Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
O carte majora de Octavian Voinea - literatura de detentie
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 
e2q6qg
Daca din lucrarea lui Octavian Voinea "Masacrarea studentimii romane in inchisorile de la Pitesti, Gherla si Aiud". Marturii redactate de Gheoghe Andreica aBucuresti, Editura Majadahonda, 1996i, n-ar fi ramas decat paginile ce le citez imediat in continuare, numele sau tot s-ar fi inscris definitiv in istoria gandirii romane asupra vietii in penitenciare, atat de temeinica si de succinta analiza a fenomenului reeducational a izbutit sa cuprinda in ele. Trebuie mentionat interesul acestui fragment si pentru cercetatorii in pedagogie, pentru moralisti, pentru studiosii victimologiei, pentru psihologi, pentru antropologi.
"TEHNICA SPALARII CREIERULUI
Inainte de a intra in subiectul propriu zis al "tehnicii spalarii creierului", unica inventie de care a fost capabil comunismul, trebuiesc stiute cateva lucruri.
1) Din nastere, fiecare om are o anumita doza de tarie spirituala care ii este suficienta numai lui.
2) Pe parcursul vietii, de regula pana la varsta de 30 de ani, se mai adauga si alte forte datorita:
- Educatiei
- Culturii acumulate
- Experientei
- Mediului in care traieste si care actioneaza intins si nevazut.
3) Conceptia ateista sau teista. Ateul cade cu mult mai usor, deoarece tinta "spalarii creierului" este, in primul rand, credinta in Dumnezeu. Onoarea, cinstea, legaturile afective dintre oameni, ce creaza prietenia si altele de aceasta natura, nu fac toate la un loc cat credinta in Dumnezeu. Credinta in Dumnezeu le inglobeaza pe toate acestea la un nivel eroic.
Daca conceptia credintei in Dumnezeu are la baza o cunoastere rudimentara si primitiva asupra lucrurilor - se bazeaza mai mult pe superstitii - la cea mai mica zdruncinatura intreg edificiul se prabuseste si locul teismului este luat de ateism.
4) In perioada varstei de 20-30 de ani se produce explozia maturizarii organismului uman. Consecinta: Dezvoltarea rapida si maxima a instinctului de conservare a speciei, respectiv, a instinctului sexual, pornire plina de ravna si dor pentru sexul opus.



Rabufnirea acestui instinct este vulcanica, este cea mai puternica dintre toate. Daca tanarul n-are suficiente frane in conceptii bine motivate, eruptia sexualitatii inlatura toate structurile conceptiilor intime ale subiectului. Instinctul sexual ramane stapan absolut, salbatic si feroce pe fiinta noastra.
In cuprinsul acestor patru factori enumerati mai sus se includ si cele mai abstracte valori umane cum sunt: Capacitatea de orientare, capacitatea de intuire a lucrurilor, spiritul de sacrificiu in opozitie cu lasitatea. Valorile spirituale intra in concurenta cu pornirile instinctuale.
Dupa cum in doza acestui amestec primeaza un factor sau altul, rezistenta omului in fata torturii neintrerupte a fost asemanata cu PAHARUL fiecaruia:
- Unul are in dotare un "pahar" mic, doar cat un degetar, care se termina dintr-o inghititura. Cand aceasta "inghititura" s-a terminat, omul cedeaza ridicand mainile in sus in fata dusmanului.
- Paharul rezistentei altuia este mai mare, cat un butoi. Dar se termina si acesta. Dupa ce s-a terminat, si acest subiect isi pleaca capul.
- Paharul unora (mai putini la numar) este cat un ocean. Oricat de mare ar fi fost "oceanul" rezistentei acestora, el este masurabil in hectolitri, litri, molecule sau atomi. Odata si odata se termina si acesta, sfarsind in umilinta. Perseverenta dusmanului este diabolica si fara limita.
Nici un detinut trecut prin aceasta "rasnita" (a se cauta aceasta metafora in cartea - si titlul ei - de Eugen Magirescu) mefistofelica n-are indrazneala sau natangia de a se lauda ca el a rezistat. Din contra. Victimele afirma ca rezistenta lor se datoreaza harului dumnezeiesc care le-a ferit de cadere.
Numai Dumnezeu a sucit mintile tortionarilor acestui masacru unic in istorie, ca sa se opreasca inainte de a se produce caderea. Daca tortura continua, ar fi cazut si ei. aO atare explicatie mi-a dat si Aurel Obreja, cu privire la propriile sale perspective, in cazul ca reeducarile de la Gherla, in care a suferit, ar fi continuat; comentariul l-am introdus in: Casa lacrimilor neplanse , povestea experientei sale n. a.i
La Pitesti n-au existat decat patru sanse:
- Moartea.
- Pierderea mintilor.
- Caderea.
- Salvarea divina.
Rezistenta a fost exclusa ca fiind imposibila" (p. 41-42).
A se compara acest citat cu acela din prezentarea lucrarii lui Eugen Magirescu, ce trateaza tot despre rezistenta diferentiata de la individ la individ, problema ce, in mod firesc, i-a preocupat pe cei cazuti cu prilejul reeducarilor, tineri stiindu-se pregatiti pentru jertfa eroica si dezamagiti de puterea lor insuficienta sa reziste presiunilor fizice, morale si instinctuale ale sistemului napustit asupra lor, tinzand la depersonalizarea victimelor.
Pe cand Magirescu isi culege comparatia dintr-un domeniu stiintific, Voinea o preia din traditiile populare crestine, ambii aplicand-o asupra antropologiei cu succes in a face de inteles monstruosul petrecut la Pitesti si Gherla.
Octavian Voinea isi continua excursul cu 'tehnica' surparii omului in bestialitate.
" In prima faza se distruge increderea unuia in celalalt.
Bunul tau prieten (care a fost dezumanizat intr-un mare secret), dupa ce-ti arata toata afectiunea, se repede sa te distruga lovindu-te fara mila.
Spaima, nedumerirea, surpriza sunt atat de mari, socul este atat de puternic incat pe unii i-a daramat din aceasta prima faza.
