Lucian Blaga u6d14dx
Caracteristica intr-un grad inalt pentru perioada de la sfar=itul vie\ii =i carierei de poet a lui Blaga, Cantecul spicelor a aparut in volumul de Poezii postum, din , inclusa fiind in ciclul intitulat
Vara de noiembrie. Senzualismul de anume tip, in in\eles larg =i profund, vitalismul de mare for\a din aceste compuneri din pragul batrane\ii poetului =i filozofului a surprins pe comentatori. In anii tinere\ii Blaga nu a scris poezie erotica aproape deloc. Alaturi de Macedonski, el este unul dintre prea pu\inii poe\i romani rama=i nebantui\i de dramele iubirii. Spre deosebire de
Macedonski insa, acest „gol“ se va implini in crea\ia lui Blaga cu ciclul de poezii Vara in noiembrie, rod poate =i al unei iubiri tarzii, in orice caz profund semnificativ in sensul medita\iei filozofice asupra naturii, a cosmosului, a destinului omenesc, a integrarii organice a fiin\ei umane in datele existen\ei ve=nice.
Lumea este „albastra haina“, facuta anume ca sa nu se piarda „vara sangelui“. „Vraja basmului“ iubirii trebuie sa arda
in orice ins. In cazul poetului de la Lancram =i al filozofului
Spa\iului mioritic, temperament =i suflet neprecoce, ramas genuin, cu sangele pulsand langa pamant, in ritm cu sevele copacilor, menit din copilarie a sta in contact permanent cu esen\ele, prin sim\urile-i ascu\ite, s-a produs o muta\ie curioasa. „Vara“ iubirii, imposibil de evitat, totu=i, a rabufnit catre amurgul vie\ii, „in noiembrie“. Iata prima strofa din poezia liminara a ciclului:
Iubito-mboga\e=te-\i cantare\ul, muta-mi cu mana ta in suflet lacul,
=i ce mai vezi, vapaia =i inghe\ul, dumbrava, cerbii, trestia =i veacul.
Cum stam in fa\a toamnei, mu\i, spore=te-mi inima c-o ardere, c-un gand.
Solar e talcul ce tu =tii oricand atator lucruri sa-mprumu\i.
Efervescen\a erotica se sublimeaza total in Cantecul spicelor

=i devine pur elan panteistic. Iubirea, erosul, este privita ca principiu al lumii, al mi=carii in univers. (Ideea poate fi intalnita,
intr-alt chip, la Eminescu, la Arghezi =i la Ion Barbu.)
Cunoa=terea intintiva, prin sim\uri, trairea, revela\ia poetica blagiana atinge aici una din culmile ei: vegetalele spice au ajuns in pragul feminita\ii, „se infioara“ de dor =i de moarte (in plan cosmic =i in absolut, iubirea =i moartea sunt complemen tare, ca in Miori\a, =i ca in O, mama... de Eminescu). Ca ni=te fete din basme, ele s-au indragostit de astrul selenar:
. Spicele-n lanuri — de dor se-nfioara, de moarte,
. cand secera lunii pe bolta apare,
. Ca fetele cata, cu parul de aur,
. la zeul din zare.
I
Aspira\ia spre astre la varsta adolescentina, dragostea imposibila a fetei pentru zeul Luceafar am intalnit-o la Eminescu.
Originalitatea cu totul ie=ita din comun a poeziei lui Blaga sta
in faptul ca de asta data pare a nu mai fi vorba de un simbol, ci pur =i simplu de o imagine poetica, pe care am putea-o decoda
intr-un fel oarecare. Uimitor ramane acum faptul ca ni se propune ipoteza cum ca principiul erotic ar putea rezida in cerealele care la momentul fecundarii aspira spre spiritul absolut
=i etern. Ne aflam, cu alte cuvinte, in fa\a unui panerotism, cu totul altfel exprimat decat la Eminescu, la Arghezi, la Barbu.
Cum am mai aratat cand am analizat poezia Bel=ug, catre sfar=itul carierei sale Blaga tinde spre ce am numi scuturarea podoabelor, spre o poezie in structuri, aparent macar, mai simple, aproape clasice.
