“Spre diferenta de orice alceva, q5h23hy
in natura gindirii poezia isi propune ca tema a tragicului fundamental dialogul dintre maretie si infinit.”

“Poetul nu are biografie:biografia lui este fapt propria opera, mai buna sau mai rea, mai mareata sau mai putin mareata.”

Nichita Stanescu a vazut lumina zilei la Ploiesti pe data de 31 martie 1933. Unul dintre cei mai importanti poeti romani care s-au afirmat dupa cel de al doilea razboi mondial.
Din familia lui face parte:
· Tata: Nicolae H. Stanescu - nascut la 19 aprilie 1908. In linia paterna, Nichita Stanescu se trage dintr-o solida familie de mci mestesugari si comercianti romani, la origine tarani prahoveni veniti in Ploiesti pe la secolul nouasprezece.
· Mama: Tatiana Cereaciuchin - nascuta la 16 februarie 1910, la Voronej, intr-o familie de conditienobila din partile Donetului, refugiata apoi in Romania. Se muta la Ploiesti unde la intilnit pe Nicolae Stanescu. Tinerii s-au casatorit la 6 decembrie 1931.
Studiile si le-a facut la liceul “Sf. Petru si Pavel” care a devenit
“I. L. Caragiale” din Ploiesti. Este absolvent la Facultatea de Fiologie din Bucuresti.
· 1952 - Se casatoreste cu Magdalena Petrescu, iubirea sa din adolescenta, dar dupa un an se despart.
· 1955- Transcrie Agoticele sale care nu au fost publicate si vazute ca profund serioase.
· 1957- In martie Nichita Stanescu debuteaza simultan in revistele
Tribuna si Gazeta literara din Cluj cu trei poezii.
· 1957-1968 -; Este pe scurt timp corector si apoi redactor la sectia de poezie a Gazetei literare (director Zaharia Stancu).
In literatura a debutat cu volumul Sensul iubirii (1960) contine 112 de pagini de poezii, care anunta o sensibilitate accentuata si incercare tempe rara de inoire a limbajului poetic. Treptat, Nichita Stanescu a ajuns la un vizionarism poetic deosebit de personal si la o metologie lirica proprie, in centrul careia sta cuvintul si sinele, pe marginea carora creatorul isi organizeaza intreaga lui existenta.
Pentru Nichita Stanescu, Pamintul si Cosmosul sunt subiecte de indelunga si fertila meditatie, simbolurile care domina o mare parte a operei.
Temele abordate de Nichita Stanescu sunt: dragostea, moartea, nasterea, conditia poetului si a poeziei, setea de real, setea de absolut, meditatia asupra conditiei umane, iubirea, act de cunoastere.
Sentimentul iubirii este vazut ca o stare de iluminare. Volumul O viziune a sentimentelor (1964) poarta pecetea unor idile sentimentale.
Formula estetica este diferita de la un volum la altul, toate insa situinde-se in nota de originalitate a poetului, in ceea ce priveste limbajul poetic. Aceasta a determinat critica literara, nu de putine ori, sa vorbeasca de prezenta lui Nichita Stanescu in literatura romana ca un moment reprezentativ, dupa Mihai Eminescu si Tudor Arghezi.
De la o carte la alta, scriitorul a ajuns si la un mod propriu de exprimare, la un limbaj inconfundabil in lirica ultimelor decenii.
Originalitatea poeziilor sale provine, deopotriva, din imaginatia patetica, ce reflecta o adinca betie de universul inconjurator, si din metaforele surprinzatoare, insolite, usor de recunoscut.
Nichita Stanescu este poet fantastic si in acelasi timp dramatic, un contemplativ si un luptator, un sentimental si un ideolog, un mistic vizionar si un indragostit de real. Rareori un poet a recurs la atitea abstractiuni, versurile par adesea un catalog de idei filozofice generale, de notiuni din fizica, biologie, astronomie sau chimie, de simple definitii si teorii, de numere si litere. Insa rareori un poet a avut o mare capacitate de a unifica aceste abstractii intr+un spatiu atit de concrect, mai real decit privelistea unei paduri sau a unei strazi.
Acest foarte original poet pune si o extrem de interesanta problema de limbaj poetic.
Poetul isi continua anlizele lui pe cuvinte, complicindu-le tot mai mult, incercind sa simta nu numai realitatea fizica a cuvintului, ci a fiecarui sunet in parte, sfarimind unitatea fireasca a cuvintului, izolind sunetele si punind intre ele un spatiu, un timp ca intre pulstiile inimii.
Poetul caita si descopera o stare de gratie a limbajului in care cuvintele sunt inainte de a exprima, in care sensul nu mai apartine adincului notional al poemului, ideii sugerate ori obiectului desemnat semne-obiecte, capabile de miscare si de liniste, de viata si de disparitie.
Starea aceasta de gratie a cuvintului permite un contact insolit cu lucrurile, deposedate de formele lor, reduse la sunete si litere, si care devin, in planul poemului, un fel de grafie misterioasa.
In primul sau volum din 1960, Sensul iubirii, Nichita Stanescu incearca o intoarcere a poeziei din exterior in interior, o ramificare a lirismului impotrva anecdoticului si reportajului pe urmele lui Eminescu si Arghezi. Poezia cu sentiment, romanta, devine creatie, nasterea prin cintec a unui alt univers, ca in mitul lui Amfion, arhitectul muzicant, in cel de-al doilea volum, Oviziune a sentimentelor (1964). Inca din Dreptul la timp (1965), Nichita Stanescu isi propune sa realizeze o corespondenta intre realitate dinauntru si cea din afara, o identitate intre sentimente si cuvinte. Cu 11 alegii (1966), poetulse aproprie tot mai mult de ermetismul barbian, intelegind acum lirismul ca o instruire despre adeviruri fundamentale , astfel sunt esente sau, cu un termen al filozofiei medie, reale.
