Pe-un picior de plai, n2y2yc
Pe-o gura de rai,
Iata vin in cale,
Se cobor la vale
Trei turme de miei
Cu trei ciobanei.
Unu-i moldovean,
Unu-i ungurean
Si unu-i vrancean,1
Iar cel ungurean
Si cu cel vrancean,
Mari, se vorbira,
Ei se sfatuira
Pe l-apus de soare
Ca sa mi-l omoare
Pe cel moldovean

Adica: unu-i de pe valea Moldovei, unul din muntii Vrancei si unul din
Ardeal. Din nestiinta, poporul nostru confunda ades numele de ardelean cu cel de ungurean, caci el inca nu a ajuns a cunoaste intinderea pamantului locuit de romani. El nu stie ca dincolo de toate hotarele Moldovei si a Valahiei, peste
Carpati si pana la Tisa, peste Dunare si pana in centrul Macedoniei, peste paraiele
Milcovul si Molna si peste raul Prutului, se afla frati de ai lui, cu acelasi port, aceleasi obiceiuri, aceleasi credinte, aceeasi limba, acelasi trecut de glorie si de suferinte, precum si acelasi viitor!
Ca-i mai ortoman,
S-are oi mai multe
Mandre si cornute,
Si cai invatati
Si caini mai barbati!…
Dar cea Miorita
Cu lana plavita
De trei zile-ncoace
Gura nu-i mai tace,
Iarba nu-i mai place. ,,— Miorita laie,
Laie, bucalaie,
De trei zile-ncoace
Gura nu-ti mai tace!
Ori iarba nu-ti place,
Ori esti bolnavioara,

Draguta Mioara?“ ,,— Dragutule bace!
Da-ti oile-ncoace
La negru zavoi,
Ca-i iarba de noi
Si umbra de voi.
Stapane, stapane,
Iti cheama s-un caine,
Cel mai barbatesc
Si cel mai fratesc,
Ca l-apus de soare
Vor sa mi te-omoare
Baciul ungurean
Si cu cel vrancean!“ ,,— Oita barsana,1
De esti nazdravana
Si de-a fi sa mor2
In camp de mohor,
Sa spui lui vrancean
Si lui ungurean
Ca sa ma ingroape
Aice pe-aproape
In strunga de oi,
1 Barsa, in Ardeal.
2 Romanul are mare plecare a crede in soarta! El isi imparte viata in zile bune si zile rele, in care se aduc cu ele fericire sau nenorocire. Astfel intamplarile lumii il gasesc totdeauna pregatit a primi lovirile lor, caci el se intareste in credinta mangaietoare ca asa i-a fost scris! asa i-a fost zodia! asa i-a fost sa fie! etc.
3 Moartea! Ea domneste ca o regina asupra omenirii si e totodata mireasa lumii. Tot omul e logodit cu moartea din minutul ce el intra in viata.
Sa fiu tot cu voi;
In dosul stanii
Sa-mi aud cainii.
Aste sa le spui,
Iar la cap sa-mi pui
Fluieras de fag,
Mult zice cu drag!
Fluieras de os,
Mult zice duios!
Fluieras de soc,
Mult zice cu foc!
Vantul cand a bate
Prin ele-a razbate
S-oile s-or strange,
Pe mine m-or plange
Cu lacrimi de sange!
Iar tu de omor
Sa nu le spui lor,
Sa le spui curat
Ca m-am insurat
Cu-o mandra craiasa,
A lumii mireasa;3
Ca la nunta mea

A cazut o stea1;
Soarele si luna
Mi-au tinut cununa.2
Brazi si paltinasi
I-am avut nuntasi,
Preoti, muntii mari,
Pasari, lautari,
Pasarele mii,
Si stele faclii!
Iar daca-i zari
Daca-i intalni
Maicuta batrana
Cu braul de lana,
Din ochi lacrimand,
Pe campi alergand,
De toti intreband
Si la toti zicand:
„Cine-au cunoscut,
Romanul iubeste imaginile poetice, de pilda: Un om bun, e bun ca sanul mamei, sau e bun de pus pe rana; un voinic e Paunas de codru; un tanar cu parul alb e nins in luna lui mai; femeia frumoasa e rupta din soare... etc.
1 Stelele au mare inraurire asupra inchipuirii romanului. El crede ca tot omul are cate o stea in ceruri ce este tainic legata de soarta lui. Asa steaua omului se intuneca cand el este amenintat de vreo cursa, si cade in vazduh cand el se apropie de finitul vietii. Pentru dansul un om insemnat e nascut cu stea in frunte.
Sunt stele care, dupa crederea poporului, se arata ca prevestiri de mari
intamplari pe pamant, precum unele stele rosii, ca de sange, ce apar inaintea razboaielor... etc.
2 Cununa de nunta care se pune pe fruntea mirilor in ceremonia cununiei.
Soarele si Luna tin aici locul nunilor mari.
Cine mi-au vazut
Mandru ciobanel
Tras printr-un inel?
Fetisoara lui
Spuma laptelui;
Mustacioara lui
Spicul graului;
Perisorul lui
Pana corbului;
Ochisorii lui
Mura campului!...
Tu, Mioara mea,
Sa te-nduri de ea
Si-i spune curat
Ca m-am insurat
Cu-o fata de crai
Pe-o gura de rai.
Iar la cea maicuta
Sa nu spui, draguta,
Ca la nunta mea
A cazut o stea,
C-am avut nuntasi
Brazi si paltinasi.
Preoti, muntii mari,
Pasari, lautari,
Pasarele mii,
Si stele faclii!…“
Frunza verde alunica!
Mircea suie pe potica
Si-ntalneste o fetica
Ce purta cofita-n mana
Cu apa de la fantana:
„Copilita, stai sa beu,
Racori-te-ar Dumnezeu!“
„Ba, badita, ba, nu vreu,
Ca ma tem de dragul meu,
El mi-a zis sa ma feresc
De straini ce-i intalnesc,
Ca de apa nu le-i sete,
Ci de sarutari de fete.“
Nu te teme, fata mea,
Ca el de s-a mania