„Lostrita”, povestirea aparuta postum in volumul „Iubire magica” a lui Vasile Voiculescu, prezinta intr-un timp legendar povestea unui pescar care isi face un ideal din prinderea demonului acvatic. In mod simbolic el il intruchipeaza pe cautatorul de valori absolute care devine victima unei aspiratii mai presus de fire. Atmosfera povestirii este de basm, de mit reactivand prin semnificatiile sale mitul sirenei sau al Ondinei autohtonandu-l pe plaiurile romanesti. Un peste se preschimba in fata, un pescar se arunca in apa si ocroteste lostrita de violenta valurilor, un vrajitor descanta un peste de lemn si aduce astfel fabulosul in real, timpul condenseaza un evac intr-o saptamana. Toace aceste indicii ale caracterului fantastic al textului sunt anticipate de autor in prologul despre diavol. Secventa de debut avertizeaza lectorul asupra continutului senzational al evenimentelor: „Nicaieri diavolul cu toata puita si nagoda lui nu se ascunde mai bine ca in ape. Dracul din balta, se stie, este nelipsit dintre oameni si cel mai atragator”. Localizarea actiunii neobisnuite este precizata tot in acest fragment („pe Bistrita ... si pana dincolo de Piatra”), intr-un cadru autohton de unde se poate deduce ca povestirea va evoca universul fabulos al credintelor populare romanesti legate de mitul dugurilor apei (Rusalce).
Asociind mediul acvatic miracolului Vasile Voilculescu descrie aparitiile posibile ale diavolului cu atributele feminitatii: „in fata suie care se scalda in valtori” insistand asupra puterilor malefice ale acesteia: „cursa pusa flacailor nestiutori, ca sa-i inece”.
Tema povestirii este obsesia absolutului care se dovesdeste in final distrugatoare, mai cu seama ca aici absolutul, reprezentat de lostrita are o puternica incarcatura malefica.
In rezumat povestirea prezinta destinul lui Aliman, un tanar pescar dintr-un sat de pe malul Bistritei care initial accepa ca pe o provocare prinderea lostritei de dimensiuni neobisnuite ce facuse multe victime intre flacaii satului. Treptat, urmarindu-si prada, Aliman este vrajit de lostrita astfel incat vanatoare devine o metafora a cautarii celor doi parteneri ai cuplului. Pentru a-si aduce iubita in lumea sa, Aliman apeleaza la un batran vrajitor si lepadandu-se de lumea lui Dumnezeu imblanzeste spatiul acvatic care ii va trimite in timpul unei revarsari o fata necunoscuta cu care eroul traieste o patimasa si neomeneasca poveste de iubire. Aparitia mamei fetei pune capat fericirii flacaului si pentru ca toate incercarile lui Aliman de a-si gasi iubita esueaza, el se resemneaza cu o casatorie in lumea comuna. In noaptea premergatoare nuntii are un vis ce anticipeaza reaparitia lostritei care se produce odata cu o noua revarsare de ape, fapt care il determina pe Aliman sa se arunce in valuri in dorinta de a-si recupera iubirea, de a se implini.
Din punct de vedere al fondului mitic nu pot fi omise doua aspecte: se poate vorbi in text despre mitul zburatorului in masura in care fiinta feminina devine aici personajulul principal fantastic ce trezeste prima mare iubire a lui Aliman. O oarecare asemnaare exista in acest sens cu nuvela lui Mircea Eliade „Domnisoara Christina”, unde fiinta feminina, strigoiul vine sa prinda in mrejele sale sufletul unui artist: Este vorba insa si despre mitul pactului fantastic anticipat chiar de prima fraza a textului, care sugereaza esenta malefica a fapturilor care apartin mediului acvati. Numai un asemnea pact ii permite flacaului accesul la femeia-peste. Odata pactul savarsit prin incantatia pe care o rosteste doua invatatura batranului vrajitor, o altfel de implinire a lui Aliman decat aceea in registrul acvatic este imposibla.
