Grigore Ureche i1t19tq

(Fragment din cronica)
„Fost-au acestu Stefan voda om nu mare la statu, manios =i de grabu varsatoriu de sange nevinovat; de multe ori la ospe\e omoraia fara giude\u. Amintrelea era om intreg la fire, nelene=u, =i lucrul sau
il =tiia a-l acoperi, =i unde nu gandiiai, acolo il aflai. La lucruri de razboaie me=ter; unde era nevoie insu=i se varaia, ca vazandu-l ai sai, sa nu sa indarapteze =i pentru aceia raru razboiu de nu biruia. Si unde-l biruia al\ii, nu perdea nadejdea, ca =tiindu-sa cazut gios, sa ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, dupa moartea lui, =i feciorul sau, Bogdan voda, urma lui luase, de lucruri viteja=ti, cum sa tampla: den pom bun, roada buna va sa iase.
Iara pre Stefan voda l-au ingropat \ara cu multa jale =i plangere in manastire in Putna, care era zidita de dansul. Atata jale era de plangea to\i ca dupa un parinte al sau, ca cuno=tiia to\i ca s-au scapatu de mult bine =i de multa aparatura. Ce dupa moartea lui, pana astazi ii zicu sveti* Stefan voda, nu pentru sufletu, ce iaste in mana lui Dumnezeu, ca el inca au fostu om cu pacate, ci pentru lucrurile lui cele viteje=ti, carile niminea din domni nici mai nainte, nici dupa aceia l-au agiunsu.
Fost-au mai nainte de moartea lui Stefan voda intr-acela= anu iarna grea =i geroasa, cat n-au fost a=a nici odinioara =i decii preste vara au fostu ploi grele =i povoaie de ape =i multa inecare de apa s-au facut.“
In concep\ia despre lume =i via\a, Grigore Ureche, primul cronicar care a scris in limba \arii, este un providen\ialist. Ca to\i contemporanii sai, el considera ca Dumnezeu a creat lumea
=i tot el o carmuie=te, facandu-=i sim\ita prezen\a in anume fenomene naturale. Ideile sale politice sunt acelea ale marii boierimi. Domnul este unsul lui Dumnezeu pe pamant, insa trebuie sa conduca \ara dupa sfatul boierilor, sa fie „o matca fara ac“. Iubirea de \ara =i dorin\a de a o vedea independenta se stravede la tot pasul in paginile cronicii, de unde atitudinea lui antiotomana. De aici admira\ia lui Ureche pentru figura lui

Stefan cel Mare, caruia ii consacra — pe drept cuvant — un
insemnat numar de pagini in cronica sa. Facandu-=i studiile in
Polonia, la Lvov, =i venind in contact cu ideile umanismului, cronicarul acorda o mare importan\a rolului personalita\ii in dezvoltarea istoriei. Independen\a Moldovei, ca =i intreaga epoca de inflorire de pe timpul lui Stefan cel Mare, se datoresc, dupa
Grigore Ureche, aproape exclusiv personalita\ii excep\ionale a marelui voievod, pe care scriitorul il da cu mandrie ca exemplu contemporanilor sai. Scrisul lui Ureche are insa un caracter sobru =i concis, restrans aproape numai la faptele domnitorilor, pe care le comenteaza lapidar in cate o „inva\atura“ sau
„nacazanie“. Relatarea se face intr-un limbaj popular, de povestire =i, pe alocuri, de pomelnic, simpla in=iruire de fapte.
Cronicarul e un moralist, observa caracterele =i le judeca — in lumina concep\iilor sale — folosindu-se adesea, pentru conciziune, de maxime luate din Biblie sau din vorbirea curenta.
Toate aceste trasaturi ale scrisului lui Ureche pot fi aflate, in mic, in cunoscutul paragraf consacrat portretului lui Stefan cel
Mare, ie=it parca din pana unui Tit Liviu roman.
Dupa cum se poate constata cu u=urin\a, portretul lui Stefan cel Mare are — in cadrul expunerii cronicii — un rol ilustrativ, de gravura, menita sa emo\ioneze pe cititor, dupa ce, in paginile anterioare, s-a edificat asupra personalita\ii domnitorului prin expunerea faptelor acestuia.
