Tematica razboiului, prin bogatul ei material de viata, cu nesfarsitele implicatii de ordin sufletesc si social, prin ceea ce reprezinta ca dramatica inclestare de forte, a atras in chip deosebit preocuparile artistice ale lui Rebreanu atat in nuvela cat si in roman. Momentul suprem obtinut de scriitor in aceasta directie este romanul Padurea spanzuratilor. c1f20fu
Geneza romanului se poate reconstitui cu precizie dupa destainuirile directe ale scriitorului, reluate si de alti membri ai familiei, intre care de catre sotia sa Fanny Rebreanu.
Un prim strat genetic il constituie impresia profunda lasata asupra scriitorului de ororile razboiului pe diferite campuri de lupta si mai ales de uciderea in masa prin spanzuratoare a unor ostasi cehi, scena inregistrata pe o fotografie care i-a cazut in mana. Manuscrisele sale pastreaza cateva schite, inclusiv planul acestei intai faze, in care eroul reprezentativ se numea Virgil Bologa.
Incercat pe aceasta baza, romanul a fost repede parasit, intrucat felul propriu al inspiratiei lui Rebreanu si anume nevoia unor temeiuri de observatie si cunoasterea obiectiva, a unor date concrete de referire pentru intuitia sa artistica, nu se realizase, totul ramanand in sfera deductiei si a abstractiunii. O spune limpede el insusi: “Subiectul Padurii spanzuratilor, o constructie cerebrala la inceput, s-a umanizat numai cand a intervenit contactul cu viata reala si cu pamantul”.
Acest contact l-a adus cel de-al doilea strat formativ si anume vestea executiei fratelui sau Emil de catre austro-ungari si dezvaluirea pana in amanunt, prin cercetari la fata locului, a felului in care s-a intamplat tragicul eveniment. Faptul e precizat de scriitor: ”Fara de tragedia fratelui meu, Padurea spanzuratilor sau n-ar fi iesit deloc, sau ar fi avut o infatisare anemica, livreasca, precum au toate cartile ticluite din cap, la birou, lipsite de seva vie si invioratoare pe care numai experienta vietii o zamisleste in sufletul omului”.
Eroul principal al romanului, Apostol Bologa, tanar transilvanean este mobilizat ca ofiter de rezerva in armata austro-ungara la inceputul primului razboi mondial.
Dupa o confruntare vitejeasca pe alte fronturi decat cel romanesc, el este apasat de o adanca remuscare, cand este adus in situatia de a lupta impotriva propriilor lui frati. Surprins cand incerca intr-o noapte sa treaca frontul la ei, este condamnat la moarte prin spanzuratoare si executat, asemenea ofiterului ceh Svoboda, la a carui condamnare Bologa insusi participase in prima parte a romanului.
Problematica psihologica a romanului, infruntarea mortii, spre a nu prejudicia datoria fata de patrie, impunea incadrarea faptului de constiinta in complexitatea imprejurarilor sociale, luate in sens larg, care l-au nascut.
Aceasta cu atat mai mult la un scriitor ca Rebreanu, a carui intuitie artistica simte constant nevoia raportarii la concretul vietii, pe de o parte, iar pe de alta parte prefera situatiile dramatice, crispate, pe care, pline de semnificatie, singur dinamismul social le isca. De aceea aspectul psihologic este implantat in cel social.
Cu putere de analiza psihologica deosebita, crescuta prin intense experiente de viata traita si prin numeroase lecturi, dintre care in primul rand se impune cea a lui Dostoievski, Liviu Rebreanu s-a adancit in framantarile constiintei lui Bologa, dezvaluindu-le si cea mai fina nuanta, descriindu-le succesiunea, fara insa a cauta, sa le si explice, sa introduca luminile lucidit1tii in nebulozitatea lor.
Observator incercat al vietii, Rebreanu identifica starile din adancuri ale subconstiintei autorilor dupa reactiile instinctive, organice, starnite de ele.
