c6m20me
Ce s-a lasat de popie
Si de sfanta liturghie
De s-a dat in haiducie.
El de mijloc o tinea,
Langa pieptu-i o strangea,
Si mereu o dezmierda,
Si mereu o saruta,
Si lautarii canta,
Campii de se rasuna.
Cand fu catre dimineata,
Popa se spala pe fata,
Barba neagra pieptana,
La baltagu-i se-nchina

Si pe Vidra mi-o trezea
Si din gura-asa-i graia:
„Stii tu, Vidro, ce-am gandit,
Stii tu ce m-am socotit?
Sufleca manece largi
Si-mpleteste la colaci.1
Fa colaci mari de doi saci
1 A da si a primi colaci este una din vechile datini ale tarii. In toate
imprejurarile cele mai insemnate ale vietii omului, la nastere, la botez, la
inmormantare, colacii nu lipsesc, si iau proportii de marime potrivita cu starea omului.
Cand se naste un copil si se boteaza, parintii duc colaci nasului si acesta daruieste finului sau finei ceea ce-i da mana.
La inmormantari se fac colaci mari ce intovarasesc pe mort, cu pompa, pana la mormant si acolo sunt impartiti la saraci.
Cuvantul de colaci a ajuns cu vreme a fi sinonim de prezent, plocon. Asa, locuiturii de la tara au obicei a merge la stapanii mosiilor cu colaci la zile mari,
insa acei colaci sunt reprezentati prin oua, pui de gaini, faguri de miere, poame si miei. In ajunul Sf. Vasile, copiii si flacaii pleaca pe la casele oamenilor ca sa faca urari de Anul nou; ei se numesc atunci colaieri ce merg cu colinda prin sat.
Iata una din acele urari numite Plugul ce obisnuit se zice in ajunul Sf. Vasile,
impreunand cuvintele cu sunet de telinca si cu ciocniri de fiere de plug.

Pentru cumnatei burlaci,
S-un covrig de un mertic
Pentru cumnatel mai mic.
Apoi haideti amandoi
Cu cotiga cu doi boi
Peste codri, peste munti,
La cei socri cam carunti.“

Badea c-un plug bine-mpanat
Si tot cu fier ferecat
Tras de boi bourei,
Voinicei ca niste zmei,
S-a apucat de arat
Zi de vara
Pana-n seara.
Manati, mai, hai, hai!

Amandoi la drum plecau,
Sus, la munte, se urcau
Si mereu boii-ndemnau:
„Hai Plavan, hai Bourean,
Juncanasi de-ai lui Stoian“.
Opinteau boii mereu,
La luna, la saptamana s-a dus badea sa vada graul de-i rasarit, dar era de secerat.
Badea l-a secerat,
In girezi l-a adunat,
Apoi l-a treierat
Cu roibul, cu murgul,
Cu negrul, cu surul,
Si multe care-a incarcat
Si la moara din vale-a plecat.
Manati, mai, hai, hai!
Dar hoata de moara, ce pastea branduse pe costise, daca a vazut asa povara mare,
Puse coada pe spinare
Si fugi spre lunca mare. “Na, morisca, na, na, na“,
Iar morarul, mester bun, Moara tot hodorogea
Alerga ca un nebun Si prin apa tot fugea.
Si striga, mereu striga. Manati, mai, hai, hai!
Iar lelea morarita, buna mesterita, suflecand maneci si catrinta,
De o dete pe masele;
Atunci moara s-a pornit,
Rotile si le-a-nvartit
Si pe loc a macinat
Tot graul cel secerat.
Manati, mai, hai, hai!
Lua un cojoc mitos
Si mi-l imbraca pe dos
Cu tarate, cu cojite,
Prinse moara de cosite,
S-o apuca de calcai
S-o puse pe capatai.
Lovi c-un ciocan in sele
Si cuptorul l-a umplut
Si colacii au crescut.
Apoi lelea c-o lopata
Tras-a unul mare-n vatra,
Un colac rotund, frumos,
Alb ca fata lui Hristos,
S-a sculat apoi nevasta badicai si s-a dus in camara,
A scos o sita de sfara
Si-i paru ca-i prea rara.
Ea s-a dus iar in camara
Si a scos o sita deasa,
Tot cu firuri de matasa.
Manati, mai, hai, hai!
Framantat-a s-a dospit

