Opera lui Creanga s-a implantat in literatura romana ca unul dintre cele mai rezistente momentele prozei noastre artistice, tocmai pentru ca a incorporat in ea sensul vietii si al valorilor durabile. El a dat o opera rapsodica reprezentativa, in care se manifesta nu numai ca un confrate genial al povestitorilor populari, ci si ca un scriitor cult, care a observat atent realitatile lumii sale. b1v16vd
Asa cum in „Amintiri din copilarie” nimbul de basm aureoleaza oamenii si faptele, tot astfel, in povesti si povestiri eroii, chiar inzestrati cu puteri magice, par tarani moldoveni travestiti. Fara exceptie, toate operele sale capata contururi social-taranesti, etnice si nationale pregnante. Ele insumeaza armonios si sintetic, elemente de umanism popular, urme ale mentalitatii satului arhaic romanesc. In ciuda aparentelor, Creanga nu este un satiric, pentru ca nu cenzureaza comportamentul eroilor sai si nici nu pedepseste, ci doar se amuza, moralizand subtil.
„Povestile” sunt adevarate nuvele sau naratiuni fabuloase, dezvoltari ale unor observatii milenare. In „Soacra cu trei nurori” dam de vesnicul conflict dintre nora si soacra. „Capra cu trei iezi” este ilustrarea iubirii de mama. „Punguta cu doi bani” da satisfactie mosilor care nu traiesc bine cu baba. „Povestea porcului” arata ca pentru o mama, cel mai pocit prunc e Fat-Frumos. „Povestea lui Harap Alb” e un mod de a dovedi ca omul de soi bun se vadeste sub orice strai si la ore varsta.
Basmele lui Creanga sunt plasate, din punct de vedere cronologic, intre anii de ucenicie marcati de scrierile cu caracter didactic incluse in manualele scolare si opera de maturitate, reprezentata de „Amintiri din copilarie”.
Prin cele 11 naratiuni publicate in intervalul 1875-1879 in „Convorbiri Literare”, Ion Creanga aduce o nota noua, cu totul originala in ceea ce priveste modul de tratare a substantei fabuloase a basmului popular.
Cea dintai monografie a operei scriitorului roman, datorata francezului Jean Boutiere, propune impartirea basmelor dupa urmatoarele teme:
1. Fabule animale:
- Punguta cu doi bani;
- Capra cu trei iezi
2. Ciclu Pacala:
- Prostia omeneasca;
- Danila Prepeleac;
3. Povesti fantastice:
- Soacra cu trei nurori;
- Fata babei si fata mosneagului;
- Fat-Frumos, fiul iepei;
- Povestea porcului;
- Povestea lui Harap-Alb;
4. Povesti religioase:
- Stan Patitul;
- Ivan Turbinca;
Criticul George Munteanu este de parere ca povestile humulesteanului reprezinta locul de manifestare a spiritului popular in literatura culta Creanga-exponent al poporului sau, intelege „sa sintetizeze fara a altera … ceea ce i s-a parut intru totul esential si autentic in traditia creatoare orala”. (George Munteanu)
Basmul „Danila Prepeleac” a aparut la 1 martie 1876 in revista „Convorbiri Literare”. Dupa opinia lui George Calinescu, basmul „dovedeste ca prostul are noroc”, iar George Munteanu il considera „o foarte mestesugita demonstratie ca nu numai patitu-i priceput”.
Titlul este chiar numele eroului urmat de porecla data de sateni, Prepeleac. Prepeleacul este un par „infipt in pamant cu cracane scurte pe care se pun oalele la uscat”. (C. Toiu, „Prepeleac”) Porecla sugera saracia taranului, nepriceperea si credulitatea sa.
Profund originala se dovedeste arta naratiunii care se dezvaluie in modul inedit de tratare a unor elemente de sursa folclorica.
