j1e24eg

Un poet de tranzitie prin care se realizeaza trecerea de la romantismul eminescian la curentele moderne, in primul rand, la simbolism. Creatia lui sta sub semnul conglomeratului estetic (imbinarea mai multor curente si orientari literare): romantismul se imbina cu elemente parnasiene si simbolismul cu nostalgia clasicismului.
Poet, prozator, dramaturg, publicist, Macedonski a fost un promotor al innoirii poeziei: O literatura trebuie sa inoveze daca vrea sa traiasca si sa fie puternica.
In activitatea literara a lui Alexandru Macedonski se pot distinge doua etape: Prima etapa, pana la 1890 - cand scrie poeme ample, de faptura romantica, cu versuri lungi, si cu un pronuntat caracter satiric; acum scrie ciclul noptilor, caracterizat si printr-un retorism romantic, rezultat din multimea interogatiilor si exclamatiilor. Dupa 1890 lirica lui Alexandru Macedonski trece printr-un proces de simplificare, dar si o sublimare artistica. Este faza simbolist-ornamentala. Acum scrie rondelurile; discursul liric este rezultatul unui efort de esentializare si se bazeaza pe o metafora concreta. Poetul renunta la verbalismul si retorismul primei etape, poezia devenind sugestie si muzicalitate: Rondelul rozelor ce mor, Rondelul apei din gradina japonezului, Rondelul cainilor, Rondelul lucrurilor.

Volume de versuri: Prima verba (1872);Poesii (1882); Excelsior (1895); Flori sacre (1912); Poema rondelurilor (1927)
Proza: Drama banala (1896); Cartea de aur (1902); La calvaire de feu (1906); Thalassa (1915); Nuvele (1923)
Teatru: Moartea lui Dante Alighieri (1916)
Publicist: In 1880 scoate revista Literatorul de orientare antijunimista. In 1873 scoate ziarul Oltul, iar in 1896 revista Liga ortodoxa in care vor deputa mari scriitori: Tudor Arghezi, Gala Galaction.
Promotor al noii poezii: Arta versului (1890); Poezia viitorului (1892). A condus cenaclul Litaratorul in care au debutat cei mai de seama reprezentanti ai simbolismului romanesc.