Opinteau si suflau greu,
Si cotiga scartaia
Si calea se-ngreuia.
Iar pe cand soarele-i sus,
Pe cand soimul sta ascuns,
Pe cand umbra e scazuta
Si se face nevazuta,
Stoian popa se oprea
Si de pranz el poposea
In mijlocul codrului
Unde-i larg voinicului,
In poiana inflorita
Cu frunzari acoperita,
Unde iarba se-mpleteste
Si-n varf se gaitaneste.
Vidra masa ca-ntindea,
Si la masa ca sedea
Cu Stoian alaturea.
Ei pranzeau si veseleau,
De nimeni grija n-aveau,
Dar pacatul mi-i pastea,
Si mi l-a rupt drept in doua
Ca sa ni-l deie tot noua..
De urat am mai ura,
Dar ne temem c-a-nsera,
Unii mai adauga si urmatoarele versuri:
Noi din suflet va dorim
Acum si pana murim
Cate paie sus pe casa,
Atatia galbeni pe masa,

Pe Stoian il zadara
Si Stoian asa graia:
„Oliolio! mandruta mea!
De cand eu mi te-am luat
Nici un cantec n-ai cantat.
Canta-ti, mandro, cantecul,
Ca mi-e drag ca sufletul.“
„Alei! frate, dragul meu!
Nu mai pofti sa cant eu,
Sa-ti cant cantec haiducesc
Cu viers dulce femeiesc.
Eu daca ti l-oi canta,
Apele s-or tulbura,
Brazii mi s-or scutura,
Muntii mi s-or clatina,
Vaile or rasuna
Si pe noi ne-a-ntampina
Paunasul codrilor,
Voinicul voinicilor,
Iubitul nevestelor,
Dragalasul fetelor.“
Si-s cararile-ncurcate
Si casele departate
Aho! Aho! plugul badei cu 12 boi
Iata-ne sositi la noi.
Cati carbuni in cel cuptori
Atati mandri gonitori,
Cate fire in manta
Atatea vaci a fata.

„Las’ sa vie ca nu-mi pasa,
Eu ca l-oi pofti la masa,
Si de-a mai vrea alta hrana,
I-oi da trei baltagi pomana.“

Puse Vidra a canta,
Codrii a se destepta,
Apele-a se tulbura,
Brazii a se scutura,
Muntii a se clatina,
Vaile-a se rasuna.
Si deodata s-arata
Paunasul codrilor,
Voinicul voinicilor:
„Hei! Stoiene, barbarie,
Ce te-ai lasat de popie
Si de sfanta liturghie
De te-ai dat in haiducie!
Ce ne calci poienele
Si ne pasti fanatele?“
„Ce poiene, mai Paune?
Ce fanate, mai nebune?
Doar pamantul nu-i al tau,
Nici al tau nu-i, nici al meu,

Ci-i tot al lui Dumnezeu.“
„Hei Stoiene, barbarie,
Vorba multa, saracie!
Da-mi juncanii tai drept vama
Si iti cata-apoi de seama.“
„Ba, juncanii nu-ti dau eu,
Ca mi i-a dat Dumnezeu
Sa ma scoata de la greu.“
„Da-mi pe Vidra ta de vama
Si iti cata-apoi de seama.“
„Ba, pe Vidra nu ti-oi da
Pan’ ce capul sus mi-a sta
Ca mi-a dat-o soacra mea
Ca sa tin casa cu ea.“
„Da-mi baltagul tau de vama
Si iti cata-apoi de seama.“
„Eu sa-ti dau baltagul, eu?
Vin de-l ia tu, fatul meu,
De ti-e sufletu-ndraznet,
Cat ti-e graiul de sumet!“