Inceputul basmului ne introduce in atmosfera satului arhaic, intr-un vag temporal: „odata, intr-un sat”. Ca in basmele populare, se intalnesc opozitii intre personaje: un frate bogat, altul sarac. Amandoi erau insurati: cel bogat avea o nevasta „pestrita la mate si zgarcita”, iar cel sarac -; o femeie „muncitoare si buna la inima”. Conform mentalitatii populare, saraciei ii corespunde omenia, dar si nenorocul, pentru ca „de multe ori fugea el aDanilai de noroc si norocul de dansul, caci era lenes, nechitit la minte si nechibzuit la trebi”. Danila avea insa o pereche de boi frumosi, iar la sfatul fratelui sau care se saturase sa-i imprumute mereu carul, pleaca la targ sa-i vanda. Pe banii castigati si-ar fi putut cumpara alti boi mai mici si un car.
Danila urmeaza sfatul fara prea mare convingere si naratiunea se incheaga in continuare pe trei motive: calatoria, care le inglobeaza pe celelalte doua, trocul si prostia omeneasca. Erou schimba boii pe car, carul pe capra, capra pe gasca si aceasta pe o punga goala. Dupa fiecare schimb dezavantajos, el nu se intoarce acasa, ci isi continua drumul la targ, pentru a ilustra parca deplin acea logica anapoda care sta la baza trocului. Desi ii dovedeste prostia, scriitorul priveste cu ingaduinta faptele personajului sau.
Danila se intoarce la fratele mai mare si ii povesteste toata intamplarea. Indignat, acesta il sanctioneaza, dar se indupleca sa-i mai dea o data carul. Insa Danila distruge carul, omoara boii, iar fratele ii spune, suparat, ca mai bine s-ar fi calugarit, ca sa nu mai fie o povara pentru familie. Aceasta secventa face legatura dintre cele doua parti ale basmului.
Partea a doua reprezinta planul fabulos in care eroul patrunde cu aceiasi dezinvoltura cu care a facut si trocul. Voind sa construiasca o manastire in care sa ramana calugar, eroul isi atrage impotrivirea dracilor care il mituiesc sa renunte la aceasta idee, apoi il supun unor probe in urma carora el isi dovedeste istetimea: fuga in jurul iazului, alergarea, tranta, chiuitul, aruncarea buzduganului, blestemul. Aliindu-se cu animalele care suplineau limitele sale umane, Danila reuseste sa-i pacaleasca pe draci, castigand banii. In acesta a doua parte, Creanga isi reabiliteaza eroul: el pare un prost printre oameni, dar se dovedeste istet printre fiintele fabuloase malefice.
Elementele stabile, constante din basmul popular se regasesc si in aceasta opera a lui Creanga .Astfel, personajele sunt Danila si dracul, ca personaje principale, fratele lui Danila, ca personaj secundar. Nu apare Fat-Frumos, functiile lui fiind preluate de Danila, un erou autohton, un fel de fiu de oameni saraci. Nu apare imparatul, si nici personajul feminin ca obiect al cautarii, eroul fiind deja casatorit. Asadar, statutul personajului principal da inca de la inceput o alta finalitate actiunii.
Danila ilustreaza tema prostiei absolute, „tema copios tratata la multe neamuri ”(Al.Dima).El apare in doua ipostaze autentice: prostul si istetul, ambele ilustrand in fond lupta cu prostia. Danila este in prima parte un exemplar tipic al prostiei omenesti, in a doua, dimpotriva, un reprezentant biruitor al istetimii; in cea dintai un pacalit ,in cea de a doua un Pacala. Contrastul este cu atat mai izbitor cu cat prostia i se manifesta fata de semeni, pe plan uman deci, pe cand istetimea apare acolo unde ne asteptam mai putin, in spatiul stapanit de fortele malefice.
Prostia lui este evidentiata prin schimburile dezavantajoase, care iau o forma regresiva descendenta si duc la pierderea integrala a obiectului comercializat, vadind o prostie desavarsita. Aceiasi prostie este ilustrata si prin alte doua actiuni: distrugerea carului si omorarea boilor fratelui, apoi pierderea toporului.