Ideea fundamentala a romanului, ilustrata prin destinul tragic al lui Apostol Bologa, sustinut artistic de destinul asemanator al lui Svoboda si al celorlalti spanzurati, este condamnarea razboiului imperialist. Rebreanu vede limpede caracterul lui odios si-l realizeaza artistic fara emfaza, lasandu-l sa se desprinda cu forta elementara din realitatile zugravite. Statul plurinational austriac, inchisoare a popoarelor cum a fost numit, este vazut ca atare de numerosi eroi ai romanului. Discutiile inversunate care au loc la popota intre ofiterii de diferite nationalitati au nu ascutis critic fara echivoc.
Desi zugravirea propriu-zisa a razboiului ca aspect obiectiv de viata nu intra direct in raza interesului cartii, preocupata cu precadere de urmarirea framantarilor de constiinta ale eroului principal, totusi Rebreanu reuseste sa dea, din creionari partiale, o imagine a frontului plina de adevar si dramatism, straina de idealizari artificiale, de retorismul ocazional, frecvent intalnite la alti prizonieri. Edificatoare sunt in aceasta privinta numeroase momente: peisajul sinistru al campului de lupta in timpul noptilor de toamna tarzie, cand ploua intr-una si vantul rece patrunde in oase, cand soldatii inoata buimaciti prin noroiul adanc si cleios din transee, iar vazduhul este strabatut de lumina reflectoarelor, ori de suieratul obuzelor aducatoare de spaima si moarte; toropeala din constiinta oamenilor, a caror personalitate, complet anihilata, redusa la comportari mecanice, cade adeseori prada unui pustiu sufletesc fara sfarsit, tradus in mistuitoare doine de jale, sau in neputinta de a mai aduna si gandurile; atmosfera apasatoare din spitale; intalnirea terifianta cu copacii de care atarna, rotite de vant dupa voie, cadavrele celor spanzurati.
Pe acest fond lugubru de fapte, se desfasoara tragedia lui Apostol Bologa. Rebreanu isi realizeaza eroul, privindu-i in special partea ultima a vietii, aceea in care, mustrat de obsesia participarii la condamnarea cehului Svoboda, el se indreapta ca un halucinat, spre spanzuratoare. Comportarea de-a lungul obsesiei e urmarita cu o extraordinara forta de scrutare in zonele cele mai adanci ale constiintei. De asemenea, scriitorul o motiveaza cu grija, prin raportarea si la antecedentele eroului, care isi dovedesc astfel o functie organica, nu ornamentala. Numai altoite pe elemente biografice precum: amanuntele revelatoare despre parinti; evolutia sufleteasca de la crizele de misticism spre conceptia ateista; ancorarea ferma, ca suport de viata, in ideea datoriei, care in sfera ei larga si abstracta include initial, printr-un reflex natural, desi insidios, si ideea datoriei fata de statul austro-ungar; reactiile contradictorii in iubire si inca altele, cele ce se intampla cu Bologa apar rezultatul unui proces firesc. Trei sunt etapele semnificative ale procesului: a) organizarea vietii dupa criteriul subordonarii exemplare fata de statul austro-ungar; b) trezirea sentimentului patriotic si cautarea infrigurata de a raspunde imperativelor lui; c) acceptarea mortii ca liman izbavitor de sub apasarea contradictiilor si remuscarilor ce-l sfasie, impletita, sub impulsul credintei regasite, cu exaltari mistice si umanitariste, cu nadejdea iluzorie a inaltarii in alta lume, eliberata de patimi, dreapta, senina, eterna.
Vazut sub raportul constructiei de ansamblu, romanul atesta aceeasi rotunjime ca si Ion, aceeasi stricta ordonare a materialului in jurul fluxului principal de viata urmarit. Romanul incepe si se incheie cu peisajul sinistru al spanzuratorii.