Nichita Stanescu e un poet cu o viziune din perspectiva unitatii lumii. Oul si sfera (1967) cuprinde poezii in care e denuntata practica mimesisului, a cunoasterii realitatii exterioare prin simturi. Vechile imagini tinind de realismul plat nu sunt decit sunete nedigerate.
Nichita Stanescu incearca sa descopere in spatele lucrurilor fondul sonor si armonios, real, fara corespondent in dictionar.
Nichita Stanescu a scris poezii in alt sens decit cel curent (Rosu vertical, 1967; Un pamint numit Romania, 1969) si a publicat un volum de microeseuri, Cartea de recitire (1972). Selectiuni proprii in Alfa (1967), Poezii (1970), Clar de inima (1973) si Starea poezie (1975). Editie postuma in doua volume, cu titlul Ordinea cuvintelor, urmata de o antologie din proza si versuri cu titlul Fiziologia poeziei.
· 1962- La 6 iunie se casatorestecu Doina Ciurea, carei dragoste de aproape zece ani a fost subiectul volumului O viziune a sentimentelor.
· 1963- Primul pas peste hotare al poetului, In Cehoslavca.
· 1964- Apare la inceputul anului O viziune a sentimentelor, un volum cu care poetul primeste Premiul Uniunii Scriitorilor. O cunoaste pe Gabriela Melinescu, in tensiune relatiei lor poetul creaza cele mai explozive opere ale sale.
· 1965- Apare in Martie volumul de poezii Dreptul la timp, 84 de pagini.
· 1966- Publica doar 11 elegii, toate Elegiile au aparut in urmatorul an in prim sa antologie, Alfa.
· 1967- Trei carti ale salesunt tiparite, Rosu vertical, antologie Alfa, si volumul de poezii Oul si sfera. Poemele sale incep sa aiba o aura melancolica cu o stare de regret.
· 1969- Tipareste Necuvintele, 216 de pagini de poezii in acest volum care primeste Premiul Uniunii Scriitorilor. Mai apare si volumul de poezii Un pamint numit Romania, 150 de pagini. Este numit redactor sef adjunct al revistei Luceafarul, alaturi de Adrian Paunescu.
· 1970-1973- Este redactor sef djunct la Romania literara, revista condusa de Breban.
· 1970- Publica In dulcele stil clasic, 212 pagini de poezii, si a doua sa antologie, Poezii. Sustine o rubrica lunara in revista Arges.
· 1971- Apar in Iugoslavia doua carti traduse, Belgradul in cinci prieteni si Maretia Frigilui. Pentru volumiul de eseuri Cartea de recitire obtine pentru a treia oara Premiul Uniunii Scriitorilor.
· 1973- Scoate o antologie numai cu poezii de dragoste Clar de inima.
· 1975- Obtine pentru ultima oara Premiul Uniunii Scriitorilor si i se atribuie premiul international “Gottfried von Herder”. Tipareste a patra sa antologie, Starea poeziei, in populara colectie “Biblioteca pentru toti”. E publicist commentator la Romania literara. Se muta in ultima sa locuinta Str. Piata Amzei nr.9.
· 1977- La patru martie poetul incearca, in yadar, sa salveye pe prietenul sau Nicolae Stefanescu, si este lovit de prabusirea uni zid dupa cutremur. In urma socului face o scurta paralizie a partii stigi a crpului care la sa urmesi dupa vindecare.
· 1978- Publica volumul de poezii Epica Magda, 216 de pagini, cu care primeste premiul “Mihai Eminescu” al Academiei.
· 1979- Lanseaza volumul de poezii Opere imperfecte.
· 1980- Propus de Academia suedeza, poetul candideaza la Premiul Nobil alaturi de Elites, Frisch, Senghor si Borges. Premiul este dat poetului grec Odysseas Elitis. Discul „Nichita Stanescu -; o recitare” este scos de „Electrecord”.
· 1981 -; In august are prima criza hepatica. Aceste crize au continuat in toamna si poetul se intreneaza la spitalul Fundeni.
· 1982 -; In februarie moare tatal poetului. Volumul Noduri si semne, subintitulat „Recviem pentru moartea tatalui” este o selectie din tot ce a scris poetul de la ultima sa aparitie editoriala. In iulie se casatoreste cu ultima sa sotie, Todorita Tarita (Dora). Calatoreste prin Macedomia si Iugoslavia inainte sa-si fractureze piciorul sting in noiembrie in Vrancea care l-a imobilizat in casa sase luni.
· 1983 -; Ascunde fata de toti semnele maladiei sale si afiseaza un optimism cu care si medicii sint uimiti de rezistenta si vitalitatea sa extraordinara. La 31 martie, implinirea a 50 de ani a poetului este aproape o sarbatoare nationala in lumea artei si literaturii. Continua sa apara traducerea poeziilor sale peste hotare, in mod special in Iugoslavia unde a avut o criza foarte grava, necesitind interventia medicilor. Mai recita poezii si la Timisoara si la Drobeta -; Turnu Severin, la nunta prietinilor sai de famile pe 9 decembrie. Se intoarce cu trenul, si cu greu, la Bucuresti cu Dora si cu tinerii nou casatoriti seara tirziu pe 12 decembrie. Pe la miezul noptii durerile din zona ficatului sunt ingrozitoare si este adus cu ambulanta la spitalul de Urgenta unde crizele devin extrem de violente si poetul se stinge din viata la orele 2 si 10 minute.