In prima parte, Creanga atenueaza prin sclipiri ale constiintei prostia eroului sau, el recunoscandu-si greselile, ca prima etapa a indreptarii. La sfarsitul trocurilor paguboase, Danila exclama: „…dintr-o pereche de boi am ramas cu o punga goala! Parca dracul mi-a luat mintile!”. Dupa ce povesteste inciudat fratelui sau ispravile, adauga: ”Apoi da, badita, pana aici toate au fost cum au fost, dar de acu am prin eu la minte. Numai ce folos: cand ii minte, nu-i ce vinde!”, pentru a relua insa seria faptelor natange.
Partea a doua a basmului se incadreaza in ciclul „omului viteaz”. In cursul celor sase probe, forta fizica este inlocuita cu istetimea.
„Prostia si istetimea nu sunt pentru mentalitatea populara categorii populare absolut contradictorii, ci extreme ce se ating, putandu-se adaposti sub acoperamantul aceluiasi eu sufletesc”, afirma Al. Dima. Astfel, intreaga poveste poate fi o reprezentare a acestei idei.
Personajul Danila Prepeleac poate fi considerat Praslea ascuns la inceput, dar evident apoi prin modul in care el reuseste. Drumul pe care il parcurge e unul initiatic, dar in masura in care eroul experimenteaza, probeaza prostia pentru a-i cunoaste consecintele, dupa care trece la dovedirea avantajelor istetimii. Este vorba de initierea intr-un rationament sanatos, eliberarea de prostie.
Faptul ca eroul este deja casatorit poate semnifica faptul ca rostul omului nu sta doar in a avea o familie, ci in a te pricepe sau intretine.
Dracii sunt singurele personaje care tin de sfera fabulosului. Acestia reprezinta forta cu care se confrunta Danila, insa imaginea lor este una umanizata prin modul de a rationa, prin gesturi, prin limbaj. Desi au forte supranaturale, ei sunt niste fiinte cu slabe insusiri mentale, fricosi, lasi. Astfel, fabulosul este adus intr-un spatiu rural, prin aceasta autorul realizand un spectacol comic deosebit, o stare de voie buna incontestabila. Prin ei, Danila infrunta o alta forta, prostia -; pe care si-o constientizeaza si pe care o transforma in istetime.
In ceea ce priveste formulele de basm, ele, se regasesc intr-un grad mai mare sau mai mic, adesea cu un continut schimbat, sub pecetea stilului inconfundabil al scriitorului.
Formula initiala („Erau odata intr-un sat doi frati si amandoi insurati…”) preia aproape toate elementele formulei basmului popular. Astfel, se precizeaza existenta eroilor (scriitorul preferand imperfectul perfectului compus pentru a proiecta intamplarile intr-un trecut care nu s-a incheiat), se delimiteaza spatiul („intr-un sat”) proiectat intr-un timp arhaic, nedeterminat („odata”). Fratii erau „amandoi insurati”, astfel incat se exclude calatoria pentru cautarea cei sortite, ca ,de altfel, si finalul nuptial. Formulele mediane au o pondere redusa si un continut diferit.
Formula finala nu contine acea fraza rimata prin care se subliniaza caracterul fictional al faptelor. Experienta lui Danila nu vizeaza o finalitate erotica, ci depasirea prostiei, a saraciei. Astfel, finalul marcheaza dobandirea istetimii si totodata a prosperitatii.
Probele prin care trece protagonistul sunt menite ca si pentru eroul popular, sa dovedeasca insusirile acestuia, in cazul nostru istetimea secondata de viclesug. Ele incep in momentul cand un drac ii spune lui Danila ca Scaraoschi „vrea mai intai sa ne incercam puterile s-apoi sa iei bani”. Probele sunt diferite de cele standard, mai ales prin modul in care Danila reuseste sa le depaseasca de fiecare data, fara vreo putere supranaturala si fara interventia altor fiinte supranaturale cum se intampla in Povestea lui Harap-Alb.