Este una din capodoperele liricii lui Macedonski. Poemul se axeaza pe ideea omului de geniu insetat de absolut, mai precis pe necesitatea sacrificiului in numele unui ideal. Poetul defineste etica omului superior care refuzand orice compromis alege si urmeaza intotdeauna drumul drept. Nu este important faptul ca omul superior nu-si atinge scopul, pentru ca accentul se pune pe ideea de lupta si de sacrificiu. Emirul din Bagdad este simbolul credintei nestramutate in ideal.
Geneza poemului:
In 1890 Macedonski a publicat un poem in proza Meka si Meka, in care prelucra o legenda orientala. Un print arab Ali-Ben este sfatuit de tatal sau sa urmeze in viata drumul drept. Plecand in pelerinaj la Meka printul alege drumul drept si impreuna cu oamenii sai piere in pustiul arab. Tot spre Meka pleaca cersetorul Pocitan-Ben Pehlivan care alege drumul cotit. Inainte de a pieri, Ali-Ben vede cum cersetorul intra pe poarta cetatii sfinte.
Semnificatia titlului :
In timp ce printul intra in Meka cereasca cersetorul intra in Meka pamanteasca.
Dupa unsprezece ani in 1901, Macedonski revine asupra legendei, oferindu-i multiple valente simbolice. Poemul este alcatuit din doua parti mari legate prin motivul inspiratiei. In prima parte Macedonski defineste contextul social ostil in care traieste poetul. Intalnim deci motivul poetului damnat, frecvent in lirica simbolista. Macedonski stabileste un acord perfect o corespondenta intre mediul exterior si starea sufleteasca deprimata a poetului:
Pustie si alba e camera moarta…
Si focul sub vatra se stinge scrumit… Poetul, alaturi, trasnit sta de soarta,
Cu nici o schinteie in ochiu-adormit…
In contrast cu acest spatiu rece, dusmanos, sarac, Macedonski evidentializeaza genialitatea poetului: Iar geniu-i mare e-aproape un mit…. Vijelia care domneste afara (viscolul geme cumplit, …lupi groaznici s-aud, ragusit,/ Cum latra, cum urla, cum urca, cu-ncetul,/ Un tremol sinistru de vant-nabusit….; crivatul tipa) simbolizeaza piedicile care intervin in drumul creatorului spre absolut.
Poetul subliniaza corespodenta perfecta dintre mediul natural si starea sufleteasca disperata a poetului:
Urgia e mare si-n gandu-i, s-afara,
Si luna e rece in el si pe cer.
Macedonski procedeaza la o mortificare a spatiului (E moarta odaia si mort e poetul), pentru a pregati aparitia inspiratiei. Prin inspiratie se realizeaza saltul din real in fantastic, din material in spiritual.
Partea a doua poate fi considerata ca un vis al poetului, si este alcatuita din mai multe momente. Primul moment prezinta conditia ideala a emirului din Bagdad. Folosind rafinate sinestezii, repetitia cu efect de incantatie hipnotica, poetul reda frumusetea Bagdadului:
Bagdadul ! Bagdadul ! si el e emirul… Prin aer, petale de roze plutesc…
Matasea-nflorita marita cu firul
Nuante, ce-n umbra, incet, vestejesc… Havuzele canta… - voci limpezi soptesc…
Bagdadul ! Bagdadul ! si el e emirul.
Tot pentru a reda frumusetea, vraja Bagdadului, Macedonski apeleaza la o succesiune de metafore expresive:
Bagdadul ! cer galben si roz ce palpita,
Rai de aripi de vise, si rai de gradini,
Argint de izvoare, si zare-aurita -
Bagdadul, poiana de roze si crini Macedonski asociaza doua motive care strabat mai multe strofe - Bagdadul si emirul; el insista asupra ideii de perfectiune a Bagdadului si conditia ideala a emirului, tot ce-si poate dori un om obisnuit:
Si el e emirul, si toatele are.
E tanar, e farmec, e trasnet, e zeu,
Dar zilnic se simte furat de-o visare…
Spre Meka se duce cu gandul mereu Desi are totul, emirul din Bagdad traieste fascinatia cetatii sfinte din Meka; cetatea sfanta a musulmanilor devine simbolul aspiratiei eterne spre absolut. Printr-o repetitie enumerativa, poetul reda chemarea chinuitoare a cetatii Meka, fascinatia idealului:
Spre Meka-l rapeste credinta - vointa
Cetatea preasfanta il cheama in ea,
Ii cere simtirea, ii cere fiinta,
Ii vrea frumusetea - tot sufletu-i vrea Din talpi pana-n crestet ii cere fiinta.
Desi dulce e viata in rozul Bagdad, emirul porneste la drum in cautarea idealului sau. Macedonski foloseste o sugestiva combinatie cromatica pentru a reda imaginea emirului care-si paraseste cetatea:
Si el ce e-n frunte pe-o alba camila,
Jar viu de lumina sub rusu-oranisc,
S-opreste, o clipa, pe verdele pisc,
Privindu-si orasul in roza idila…
In acelasi timp cu emirul porneste la drum si un cersetor mai slut ca iadul, zdrentos si pocit / Hoit jalnic de bube de drum prafuit - dar viclean la privire. Prin repetarea cuvantului Meka poetul obtine efecte muzicale, redand in acelasi timp obsesia fascinatia idealului:
De nume-l intreaba emirul, deodata,
Si-aceasta-i raspunde ca vocea ciudata:
-La Meka, plecat-am a merge si eu.
-La Meka ?…La Meka?…si vocea ciudata:
-La Meka! La Meka! rasuna mereu.
Emirul din Bagdad alege drumul peste intinderile fara sfarsit ale desertului. Prin repetarea cuvantului dreapta, poetul insista asupra eticii omului superior: si calea e dreapta - e dreapta - tot dreapta, dar zilele curg,/ Si foc e in cer, in zori si-n amurg, dar timpul e scurt.
Cersetorul alege drumul cotit pe sub pomi unde o tanara umbra de soare-l fereste. In descrierea drumului prin desert poetul reuseste sa creeze senzatia spatiului si a timpului fara sfarsit. Folosind metafore expresive, Macedonski reda epuizarea fizica si sufleteasca a calatorului:
Cand setea, cand foamea-, grozave la fel.
Pe piept, ori pe pantec, ii pun cate-o stanca

