercare (1958), In alb si negru
(1977), Concert (1993) s. a.
Romane: Singur in fata dragostei (1966), Unchiul din Paris (1973),
Local ploi de scurta durata (1986), Latrand la luna (1997).

Aureliu Busuioc este autorul volumului de piese Si sub cerul acela... (1971) si al dramei pseudoistorice Radu Stefan intaiul si ultimul (needitata, dar montata la teatrul Luceafarul in 1979, apoi scoasa din repertoriu, pentru a fi reluata abia in 1998).
In 1996 a devenit laureat al Premiului National, pentru cartea
Concert.
Meditativ, liric si umorist, dupa cum apare in cele patru com partimente ale cartii sale In alb si negru Gornist, Ingandurat,
Duios, Vesel , Aureliu Busuioc numai rareori abordeaza discur sul grav, serios . Scrisul sau este unul parodic, ironic. In conditiile unei adevarate inflatii a poeziei patriotice de odinioara, el vorbeste inspirat si serios despre Patrie Norul./ Piatra aceasta./ Iar ba./ Gandacul./ Strigatul seara din prag:/ Tinco, fa! / Drumul mereu desfundat/ Si problema sa-l bati./ Poarta./ Si labele cainelui alb/ Pe umerii tai,/ Si limba lui aspra/ Pe mainile tale crapate,/
Mirosind a pamant/ Si benzina , in subtext razandu-si de ex presia excesiv de grava a Patriei in viziunea scriitorilor pentru care aceasta e, de exemplu, o nemarginire/ de munti, de ape si cam pii... (Emilian Bucov).
Scriitorul cultiva paradoxul si in alte opere care se vor grave, asemeni instantaneului ce urmaza: Cand zi de zi minciunii dulci te darui,/ Cu zi de zi mai mort te vei trezi:/ Nemuritor e numai adevarul,/ Acel ucis in fiecare zi .
In operele satirico-umoristice Aureliu Busuioc foloseste cu suc ces calamburul, dupa cum se intampla in miniatura Pedagogie:
Nu ma vor scolarii,/ Nu-s iubit!/ Ce sa fie oare? / Ne-am gandit./ Ne-a raspuns conspectul/ Cercetat:/ N-a predat obiectul,/
L-a-pradat! Alteori unul si acelasi cuvant apare cu sensuri di ametral opuse, dovedind o anumita ingeniozitate si indemanare stilistica a scriitorului: Orice vers si mic si mare / Are-un numar de picioare./ Dar al tau, mai fratioare,/ Sa ti-l bata cioa-

rele,/ E compus, pe cat se pare,/ Nu atata din picioare,/ Cat e cu picioarele... (Versificare).
Ingenios este Aureliu Busuioc in fabulele sale, insotite de o specificare esentiala: inverse . In Artistul, de exemplu, el reia cunoscuta fabula Greierul si furnica, recreeaza in mod personal continutul acesteia, dar in morala nu-l deplange pe greier, cu atat mai mult nu-l condamna ca autorul fabulei clasice; el o caineaza pe... furnica: In fabula aceasta mititica/ Morala parca e si parca nu-i./ E foarte neplacut sa fii furnica,/ Sa nu poti face bine nimanui... .
Lucrarea Poetul nu este fabula, cu toate ca alegoria cu puiul de rata, care scrie o poezie indrazneata Cat de gustos e un gandac! si o prezinta, pe rand, spre lectura si apreciere, gastei, lupului, motanului, ursului si vulpii, se preteaza fabulei. Ne referim insa la aceasta poezie satirica pentru a evidentia nu numai sen sul adanc al parabolei imaginate de autor, dar si seriozitatea, gravi tatea ideii promovate de el prin subtextul uman al ultimelor doua versuri: Cand o citi (poezia puiului de rata. I. C.) si doamna vulpe,/ gandi, privind la el atent:/ Ce pui grasut, ce piept, ce pulpe!... / Iar tare zise: Ce talent!/ Ai toate caile deschise/ Si perspective berechet!.../ ...Curand, lingandu-si botul, zise:/ Cat de gustos e un poet!...
Amestecul acesta de seriozitate si gravitate cu gluma inofen siva la prima vedere, cu zeflemeaua, cu ironia constituie princi palul semn distinctiv al unor poezii importante prin motivele abor date de autor si profunde prin semnificatiile dezvaluite de el: Eco logica, Vecinii, Batranul Poet, Metamorfoza, Poetii s. a.
Asa se face ca titlul cartii de la 1977 In alb si negru exprima o particularitate definitorie a viziunii poetului asupra realitatii: el vede ambele aspecte ale vietii, nu procedeaza sim plist, daltonismul sau este favorabil creatiei. De aici nu rezulta ca Aureliu Busuioc nu are poezii de o tonalitate grava, instruc tive, cu imagini plastice, memorabile. De exemplu, cea intitulata