In basmul popular, calatoria, drumul este ales de Fat-Frumos sau de imparat, aici insa fratele este cel care il indeamna sa plece la targ pentru o mai potrivita gospodarire a lui Danila. Nu este un drum spre taramul celalalt si nici cel specific eroului din popor. Finalitatea drumului este practica si cand merge la targ, in padure dupa lemne, si cand fuge cu iapa la iazul din padure.
Drumurile pe care in basmul popular le faceau fratii lui Praslea, de pilda, sunt parcurse tot de erou cu scopul de a dovedi propria-i prostie sau istetime.
Cele doua planuri -; real si fantastic -; tin pe de o parte de existenta celor doua taramuri, pe de alta parte de confruntarea cu fiintele supranaturale: dracii. In basmul lui Creanga, cele doua taramuri nu sunt separate, ci taramul „celalalt” este integrat taramului uman, avand o configuratie realista. Taramul „celalalt” este „gazduit” intr-un iaz ce se afla in padure. Predomina, asadar, planul real, sustinut de mai multe elemente: umanitatea eroului, umanizarea dracilor, limbajul, structura sociala (bogat/sarac), preexistenta statutului de casatorit al eroului. De aceea se vorbeste la Creanga de o umanizare a fantasticului in basme.
Ca in basmul popular, exista si in Danila Prepeleac cifra simbolica trei sau multiplu de trei: trei plecari in padure, sase probe, inconjurarea de trei ori.
Sunt indirect ajutoare viclenia, iepurele, ursul, copiii sai, deoarece decizia de a interveni in favoarea eroului nu le apartine. Doar printr-un concurs de imprejurari, acestia ajung sa se comporte ca niste ajutoare. El nu le convinge, ci le provoaca prin prostia dracilor.
Chiar daca preia anumite motive, teme sau formule folclorice, Creanga se desprinde spatiul folcloric prin originalitatea scrisului sau.
Astfel, estomparea epicului prin folosirea dialogului si a monologului interior tine modalitatea artistica a povestitorului de a-si puncta naratiunea, de a crea adevarate scene, greu de reprodus.
Viziune a despre lume dezvaluie o perspectiva umoristica, din care totul (situatii dificile, personaje „anapoda”) este privit cu multa bunavointa si cu gandul ca in orice rau exista si o parte buna. Prostia nu este de nelecuit. Pe masura ce savarseste fapte necugetate, Danila ia aminte si capata un spirit de afacerist greu de intrecut.
Stilul, desi contine numeroase mijloace ale oralitatii populare folosite cu incontestabil talent de povestitor, este unul bine prelucrat. Ca urmare, basmele sale nu pot fi repovestite fara pierderi si nici n-ar putea circula in variante ca in folclor. Ele sunt „spuse”, „interpretate” tot timpul de vocea autorului -; narator. Astfel, humulesteanul foloseste forme ale graiului viu (ziceri tipice: „Frate, frate dar pita-i pe bani, barbate”, „cand ii minte, nu-i ce vinde”; particularitati populare ale vorbirii: „Apoi, da, frate…”), interjectii onomatopeice: „Harti!”, „scarti!”, rime strecurate in expunere: „la vale cu proptele si la deal cu opintele”, enumeratii lungi: „Dar plug, graba, teleaga, sanie, car…”, interogatii si exclamatii retorice care stabilesc un dialog al naratorului cu cititorul: „Dar cine poate sta impotriva lui Danila Prepeleac?”.
Umorul razbate din prostia si voia buna a lui Danila, din rationamentul sau anapoda din prima parte si viclenia din a doua parte, din modul cum dracii sunt pacaliti. Comicul de situatie este preponderent, sustinut de cel de limbaj.
Ironia fina si ingaduitoare a naratorului si autoironia lui Danila creeaza o atmosfera in care nimic catastrofal si iremediabil nu poate avea loc. Se subliniaza doar neajunsuri ce pot fi infaptuite in timp si prin experienta.