TITU MAIORESCU s4o19ou
Literatura romana a fost scrisa, pana la intemeierea Junimii , aproape numai de boieri, la inceput de protipendada, apoi de boierii de clasa a doua si de burghezii si dascalii intrati in boieria marunta. Taranimea nu ia parte deloc la miscarea culturala, fiind primita doar ca motiv literar si in forme conventional idilice in literatura unor mosieri ca Alecsandri si Negruzzi. Chemarea la creatie a clasei taranesti si punerea acesteia in contact cu aristocratia este opera Junimii in general si a lui Titu Maiorescu in particular, acesta fiind el insusi, in fond, descendent de tarani ardeleni. Estetica lui Titu Maiorescu (1840 1917) e mai ales schopenhaueriana: Frumosul e reprezentarea ideii sensibile; ideea sensibila este natura absoluta a lucrurilor si intaia conditie a artei este ridicarea deasupra oricarei idividualitati pana la starea de subiect cunoscator pur; prin aceasta ascensiune la contempla rea ideii intuitive, Arta aduce linistirea sufletului (adica atenuarea egoismului), ceea ce e totuna cu fericirea. Insa Schopenhauer era rasist: ideile platonice revelandu-se in concret iar ideea metafizica de natie (pe care o admitea) incorporandu-se in natiunile istorice, o literatura universala nu exista decat prin mijlocirea individualitatii etnice. Prin urmare Maiorescu va deveni primul formulator, inca timid, al specificului national , exaltand poezia populara si cerand o limba cu adevarat romaneasca .
Schopenhauerismul ar fi trebuit sa duca pe Maiorescu la conceptia artei pure, si, dimpotriva, l-a facut precursor al tendentionismului sanitar al artei sanatoase , scutite de efeminarea scrierilor decadente . Termenii sunt intorsi. In vreme ce dupa filozoful german arta e o conditie a purificarii, dupa criticul roman puritatea (simtiri curate si alese , nobleta de simtimant ) e o conditie a artei. Maiorescu nu cerceteaza structura operei de geniu, ci numai efectul asupra constiintelor, si cand un autor i se pare a avea inima calda si a lasa impresia unei binefaceri sufletesti , crede ca e cazul de a manifesta recunostinta pentru multumirea ce ne-a cauzat-o cetirea scrierilor sale . Poetica lui Maiorescu e in parte ingusta si simplista, in general insa inseamna un pas mare spre largirea simtului estetic. Dualismul acela in virtutea caruia opera e rezultanta colaborarii unui frumos de continut cu unul de expresie a dus la cele mai mari erori, caci e imposibil a determina valoarea estetica a unei conceptii sau a unui cuvant in afara fenomenului fundamental si inanalizabil al creatiei. Nu exista cuvinte poetice si cuvinte prozaice. Maiorescu exagereaza rolul metaforei, dar mai ales isi inchipuie ca imaginea trebuie sa se supuna legilor lumii fizice. El n-admite ca poetul sa priveasca la roata cea de foc a soarelui, asta fiind o stranie indeletnicire si periculoasa pentru sanatatea ochilor. In felul acesta absurdul semnificativ, temelie a poeziei, ilogicul organic ce formeaza esenta visului si a mitului sunt repudiate.
Maiorescu e intai de toate un mare polemist care stie sa traga profit din imprejurarea de a trai intr-o lume inferioara nivelului sau, punand in valoare arta de a corecta si de a admonesta. Instrumentul stilistic al acestei arte este lamurirea pe intelesul tuturor , prin imperecherea malitioasa de expresii tehnice neologice si de cuvinte neaose. Corespondentul sufletesc presupus de acest limbaj e sentimentul mizeriei intelectuale a adversarului. Raportul intre polemist (stapan pe o masca demna si glaciala) si adversar e acela dintre o minte inaccesibila si un lamentabil intelect, care trebuie corijat ori admonestat, dupa cum e cazul. Cand Maiorescu vrea sa dea a intelege ca adversarul e cu totul inferior, se coboara si el mai multe trepte si-l lamureste intr-un limbaj de-o usurinta palmuitoare. Daca insa adversarul are cultura, atunci criticul devine distant si intr un stil potrivit mijloacelor celui studiat sugereaza incapacitatea de patrundere reala a problemelor din partea aceluia. In cazul lui Sion, simpla dovada ca acesta nu stie ce este un hexametru ajunge. Gherea, mult mai slobod in lumea ideilor, e luat de sus , ca unul ce n-are competenta a se amesteca in estetica, intr-un cuvant ca autodidact. Lui Duiliu Zamfirescu nu i se putea aduce pe fata invinuirea de incultura. Atunci Maiorescu rezolva taios problema: poetii nu au caderea sa dea opinii critice.
Sentimentul de superioritate este desfasurat de Maiorescu, dupa imprejurari, in patru chipuri: el face intai examenul logic al gandirii adversarului spre a-i dovedi reaua functionare, intr-un stil de o mare bonomie scolara; apoi trece la aspectul gramatical al gandirii, observand neacoperirea exacta a ideii prin cuvant; cand e cazul face pacientului un simplu examen de cunostinte; in sfarsit, metoda cea mai teribila este considerarea mintii autorului studiat sub raportul fenomenologic, incadrarea lui intr-un lant de necesitati si imperturbabila clasificatie. In acest moment pozitivist Maiorescu creeaza o expresie noua, memorabila (limbut, betie de cuvinte). Capodopera polemica a lui Maiorescu este Betia de cuvinte. Raspunsul la discursul de receptie al lui Duiliu Zamfirescu la Academia Romana e de altfel si el o capodopera de umor rece, pe baza sentimentului altitudinii. E o teribila admonestatie onctuoasa, o reducere zambitoare la neant.

