u2r23rf
1. MISCAREA IDEOLOGICA
Sburatorul. Fara a fi pornit sub auspiciile unei formule unice si cu forte tinere si revolutionare, ci in intentia unei actiuni de armonizare, printr-o selectionare prudenta si cu forte mature si incercate (L. Rebreanu, D. Nanu, Caton Theodorian, N. Davides cu, Victor Eftimiu, Elena Farago etc.), aparut la 19 aprilie 1919,
Sburatorul si-a precizat de la inceput scopul de a activa numai in domeniul esteticului pur, cum era si firesc, si al stimularii noilor energii literare. In intentia urmarita metodic de a descoperi talente si de a pune in lumina pe cele nu inca indeajuns de afirmate sta actiunea lui principala, cu efecte cu atat mai incontestabile, cu cat, in afara de Convorbiri literare si Samanatorul, in prima faza a existentei lor, nici o revista n-a trezit atatea energii noi, asa ca o buna parte a literaturii, mai ales modernista, de dupa razboi, este creatiunea exclusiva a Sburatorului (Hortensia Papadat Bengescu, I. Barbu, Camil Petrescu, Camil Baltazar, Gh. Braescu,
Ilarie Voronca, T. Vianu, F. Aderca, M. Celarianu, Ticu Arhip, I.
Peltz, Vladimir Streinu, Simion Stolnicu, I. Calugaru, G. Calinescu,
Anton Holban, Pompiliu Constantinescu, Alice Soare, I. Valerian,
Virgiliu Monda etc... iar acum in urma Lucia Demetrius, Eugen
Jebeleanu, Octav Sulutiu, Dan Petrasincu, I. Iovescu, Virgil Gheor ghiu, Mihail Serban, Ieronim Serbu, Al. Robot etc... fortele litera turii de maine).
Trezirea atator energii literare, intr-un spatiu de timp relativ mic, n-ar fi fost cu putinta numai prin aparitia, intermitenta si ea, a revistei, daca n-ar fi fost ajutata de sfortarile unui cerc literar, a carui activitate de aproape douazeci de ani s-a desfasurat si se desfasoara inca in planul esteticului, in deosebire de alte miscari cu preocupari etice si nationale, si al modernismului dirijat.
Contimporanul. „Modernismul“ lui E. Lovinescu si al Sburato rului a fost inca un modernism teoretic, bazat pe o lege de psiho logie sociala — prin care criticul arata bunavointa principiala fata de toate fenomenele de diferentiere literara. El n-a pornit insa dintr-o necesitate temperamentala de revolutie, infranat fiind si de o cultura clasica si de inhibitia fireasca oricarui critic. Adevara tele revolutii nu le fac decat artistii. Iata pentru ce modernismul de avangarda si experimental a fost sustinut faptic de reviste mult mai inaintate, cum e Contimporanul (1923) poetului I. Vinea, care atatia ani a reprezentat avangardismul in literatura, ca si in artele plastice, prin sfortarea cea mai sustinuta din cate am avut, pre cum si alte reviste mai sporadice, ca Integralul, 75 H. P., Punct,

Unu etc. — consecinte fatale ale sincronismului miscarii litera turii universale, ce au experimentat si la noi dadaismul, expre sionismul, integralismul, suprarealismul, — adica formele extreme ale modernismului apusean.
2. CRITICA MODERNISTA
E. Lovinescu. Pornita in 1904 in foiletonul Epocei, adunata apoi in cele doua volume de Pasi pe nisip, 1906, de formatie maioresciana, critica lui E. Lovinescu (n. 1881) lupta chiar de la inceput pentru autonomia esteticului si deci impotriva confuziu nii lui cu eticul si etnicul. Sub influenta spirituala a lui Emile
Faguet, inainte chiar de a-i fi fost elev la Sorbona, dogmatismului samanatorist criticul nu i-a raspuns insa printr-un dogmatism es tetic, ci printr-un scepticism, cu atat mai nepotrivit cu cat dauna sensului combativ al reactiunii. Scepticismul Pasilor pe nisip repre zinta, asadar, o lipsa de tactica in lupta intreprinsa impotriva unui curent indaratul caruia era o afirmatie categorica de caracter mis tic si mesianic. Activitatea de mai tarziu de la Convorbiri critice
(1906—1910) si in genere pana la razboi, adunata in primele volume de Critice (I—IV, editia intai) urmeaza aceeasi linie a au tonomiei estetice, de data aceasta fara spirit polemic, si in tendinta vizibila de a face din critica o categorie pur literara, un joc spiri tual in jurul operelor de arta, o constructie personala, care sa poata rezista timpului, chiar daca pilotii afirmatiilor s-ar surpa... Scepti cismul agresiv, dar minor, ca nivel spiritual al primei faze, se gene ralizeaza; cu cat actiunea i se intinde inspre o raza mai mare, cu atat expresia i se stinge intr-o nuanta de stearsa ironie. In rezumat, in aceasta epoca de zece ani (1906—1916) critica lui E. Lovinescu afirma ca metoda impresionismul, cu notiunea caruia avea, dealt fel, sa se confunde in atentia contemporanilor, pe fond de relati vism estetic si intr-o forma cautata, nuantata cu evidente intentii de realizare artistica. Nimic revolutionar sau voit modernist, nimic sistematic sau macar ideologic: o activitate desfasurata sub sem nul eclectismului si al unui empirism dominat de cultura clasica si de un echilibru temperamental.