Chiar daca victima nu s-a prabusit la prima lovitura - edificiul interior este detunat, fisurat, si se va prabusi la cutremurele urmatoare.
Tortura neintrerupta si consecintele ei. Dupa primul soc se instaleaza la victima neputinta de a reactiona intr-un anumit fel. Toate sunt fara speranta. Victima este convinsa ca treaba este astfel organizata. Nu exista nici o iesire. Tortura continua zi si noapte fara intrerupere. E tortura de dragul torturii.
De retinut ca in acest laborator luciferic numai Turcanu avea o conditie fizica excelenta. Apoi ajutoarele lui erau ceva mai bine hranite decat detinutii de rand. In rest, tinerii pareau schelete ambulante, cadavre vii, adevarate mumii.
De la aceasta faza limitrofa mortii incepe tortura neintrerupta.
Tot in cadrul torturii, victimele erau supuse la eforturi uriase menite sa le epuizeze complet fizic. Iata cum: Victimele, incarcate cu greutati in spate (paturi sau haine mai groase), erau obligate sa faca genoflexiuni asic!i cu mainile ridicate in sus, regulamentar.
Unele dintre victime s-au prabusit la 30-40 de genoflexiuni, dar au fost altele care au rezistat pana la 2.500 de genoflexiuni. De necrezut!!
Nu exista in lume atlet, chiar cu cea mai buna conditie fizica, sa poata realiza o astfel de performanta. Iata insa ca o realizeaza un schelet topit de foame si de suferinte! Organismul uman, in conditiile de disperare scapat de sub controlul ratiunii, a reusit, la Pitesti, sa realizeze inimaginabilul, imposibilul.
Neurologii, psihiatrii si chiar teologii au datoria sa studieze fenomenul si sa-l explice!
Tortura nu se opreste aici, ci continua...
Epuizarea fizica aduce dupa sine si o epuizare psihica. Victima n-are nici o secunda de ragaz pentru refacere. Se zdruncina ratiunea, se intuneca vointa. Dispar din mintea omului toate starile emotionale. Dispare afectiunea... Omul incepe sa nu mai rationeze."
Oare urmele acestei stari, din care afectiunea, simpatia interumana, sentimentele pozitive, au pierit, sa stea la baza acelei absente a descrierilor suferintelor celorlalti, semnalata in cartea lui Eugen Magirescu, a caror lipsa am resimtit-o si la a doua lectura? Pe cand Octavian Voinea, a carui luciditate si putere de analiza sunt marturisite de cele ce citim, va desfasura, ulterior, suficiente evocari ale suferintei camarazilor sai trecuti prin reeducari in prezenta sa.
" Tanarul are impresia ca intreg sistemul sau nervos este o rana proaspata si sangeranda. Se instituie o stare patologica. Atunci apare fenomenul debordarii tuturor secretelor pe care le-a tinut bine ascunse in constiinta sa. De la aceasta faza, chiar si cel mai mic secret pe care il are tanarul il simte precum simti un ghimpe ce-ti intra in ochi. Nu-l poti suporta, ci faci tot ce este posibil ca sa-l elimini. (Doresc sa completez aceste date cu altele culese de aiurea. " "Autodemascarea" nu avea limite. Trebuia sa-ti demasti gandurile ce veneau spontan si fara voie in minte. Chiar si visele trebuiau demascate" ; p. 80.)
In aceasta faza intreaga ratiune intra intr-o portiune de umbra. Toate reflexele insusite pe parcursul vietii se anuleaza. In creierul omului se instituie o noapte totala. Nu mai este ce a fost. A devenit un nimic. Omul a devenit un robot absolut fara nici o personalitate, fara imaginatie, fara initiativa. Ultimul sprijin pe care-l pierde omul este credinta in Dumnezeu. Acesta este momentul incheierii "spalarii creierului".
De acum inainte victimele nu mai sunt stapane pe reflexele lor. Se gasesc intr-un stadiu al animalului dresat. Daca i se porunceste sa se culce, se culca cu o viteza uimitoare. Daca i se porunceste sa strige, striga din toate puterile. Daca i se cere sa puna mana pe ciomag si sa loveasca in camaradul de alaturi, o face automat. Ca un robot. Victima - respectiv "reeducatul" - privind la propria lui mana se mira cum functioneaza. Are impresia ca nu-i a lui."
Se cuvine adus in fata cititorului un fragment din introducerea ce precede acest text, fragment gasit sub titlul: Si animalele se instruiesc . Aici ni se explica modul cum este invatat ursul sa danseze, cu ajutorul unei plite incinse, ni se reamintesc experimentele lui Pavlov, ni se vorbeste despre reflexul conditionat si se adauga: " Bolsevicii au extins experientele savantului rus si la oameni. Numai ca la om situatia e mult mai complicata. Omul are capacitatea de a pacali pe dresor. Or, bolsevicii urmareau ca transformarile psihice sa fie autentice... Realizarea unei astfel de performante implica folosirea altor metode, mult mai complicate si mai dure" (p. 39)).
Care va sa zica, stadiul de robot a fost atins. Se spune despre cel ajuns in aceasta situatie:
" "A FOST VIDAT". Asa a fost denumita aceasta stare de catre detinutii care au suportat fenomenul.
Asa cum s-a aratat mai inainte, nu toate victimele ajung la identitate de situatii. Fiecare victima are specificul ei. Ratiunea, afectul si vointa cedeaza in functie de individ in mod gradual.
Victimele erau in perioada varstei tinere. Instinctul de conservare a speciei rabufnea prin toti porii si tragea dupa el toate instinctele primare.
Logica ateist-comunista prindea radacini. Ea se impunea nu numai ca o modalitate de a scapa de tortura, ci ca o convingere intima. Deveneai exact pe dos decat ceea ce ai fost. Cu toate acestea, noua postura era ca si un "plasture".
Victimele erau ingrozite de teama de a nu gresi descantecul si repetau noua lectie la nesfarsit.
Tinerii - lipsiti de constiinta acumulata intr-o viata - "descopereau" universul materialist in care lozinca cea mai obsesiva era ca toata lumea, pamantul intreg sa fie r eeducat. Cu cat reeducarea intregii lumi se va face mai repede cu atat va fi mai bine.
