Jocul este o dimensiune fundamentala omului indiferent de varsta, caci jocul cultiva imagina-tia,spiritul de competitie,de prietenie si intraju Torare, dar,fara indoiala si inteligenta.El il transporta pe participantul la joc, prin forta gandirii , pe alte teritorii si timpuri necunoscute de noi,indiferent de felul acestuia:ritualic, erotic de carti, de lumini, electronic etc. f9x15xk
Jocului i s-au atribuit numeroase sinonime,fie lexicale(joaca, zbenguiala, distractie; dans, hora; intrecere ,partida, disputa, intalnire, meci; rol artistic,interpretare) fie metaforice (iubirea, moartea, viata) conturate in diverse moduri.
Jocul a fost adesea tema a numeroase opere ale unor scriitori ca Ion Creanga, Ion Barbu, Tudor Arghezi, George Cosbuc, Ana Blandiana ,Mircea Cartarescu si multi, multi altii.Ei au evidentiat jocul ori ca singurul mod de exprimare a trairilor sufletesti, ori ca o intparcere la copilaria demult pierduta , ori pur si simplu, ca un fel de a testa imaginatia, spiritul de competitie si creativitatea.
Literatura insasi este un joc de cuvinte, de expresii care il fac pe cititor sa traiasca pe alte coordonate spatiale si temporale, dar se indreapta catre ceea ce i-a fost caracteristic dintotdeauna:cultivarea emotiei estetice. Literatura nu inseamna numai texte abstracte, ci an de an evolueaza catre texte ce atrag atentia cititorului fie prin forma neobisnuita, fie prin modul de exprimare deosebit de atractiv sau socant, sau chiar printr-o tema abordata pentru prima oara intr-o creatie.
“Iata o cugetare clara, in limbaj dificil: Poezia (adancul acestei calme creste ) este o iesire (dedus) din contingent(din ceas) in pura gratuitate (mantuit azur), joc secund, ca imaginea cirezii rasfranta in apa.E un nadir latent, o oglindire a zenitului in apa, o sublimare a vietii prin retorsiune.” Spunea George Calinescu despre arta poetica a liricului.
Poet mai complex decat se poate crede dupa caracterizarile prea frecvente , devenite aproape exclusive, de “poet ermetic”, “dificil”, “ciudat”, “modernist”, Ion Barbu este autorul unei opere ce nu poate fi redusa la o singura formula poetica , aceea a “Jocului secund”.Capodoperele lui Barbu sunt de aflat in toate ciclurile. Unitatea operei, caracterul ei de organism unic, e data nu de modul si nici de gruparea in jurul unui text reprezentativ, ci de dimensiunea constant ampla cosmica in inteles filozofic, a viziunii autorului.
“Dupa melci” deschide, asadar, seria poemelor care exprima orientarea spiritului si sensibilita tii lui Barbu spre concertul lumii sensibile, texte pline de culoare pana la pitoresc, ale unui poet fascinat de lucruri si cuvinte.
In introducere, naratorul care este eroul insusi, relateaza vremea copilariei, in care se fixeaza intamplarea pe care o va comunica.”Dupa melci” e o drama cu intelesuri multiple si adanci, dar si o drama a cuvantului.Ca poet , si ca poet modern cu dosebire, Barbu crede in puterea magica a cuvantului si, in “Joc secund”, va formula o poe tica intemeiata tocmai pe ideea fortei demiurgi- ce a cuvantului.In “Dupa melci” un copil nestiutor de asta se joaca cu vorbele si vede inspaimantat ce dezlantuire a provocat. Urmarile sunt extreme, caci implica moartea.Drama a cunoasterii, a cuvantului si a mortii asadar, parcursa de un suflet de copil, aflat, adica, in stadiul purei virtualitati.
Tudor Arghezi, proclamat “un nou Eminescu” a fost socotit de unii cel mai mare poet de la cantaretul “Luceafarului”.Aceasta glorie tarzie si repede a avut un larg efect asupra liricei contemporane si inraurirea a fost mai profunda. S-au spus numeroase lucruri superficiale si juste despre Tudor Arghezi care se observa de la capul locului:ca exprima conflictul intre real si ideal, ca e baudelairian si eminescian, ac e un creator de limba,aceste aspecte putand aflandu-se la orice alt poet.Universul sau substantial, sensul de exploratie metafizica a viziunilor, intelectuali tatea fara cadre rationale a acestei lirice, iata chestiunile adevarate.