Eroul povestirii este pescarul Aliman, omul legat prin meserie de universul acvatic, care ii este familiar. Pentru el pescuitul este mai mult decat o meserie, este unicul mod de existenta pe care il cunoaste, unicul care ii confirma superioritatea. Initial lostrita este o provocare profesionala: intregul sat se antreneaza in aceasta cursa, pestele oferind si o modalitate de selectare a membrilor comunitatii: pescarii cuminti pentru care pescuitul este doar o sursa de hrana se retrag semn ca in colectivitate se respinge anormalul. Flacaii insa iubesc primejdia, aventura, misterul, provocarea, cu alte cuvinte sensul ascuns al vanatorii.
Lostrita apare ca un stimulent pentru orgoliul lui Aliman, pescarul care doreste sa stapaneasca natura. Prin detaliul fizic Aliman aminteste de eroii din basme, prin viziunea generala („flacau voinic”) fiind deosebit prin maiestria profesionala si prin faptul ca salveaza de la inec copii si bunuri ale oamenilor. Initial el reprezinta tipul rational de intelegere a realitatii, este neincrezator in miturile despre „duhul apelor” si rade superior la auzul legendelor care se nasc in sat. Este imaginea specifica a personajului din fantastic care nu trebuie sa aiba inclinatii spre acceptarea miraculosului ci, din contra, trebuie sa fie un „neincrezator”. Cu atat mai mult metamorfoza sa este mai semnificativa. Aventura capata valente initiatice, fiind anticipata de prima intalnire directa a lostritei: Aliman e atins de vraja, senzatia este de voluptate, iar flacaul e cuprins de obsesia pestelui. Se grefeaza acumtema iubirii si se construieste ambiguitatea acelei fiinte iar povestea de vanatoare devine poveste de iubire.
Inainte de toate „Lostrita” este o poveste de dragoste intre un om si o fiinta fabuloasa. Istorisirea reveleaza tema si constituie tema narativa pe baza careia se impune noutate tratarii mitului Ondinei din apele Bistritei, intr-o „tesatura de simboluri”.
Aliman este expresia cautatorului de absolut, fiinta umana subjugata unui vis mai presus de fire, insul care tenteaza iesirea din limita (a-liman ceea ce poate insemna dincolo de limita, predestinare). Povestea asemanatoare celei capitanului Ahab care cauta balena alba nu pentru a se razbuna ci pentru a-si depasi limitele si a atinge astfel absolutul. Lostrita este un demon acvatic si reprezinta fascinatia idealusui, caruia eroul nu i se mai poate sustrage, ispita raului vazuta ca o chemare din alt spatiu, imaginea feminitatii in toata splendoarea ei. „Bistriceanca” este semnul altui timp, al unei existente anterioare dragostei si marcheaza sfarsitul starii de vraja. Mireasa din real are rolul unui reper al mediului rural si se justifica in existenta lui Aliman prin etapa inertiei, a starii abulice. Vraciul este un personaj aflat la interferenta dintre real si fabulos el detinand puteri neobisnuite prin care realizeaza „invazia miraculosului in real”. Baiatul care anunta reaparitia lostritei functioneaza in epic drept mesager al fantasticului si vesteste intrarea eroului in spatiul fantasticului, al implinirii, echivalent cu moartea. „Balta”, mediul acvatic este asociata cu feminitatea si in acelasi timp, apa este lumea miraculoasa care genereaza visele si atrage cu iluzia implinirii. Acvaticul si femininul au in comun nestatornicia, ispitirea tainele, etc. „Malul”, spatiul tehnic reprezinta ca si principiu masculin echilibrul (cel putin aparent si vremelnic), statornicia, siguranta, realul. Totemul este singura modalitate a fiintei umane de a invoca o alta dimensiune in situatia in care coenstientizeaza ca nu poate realiza altfel saltul in fantastic.
Lexicul regional chiar cu rezonante arhaice (nagode, suie, stirlici) este un argument al artei narative al autorului de o profunda sugestie a fantasticului, ce comunica prin radacinile sale folclorice cu arhetipalul.