Aceasta a fost motivatia grabei unor victime de a-si tortura camarazii neluminati. .. Pentru a-i face si pe acestia sa ajunga cat mai iute la concluziile la care au ajuns ei.
Se dezvolta egoismul in individ incat nu mai suporta sa ramana un fost camarad de al sau pe vreo treapta a virtutii.
Faptele celor care au cazut atat de jos erau facute din toata convingerea. S-a ajuns pana acolo incat sa-i multumeasca lui Turcanu si regimului comunist ca i-au adus in starea de revelatie a adevarului materialist.
Si acest lucru este de necrezut!
La unele victime, noile principii comuniste au prins asemenea radacini incat considerau reeducarea ca ultimul si cel mai inalt scop pe care il pot avea in viata.
S-a creat senzatia falsa ca, iesind de sub pat atorturatul, cand nu era batut n-avea voie sa stea decat sub pat; n.a.i , universul este atat de vast, ca atunci cand scrutezi departarile dintr-un varf de munte. Libertatea de a te plimba prin camera de la un capat la celalalt parea o calatorie cosmica.
Pierderea credintei in Dumnezeu era ultima faza a reeducarii.
Acolo, la Pitesti, Dumnezeu si-a retras harul Sau gradual. Tanarul a fost lasat sa reziste numai cu propriile puteri, dupa zestrea sufleteasca pe care o acumulase pana atunci. Aceasta a fost insuficienta. Dupa ce si edificiul credintei in Dumnezeu era daramat, individul devenea satanizat.


- Ce Dumnezeu?! Uite ca totul este materie! Groaznica a mai putut fi ratacirea in care m-a tarat educatia burghezo-legionara! Oare cum de m-am putut insela chiar atat de amarnic?
Cat de sublim e regimul comunist care ne-a trimis pe acest profet - pe domnu' Turcanu - ca sa lumineze si sa ne scoata din intuneric! Daca el nu m-ar fi torturat, n-as fi putut scoate putregaiul din mine si as fi ramas pentru totdeauna in mocirla si intuneric.
Victima - cu creierul spalat - crede de datoria sa, in mod sincer, sa duca mai departe, prin teroare, aceasta lumina ... In paralel scot capul toate antonimele virtutilor si omul ajunge sa fie exact opusul a ceea ce a fost.
Aceasta dresura se imprima si sistemelor volitionale, afective, conceptiilor.
Tanarul satanizat devine o masina ca un motor cu explozie care functioneaza de la sine, dupa ce l-ai pornit, pana la epuizarea combustibilului sau ivirea vreunei defectiuni."
Este o piatra de incercare pentru orice antropolog al credintei sa descopere in ce conditii neasteptate poate aceasta reveni, dupa acceptarea mai mult sau mai putin constienta a respingerii ei. Octavian Voinea, la porunca lui Turcanu, era tinut cu forta de o droaie de acoliti ai celui din urma, cu brate si picioare si trunchi blocate prin greutatea si strangerea lor.
" - Marinescule - striga Turcanu unuia dintre studentii torturati - daca nu faci ce-ti spun eu, pana aici ti-a fost. Sa-i bagi p...a in gura ca sa se vindece pentru totdeauna de a mai vorbi impotriva clasei muncitoare si a poporului muncitor!"
In timpul realizarii cerintei, calaul ii lamurea pe cei de fata:
" - Sa vada toata lumea cum legionarii si-au inghitit p...a unii la altii! Ticalosul nu si-a dat seama de efect. (...) Firul credintei in Dumnzeu s-a refacut.(...)
Fapta lui Turcanu m-a trezit din mlastina necredintei in Dumnezeu, in care singur ma infundasem" (p. 64).
O alta reactie curioasa este ca odata reaparuta credinta, renaste si dorul de razbunare impotriva lui Turcanu, traire opusa crestinismului; dar cum afectele se grupeaza pe perechi antonimice, revenirea dorintei de razbunare este fireasca, in acest context.
Sa continuam lungul citat cu care am inceput.
" Varsta. Tineretul nu s-a lasat doborat cu usurinta, cu toate metodele dracesti care i s-au aplicat. Asa se explica numarul mare al mortilor (prin tortura), sinuciderile ase cuvine sa indreptam cu acest prilej o informatie gresita transmisa de autor la p. 29, cand il citeaza pe Serban Gheorghiu ca aruncandu-se in golul scarii si izbutind astfel sa-si ia viata, scapand de torturi. E vorba despre Gigi Vatasoiu, ne informeaza Justin Stefan Paven, in: " Dumnezeul meu, de ce m-ai parasit?" , Vatasoiu fiind in lot cu cel din urma memorialist numit; n.a.i , mutilarile fizice, dar mai ales cele psihice.
La o presiune mult mai redusa au fost supusi mai tarziu batranii de la inchisoarea Aiud aautorul se refera la reeducarile in urma carora au fost eliberati toti detinutii politici, incheiate in 1964 si lipsite de torturi; n.a.i .
S-a dovedit ca pe masura inaintarii in etate, virtutile devin invers proportionale cu varsta. Bineinteles ca va trebui sa excludem exceptiile.
Omul in etate mai cedeaza din intransigenta, preferand compromisul ca-i mai pe masura puterilor lui. Exista o lasitate a varstei pe care multi au botezat-o impropriu intelepciune sau prudenta .
Graficul rezistentei umane. Trupul este primul care cedeaza. Nu mai poate suporta tortura, pe cand spiritul inca mai rezista. Rezista pe ruinele trupului pana cand se prabuseste dintr-odata. Asa se explica trecerea dintr-o extrema in alta.
Vechile structuri psihice se mentin, dar cu un continut miselesc.
Cinstea si punctualitatea. Exemplu: Inainte de spalarea creierului un tanar promite ca la ora 12 fix va fi in cutare loc si va avea asupra lui obiectul promis la locul dinainte convenit.
Dupa spalarea creierului. Exemplu: Reeducatul promite ca la ora 12 fix iti va trage o bataie sora cu moartea. Exact la ora 12 iti aplica bataia promisa, fiind cinstit si punctual .