Ei de braie s-apucara
Si la lupta se luara

Zi de vara pan-in seara.
Cand in loc mi se-nvarteau,
Cand la vale s-aduceau,
Nici unul nu dovedea!
Dar Stoian mereu slabea,
Braul lui se descingea.1
„Vidro, puiculita mea!
Vin’ de-mi strange braul meu,
Apara-te-ar Dumnezeu,
Ca-mi slabesc puterile,
Mi se duc averile!“
Iara Vidra mi-i privea,
Ochisorii-i stralucea,
Inimioara-i se batea
Si gurita-i raspundea:
„Ba, nu, nu, badita frate,
Ca va-i lupta pe dreptate,
Si oricare-a birui,
Eu cu dansul m-oi iubi.“
Stoian popa s-aprindea
Si facea el ce facea
Pe Paun ca-l aducea,
Si-n pamant ca mi-l izbea,
Cat pamantul despica,
1 Romanii au obicei a-si strange mijlocul cu braie de lana rosie, sau cu chingi late de piele, tintuite cu bumbi de alama. Ei pretind ca puterea omului e cu atat mai mare cu cat salele sunt mai strans legate cu cingatoarea.
2 In povestile poporale, cand zmeii se apuc la lupta dreapta cu feti-logofeti, zmeii trantesc pe dusmanii lor astfel de tare ca-i baga in pamant pana la genunchi, apoi fetii-frumosi, la randul lor, baga pe zmei in pamant pana la brau etc.

Pan-in brau ca mi-l baga.2
Baltagu-apoi ridica,
Capul lui Paun zbura;
Trupul pe branci se pleca,
Lui Stoian se inchina.
Iar Stoian se intorcea,
La Vidra-ncet se ducea,
Se ducea posomorat,
De ganduri negre muncit
Ca un sarpe otravit.
Vidra nici ca se clintea,
Ochii-n ochii lui tintea,
Ochii catau barbateste
Si patrundeau femeieste.
Stoian popa mi-i zicea:
„Vidro, fa, nevasta rea!
Cand de moarte ma luptam
Si pe tine te rugam
Sa vii iute langa mine
Ca sa-mi strangi braul mai bine,
De barbat nu ti-a fost mila,
De pacat nu ti-a fost sila
Si cu glas dulce, fratesc,
Zis-ai cuvant dusmanesc:

Ca oricare-a birui
Tu cu dansul te-i iubi,
Asa este, Vidro fa?“
„Asa-i, Stoiene, asa!
Am zis-o si-nca-o mai zic
Ca mi-e drag cine-i voinic,
De se lupta far-a cere
Ajutor de la muiere.“
„Stii tu, Vidro, ce-am gandit?
Stii tu ce m-am socotit?
Asta-vara am cosit
Vro cinci clai de le-am cladit,
Patru mi le-am varfuit,
Iar unei varfu-a lipsit
Si mi-am pus in gandul meu
Sa-i fac varf cu capul tau.“
„Iata capul de mi-l taie,
Ca sa-l pui tu varf la claie
Si te-nvata de la mine
Ca sa mori cum se cuvine!“
1 Balada lui Stoian are asemanare in unele pasaje cu aceea a Paunasului codrilor. Ele mi-au fost amandoua cantate de un lautar din satul Mircesti, anume
Didica, si poate ca au acelasi autor.

Crunt Stoian se repezea
Si capul ii retezea.
Si tatele-i le taia
Si pe camp le-mprastia;
Apoi singur purcedea,
La socrii lui se ducea.
„Hei, Stoiene, popa vechi
Cu potcapul pe urechi,
Unde-i Vidra cea frumoasa,
Fata noastra cea voioasa?“
„Eu pe Vidra mi-am lasat
Intr-un codru departat
Hotarand mosiile
S-asezand momaile
Cu capul si tatele.“
Bine vorba nu sfarsea,
Pe loc cerul s-aprindea
Si trei fulgeri repezea
Pe Stoian popa-l lovea,
In cenusa-l prefacea!1

Si leita,
Cureaua
Si paraua.
Pe-n mijloc de Tarigrad,
La cismeaua lui Murad
Primbla-mi-se Serb-Sarac
Pe-un cal negru din Bugeac,
Voinicel si sprintenel,
Dar sarac ca vai de el!
Cu saia imbairata
Si salvari de ciorca lata,1
Cotul cinci galbeni luata,
Cu camasa de matase,
Vitele-mpletite-n sase.2
Cu picioarele-ncaltate
In opinci inharzobate:
Harzobul
Si galbenul,
Nojita
1 Cioarca-lata sau ciorcalata, cuvant corupt ce insemneaza negresit o materie ecarlata, caci salvarii se fac de postav rosiu.
2 Sase in loc de sese, provincialism, asemenea se zice sapte in loc de septe etc.