Aron Cotru= o3e13ev

. Ai no=tri sunt ace=ti mun\i
. pietro=i, mano=i, carun\i,
. caci noi ne-am ca\arat pe ei spre cer,
. noi le-am deschis adancurile de aur =i de fier
. =i-am suferit prin ei pe ploi =i ger...
. noi le-am spintecat uria=ele pantece,
. noi le-am proslavit frumuse\ile-n cantece,
. noi le-am cunoscut sufletul =i furtunile mai bine ca ori=icine...
. in haiducie grea ori doinind domol dupa oi,
. nimenea pe lume nu i-a cunoscut =i indragit ca noi...
. De-acest manos pamant dacoroman,
. cine-ar putea, mai mult ca noi, sa spuie c-al lui e?!
. Cine l-a arat
. din inceputul vremurilor, neincetat?
. cin’ l-a samanat?
. cine i-a fost sluga =i stapan?
. care dintre neamurile vechi =i noi
. au ingropat in sanul lui ata\i eroi?
. a cui doina de veacuri pe-aicea plange?
. cin’ l-a aparat mai darz de-al navalirilor puhoi
. =i l-a adapat de-atatea mii =i miliarde de ori,
. cu sange
. =i sudori
. ca noi?!
Scrisa in , poezia intitulata Ai no=tri sunt ace=ti mun\i... atesta opinia mai multor etnografi ca romanii sunt un popor cu o civiliza\ie de munte. Nici nu mai este nevoie sa amintim ca poetul cantare\ al mun\ilor no=tri este nascut la Ha=ag, langa Sibiu, fiu de preot fiind, pentru ca sa vedem
in el unul dintre mul\ii =i marii luptatori ardeleni pentru apararea integrita\ii teritoriului na\ional, a mun\ilor
Transilvaniei. Descenden\a din Goga =i Co=buc — din
Eminescu, in mod egal, caci Eminescu era un transilvan, „in spirit“ — se vede dintr-o data: in tonul solemn, energic =i de o gravitate cu totul ie=ita din comun, vocea Poetului confundandu-se total cu vocea neamului sau. Este insa un
Eminescu, un Co=buc =i un Goga de dincoace de experien\a simbolismului =i in atingere directa cu expresionismul. De aici vin duritatea, asprimea, violen\a — am putea spune — versului la Aron Cotru=, descatu=at de orice constrangeri prozodice, ritmat (=i uneori rimat) strict in func\ie de ceea ce exprima. Si ceea ce exprima este cat se poate de clar, neimpovarat de nici un fel de ornamenta\ii mai deosebite, in afara catorva epitete („pietro=i“, „mano=i“, „carun\i“,

„adancuri de aur“, „uria=ele pantece“, „haiducie grea“ etc.) sau a unei mai mult aparente metafore: „ne-am ca\arat pe ei spre cer“, obi=nuita la mai to\i poe\ii.
Ceea ce-i este propriu numai lui Aron Cotru= este respira\ia larga a frazei, amplitudinea whitmaniana a versului, potrivita cu duritatea, asprimea =i violen\a de care am mai amintit. Primele versuri (care formeaza prima parte a compunerii) se constituie din propozi\ii apasat afirmative, cu predicatele, toate, la perfectul compus =i la persoana intai plural. Sugestia ce se degaja este ca ceea ce se spune nu poate fi negat, a=a cum nu pot fi urni\i mun\ii din loc. „Noi“, pus la inceput de vers =i urmat de perfectul compus, se repeta de =ase ori. Cea de a =aptea oara, in versul al -lea, cade in final, spre a intari o compara\ie =i a pune un punct apasat, necesar respira\iei: „nimenea pe lume nu i-a cunoscut =i
indragit ca noi“.
A doua parte a micului — dar cu ample ecouri — poem se armonizeaza perfect cu cea dintai. Registrul persoanei =i timpului verbal pastrat, dar abia cum apar, rostogolite in avalan=a, violente, manioase, amenin\atoare, intrebarile retorice care culmineaza in versul al -lea: „=i cin’ l-a adapat de-atatea mii de miliarde de ori“ — frant (pentru ca hiperbola cifrica:
„atatea mii de miliarde de ori“ o cere) in trei stihuri finale: „cu sange / =i sudori / ca noi?!“ Acest al doilea „ca noi“ pune ordinea simetrica necesara cu cel din finalul primei par\i, dand astfel rotunjimea necesara compozi\iei.
Insa mai cu cale ar fi — data fiind expresia foarte clara a versului cotru=ian — sa aplicam aici metoda comentariului prin citate scoase din alte poezii ale lui Cotru=, sa incercam a construi imaginea unui Cotru= prin el insu=i. Iata, spre exemplu de
inceput, un poem care ne vorbe=te absolut direct de temperamentul poetului: „De m-a= fi nascut, Naturo, dupa voia mea, / Pe masura visurilor mele fara hotare, / A= cre=te poate peste timp / Ca peste-abis un brad de-a pururi verde, / Ca mun\ii de puternic, a= trai cat ei, / N-a= mai vedea: / In dosul zambetului: ranjetul, / In dosul carnii fragede: scheletul, / In dosul omului: zadarnicia“ (De m-a= fi nascut…, publicata in
). Sau acest fragment, din Rapsodie daca, : „in fa\a mor\ii, ca un verde Ceahlau,/ cre=te, Ioane, curajul tau…/ bocancul in glie aspru se-mplanta…/ prinsa, cu tarie ne nfranta,/ pu=ca ta zbarnaie, \iuie, canta…/ baioneta ta dreapta/ a=teapta/ pe cei sorti\i sa cada,/ in juru-\i gramada/ …/
Bucovina: spalatu-i-a pu=tii tale rugina,/ Basarabia/ facut-a sa-\i fulgere in soare sabia…/ urmele bocancilor tai le saruta…/
Transilvania i=i trimite gandurile, cu grele plocoane,/ spre tine,
Ioane…“. „Ion“ de aici este acela=i „noi“ de care am pomenit mai sus, =i acela=i „Ion“ din „Io,/ Patru Opinca,/ ce-ntr-atatea mo=ii n-am doar o =irinca,/ infrunt strambele legi =i napasta, /
=i razmeri\a ce-n mine cre=te,/ sudui vartos, mocane=te,/ =i scuip pe toata randuiala asta!“
Acesta ar fi ceea ce putem numi comentariul unui poet prin el insu=i. Sa nu uitam ca Aron Cotru= a „cantat“ (daca se poate numi cantec „tunetul“ sau) ambele razboaie mondiale, la cel dintai participand in calitate de combatant in primele linii (a=a cum se putea vedea din placheta Sarbatoarea mor\ii, aparuta in ). Simpla de tot, clamata cu cea mai rasunatoare voce ce se poate inchipui, poezia lui Aron Cotru=
i=i este egala sie inse=i, mai pe toata intinderea. Semeni =i egali poate avea in alte limbi, in romane=te este foarte pu\in probabil. Pentru ca, asemeni lui Bacovia — spre a lua ca punct de reper un poet de la cealalta extremitate —, Aron Cotru= nu poate fi imitat. Cei care au incercat s-o faca au ramas simpli epigoni scufunda\i in anonimat.