In acest sens practica comunista are vechime... Asa au procedat cu vechile institutii democratice: Scoala, Justitia, Politia, Armata, ba chiar si Biserica. Nu le-au desfiintat, ci le-au satanizat" (p. 42-45).
Vom adauga la cele de mai sus cateva precizari psihologice ale scriitorului ce ni se par importante.
" Aceasta spaima s-a instalat nu numai la nivelul sistemului central, ci in fiecare celula a trupului pana la cea mai neinsemnata. Aveai impresia ca nu capul conduce, ci un centru nervos situat undeva in maduva spinarii. Simteai un fel de dedublare... O constiinta - parca departata - privea neputincioasa la un robot fara mila si simtire cum loveste si distruge.
Situatia de dupa anihilarea constiintei parea ca o stare normala (desi a fost acceptata fara voie). Victima se simtea vindecata de ceea ce a fost mai inainte, in sensul luptatorului activ..." (p. 45-46).
Exista o lege a tacerii asupra celor petrecute la Pitesti. Nici macar supliciatii impreuna, in aceeasi camera, nu aveau ingaduinta sa-si mentioneze unul altuia caznele.
" Incet-incet, prin nerepetarea nici macar in gand a vechilor principii si a grozaviilor indurate se producea uitarea fortata" (p. 46). Autorul pomeneste cazuri de victime ale reeducarilor care si dupa Revolutia din Decembrie 1989, refuza sa povesteasca ororile suferite; confirm aceasta, ca scriitor care face efortul sa recupereze orice amintiri din acea perioada, efort nu totdeauna victorios, datorita aceleiasi frici devenita crez de temelie al unei existente cumplit de triste; scriu aceasta in 1997, dupa o experienta de acest ordin, veche doar de cateva luni; or, reeducarile s-au incheiat de patruzeci si cinci de ani. De asemeni, pot cita nume de reeducati ce continua sa se afle in serviciul puterii represive, dupa o viata intreaga de plecare a genunchilor in fata ei, cand mai avea putere si nu, ca acum, cand puterea ei e doar o legenda a unui trecut sinistru.
Octavian Voinea, nascut la 23 aprilie 1922, in familia lui Nicolae Voinea, care a fost pe listele electorale ale partidului Totul pentru Tara, si a Mariei, in comuna Panciu - Barlad, ofiter si ultimul sef al serviciului de informatii legionar, nu este doar sintetizatorul acestui foarte special sistem represiv - ce spun! - nu represiv, ci de distrugere absoluta a fiintei spirituale si biologice a victimelor -, genocidul unei generatii de viitori intelectuali romani, pana s-a ajuns, cum singur o recunoaste, ca termenul student sa devina sinonim termenului turnator , in puscariile de politici.
El este o minte in permanenta autoobservare, dar si scrutare a celorlalti - operatie ce, cu atat mai mult, a continuat in perioada de dupa incetarea reeducarilor si de dupa eliberare, pe care a practicat-o pana la moarte si o gasim reflectata in scrierea lui.
Nu voi lipsi cititorul de urmarirea meandrelor cugetului si sufletului sau bolnave de groaza de a da ascultare tortionarului Titus Leonida, care-i poruncea sa se poarte in urmatoarea camera unde urma sa fie introdus, ca un legionar 'pe baricade', pentru a-i indemna pe cei inca netrecuti prin focurile batailor sa se comporte conform cu invatatura dobandita anterior in libertate; urmand ca el insusi sa-i demaste si sa le aplice aceleasi cazne ce l-au depersonalizat si pe el; dar si bolnav de groaza ca, daca nu dadea ascultare ordinului, chinul sau avea sa fie reluat de la inceput.
" A fost momentul de cea mai grea tensiune pe care l-am trait vreodata.
De acum incepea un alt moment greu si mai ales lung. Lung cat o vesnicie. Imi dadeam seama ca eu va trebui sa fiu acela care voi aduce un aport la torturarea altor oameni nevinovati.
Oare cum sa fac sa evit a afla ceva de la necunoscutii cu care ma voi intalni? Oare ce sa fac pentru a evita crearea unei atmosfere de trai intim legionar?
In mine mai ramasese o celula in care constiinta functiona nealterata. Aceasta urla ingrozitor, rascolindu-mi toata fiinta. Salvarea cea mai sigura ar fi fost moartea. Dar cum? Era peste putinta sa-ti iei viata.
I-am vazut pe acesti ticalosi studiind nu numai instinctul de conservare dezlantuit, ci si cum studiau pe cei dezumanizati, pusi in postura de calai spre a tortura pe altii...
Torturarea camaradului tau trebuia facuta cu sete, cu sadism, cu convingerea oarba ca faci bine. Trebuia sa dovedesti convingere si atasament cauzei distrugerii "banditismului". Cand distrugeai legionarismul din victima, trebuia sa fii agresiv, sa razi fals, sa vorbesti cu toata convingerea si mai trebuia sa dai impresia ca ai ramas un legionar autentic.
Ca un demon iesit din mijlocul Iadului, atat de bine cunostea Turcanu psihologia fiecaruia si dramul de tarie ce a ramas in noi.
Pana acum am fost victima... De acum inainte mi se contura in fata neagra sansa de a fi partas la distrugerea sufletelor altora. Din oameni devotati si cinstiti, prin actiunea mea trebuia sa devina tradatori, raufacatori, spioni impotriva lor insisi.
Doamne, cat as fi dat sa raman pe loc si sa fiu torturat in continuare... Ziceam aceasta in gand in momente de luciditate, dar pus la incercare n-as fi rezistat.
(...)
Cum ne indreptam noi spre coridor ingrijorati, Turcanu ne opri si ne zise:
- Nu cumva sa va tradati aratandu-va cat sunteti de flamanzi, sau cat ati fost de batuti. Cei cu care veti sta in camera sunt inca "banditi"" (p. 73-74).
Merita insistat asupra componentei acestor camere in care au fost introdusi ca provocatori, ca turnatori si ca batausi - la momentul potrivit -, acesti 'agenti speciali'. Existau oameni total curati, care nu aveau cunostinta de nimic din cele petrecute in Pitesti. Printre ei taceau cei trecuti prin batai, cu creierele spalate, dar nu deveniti tortionari, nici uneltele lor sigure. Amenintau, din umbra, tinerii deveniti calai sau macar unelte de incredere (socotite ca atare). Cei din urma nu stiau unul despre altul ca erau oamenii lui Turcanu.
