Grigore Alexandrescu q5k9kb

Ca =i Trecutul. La Manastirea Dealul, Rasaritul lunii. La
Tismana, Mormintele. La Draga=ani sau Adio. La Targovi=te,
Umbra lui Mircea. La Cozia face parte din ciclul compunerilor romantice ale lui Grigore Alexandrescu. In spiritul ideilor pa=optiste, poetul evoca trecutul de marire cu scopul de a
inflacara inimile contemporanilor sai pentru cauza liberta\ii =i independen\ei na\ionale. Tema e frecventa la to\i scriitorii vremii, de la Vasile Carlova (—) pana la Vasile Alecsandri
(—) =i ea va forma obiectul preocuparii genera\iilor urmatoare, Eminescu, Co=buc, Sadoveanu.
In vara anului , impreuna cu prietenul sau Ion Ghica,
Grigore Alexandrescu face o calatorie la manastirile din
Oltenia. Dupa cum reiese din Memorialul acestei calatorii, poezia
in chestiune ar fi fost compusa chiar la Cozia, unde se =i afla mormantul marelui domn, intr-o noapte romantica, pe cand poetul contempla inspirat mun\ii negri =i valea Oltului, dintr un turn al manastirii. A fost publicata insa abia la mai ,
in revista Propa=irea, editata la Ia=i de Mihail Kogalniceanu.
Poezia incepe solemn, intr-un vers amplu instrunat, de o muzicalitate indelung =i amanun\it studiata, cu cezura larga, necesara risipirii ecourilor. Este momentul medita\iei romantice, al solitudinii in cadrul naturii =i al nop\ii. Sonurile care predomina sunt — in consecin\a — cele minore =i grave, surdinizate prin vocalele inchise, intre care mai frecventa este u, pusa sub accent prelungit:
Ale tùrnurilor ùmbre// peste ùnde stau culcate;
Catre \armul dimpotriva// se intind, se prelungesc, alternand cu vocala cea mai deschisa — a — pentru contrast:
S-ale valurilor mandre genera\ii spumegate
Zidul vechi al manastirii// in caden\a il izbesc.
Impresionanta este personificarea valurilor Oltului, vazute ca ni=te genera\ii, sugerand ideea ve=nicei deveniri istorice =i, totodata, a permanen\ei. De asemeni, noaptea e inchipuita ca o himera neagra, vie, mi=catoare, ie=ind dintr-o pe=tera, din rapa, impresurand totul cu mantia ei intunecata:

Dintr-o pe=tera, din rapa, noaptea iese, ma-mpresoara.
Acum este ora propice nalucirilor =i fantomele ies din morminte. Motivul e de tipul preromantic, cu punctele de plecare
in englezii Gray, Young =i Ossian-Macpherson, cunosuc\i la noi
inainte de Grigore Alexandrescu, prin traduceri franceze =i ruse=ti. Fantomele, „chipuri negre“, coboara de pe muchii de stanca ca un fluid misterios ce patrunde fiin\a celor vii „ca prin vine un fior“, facand sa se mi=te „mu=chii zidului“. La apari\ia lui Mircea, hamletiana, pura proiec\ie a eului subiectiv al poetului, elementele naturii se cutremura:
Raul inapoi se trage... mun\ii varful i=i clatesc.
In jurul fantomei voievodului, ie=ind din mormant inarmat
=i cu coroana pe cap, se aduna atunci hotarele Tarii Romane=ti:
Mircea! imi raspunde dealul; Mircea! Oltul repeteaza,
Acest sunet, acest nume valurile-l priimesc;
Unul altuia ii spune; Dunarea se-n=tiin\eaza,
Si-ale ei spumate unde catre mare il pornesc.
Poetul se prosterna in fa\a mare\ei umbre =i vine a depune la mormantu-i prinosul de recuno=tin\a al contemporaneita\ii.
Mircea fusese aparatorul liberta\ii =i realizase odinioara fapte rasunatoare, de necrezut in momentul de fa\a. Voievodul ii apare poetului ca un uria= a carui armura n-ar mai putea-o purta urma=ii bicisnici:
Noi citim luptele voastre, cum privim vechea armura
Ce un uria= odata in razboaie a purtat;
Greutatea ei ne-apasa, trece slaba-ne masura,
Ne-ndoim dac-a=a oameni intru adevar au stat.
De remarcat coloratura arhaica din finalul versului ultim:
„intru adevar au stat“.
Fapt oarecum curios, insa perfect explicabil in contextul literaturii romane din epoca de la , romanticul Grigore
Alexandrescu, admirator al trecutului, este totodata un artist =i un ganditor care avea neaparat in vedere prezentul =i viitorul.
In spirit ra\ionalist, autorul satirelor, epistolelor =i fabulelor gase=te totu=i ca razboiul e „bici groaznic, care moartea il iube=te“. Fatal in evul de mijloc, el poate fi inlaturat in epoca moderna, cand na\iile, „infra\ite prin =tiin\e =i prin arte“, pot afla „drumul slavei in gandire =i in pace“. Este aici, constatabila
in spa\iul uneia =i aceleia=i poezii, manifestarea unei trasaturi cu totul caracteristica operei lui Grigore Alexandrescu in ge neral, ca de altfel intregii literaturi de la : imbinarea elementelor clasice =i iluministe cu cele romantice. A=a se explica introducerea gandirii ra\ionaliste in cadrul medita\iei romantice care este Umbra lui Mircea. La Cozia.
Poezia se incheie insa tot romantic. Din nou mantia nop\ii se intinde peste mun\ii din preajma, norii se aduna la apus, peste apele Oltului domne=te intunericul de nepatruns =i umbrele reintra in morminte. Cu un deosebit sim\ al echilibrului compozi\ional, poetul realizeaza finalul, rotund, prin reluarea motivului ini\ial, ca intr-o mica piesa simfonica:
Lumea e in a=teptare... turnurile cele-nalte
Ca fantome de mari veacuri pe eroii lor jalesc;
S-ale valurilor mandre genera\ii spumegate
Zidul vechi al manastirii in caden\a il izbesc.
Muzicalitatea poemului =i, de aici, atmosfera de solemn mister in fa\a umbrelor trecutului voievodal sunt date, din punct de vedere prozodic, printr-o anumit studiata succesiune a accentelor, constand in alternarea dactilului cu iambul:
S-a-le-va-lu-ri-lor-man-dre//ge-ne-ra-\ii-spu-me-ga-te
Zi-dul-vechi-al-ma-nas-ti-rii//in-ca-den-\a-il-iz-besc, ca =i in alternarea rimei feminine cu cea masculina: nalte — spumegate, jalesc — izbesc =.a.m.d., ritmand energic discursul liric =i a=ezandu-l in tipare de neclintit.