Rimele din Cantecul spicelor, incruci=ate, feminine, au un rol muzical bine determinat: in prima pereche cu accentul pe vocala cea mai deschisa: apare-zare; in a doua de asemeni: vapaie-taie
(nu fara, de asta data, crearea unei senza\ii de alerte\a datorata diftongului coborator); in a treia, prin aducerea sonurilor inchise, lungi, sumbre: vantului-pamantului, ca pentru a sugera inexorabilul; in sfar=it, in a patra: luna-apuna, creand un fel de consens neutral asupra fenomenului. Iata celelalte doua strofe ale poeziei:
. O vorba-=i trec spicele —fete-n vapaie:
. secera lunii e numai lumina —
. cum ar putea sa ne taie
. pe la genunchi, sa ne culce pe spate, in arderea vantului?
II
. Aceasta-i triste\ea cea mare a spicelor,
. ca nu sunt taiate de luna,
. ca numai de fierul pamantului
. li s-a menit sa apuna.
III
Cat prive=te ritmul, e cazul sa spunem ca de asta data Blaga ramane credincios verslibrismului. Cele trei fraze din cele trei strofe — prima =i ultima afirmative, cea mediana interogativa
— se dispun in versuri lungi sau mai scurte, in func\ie strict de pulsa\ia ideii poetice. Versul al patrulea, din strofa intai, spre exemplu („la zeul din zare“), cel mai scurt, face contrast puternic cu perechea lui din strofa urmatoare: („pe la genunchi, sa ne culce pe spate, in arderea vantului“). Aceasta pentru ca tensiunea lirica descrie o curba ascendenta: de la contemplarea pasiva a astrului („fetele cata.../ la zeul din zare“) la dorin\a arzatoare de a fi „taiate“ de secera de aur a lunii. Axul principal al discursului poetic este sus\inut de apari\ia in trei locuri =i la egala distan\a ritmica (primul cuvant din vs. , strofa ; inaintea cezurii din vs ., strofa =i la sfar=itul vs. , strofa ) a spicelor.
For\a =i originalitatea acestei poezii sta in structura ambigua a imaginii. A o interpreta numai in sensul Luceafarului eminescian, repetam, nu este indicat. Pentru ca, pur =i simplu, poetul presupune frisonarea erotica a spicelor dintr-un lan de grau, lovite, noaptea, de lumina lunii. Ceea ce poten\eaza insa gandul ca in ordinea umana este cu atat mai indrepta\ita iubirea pura, sub semnul Selenei. Dar o asemenea procedura poetica e veche de cand lumea, banalizata la maximum de romantism =i mai ales de epigonismul romantic. Poetul cel nou, gasind-o totu=i adevarata, o reimprospateaza, redescoperind-o de la polul opus: nu numai omul iube=te sub semnul lunii, ci tot ce exista se supune unui panerotism cosmic.
Ca atare, de „personificare“ (spicele din lan se comporta ca ni=te fete) ori de „metafora“ (spicele sunt „fete-n vapaie“ erotica) nu mai poate fi vorba, cel pu\in de la un moment dat incolo, cand nivelul strict „=colaresc“ se presupune a fi depa=it. Spicele sunt chiar spice reale, patrunse insa, transfigurate, de protec\ia sufletului poetului in vegetal, facute adica obiect =i instrument al cunoa=terii, mit descifrator al universului sensibil. Aceasta este cauza pentru care expresii ca „fete-n vapaie“, „sa ne taie pe la genunchi“, „sa ne culce pe spate“ etc. ne apar expurgate de orice urma terestra, triviala, de o putem numi a=a.
Cand am analizat Bel=ug, am aratat ca, o data cu tendin\a spre simplitatea expresiei, in poezia lui Blaga aparea =i un anume calm =i echilibru, o seninatate mioritica. Cum se poate constata din Cantecul spicelor, ca de altminteri din intreg ciclul
Vara in noiembrie, evolu\ia ulterioara a spiritului blagian a
inregistrat o noua muta\ie, asezata sub semnul vitalismului „verii
in noiembrie“, al unor energii descatu=ate spre amurgul existen\ei filozofului, care implinea un gol in crea\ia lui po etica. O strofa din poezia Vara in jurul ceta\ii, circumvecina
Cantecului spicelor, ne ajuta sa in\elegem mai bine modul cum s-a constituit imaginea in bucata analizata aici:
Ca fetele, nea=teptat peste noapte crescute, cari inca nici ele nu =tiu ca-l au (se-ntampla aceasta adeseori), tulpinile verzi de porumb pe alocuri
=i-arata auriu parul la subsuori.