" Iata-ne zvarliti ca intr-o mare hazna cu miros infect dintr-un oras de provincie. Acolo sunt multe specii de viermi care vara se lafaiesc in mediul lor de viata. Nu numai ca se lafaiesc cu placere, ci duc si o lupta acerba intre ei - care pe care - ca sa supravietuiasca. Asa eram noi...
Ni s-a dat dispozitie ca fiecare din noi trebuie sa-l provoace pe celalalt. Sa scoata din el tot ce stie cu privire la reeducare si sa divulge imediat lui Turcanu ce a auzit.
Daca nu provocai, te provoca altul pe tine. Daca nu divulgai, te divulga altul pe tine zicand:


- I-am pus intrebarea, dar n-a raspuns nimic.
- Aaaa, ai tacut? Inseamna ca banditismul cloceste in tine, inca n-a fost scos in intregime. Astfel erai trecut din nou prin torturi barbare spre a fi scos "banditismul" din tine.
Toate iesirile din acest Iad erau zavorate, iar noi eram in interiorul lui" (p. 93).
Coabitarea cu nestiutorii, ca niste egali ai lor, a inceput si a luat sfarsit.
Sosi 'clipa adevarului'. Turcanu intra, intr-o buna zi, inconjurat de banda de tortionari; vreo douazeci de reeducati prin bataie se gaseau amestecati printre cei cu cas la gura. Calaul cel mare le explica inocentilor ca sunase ceasul reeducarii lor. Unul dintre ei ii replica in contradictoriu.
" Atunci ajutoarele lui Turcanu si el insusi au scos batele pe care le tineau ascunse sub haine si au inceput sa loveasca. Cei douazeci, veniti mai de curand in inchisoarea Pitesti - necunoscatori in ale miseliilor care se petreceau, au ramas nauciti. Erau buimaci, cum am fost si noi insine cand ne-a agresat pentru prima oara Turcanu si banda sa.
Loveau nu numai cei sase in frunte cu Turcanu, ci si ceilalti douazeci, care ne-am imprietenit intre timp cu noii veniti.
Turcanu a strigat cu glas tare:
- La pamant, la pamant!
Incepura sa strige cat ii tinea gura si ceilalti - la pamant, la pamant!
In momentul in care Turcanu a dat semnalul de atac, am simtit cum toate facultatile mentale mi s-au inhibat. Nu mai puteam sa rationez. Un intuneric bezna s-a asternut brusc asupra intregii judecati. Aveam senzatia ca sunt un caine dresat asmutit asupra unei victime. Numai primul strigat l-am identificat ca fiind al meu. Pe urma, parca, ma auzeam pe mine, dar nu eram eu... Parca eram dedublat. Aveam impresia ca duhul meu statea de-o parte si asculta cum striga trupul meu... Parca eram asistent la o scena grotesca si plina de groaza, scena al carei actor era chiar trupul meu in carne si oase.
Primii care se aruncasera pe burta au fost tocmai cei douazeci care trecusera prin "moara reeducarii".
(...)
Aveam senzatia ca ma vad pe mine insumi de la o distanta oarecare, apoi incet-incet cele doua fiinte s-au apropiat una de alta contopindu-se. Incepeam sa preiau controlul asupra mea insumi. Am inceput sa aud si sa-mi dau seama ca nu striga un altul ci eu... Da, eram eu robotul.
Abia atunci mi-am dat seama ca sunt un automat care actionez la orice apasare de buton a lui Turcanu. Reflexul conditionat era bine format" (p. 75).
Cat de bine format era e evident din faptul ca atunci cand Turcanu a strigat "la pamant", cei dintai care s-au trantit cu burta pe ciment n-au fost aceia ce trebuiau inspaimantati, ci 'durii' ce se presupunea ca fusesera adusi sa-i termine. Cuvantul-semnal, in sens pavlovian, daduse roade, la simpla rostire.
Pentru mai buna intelegere a acestui fenomen unic, al dedublarii prin fortarea afectiva (nasterea unei temeri fara precedent si nici sfarsit) e potrivit ca cititorul sa urmareasca, in cuvintele autorului, cele petrecute in el.
" Lectia pe care mi-au repetat-o de sute de ori s-a insurubat in minte ruginind acolo. Era o lectie pe care constiinta cat un graunte - ce imi ramasese - o respingea. O respingea in zadar, deoarece, in fata aveam structura nervilor intorsi care erau gata sa raspunda asa cum m-au invatat anchetatorii."
Aceasta "lectie" este cea impusa in vederea procesului juridic in care Voinea a fost 'promovat' de Securitate sef 'secret' al reeducarilor, nimeni nevrand sa ia in seama adevarul, ci primand doar interesul ca scenariul unor reeducari planuite de Horia Sima si C.I.A., pentru defaimarea P.C.R si Securitatii sa apara cu litere de o schioapa pe pagina intai a marilor cotidiene ale lumii.
" Pe de o parte ma vedeam pe mine acela de demult, care zaceam epuizat pe patul mortii. Langa mine (acela de demult) mai statea unul, care eram tot eu... Un robot speriat si rece, gata sa execute acest ordin.
O lupta apriga se dadea intre cel ce am fost si cel ce sunt. Adica omul creat de Securitate prin amarnice torturi.
Eu, muribundul, induram o agonie lunga... Tot eu, cel cu structurile intoarse, ma zbateam voind sa ma ascult pe mine insumi... Pe cel ce am fost odinioara.
Nu puteam, ma simteam incremenit locului, ca tintuit. Stanga era dreapta. Fata era spatele. Cerul era sub picioare. Negrul pamant il simteam pe moalele capului... Eram complet ravasit.
Era o stare de neimaginat. Era o ipoteza imposibil de expli cat. Nu gaseam cuvinte... Nu existau expresii care sa o cuprinda.