CONVORBIRI LITERARE
Ideologia stabilita de Titu Maiorescu la Junimea era cam aceasta:
1. absoluta potrivire intre fond si forma. Mai bine deloc universitati, licee, reviste, carti, daca reprezinta o forma goala fara implicarea continutului;
2. inaugurarea spiritului critic in scopul de a se arunca in laturi tot ce vine ca forma goala a civilizatiei, fara cuvenitul
;
3. asezarea criticii in marginile adevarului, adica descatu sarea ei de orice constrangere din afara.
Aceste puncte dadeau un program negativ. Prin Convorbiri literare (1 martie 1867) se incepe in acelasi spirit o actiune pozitiva in vederea unei literaturi de sanatate sufleteasca , fara simtiri mestesugite . Aceasta era directia noua .

TH. SERBANESCU, N. SCHELITTI
Insa intaia recolta a directiei noui a fost saraca, limitata la o lirica scurta si sentimentala, de pus pe muzica. Modelul era Heine. Poezia colonelului Th. Serbanescu (1839 1901) este bombastica:
In durerea mea pagana
D-as putea o clipa, eu
As lua pamantu-n mana
S-as zvarli in Dumnezeu!
Muzica numai a facut populara cutare romanta:
Si azi inca-ngalbinesc!
Daca tu tot mai traiesti
Unde esti?... Unde esti?
Unde esti?... Unde esti?
In zadar in larga lume
Caut sa te mai gasesc,
Tu l-al carui dulce nume,
Bravul oficer N. Schelitti (1837 1872) nu era mai talentat, si erotica intre un steloi si o steluta e rizibila:
Am surprins eu intr-o noapte
O steluta s-un steloi,
Dupa multe dulce soapte,
Sarutandu-se-amandoi.
MATILDA CUGLER
Poezia Matildei Cugler (1852 1931) e la modul cuviincios al liricii pentru albumuri de pensioane, cu situatii de conventie, cu o certa leganare visatoare cateodata:
Ai plans si tu odata?
Eu zau, nu pot sa cred!
Ah! lacrami lasa urme,
Ce ani intregi se vad.
Un ochi, care odata
A plans de dor si chin,
Ma crede, nu degraba
Se face iar senin.
Un ce fara de nume
Ramane-n el ascuns...
Dar ochii tai sunt limpezi,
Nu pot sa cred c-ai plans.

D. PETRINO
D. Petrino (1844 1878) s-a facut reputat prin purtarea incalificabila fata de Eminescu. Incolo vocatia lui poetica e foarte anemica. Sinceritatea durerii din Flori de mormant (ii murise sotia) poate fi adevarata, figurile literare sunt insa banale. Raul, poem in doua canturi, reediteaza dupa Musset un caz Rolla. La gura sobei, poem in trei canturi, se conduce dupa legendele istorice ale lui V. Alecsandri. Nurul e o d izertatie care amana mereu intrarea in materie, dupa metoda din Namouna.
In schimb versurile sunt sprintene.
SAMSON L. BODNARESCU
Poezia lui Samson Bodnarescu (1841 1902) trecea drept dificultoasa. Nenorocul ei este mai degraba de a concura intamplator sau prin reala contaminatie poezia lui Eminescu:
Haide, draga, sui in luntre,
Sa tot mergem, mergem dusi,
Sa scapam macar o clipa
De-a pamantului catusi.
Leganati incet de valuri
Sa dam grijile uitarii,
Sa dam sufletele noastre
Dragostei si departarii.
Interesnte sunt incercarile de epigrame si elegii dupa Goethe, cu toate ca metrul antic ingreuiaza emisiunea:
Vine lacusta si clopot si coasa prin sate rasuna.
Timpuri trecute recheama in minte-mi aceasta-ntamplare.
Peste-a mea patrie hoarde barbare iar vad cum se-nsira:
Gotul in frunte, lui hunu-i urmeaza, avarul, bulgariul;
Dupa acestia multime vin inca, mananca ce afla,
Cresc, se-nmultesc; dar timpu-i omoara ca iarna lacusta.
Dintre tragedii, Rienzi se desfasura prea incet si fara nerv.
Lapusneanu-voda aduce complicatii impotriva spiritului cronicilor si face abuz de shakespearianism. Anna debiteaza insanitati ca o Ofelie:

Racul are doua cleste
Si au prins in ele-un peste;
Pestele a dat din coada,
Cand a vrut racul sa-l roada.
Racul zice: stai, mai stiuca!
Eu nu-s peste, ci-s naluca...

ANTON NAUM, D. OLLANESCU-ASCANIO, I. CARAGIANI
De la rafinatul Naum (1829 1917) au ramas poeme fastidioase ca Aegri somnia, lunga meditatie asupra caducitatii, si o imitatie dupa Reineke Fuchs al lui Goethe, Povestea Vulpei, istorie hieroglifica a luptei dintre liberali si conservatori. D.
Ollanescu-Ascanio (1849 1908), autor de piese de teatru uitate, a tradus pe Horatiu in tempo de hora:
In aceasta zi ferice, Massicul, scumpa-ti comoara
Vrednic este-a ne-ndragi.
Vezi Corvinus porunceste, vin de-i toarna-o cupa plina
De-al tau sange-mbatranit.
Lui I. Caragiani (1841 1921), care era un om de haz oral, i se datoresc talmacirile in proza a Odysseei si Batracho myomachiei.
ALTI JUNIMISTI
Frantuzitul Mihail Korné (1844 1901), poet, e neglijabil,
Ioan Ianov (1836 1903) a fost popular o vreme pentru cantecele sale: Pareatca sau asesorul Schivirnisala, Rugina
Smichirescu alegator, Von Kalikenberg concesionar, Eclisiarhul
Colivarescu, Advocatul Carciocarescu, Stosachi, Mos Ion Zurba.
N. Volenti (1856 1910) e un poet cu totul debil. Mai vrednic de amintit este I. Pop-Florentin (1843 1936) pentru nuvelele sale de un romantism negru, delirant. Imaginatia fara frau cu care incearca sa umple golul istoric merita o mentiune. Decebal aduce imagini fioroase si o onomastica inedita dacica: Pelasgion,
Bizeniu, Torid, Gilil, Dieg, Eusir, Midon, Terant, Zenor, Alastor,
Zimbrura, Dava, Mira, Nivi, Pertanta. Tuhutum e tabloul
Ardealului cvasi-fabulos in momentul navalirii maghiarilor, Zoa Zuirvan, istorie orientala cu centrul de gravitate in Iran.

N. GANE
Desi a scris si versuri, N. Gane (1835 1916) s-a specializat in novele . Domnita Ruxandra, Petru Rares sunt curate furturi de la Asachi, intr-o compozitie mai curenta, fara elementul ariostesc. Privighetoarea Socolei e istoria tragica pentru burghezi sentimentali a unei modiste libertine, ecou lesinat si ieftin din Murger. Istoriile cu haiduci, ca Santa, nu depasesc imaginea banditului in serie. Ca simplu evocator al copilariei,
Gane este totusi creatorul la noi al literaturii cu boieri de provincie si cocoane patriarhale, in case colbaite, cu rataciri cinegetice pe baltile aburoase si in munti cu caprioare si ursi.
Aceasta mapa de schite dezvoltata in ulei va da pe Sadoveanu,
Garleanu si ceilalti asemeni. Cea mai tipic arheologica este
Cainele Balan, rememorand vremile scolare cu colegii de internat, Presnel, Tuflic, Poriu-Imparat, Scormolici si Besleaga, cu cainele Balan ce pune labele in pieptul stapanului si-l linge pe obraz si sfasie anteriile tiganilor, cu trasura ce ia pe copil in vacanta, o nadiceanca pe dricuri care scutura de minune, cu rotile galbene, cosul verde si capra neagra atarnata in curele . Descrierea casei lui Talpan unde poposeste baiatul e gogoliana. De acum apar si batranii automatizati intr-un singur tabiet sau idee fixa, boierii vegetabili, cuconii si cucoanele traind din cateva minuscule elemente sufletesti. Totdeodata se glorifica oamenii rudimentari, cu frica de complicatiile civilizatiei, precum Petrea Dascalul, care uimeste pe doi lorzi veniti pe aceste meleaguri la vanatoare prin chipul cum cu o pusca veche in varf cu o lumanare impusca ursul in barlog.