Paine. Cuvantul acesta a fost stiut din copilarie de catre parinti. Il stim si noi, afirma poetul, nu numai pentru ca zgariind cu ei
(impreuna cu parintii. I. C.) de mici pamantul,/ am invatat si noi de mici cuvantul , dar si pentru ca nu l-am repetat pe banca scolii,/ ci l-am deprins sleiti in gheara bolii,/ in chinul trist si-ncrancenat al foamei,/ la tata cu izvorul scurs al mamei . Mai mult, la capataiul fratilor, cu moartea,/ l-am repetat precum se-nvata cartea .
Ideea sentimentului paine, a continuitatii generatiilor sub as pectul constientizarii acestui sentiment este exprimata intr-un dis curs energic, autorul dovedind pasiune, elan sufletesc: Parintii in cuvantu-acesta paine/ au pus nadejdea zilelor de maine , iar noi le-am pastrat nadejdea viitoare/ si ne-am luat-o stea calauzi toare ; si din nou mai mult: noi am platit tributul greu de sange/ cand am vazut nadejdea ca se stinge .
Este plina de sens, aici, repetarea de trei ori a cuvantului nadejde, care in context are o functie nu numai stilistica, de accentuare a ideii, dar si una de fond, prin aceasta repetare autorul subliniind ca painea este chiar temelia dainuirii in timp a generatiilor, a neamului.
Finalul poeziei Paine, constatativ, suna si ca un indemn adresat de data aceasta generatiei noi sa procedeze, si ea, in sensul continuarii aceleiasi nadejdi : Si ne-am zbatut si ne-am sculat din moarte/ ca sa le ducem visul mai departe .
Poezia Paine afirma direct, desi are si cateva imagini concrete, plastice (subliniate in citatele reproduse de noi), un mesaj etic important, acela de a purta grija principalei surse materiale de existenta a omului si, prin aceasta, de a asigura continuitatea generatiilor si a neamului.
In creatia lui Aureliu Busuioc se remarca in mod deosebit o seama de poezii, al caror mesaj este exprimat prin situatii neor dinare, profund conflictuale. De exemplu, Un om a vorbit cu marea..., o parabola a curajului omenesc, a dorintei nestavilite a omului de a invinge in confruntarea cu fortele oarbe ale naturii si, prin extensiune, ale vietii in general. A omului care, suferind