Imi mai ramanea o singura sansa, aceea de a nu-mi descoperi slabiciunile in fata anchetatorilor, ca ei sa ma exploateze pana la capat si eficient" (p. 119).
Intreg acest zbucium l-a condus la tulburari nervoase al caror punct culminant a fost halucinatia: prezenta diavolului in celula sa. " Monstru cu chip de om, intruchiparea spaimei si a groazei celei mai mari. (...) Fantoma se apropia de mine incet de tot" (p. 117). Voinea era asudat leorca si se ruga cu toata caldura; pana ce vedenia se retrase si mai lent decat venise catre el.
Nu trebuie sa se creada ca privelistea suferintei umane, in cazul lui Octavian Voinea, starneste compatimirea doar cand privirile i se intorc asupra lui insusi si-si gaseste scuze si explicatii pentru a-si despovara constiinta incarcata. Nu. In postura de martor al batjocoririi lui Dan Dumitrescu, induiosarea lui e calda, poate mai umana decat cu prilejul pomenirii altor mari torturati, cu atat cu cat evolutia ulterioara a personajului a fost dintre cele mai de neinteles, mai haotice, mai ...scarboase (acest mutilat definitiv sufleteste e unul dintre cele mai izbutite personaje si ale lui Marcel Petrisor, care i-a fost tovaras al ultimei parti din viata, in casimca Jilavei si, de la oarecare distanta, i-a urmarit zvarcolirile de satanizat pana in cele din urma zile; o lumina mohorata asupra acelei perioade arunca si reflectorul ostenit al lui Voinea).
Cele ce nareaza Oct. Voinea constituie o raritate: este vorba despre eroismul sinucigasului. Dan Dumitrescu, batut zilnic, este iarasi chemat de Titus Leonida, la tortura.
" Dar, surpriza pe toata lumea. Dan Dumitrescu in loc sa sara ca impins de un arc nevazut, lua o pozitie crancena de barbat plin de tarie si fara pas. Ochii ii luceau in adancul orbitelor osoase scanteind ca doi luceferi in noptile geroase.
- Ba ai sa torturezi pe p...a ma-ti, bandit si ticalos fara margini. M-ai scapat narodule din mana. Mai sunt inca treizeci de minute si puteti sa ma pupati in cur toti deodata sau chiar pe rand daca asta va va fi voia. Tampitilor, am baut toata cutia cu creolina, otrava ce-i sigur ca intr-o jumatate de ora isi va face efectul. Atat mai dureaza pana soseste salvarea prin moarte.
Si mai intareste o data entuziast, cu o bucurie nespusa:
- Inca o jumatate de ora si-s mort!... Miseilor, veti da socoteala pentru toate acestea nu peste mult!" (p. 70).
Lasam cititorul sa descopere singur imposibila autoinselare traita de cel care isi si vedea cu ochii launtrici izbava de asupritorii sai. Cand se lamurira si gealatii lui ca nici vorba sa se stinga, dupa cum nadajduia, " l-au tras jos de pe prici. I-au dat cu forta sa bea cateva gamele cu urina si apoi au inceput tortura...
Nu se gasesc cuvinte pentru a descrie martiriul la care a fost supus acest om" (p. 71).
Nu aflam cum de i-a fost infranta vointa. Probabil deoarece Octavian Voinea nu a asistat la intregul sau martiraj. Insa il regasim pe Dan Dumitescu la noul proces ce a fost intentat acestor tineri. Unora, pentru vina de a fi fost ucigasi. Altora - victime ale celor dintai -, pentru vina de a fi fost victimizati (oricat pare de incomprehensibil, acesta este adevarul: lui Octavian Voinea i s-a imputat de a fi condus reeducarile, deci de a-l fi ales pe Eugen Turcanu, adevaratul lor intemeietor, sa-l tortureze pe el insusi si pe ceilalti), scenariu necesar pentru a arunca vina crimelor savarsite in cadrul lor, asupra Legiunii si a C.I.A.-ei, care le-ar fi scornit pentru a starni oprobriul international asupra partidului comunist roman si Securitate, dupa cum am mai mentionat-o. Asadar, la acest proces, in care, dupa inca o anchetare, (sa nu-si inchipuie careva ca au lipsit din ea torturi noi), anchetare ce se desfasura dupa orarul: un securist ii povestea anchetatului nascocirea servind planului diabolic, pe care se urmarea ca cel din urma s-o invete, alternandu-si 'lectia' cu 'seminarizarea' efectuata de un alt securist, pana la automatizarea povestii inscrise astfel in creierul spalat, dupa o atare indoctrinare cu minciuna cea mai periculoasa pentru viata celui in cauza, la proces, Dan Dumitrescu, ca toti colegii reeducatori (desi inainte de a deveni aceasta majoritatea au trecut prin furcile caudine ale celor mai supreme barbarii), ca toti in afara de Gheorghe Calciu (dupa eliberare, inainte de preotire, si-a adaugat la nume si pe acela al sotiei: Dumitreasa), Dan Dumitrescu, spuneam, se infatisa total de nerecunoscut:
" Pe banca acuzatilor nu se mai gasea barbatul darz de alta data, ci un robot a carui constiinta a fost intoarsa si care nu cunostea decat formulele cu care a fost intoxicat prin torturi la inchisoare Pitesti si apoi prin sute de repetitii in cei doi-trei ani de ancheta. Iata ce a zis:
- Am fost crescut in preajma unchiului meu Butnaru, comandant legionar, invatand tot tipicul Miscarii Legionare. Am invatat sa fiu criminal, numai ca n-am avut mediul prielnic de desfasurare. In Pitesti am facut si eu ce-am putut..." (p. 137). Sa nu se creada ca istorisitorul acestei rasturnari pe dos a caracterului a izbutit sa se abstraga din scenariul unde era actor principal si sa scoata la lumina adevarul, redobandind curajul de altadata. Nu! El s-a autoacuzat pentru reeducari, dupa cum a acuzat conducerea legionara a le fi ordonat...!
