Liviu Rebreanu reprezinta pentru cultura romana cel dintai romancier de anvergura care a dat la iveala in 1920 romanul „Ion”. Rebreanu s-a maturizat ca romancier prin indelung exercitiu nuvelistic. Dintre nuvele a scris: „Ofilire”, „Rafuiala”, care sunt considerate punct de plecare pentru scrierea romanului „Ion”. k1e10eh
Nuvela „Prostii” se refera la nemultumirile taranimii si este punct de plecare pentru romanul „Rascoala”. Nuvelele „Catastrofa” si „Itic Strul dezertor” stau ca punct de plecare pentru „Padurea Spanzuratilor”.

Romanul „Padurea Spanzuratilor” urmareste destinul personajului Apostol Bologa. Actiunea este fixata in timpul primului razboi mondial care pentru Romania a fost un razboi de reintregire a neamului, astfel Ardealul a fost eliberat de sub dominatia austro-ungara si s-a construit Romania Mare.
Liviu Rebreanu scrie acest roman avand in vedere tragedia din familia sa: Emil, fratele scriitorului, ofiter in armata austr-o ungara a dezertat, a fost prins si executat. Pornind de la aceasta intamplare, Rebreanu prezinta destinul lui Apostol Bologa.
Apostol Bologa provenea dintr-o familie de intelectuali ardeleni si a fost crescut pentru respectul pentru valorile morale si religioase. Ajuns la varsta marilor elanuri, preocupat de sensul fiintei, studiaza filozofia intr-un colegiu din Budapesta dupa ce isi traise criza mistica specifica adolescentei: ca orice tanar, vrea sa devina erou. El se inroleaza voluntar pe front in armata austro-ungara pentru a-i dovedi logodnicei sale Marta ca si el e capabil sa rivalizeze cu ulanii maghiari, dupa care aleasa inimii sale se dadea in vant.
Pe frontul din Galitia el se acopera de bravura fiind decorat si avansat la gradul de locotenent si este cooptat la Curtea Martiala. El este un suflet curat, isi respecta calitatea de ofiter si este patruns de sentimentul onorii militare, de aceea participa la condamnarea la moarte prin spanzurare a sublocotenentului ceh Svoboda. Dupa executie afla de la capitanul Klapka motivele pentru care Svoboda incercase sa dezerteze.
Din acest moment incepe sa aiba mustrari de constiinta. Incercarea de a gasii noi argumente si justificari ii sporeste nelinistea si obsesia vinovatiei devine chinuitoare. Afla ca regimentul sau va fi trimis pe frontul romanesc sa lupte impotriva fratilor sai romani, de aceea se hotaraste sa dezerteze. Are loc o lupta, este ranit si este internat in spital.
In timpul concediului de Convalescenta rupe logodna cu Marta. E indragostit de unguroaica Ilona, fiica groparului Vidor, in casa caruia incartiruit.
Intors la unitate este chemat din nou la curtea martiala unde erau judecati niste tarani romani, considerati spioni, fiindca se duceau sa-si munceasca pamantul peste liniile interzise conventional de armata austro-ungara. Bologa nu suporta gandul de a fi complice la condamnarea unor oameni nevinovati si hotaraste sa dezerteze. E prins, condamnat si spanzurat.
Analiza psihologica e realizata cu desavarsita arta, conturandu-se veridic trasaturile si miscarile sufletesti ale personajului. Starea de incertitudine ce pune stapanire pe Bologa se accentueaza cu fiecare incercare de a gasi noi argumente pentru a proba vinovatia lui Svoboda si implicit pentru justificarea hotararilor sale. Constiinta lui Bologa intra in deruta din clipa cand isi da seama si deduce din spusele lui Klapka ca a condamnat un om nevinovat.
Expresivitatea stilistica e accentuata prin folosirea epitetelor si comparatiilor ce dau forta si coloratura: „sub cerul cenusiu de toamna ca un clopot urias de sticla aburita spanzuratoarea noua si sfidatoare infipta la marginea satului intindea bratul cu streangul spre campia neagra intepata ici-colo de arbori aramii”. Comparatia „ca un clopot urias de sticla” si epitetele „cenusiu”, „urias”, „aburita”, „sfidatoare” dau fragmentului o puternica nota de obiectivitate.
Romanul este un protest impotriva razboiului, a alterarii spiritului uman, caci a ucide fara discernamant, din dorinta de a stapani, nu inseamna altceva decat o forma de abdicare de la entitatea umana.
Apostol Bologa isi primeste destinul multumit pentru ca vede in moarte o cale de mantuire impacat cu sine si cu Dumnezeu. Eroul isi gaseste identitatea nationala si intelege sensul eroismului. Evolutia sa psihologica reflecta un proces de maturizare: „mai intai incepe sa se indoiasca de alegerea facuta, apoi se desteapta in el dragostea de tara”.
Drama lui Apostol Bologa este declansata de criza psihologica, personajul apare ca subiect traitor si observator al propriilor stari de constiinta. Eroul isi traieste emotiile, sentimentele, incertitudinile si surescitarile. Padurea Spanzuratilor analizeaza drama dezechilibrului si prabusirii sufletesti a unui om.
Bologa este un temperament robust, cu instincte puternice dar bine strunite, linistit ca apele unui lac adanc, neproblematic, desi din fire excesiv de sovaielnic. Este necesar de o intamplare nefericita, de o catastrofa care sa activeze contradictii sufletesti nebanuite, sa dezvaluie intreaga complexitate a fiintei umane. Criza sufleteasca a lui Bologa a inceput de cand a asistat la executia unui camarad care a dezertat. Nelinistea, agitatia lui Bologa izbucnesc din nevoia de certitudine ca pedeapsa fusese cuvenita.
Analiza psihologica si introspectia reflecta starile subiective ale personajului.