Ramane sa aratam pe scurt linia ce l-a dus pe critic de la eclectism si relativism la un modernism, dealtfel, mai mult teo retic si in contradictie poate cu temperamentul dominat de traditionalismul moldovenesc si de structura clasica. Intaia for mulare a ideologiei lui s-a afirmat mai intai in domeniul socialu lui, sustinand in cele trei volume ale Istoriei civilizatiei romane moderne (1924—1925) ca procesul civilizatiei noastre, ca si al tuturor statelor intrate brusc in contact cu Apusul, in solidarismul unei vieti cu mult mai inaintate, nu s-a facut evolutiv, ci, dintr-o necesitate sociologica, revolutionar. Nu era vorba de a exprima o preferinta, ci de a scoate o concluzie din analiza procesului de formatie si a altor civilizatii tinere cu destin identic. Principiul acestei fatalitati sociologice, criticul l-a denumit sincronism, pe baza caruia civilizatia noastra actuala s-a format prin importatie integrala, fara refacerea treptelor de evolutie ale civilizatiei popoarelor dezvoltate pe cale de crestere organica. Se poate spune ca la popoarele tinere imitatia este prima forma a originalitatii.
Nimeni nu recomanda, fireste, principial, imitatia; prin interdepen denta materiala si morala a vietii moderne ea exista insa ca un fenomen incontestabil. Daca ar ramane sub forma ei bruta, imitatia n-ar fi un element de progres; progresul incepe de la adaptarea ei la unitatea temperamentala a rasei, care o absoarbe si o reda apoi sub o forma noua cu caractere specifice. Numarul „inventiilor“ sau al „ideilor originale“ al fiecarui popor in parte fiind foarte limitat, originalitatea oricarei civilizatii sta mai mult in capacita tea de adaptare si prelucrare, decat in elaboratie proprie — si aceasta mai ales la popoarele tinere. Dezvoltata in Istoria civilizatiei romane moderne, violent contestata de toata literatura traditiona-; lista a timpului, aceasta idee de sincronism ce implica modernis mul, ca un principiu de progres, a fost aplicata apoi in cele 5 volu me ale Istoriei literaturii romane contemporane (1900—1925), in care scriitorii sunt judecati, pe de o parte, din punctul de vedere al caracterului lor de sincronism nu numai in dezvoltarea vietii noastre sociale si culturale, ci si in legatura cu miscarile din Apus, iar, pe de alta, ca un criteriu de valorificare si din punctul de vedere al efortului de diferentiere fata de ce a fost inainte. Vechiul scepti cism din Pasi pe nisip sau Critice (I—IV) se organizeaza apoi in volumul al VI-lea in demnitatea unui sistem (Mutatia valorilor este tice), dupa care nu exista o stiinta a literaturii, ci o istorie a ei, ce n-o cerceteaza prin raportare la un ideal estetic, ci la totalitatea factorilor sufletesti ce i-au determinat stilul.
Toate aceste teorii sunt expuse in largi dezvoltari in volumele sale de o ordonanta arhitecturala si de o limpiditate stilistica re cunoscute in genere. Daca mai adaugam la aceasta aptitudine de expresie lucida si o inclinare spre portretura morala — am spus esentialul asupra acestui critic, care, plecand de la un scepticism ostentativ si minor, a ajuns sa si-l organizeze intr-un sistem cu aparente de dogmatism, la baza caruia — mai mult decat teoria
— sta poate gestul estetic si desigur onestitatea profesionala1.
1 Pasi pe nisip, 1906, doua volume de articole critice.
J. J. Weiss et son oeuvre littéraire, Ed. Champion, Paris, 1909.
Les voyageurs français en Grèce au XIX-e siècle, Paris, 1909.
Critice, v. I, Socec, Buc., 1909; ed. II, Alcalay, 1920; ed. III, editie defini tiva, aparuta sub titlul Istoria miscarii „Samanatorului“, Ancora, 1925.
Critice II, Buc., Socec, 1910; ed. II, Alcalay, 1920; ed. III, editie defini tiva, aparuta sub titlul Metoda impresionista, Ancora, 1926.
Critice III, Buc., Ed. Flacara, 1915; ed. II, Alcalay, 1920; materialul aces tei editii nu e identic cu cel al ed. I. Volumul e epuizat. Ed. III, definitiva,
Ancora, alt continut.
Critice IV, Steinberg, 1916, ed. II, Alcalay, 1920 etc. si e refacuta. Ed. III, def., Ancora.
Critice V, Alcalay, 1921; ed. II, def., Ancora.
Critice VI, Ancora, 1921; ed. def., Ancora.
Critice VII, Ancora, 1922.
Critice VIII, Ancora, 1923.
Critice IX, Ancora, 1923, cu titlul de Poezia noua.
Critice X, Ancora.
Istoria civilizatiei romane moderne, Ed. Ancora:
1. Fortele revolutionare, 1924.
2. Fortele reactionare, 1925.
3. Legile formatiei civilizatiei romane, 1925.
Istoria literaturii romane contemporane, in 6 volume, Ed. Ancora, din care au aparut:
1. Evolutia ideologiei literare, 1926.
2. Evolutia criticii literare, 1926.
3. Evolutia poeziei lirice, 1927.
4. Evolutia valorilor epice, 1928.
6. Mutatia valorilor estetice, 1929.
Grigore Alexandrescu, viata si opera lui, Ed. Minerva, 1910; ed. II, Cartea romaneasca, 1925. Refacuta, ed. III, Casa scoalelor.
Costache Negruzzi, viata si opera lui, Ed. Minerva, 1913; ed. II, Cartea romaneasca, 1925. Refacuta.
Gh. Asachi, viata si opera lui, Cartea romaneasca, 1921; ed. II, Casa scoalelor.