Presidintele Academieie Romane, a definit opera lui Nichita Stanescu ca pe „un poet liber care a trait intr-un regim totalitar. Liber, in primul rind cu poezia lui si fata de poezia lui:liber si altminterca individ in raport cu constringerile societatii. O societate foarte austera, ca sa nu zic represiva. Nichita Stanescu a reusit sa nu o plateasca, dar sa-si impuna incet, cu intelegenta si farmecul personalitatii sale, sa-si modul lui de a fi, care era acela al unui resipitor. Am spus odata, Niochita Stanescu a fost o beizadea intr-o epoca proletara.” A reusit sa fie un mare poet intr-un timp vrajmas. Intr-o subtila analiza a poeziei nichitiene, academicul Eugen Simion a subliniat existenta a patru etape intr-un proces de renastere a poeziei, incepind cu lirica erotica, pina la 11 elegii, continuind cu una reflexiva, conceptualizanta, cind a intrat primejdios in inima metafizica a poeziei, cu o alta in stil clasic, intr-o despartire si modernitate si sfirsind simfonic cu aceia de o mai accentuata destramare a stilurilor ca in Epica Magda. De aici o mereu proaspata nevoie de a reciti poezia acestui mare liric european aproape necunoscut.

„ Eugen Simion”
Nichita Stanescu a fost „ un om cu adevarat extraordinar si contradictoriu un om si un poet care nu a fost cu adevarat contestat vreodata este aproape unanim acceptat.” In continuare criticul a incercat sa explice aceasta acceptare. Mai intii, era o stare de spirit ce plutea in aerul vremii si, intr-un fel, „legenda a premers poetului.” El venea cu-n antidogmatsm propriu, incit parea” un poet ce putea face absolut e voia cu limba romana. A atacat nucleele cele mai dure ale limbii romane incit se poate spune caa limba poeziei lui Nichita Stanescu este chiar limba lui Nichita Stanescu. Genialitatea acestei limbi ii face pe poeti sa vorbeasca chiar in limba lui. „ Dificultatea poeziei sale este perceputa in deosebi de critici, in timp ce pentru cei mai multi cititori ramine un poet sublim, de o mare claritate citat si citit.”
„Nicolaie Manulescu”


Am reintrat in universul lui Nichita Stanescu, pe undeva prin ludic, prin jocul cu „varsatorul de aur, care avea darul sa viseze albastru si sa transmita visul intreg.” O fermecatoare depanare de amintiri dragi scriitorului, devine la fel si celor care l-au ascultat cu inima. Dintre ele, pe aceea despre cei doi miei albi si doi iezi...si s-a facut asa ca Nichita a vrut sa-l vada pe cel negru, pe care „ l-a sarutat pe bot si pe cercei... si iedul cel negru nu l-a uitat. Intr-un decembrie, cind se indesea iarna in suflete, l-a chemat in pajistea uni destin sumbru. Sunt convins ca acum, cind se arata primavara stau amindoi linga o salcie de demult, varsatorul

de aur si iedul cel negru si arunca amindoi in lume umbra de aprilie, spuza de flori, dor de cimpie, de Dunare si de munte.”

“Fanus Neagu”

Rostind numele Nichita Stanescu, senzasia si certitudinea adevarului ca vorbesti nu doar despre un poet. Fiindca Nichita Stanescu e personificare constiintei poetice, e strategul, legislatorul si filosoful poezii.