IACOB NEGRUZZI
Secretarul perpetuu al Junimii , Iacob Negruzzi (1843
1932), a scris o literatura acum uitata, indeosebi satirica. Copiile dupa natura in proza sunt cele mai delectabile si n-au deloc intentie naturalista, fiind niste simple caractere cu model real.

Parintele Gavriil, om disimulat, care promite orice si tagaduieste, spunand sa fie bine , contele Curcano-Mirmilitzki, baronul Constantin Garla de Afumata, ducesa Bute, nascuta
Tapa, princesa Bostano Crastavetzki, nascuta Pitringello Barabulla, toti acestia paraziti mondeni, Ionita Cocovei, burlac timid si suav, Ghita Titirez, arhivar venal si erotic, iata cateva tipuri. Merita onorurile antologiei Un drum la Cahul, tablou hazliu al sicanelor procedurale ( cacon Manalas , duduca
Pipita , pròcura , nu vom putè etc.), si Christachi Vaicarescu, tragicomedia unui ipohondru suferind de toate boalele din cauza unei fripturi de curcan.
V. POGOR, MIRON POMPILIU
V. Pogor (1833 1906) a fost mefistofelul Junimii , spiritul voltairian, razand pana ce-i crapa camesa si-i sareau dintii cei noi din gura . Citea tot ce-i cadea in mana, ziua, noaptea, sanatos, bolnav. Intr-adevar, el era mai informat decat Maiorescu in literatura moderna si traducea din Baudelaire in 1870, din Sully
Prudhomme in 1873, din Leconte de Lisle, Th. Gautier, J. Richepin.
Versurile originale, putine (Sfinx egiptean, Melancolia lui Dürer), au factura franceza. Daca poezia Un bal, semnata cu initiala P., e de el, ea zugraveste bine indolenta poetului:
Simt o mare fericire de-a sta singur in tacere,
Desi stricta conveninta ma sileste-a fi la bal,
Caci sunt lenes de natura si ma legan cu placere
Intr-o dulce somnolenta pe al visurilor val.
Miron Pompiliu (1848 1897), seful caracudei , adica al grupului de tineri sfiosi, citind putin si asteptand cu nerabdare ceaiul si cozonacul, a redactat revista in lipsa lui I. Negruzzi, a scris poezii sterse si basme interesante, prelucrate in tonul nos talgic al lui Tieck.

FILOLOGI, ISTORICI, FILOZOFI
La Junumea veneau pentru a se distra ori din devotament oameni straini de literatura, Ioan Mire Melic, zis Mirmilic, profesor de matematica, N. Culianu, profesor de geodezie, Pavel Paicu, profesor. P. P. Carp, omul politic, a facut putina critica, necompetenta, gasind ca Razvan-voda, remarcabila piesa a lui
Hasdeu, e o elucubratiune . Filologia si istoria au fost staruitor cultivate la Junimea , fara rezultate prea apreciabile. Al. Lambrior
(1845 1883) a murit prea tanar ca sa fi lasat lucrari temeinice de filologie. Vasile Burla (1840 1905) se orientase in limba sanscrita si devenise notoriu prin polemica cu Cihac asupra cuvantului rata . Gh. Panu (1848 1910) s-a pregatit pentru istorie, a facut gazetarie si a lasat niste vioaie Portrete si tipuri parlamentare. Opera istorica a lui A. D. Xenopol (1847 1920) e serioasa, ridicata pe o solida documentatie, dar nu depaseste cercul didactic, din cauza absentei darurilor literare (portretistica, interpre tare fina a faptelor). E universal cunoscuta teoria sa a istoriei in care distinge intre faptele de repetitie din stiintele exacte si cele de succesiune din istorie. In materie de filozofie, Vasile Conta (1845
1882) e o figura respectabila prin faptul de a fi voit sa ridice un sistem. Teoria fatalismului e o profesie de credinta materialista, prin fatalitate intelegandu-se determinatia. Teoria ondulatiei universale, un evolutionism cu corsi si ricorsi in marginile lui Spen cer, era o reeditare entuziasta si prolixa de locuri comune. Gandirea romaneasca avea sa se dezvolte pe alte drumuri. Totusi limba de idei a lui Conta e mai imaginativa decat a lui Maiorescu, cu acea doza de haotic necesara constructiilor ideologice.