Cu toate ca a luat cuno=tin\a de personalitatea lui Stefan numai din izvoare scrise, foarte pu\ine pe atunci, sau din tradi\ie*, cronicarul procedeaza ca un artist, plecand in executarea portretului de la un amanunt de ordin fizic: „om nu mare la statu“ (a se observa construc\ia prin nega\ie, foarte potrivita in cazul de fa\a, pentru ca, prin contrast, sa insemneze trasaturile de ordin moral, incepand cu aceea care i se pare dominanta: „manios =i de grabu varsatoriu de sange nevinovat“.
In aceasta a doua observa\ie, ca =i in urmatoarea: „de multe ori la ospe\e omoraia fara giude\u“, se reflecta, cu toata admira\ia cronicarului pentru eroul sau, concep\ia feudala fa\a de domnii autocra\i. De=i, in genere, scriind cronica sa, Ureche nu da semnele unei preocupari artistice con=tiente, in portretul lui
Stefan se vede grija pentru cursivitate, printr-o sacadare a frazei facuta din sui=uri =i cobora=uri egale, sprijinite antitetic, precum aceasta construc\ie adversativa: „om nu mare la statu, manios
=i de grabu varsatoriu de sange...“ Expresiile =i cuvintele sintetice, ca: de grabu varsatoriu, nelene=u, indarapteze etc. evita perifaza =i contribuie la conciziune, una din calita\ile scrisului lui Ureche. Prin vechime seculara, vocabulele au capatat patina arhaicita\ii, devenind adevarate metafore de mare expresivitate. In cuvintele cazut jos =i sa radica — spre pilda — cronicarul gandea, se in\elege, mai abstract, atunci cand se referea la taria cu care voievodul suporta infrangerile vremelnice. Tot a=a, evolu\ia semantica (pentru ca aici sta cauza) face ca in expresiile: s-au scapat de mult bine =i aparatura, sau l-au agiunsu, sa vedem ni=te metafore, cu toate ca ele n-au fost in inten\ia cronicarului. In scrisul sau, Ureche se aseamana cu acei zugravi de icoane vechi, fara preocupari artistice anume, pe care insa noi cei de azi ii pre\uim tocmai pentru naivitatea lor. Mai exact spus: pentru ca n-au voit sa faca arta (in in\elesul modern), dar au crezut cu mare tarie in lucrul lor =i l-au executat cat au putut mai bine.
Foarte interesanta ni se pare — din acest punct de vedere — func\ia stilistica a adjectivului acest, introdus prin arhaica inversiune (care este tot o forma sintetica) Fost-au acest Stefan...
Nimeni dintre istoricii moderni nu spune: acest Stefan, acest
Mihai, acest Tepe= etc. In contextul lui Ureche cuvantul are func\ie individualizatoare, ca la un romancier, in forma pe care o vom intalni la Sadoveanu atat de des. Grijuliu, ca un cre=tin pravoslavnic ce se afla, Ureche \ine sa atraga aten\ia cititorului ca Stefan a fost numit „sveti Stefan voda nu pentru suflet ce este
in mana lui Dumnezeu, ca el inca au fost om cu pacate, ci pentru lucrurile cele viteje=ti“. Insa un artist, precum Delavrancea, a surprins numaidecat aici contrastul dintre „sfantul Stefan“ =i
„omul plin de pacate“, punctul central pe care se sprijina drama personajului din capodopera Apus de soare.
Expresiile populare: Bogdan voda, „ficiorul“ lui Stefan, „luasa urma tatani-sau“, sau proverbul: „cum se tampla den pom bun, roada buna va sa iase“ dau coloratura oralita\ii stilului =i spontaneitate. Cu aceea=i naivitate populara, cronicarul noteaza ca inainte de moartea lui Stefan a fost o iarna grea, urmata de vara cu „ploi grele =i povoaie“, voind sa arate semnele cere=ti.
Cititorul modern insa savureaza totodata imaginea meteoro logica, de dezlan\uire a stihiilor, care contrapuncteaza artistic
(ca in drama lui Delavrancea) evenimentul mor\ii eroului.