Ideea de cuvinte “potrivite” vine fara indoiala din notiunea estetica, exprimata neted in “Testament”, a unei poezii in acre s-a sterilizat orice element nociv, practic. Ocara toarsa usor a devenit un cantec pur in care Domnita il asculta fara repulsie pentru originea lui.Intentia de joc se face din ce in ce mai simtita in poezia lui Arghezi, ca dealtfel in toat lirica romanasi, un lucru de retinut, mai cu seama pe terenul genurilor clasice si mai ales in baza folclorului.A lua fibula, descantecul, doina, a le incarca cu imagini si viziuni turburi sau macar de colori, a le scoate insa din orice miscare utilitara, aceasta e metoda.
Trebuinta lui Arghezi de a face jocuri copiilor l-a adus pe acesta la petrecerea de imagini a ghicitorilor: “Ii atarna, de caldura,/Pana-n praf limba din gura.(R)” ; “Rama o litera stie/Si numai pe ea o scrie. (S)” ; “Cobilita din spinare/Ii sta-n cap si nici nu-l doare.(T)”.
Aici insa jocul fiind prea visual, gratuitatea e amenintatoare de organizarea perceptionala.Adevarata metoda e de a trata imaginea ca o nota si a combina cu ea, ca in muzica, dupa o simetrie cu totul ideala, un system de urcusuri si caderi care sa atate spiritul prin simpla lui absurditate.
“Horele”, in ce au mai original si mai serios valabil, intra in aceasta definitie , inrudite dealtfel cu strigaturile, cu chiuiturile populare, cu jocurile de copii.Punctul de plecare sufletesc e o vitalitate excesiva, care cauta descarcare intr-o miscare exuberanta, intr-o hora.Dansul e sau nu infantil, animist, intemeiat pe ceremonia enigmelor(“Hora din gradina”):”Domnule, nu-s-cine esti,/Dar te bate vantu-n pat/Si parca te-ai si umflat./Pune fesul, ca racesti./Da-i mai bine-un bobarnac,/N-ai vazut ca e dovleac?…” sau persiflator, bufon (“Hora de ucenici”):”Ce e cercul?Un patrat./Cum e unghiul?Cracanat./Un catel?E un purcel./Ce-i altfel?Tot ce-i la fel./Sunt acum increditat,/Tanaru-I om invatat./Zice Presedintele,/Potrivindu-si dintele…” sau in sfarsit de o veselie ingrosata (“Hora de baieti”): “Intr-o tara care-a fost/Era mare cel mai prost./Bi-ba, ba-ba/ Li-ba, la-ba(…)”.In aceste petreceri corale ar fi gresit sa nu se vada si o intentie umoristica mai discreta.Existenta este in intregime un joc al carui sens ramane obscur.A te lasa cu voluptate in voia horei e o solutie estetica a vietii.Inca din “Cuvinte potrivite” dealtminteri (“De-a v-ati ascuns”), poetul initia cu umor pe copii in jocul mortii: “Pui mei,bobocii mei, copiii mei!/Asta e jocul./Il joci in doi, in trei,/Il joci in cate si cati vrei./Arde-l-ar focul!”.
Exista la Tudor Arghezi si o aplecare catre universul marunt, pueril, dar atunci nu dam de o poezie minora ci de manierismul arghezian care consta intr-o afectare de minuscul ,de familiaritati , de scoateri copilaresti de limba afara, de poleiri.
Luciditatea si lirismul sunt la Arghezi nu numai elemente compensatorii, stimulandu-se pe undeva reciproc, ci coordonatele personalitatii insasi.Dintr-o perspectiva iau fiinta psalmii, intrebarile, revolta existentiala;din alta, ca reactie antiintelectuala, poezia materiei, pasiunea pentru fortele primare, concilierea cu frumosul simplu, de langa pamant.
Poet al intrebarilor fundamentale in fata existentei, moralist si militant social, Arghezi se inscrie pe traiectoria cea mai inalta a versului romanesc.
In perioada colaborarii la “Tribuna” din Sibiu, redactata de Ioan Slavici, unde publica “Nunta Zamfirei”, poezia care il va consacra, in 1889, Cosbuc proiectase o epopee a poporului roman pe motive folclorice.