naufragiu in mijlocul apelor adanci, a indraznit sa-i strige marii zbuciumate: O, mare nebuna!/ Au n-am sa te-nfrang?
Omul purcede la confruntarea, pe viata si pe moarte, cu stihia marii: Bratele tari fluturand/ precum albe aripe,/ Iata-le sus,/ peste spume,/ ca iar sa dispara apoi./ Ore se strang,/ ore se fac nesfarsitele clipe:/ Valuri,/ o, valuri nebune!/ Au nu-s eu/ mai tare ca voi?!
Poetul exprima in mod metaforic lupta omului cu rechinii, care de altfel nu sunt numiti in episodul nemijlocit al luptei. Cand omul se afla aproape de victorie ( Tarmul,/ e tarmul aproape./ Aproa pe./ Viata./ Si somnul... ), ceva se intampla ( Si viata, si somnul, si som... ), omul nu-si duce la capat gandul, ba nici cuvantul abia inceput si... nu mai vorbeste cu marea/ un om... .
Omul fiind invins, abia acum autorul ii numeste pe acei care i-au stat in cale si l-au rapus: Valuri/ isi ling de pe albul nisipu lui sarea./ Nu,/ n-au fost ele:/ rechinii/ ce-adulmeca noi sfar maturi de catarg.// O, cum le place rechinilor marea!/ Marea/ cu oameni ce-noata departe/ in larg .
Poezia e un imn inchinat omului care nu s-a lasat intimidat de maretia si zbuciumul turbat al marii, altfel zis n-a cedat in fata greutatilor vietii, in fata problemelor complicate, inclusiv in fata celor care il depasesc. Un imn in forma de parabola, cu versuri de o concretitudine vizuala, picturala, cu epitete si comparatii ca racterizante si originale: Marea rasufla adanc,/ zbuciumat,/ ca un zimbru-n zabale./ Valuri/ cu creste de creta/ in crunta armata se strang... . Un imn incercarii omului de a se salva, de vreme ce, chiar si daca n-ar fi cutezat sa inoate spre tarm in urma naufragiu lui, moartea ii era iminenta.
Cea de-a doua poezie care se remarca in mod deosebit din intreaga creatie a autorului este Am vrut candva... Intr-un anu mit sens lucrarea aceasta reprezinta un antipod al poeziei anali zate anterior. Personajul ei liric n-a cutezat sa incerce unele lu cruri pe care a dorit sa le faca pe parcursul vietii. A ratat ocazii si

sanse. Poetul e stapan pe metaforele purtatoare de sens si semnifi catii. Situatiile imaginate de el formeaza, pe rand, tot atatea cedari ale personajului liric in fata temerii sale de a actiona. Am vrut candva s-o fur pe Mona-Liza/ ca sa ma-mbat de zambetu-i doar eu./ Dar m-am temut s-o fur pe Mona-Liza,/ ea sta zambind si astazi in muzeu . Nu e vorba de nobletea ori lipsa de noblete a actiunii, ci de lipsa curajului de a o infaptui. Actiunea dorita de personajul liric in strofa a doua este indubitabil nobila, dar si in acest caz el a ratat prilejul de a se manifesta prin fapte: Am vrut candva sa bat un om nemernic,/ un foarte bun prieten, un intrus./ Dar m-am temut sa bat un om nemernic,/ el umbla, nebatut, cu fruntea sus .
Intreaga poezie Am vrut candva..., axata pe un puternic conflict interior, este o confruntare a personajului liric cu sine insusi, o dezvaluire treptata a duplicitatii sale de o viata. Ratand sansele de a se manifesta in actiunile pe care a dorit sa le infaptuiasca, el a saracit din punct de vedere spiritual. Mesajul poeziei are forma de con cluzie logica, fapt care nu satisface pe deplin rigorile estetice, dar importanta acestui mesaj este neindoielnica: Eu m-am temut de lume si de tine,/ eu m-am temut de-un cantec barbatesc,/ iar de-am furat, eu m-am furat pe mine/ si m-am temut de viata s-o traiesc .
Poezia ne incita la meditatie asupra vietii si fapt inca mai valoros asupra felului nostru, al fiecaruia, de a fi.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
Mihai Cimpoi, Semnificatia gestului liric. In cartea lui: Disocieri ,
Chisinau, Ed. Cartea moldoveneasca, 1969; O istorie deschisa a literaturii romane din Basarabia, Chisinau, Ed. Arc, 1996; editia a II-a, 1997.
Ion Ciocanu, Evitarea solutiilor facile. In cartea: Aureliu Busuioc,
Concert , Chisinau, Ed. Hyperion, 1993.
Mihail Dolgan, Aureliu Busuioc. In cartea: Mihail Dolgan, Nicolae
Biletchi, Vasile Badiu, Creatia scriitorilor moldoveni in scoala (Nicolai Cos tenco, Aureliu Busuioc, Vladimir Besleaga, Gheorghe Malarciuc) , Chisinau,
Ed. Lumina, 1995.