Mihai Eminescu- cel pe care N. Iorga avea sa-l numeasca „expresia integrala
a spiritului romanesc”- s-a aratat pe „cerul cu stele sudice”
la 15 ianuarie 1850, in vestitul Botosani. f1c21cb
Radacinile tanarului Mihai care-si face aparitia intr-o lume „nepregatita
sa-l asculte si sa-l inteleaga” (M. Cojocaru) sunt mult ramificate,
pornind de la rudele pe linie paterna- Eminovici- si materna- Jurascu.
Gheorghe Eminovici- tatal- apartinea unei familii de romani migrati in
N-ul Bucovinei, in satul Calinestii lui Cuparencu; el face eforturi deosebite
pentru a-i trimite pe cei sase feciori la scoli inalte, oferindu-le totodata
posibilitatea de a practica meserii precum cele de doctor, avocat, militar etc.
Raluca Jurascu- mama poetului- facea parte dintr-un neam de mici boieri moldoveni,
al carui principiu moral era fervoarea ortodoxa, fapt pentru care o parte din
fratii si surorile sale au ales viata monahala.
Al cincilea fiu al familiei Eminovici isi petrece anii copilariei in
locurile natale, hoinarind prin codrii batrani, acompaniat fiind de susurul
izvorului si de buciumul de la stana. Conform traditiei timpului, Mihai
incepe sa studieze acasa, cu un dascal particular, parcurgand astfel
primele doua clase primare. Ca elev la Ober Gymnasium, Eminescu intampina
numeroase greutati, a caror cauza o constituie imperfectiunea sa in a
vorbi limba germana in comparatie cu ceilalti colegi care erau de varsta
mai mare si o invatasera in clasele anterioare; si acesta nu este
singurul obstacol: in clasa a II-a ramane repetent din pricina matematicii
si a limbii latine, ceea ce-l determina ca in anii urmatori sa studieze
serios aritmetica la National Hauptschule. Nemultumit de disciplina rigida a
institutiei germane de invatamant, tanarul devine autodidact,
dobandind o cultura impresionanta.
Dornic de cunoastere si mereu atras de folclorul romanesc, Mihai calatoreste
prin vestite locuri ce-i umplu sufletul cu pace si lumina binefacatoare. Fara
a fi in posesia vreunui atestat scolar care sa-i confirme cunostintele
necesare, Eminescu urmeaza cursurile universitare la Viena si Berlin, beneficiind
de sprijinul financiar al neobositei sale familii, precum si al Societatii Junimea,
reusind sa-si completeze si sa consolideze informatiile cu privire la filosofie,
istorie antica orientala; reintors in tara, obtine titlul de lider
al tinerilor intelectuali. In anii urmatori ocupa diverse functii, cum
ar fi cea de bibliotecar la Universitatea din Iasi, revizor scolar, redactor
la „Curierul de Iasi” si, din 1877, redactor la ziarul „Timpul”
din Bucuresti.
Depanand firul vietii acestui om, nu trebuie sa neglijam prietenia sa
cu Ion Creanga, prietenie ce a stat sub semnul sinceritatii si al povestilor
culese de pe insoritele plaiuri moldovenesti.
Mihai Eminescu a dus si o adevarata lupta politica, fiind un sustinator al Partidului
Conservator, fapt ce a starnit simpatia publica pentru acest partid.
Fire romantica, „sensibil la tot ce i-a marcat existenta”(M.Popa),
Mihai a iubit si el „un inger de fata”, „o dulce porumbita,
cu chip alb de copilita”, aceasta purtand numele de Veronica Micle.
Marturie dragostei lor sta un buchet de cateva scrisori ale celor doi,
adunate sub titlul „Dulcea mea Doamna/ Eminul meu iubit”. Acest
sentiment reprezinta un model pentru generatiile urmatoare, ce, prin iubire,
isi construiesc o lume a lor in care domnesc pacea si duiosia.
Activitatea publicistica, desfasurata la „Timpul”, este epuizanta,
grabind izbucnirea bolii care pune capat zbuciumului sau interior, urmand
ca la 15 iunie 1889, sa fie redat eternitatii.