Imi voi ingadui sa citez paginile ce descriu zvarcolirile abracadabrante ale sfarsitului tragic revenindu-i lui Dan Dumitrescu. Isi chinuia camarazii de celula nu numai prin contrazicere de pe pozitii marxist-ateiste si insulte, ci si prin numeroase batai in usa pentru a-i denunta caraliilor ca atipeau, cand era interzis, sau ca se rugau, ori savarseau mai stiu si eu ce mintea lui imbolnavita la Pitesti deprinsese ca nu le era ingaduit unor 'banditi' legionari. Finalmente, doi dintre colocatarii celulei isi dara obstescul sfarsit. Ramase s-o imparta cu cel mai determinat dintre legionarii varati in acel 'laborator' (de tipul celui al lui Mengele) al cercetarilor asupra rezistentei umane la cele mai improprii conditii de existenta.


" Era posibila o incaierare intre Pavel Grimalschi si Dan Dumitrescu. Se vedea ca Grimalschi si-a pastrat intelepciunea, preferand tacerea totala...
La un moment dat am sesizat ca Dan Dumitrescu era bolnav. L-am auzit gemand si cerand ajutor.
Eu stiind ca a trecut total de partea Securitatii, atat cu faptele cat si cu convingerile, am presupus ca va fi ajutat. Ca va primi acea minima asistenta medicala cu care putea fi salvat (nu suferea, in definitiv, decat de o diaree usor vindecabila). Ziceam intre noi: Va fi un model de ademenire a noastra catre o speranta naiva de viitor. (Cu alte cuvinte: daca urmati pilda lui si deveniti oamenii nostri, deindata ce va veti imbolnavi, va vom salva; altfel, nu aveti nici o sansa...)
Nu i s-a dat nimic. Ci era studiat in permanenta de multe persoane care trageau cu urechea la usa sau priveau prin vizeta. Cu totii savurau patimirea celui care se stingea in chinul disperarii.
Pentru Securitate a studia si a se bucura de ultima zvacnire a unui nenorocit constituia un fel de "laptisor de matca", cu care se mentinea treaz si se regenera satanismul dintr-insii.
S-a auzit cum Dan Dumitrescu a fost intins pe pat si ca de acum nu se mai putea scula. Cu tineta la program mergea numai Grimalschi.
Deodata, cu ultimele puteri, Dan Dumitrescu incepu sa strige:
- Ajutati-ma, nu ma lasati sa mor. Nu sunt "bandit".
Sarmanul, imi trezea un simtamant de mila cunosandu-i barbatia dinaintea prabusirii...
Era o victima de plans care credea ca prin lovirea si denigrarea camarazilor sai de suferinta va castiga mila calailor.
Toata aceasta tanguiala se auzea clar la noi in celula. Constatam o voce din ce in ce mai stinsa.
Deodata deveni agresiv. Indruga cuvinte exact contrare celor spuse mai inainte:
- M-ati inselat ticalosilor! M-ati facut sa zic despre crimele de la Pitesti ca sunt o activitate legionara, iar acum ma omorati!
De dincolo de usa nici un raspuns, decat umbre care se agitau.
Serviciile facute de catre detinutii prabusiti calailor comunisti n-au adus nici un beneficiu pentru victime." Acesta a fost unul dintre cele mai intunecate experimente pe care le-a facut regimul comunist.
Au obtinut tot ce le-a dorit inima fara sa dea nimic in schimb. La urma si-au strivit victimele cu calcaiul cizmei. De asemenea performanta numai Lucifer este capabil.
"Intr-o dupa amiaza am auzit o trantitura in celula vecina.
- O fi cazut din pat? S-o fi lovit? - ne intrebam intre noi.
S-a auzit cum cineva se taraste pe ciment pana la usa. Am auzit si am simtit cum bate cu pumnul la nivelul inferior al usii, apoi a strigat:
- Ajutati-ma, salvati-ma ca mor! Era glasul stins al lui Dan Dumitrescu.
Au urmat cateva momente de liniste. Iarasi, din cand in cand, cate un cuvant stins de rugaminte pentru ajutor...
Dupa cateva minute am auzit o lovitura ceva mai tare, data cu pumnul in usa si un strigat stins:
- M-ati inselat calailor! Mor!
Astfel murea cel de al treilea detinut in celula vecina.
Apoi s-a instalat o liniste definitiva
Dupa un timp Grimalschi a batut in usa si am auzit intreg ceremonialul impachetarii si scoaterii pe coridor a mortului.
Asa a fost sfarsitul sarmanului Dan Dumitrescu" (p.165-166).
Insemnatatea acestei marturii este de prim rang, pentru trei pricini. Cea dintai a mai fost enuntata - e prima relatare a unei tentative de sinucidere intr-o celula pazita de calaii reeducarilor. Cea de a doua - e o dare de seama asupra punctului terminus pana unde poate fi condus, prin bataie continua, un erou. Cea de a treia - dovedeste ca tradatorul devine un balast pentru acela insusi in favoarea caruia tradeaza si nu numai ca este recipiendarul dispretului sau suveran, ci e si 'ajutat' sa dispara, pentru a nu ramane o dovada vie a propriei sale tra dari . Tradatorul isi distruge victima si-si incomodeaza stapanul.
Calitatile nararii acestor dezastre ale lui Dan Dumitrescu fac din lectura memoriilor lui Octavian Voinea o aventura spirituala cu mare castig moral, dar si de experinta de viata, daca inchidem ochii asupra deficientelor stilistice inerente unui scriitor interesat exclusiv de a tine amintirea treaza si nicidecum a crea o forma literara inatacabila.
"Un caracter de exceptie" (p. 71-72), figura luminoasa, onesta, de caracter a lui Constantin-Titel Petrescu, Tache Rodas, Ghica, preotul Papken Keropian, comandantul Goiciu, tot atatea precise desenari de oameni, pentru eternitate, cu aureola stralucitoare de martiri sau una neagra, de damnati.
Ceea ce dovedeste recuperarea totala de pe urma intoarcerii pe dos a personalitatii, in cadrul reeducarilor, este faptul ca Octavian Voinea, in calitate de memorialist al beznelor, nu si-a pierdut simtul umorului (dupa cum nici cei mai multi detinuti politici nu-l pierdusera).
Ma refer, printre altele, la istorioara lui Fielderman, industriasul, fratele fostului presedinte al comunitatii evreiesti, de pe timpul lui Antonescu, ramas in strainatate.