Si foamea se face mai mare - ai mare,
Si zilnic, tot cerul s-aprinde mai tare…
Bat tamplele…- ochii sunt demoni cupliti…
Cutremur e setea, s-a formei simtire
E sarpe, ducandu-si a ei zvarcolire
In pantec, in sange, in nervii-ndrajiti… Desi au pierit insotitorii si camilele, emirul singur (ramas din tot singur) isi continua drumul prin desert. Epuizat fizic si psihic emirul are iluzia inplinirii idealului, dar de fiecare data cetatea de vise se dovedeste a fi o naluca. Macedonski pune accentul pe verbul alearga, pentru a reda efortul incrancenat in cautarea idealului. Inainte de a muri, emirul vede cum drumetul zdrentos si pocit, care a ales drumul cotit, intra pe portile cetatii sfinte. Ultima strofa este o revenire la planul real; poetul explica simbolurile; lupi care urla, luna cea rece, frigul, saracia ce-aluneca zilnic spre ultima treapta, sunt greutatile cu care lupta creatorul in drumul sau spre absolut.
Poemul se defineste ca o sinteza originala intre traditia romantica, orientarea noua simbolista si nostalgia clasicismului: elemente romantice: omul superior insetat de absolut; etica omului superior cu accentul pe ideea de lupta si sacrificiu; motivul inspiratiei; antiteza romantica; motivul noptii, visul; elmente simboliste: sugestia, simbolul, cromatica, corespondentele, tema poetului damnat, refrenul.
Poetul realizeaza trecerea de la real la fictiv, natural, firesc, prin mentinerea cromaticii albe (pustie si alba e camera moarta, palatele sale sunt albe fantasme)

Modalitati artistice

Poetul foloseste metafora: metafora conceputa ca definitie poetica: emirul e tanar, e farmec, e trasnet, e zeu; metafora propriu-zisa: ochii sunt demoni cumpliti. Foloseste epitete inedite: o tanara umbra, roza idila. Intalnim si figuri de stil mai rare: metonimia oteluri cumplite; sinecdoca combinata cu metafora, in prezentarea Bagdadului. Cu efecte muzicale deosebite poetul foloseste repetitia: Bagdadul, Meka, dreapta, naluca. Modalitatea esentiala folosita de poet este antiteza; putem indentifica o serie de antiteze: antiteza dintre mediul sordid si genialitatea poetului; antiteza dintre poet si emir; antiteza dintre emir si cersetor; antiteza dintre drumul drept al emirului si drumul cotit al cersetorului; antiteza dintre fastul Bagdadului si desertul arab; dintre ceea ce sunt personajele si ceea ce realizeaza.

Concluzia este trista: nu intotdeauna cel mai inzestrat isi realizeaza idealul sau, rasplata, implinirea sunt in raport invers proportional cu meritele.
Ideea esentiala este ca un ideal cere intotdeauna lupta si sacrificiu. Emirul din Bagdad ramane o proiectie ideala, o chintesenta de calitati, care refuza constant compromisurile de orice fel. In opozitie cu el, cersetorul ramane simbolul omului comun, lipsit de calitati, dar inzestrat cu spirit pragmatic.