In “Nunta Zamfirei” Cosbuc urmeaza pe Eminescu din “Calin-file din poveste”, insa cu mijloace absolut proprii. Originalitatea poemului-balada sta in universul dansului, in vagul temporal si spatial, obtinut prin intrepatrunderea planului real cu cel feeric, ceea ce duce la impresia permanentei nuntii, ca unul din evenimentele ce revin mereu in viata poporu-lui.Asezata intr-un cadru de basm, ceremonia din “Nunta Zamfirei” transfigureaza date ale ritualurilor nuptiale ardelenesti.In aceasta creatie este prezenta hora romaneasca, pe acre rapsodul a prins-o in versuri de o tehnica perfecta-neintalnita pana la Cosbuc in prozodia noastra- pasul cazand pe cuvant spre a incanta, deopotriva, ochiul si urechea.Hora este mult mai lina si mai usoara, solemna, pentru ca se joaca in timp ce mirii se cununa: “Si-n vremea cand s-au cununat/S-a-ntins poporul adunat/Sa joace dupa tilinci:/Feciori la zece fete cinci,/Cu zdranganeii la opinci/C-an port de sat./Trei pasi la stanga linisor/Si alti trei pasi la dreapta lor;/Se prind de maini si se desprind,/S-aduna in cerc si iar se-ntind/Si bat pamantul tropotind/In tact usor.”
“Nunta Zamfirei” este o nunta ca in basme si totodata o nunta ca toate nuntile taranesti din toate timpurile si din toate locurile, foarte ceremonioasa, pentru ca la asemenea intamplari taranii sunt foarte ceremoniosi,mirele si mireasa, socrii mari si toti participantii la solemnul eveniment simtindu-se, pentru o clipa, personaje din povesti.
Un alt nasaudean-si la putini ani dupa Cosbuc- Liviu Rebreanu, in “Ion”, infatisa hora si nunta cu totul in alt chip, pentru ca va vorbi de o anumita hora si de o anumita nunta.Si totusi cele doua reprezentari nu sunt incompatibile.Deosebirea vine din metoda si viziune, din unghiul in care ochiul artistului se situeaza.
Dupa cum am aratat anterior, jocul este privit si ca un dans,”jocul” fiind si termenul pentru hora.
Se numea ”rara”, fata era trecuta dintr-o mana in alta, flacaul stand pe loc, dupa asta urma in care “pasii” roat se faceau in contratimp, avand o miscare tot lenta leganand umerii mandoi jucausi.Abia dupa aceste doua introduceri incepea iuresul “invartitei.” De asemenea, mai era un joc care insemnase mult in viata emotionala a satului..Jocul se numea “de-a lungul” si se juca numai de doua ori in acea dupa-amiaza a duminicii si a sarbatorii si nici macar repetarea nu avea acea incarcatura emotionala a intregii obsti satesti pe care o avusese “premiera”.Daca o femeie a intarziat cine stie din ce motive, se grabea sa ajunga la locul unde se tinea jocul.
Inainte de a se intra in ritualul jocului cercetasii cantau “invartita”, si cand erau mai in toi unul din fruntasii feciorilor ii spunea primarului sa opreasca jocul.Femeile nu mai puteau de emotie, in inimile lor se implantase spinul, cine va fi cel care va conduce jocul?Perechile oprite din joc erau gramada, iar o pereche se va desprinde si va face figurile stiute si stabilite si va deschide sirul perechilor care-o vor urma.Curand, si celalate perechi o vor urma pe prima, iar femeile se bucurau sau injurau in sinea lor, dupa cum aveau sau nu interes cu fata sau feciorul primei perechi, caci daca un tanar si-a luat o anumita fata la “de-a lungul”, era considerat deja o problema cu dedesubturi…
Daca cu cateva sute de ani in urma acestea erau jocurile practicate de toti tinerii, cele mai in voga, in zilele noastre, adolescentii prefera mai degraba jocurile pe calculator.Fiind in permanenta in contact cu lumea virtuala, ei sunt atrasi de tot ceea ce tine de la creearea unui joc pe calculator-care necesita numeroase eforturi materiale si intelectuale-, pana la utilizarea lui. Exista numeroase jocuri pe calculator, de strategie, de constructie a diferite obiecte sau chiar de orase, sau jocuri in care un personaj fantastic cu puteri supranaturale invinge raul.(ca si in basme)
Desi au fost considerate obsedante de unii oameni, jocurile pe calculator dezvolta imaginatia, agilitatea, capacitatea de reactie, atentia, spiritul de competitie (daca sunt jucate in grup) si de ce nu…deschid noi orizonturi in gandire.
Dansurile tinerilor de azi nu se aseamana nici pe departe cu cele ale tinerilor de altadata.Pentru a dansa nu e neaparata nevoie de un/o partener/a. Fiecare are stilul propriu de a dansa pe stilul favorit de muzica( latino, house, r’n’b, pop, soul etc).”De-a lungul” si “invartita” nu se mai danseaza decat in restaurantele cu specific romanesc, in zonele rurale, la scoli de specialitate-dansuri populare, dar si in acsele oamenilor care au ramas fideli traditiei.