E condus la Vacaresti, la spitalul penitenciar. I se fac analizele sangelui. " I-au iesit pozitive. Fielderman a protestat cerand sa fie repetate. N-a sesizat ca la mijloc este un aranjament al familiei sale care incerca in felul acesta sa-i rejudece procesul si sa-l scape din inchisoare. Pe el l-au speriat cele vreo trei-patru "cruci" din sange. Deci, un sifilis in stadiu avansat...
Un bolnav mai hatru dintre cei cu care era in camera a exclamat oftand:
- Ce sa facem, domnilor, l-au "increstinat" si pe acesta" (p. 98-99).
S-ar potrivi citate pentru acelasi spirit si: "Doi tarani si un muncitor", "Iancu Avram", Evreul Nathan" . Un alt tip de umor drag autorului este cuprins in sintagma din limba engleza: practical joke , o gluma reiesind din provocarea unei situatii umoristice, careia Octavian Voinea ii gaseste echivalentele romanesti ce-i acopera sensul incomplet: boroboata sau nazbatie .
Condamnat la moarte si tinut izolat, in lanturi la maini si picioare, retragandu-i-se patul, inlocuit cu o saltea depusa direct pe podeaua de ciment, mai era si tulburat de observarea sa facuta noptile, prin vizeta, de catre viitorul ministru de Interne Draghici si suita lui, in vara lui 1957. Iritat si hotarat ca macar prin calea aceasta sa-si dovedeasca pastrarea independentei si a unei libertati minime, atat de necesara respectului de sine, adunandu-si amintirile si concentrandu-si fantezia, izbuti sa faca urmatorul tur de forta anevoios.
" Mi-am adus aminte ca exista metoda de a te dezbraca de pantaloni chiar legat cu lanturi la picioare. Conditia era ca obada de la picior sa fie destul de larga iar pantalonul subtire. Conditia aceasta eu o indeplineam cu prisosinta. Carnea imi era scazuta, ba chiar si osul se mai subtiase de infometare indelungata.
(...)
Dupa stingere, am asteptat putin si apoi mi-am scos nadragii din doc subtire si chilotii. Mi-am dezbracat si bustul, ramanand gol pusca intins si rascracanat cat permitea lantul:
- Acum puteti sa ma admirati in pielea goala, domnule ministru Alexandru Draghici. Alta onoare nu va pot face.
Nu peste mult timp a venit si inspectia. A deschis incet vizeta, apoi a inchis-o rapid la loc.
- Cine-i asta?
Paznicul i-a raspuns. Si ceilalti rand pe rand m-au privit. Eu mai miscam din cand in cand sa nu creada ca-s mort.
Fiecare m-a onorat cu cate o injuratura rostita soptit" (p. 145).
In sensul aceleiasi preluari minore - dar nu mai putin decise - a sortii in propriile-i maini, detinutul lua hotararea de a intrerupe ritualul barbieririi sale tot la doua zile. Ameninta ca, daca s-ar fi facut aceasta cu forta, declansa o panorama sonora de zile mari. Sosi in goana comandantul, avertizat asupra nesupunerii de la camera mortii.
" - Tu de ce nu vrei sa te barbieresti?
- Domnule, eu sunt condamnat la moarte. In viata mea nu am purtat barba. Vreau sa port acum, inainte de a muri, ca sa vad cum imi sta" (p. 146).
Istorisirea prezenta ii ofera ocazia memorialistului sa-si incerce condeiul pamfletarului. sarja sa ironica, colorata cu pasta groasa, nu este de neluat in seama.
" Veni comandantul de arest gafaind, caci era gras ca un gascan indopat, ca un porc in preajma Craciunului (...).
Se vedea in el fricosul. O scursura din cine stie ce bordel din mahalalele Bucurestiului. Ajuns la troaca cea mare cu laturi consistente, haplise ca porcul. Acum gata sa plezneasca de atata imbuibare si osanza gretoasa. A plecat luand dupa sine si pe gardieni" (idem).
Cea mai gogonata dintre toate aceste disturbari ale ordinii firesti (regulamentare) in care se cuvenea desfasurata existenta sa si relatiile cu stapanii lui, scornite de o minte de Haplea ce nu mai are de pierdut nimic, este aceea cand ceru sa-l vada pe procuror pentru a i se consemna inainte de executare ultimile trei dorinte.
" - Ai cerut sa vina procurorul. Iata ca a venit. Spune ce vrei.
Dupa tonul cu care vorbeau, dupa figurile pe care le faceau se vedea ca totul nu-i decat o panarama. Nici nu-si imaginau ca si eu le-am pregatit una pe masura.
Mai intai mi-am compus o figura si un glas lesinat de om pe jumatate mort si numai apoi am inceput cu prima dorinta:
- Intrucat pana la mama acasa nu e prea departe, as vrea sa o vad. Daca acest lucru nu este posibil, atunci sa-i las o scrisoare care sa-i fie trimisa dupa ce voi fi executat.
Ei consemnau toate intr-un proces verbal.
- A doua dorinta este sa mi se aduca o fanfara care sa-mi cante "Sa vina pompierii inima sa-mi stinga" . Cei patru cu greu si-au abtinut zambetele. Chiar si mie nazbatia aceasta mi-a venit in minte in ultimul moment.
- A treia dorinta este intocmai ca cea a tiganului care a zis: "Sa-l pupe-n cur tot completul de judecata". Judecatorii auzind nerusinarea tiganului s-au repezit cu totii la el. Dar tiganul, retragandu-se speriat intr-un colt, le zise: "Pe rand, nu toti odata" "(p. 147).
Replica neasteptata, paradoxala si zeflemisitoare nu-l cruta nici pe gardianul ce se arata impresionat de situatia lui de mare chinuit. Intrebandu-l de ce se petrecea aceasta, Voinea i-o taie scurt:
" Pentru ca sunt nepotul lui Stefan cel Mare si al lui Mihai Viteazul... (p. 148).
Si multa dreptate avea cu acest paradox



Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)




Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910



 
Copyright 2005 - 2022 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite