j2v19vf
Ea-i ogarca pe sub foale,2
Cat alearga, nu domoale
Si-i lacusta saritoare...
Unde-o vede Ghemis moare!
Intr-o zi Ghemis punea
Sapte buti alaturea,
Cu vanata le sarea,
Pe vanata o spetea!
Iar Ghemis ca un nebun
O lega de un alun
Si trei zile o plangea,
Nici ca se mai mangaia!
Apoi, mari, se-ndracea,
Colea-n vale se ducea,
O falanga-n drum scotea,3
Pe drumeti pe toti batea

Ca sa-i spuie de stia
Daca-n lume cunostea
Alt fugar ca vanata,
Sa-i se dreaga inima.
Cand la urma tuturor,
Iat-un biet de cersetor.1
In spinare cu desag
Si in mana c-un toiag.
Iar Ghemis cum il vedea,
La pamant il intindea,
De falanga mi-l lega
Si-l batea si tot striga:
„Mai sarace, saracila,
De cand umbli cerand mila,
Vazut-ai in calea ta
Vreun cal bun ca vanata?“
„Stai, jupane, nu mai da,
1 In tarile noastre e foarte rar de a gasi un cersetor roman, caci cersetoria e considerata ca o meserie rusinoasa. A ajunge pe la usile strainilor este cea mai mare nenorocire pentru un om, prin urmare e o foarte cruda ocara cuvantul de calic. a...i
Cu toate acestea, pana la domnia lui Ioan Sturza calicimea din tara era oarecum privilegiata prin hrisov domnesc, si poseda in Iasi un foburg numit mahalaua Calicimii. Ea avea dreptul de a lua parte la cortegiul inmormantarilor.
Breasla calicilor era reprezentata la aceste triste ceremonii prin oameni alesi din sanul ei, si care purtau toiaguri groase de ceara zugravita cu flori si poleita.
Toiagurile insa erau atat de groase ca de-abia doi oameni puteau sa duca cate unul pe umerii lor.
2 Oras mic aproape de malul drept al Dunarii, in Turcia.
3 Legea lui Mohamed opreste bautura vinului si rachiului.
4 Miralai insemneaza la turci rangul de colonel.


Ca ti-oi spune tot ce stiu.
Eu cunosc un bidiviu
La cel pasa din Macin2
Care bea rachiu si vin!“3

Ghemis iute purcedea,
Luntre mica el prindea,
Latul Dunarii trecea,
La Macin de se ducea,
Si-n cetate el intra,
Iar de pitic ce era,
Nime-n seama nu-l baga,
El la grajd si alerga,
Grajdul Miralaiului4
In dosul saraiului,
Si la panda se punea,

In gunoi se ascundea.
Cand fu despre cantatori
Pan-a nu rasari zori,
Ghemis iute se trezi
Si-ncepea a nechezi
Cum necheaza iepele,
Iepele sirepele.
Armasarul l-auzea,
Se-ncorda si necheza,
De la iesle se smucea,
Peste zid usor trecea,
Si zburand voios venea,
Iar Ghemis il viclenea
Pan’ de coama-l apuca,
Apoi iute-ncaleca
Si numai o fuga-i da
Pan’ la sora-sa Manda:
„Buna ziua, surioara!
De esti buna, bunisoara,
Fii de inima voioasa
Si de oaspe bucuroasa.“1
„Bun sosit, frate Ghemis!
Bine facusi ca venisi,
Dar mai bine, zau, faceai
Daca-aice nu veneai.
1 Datina ospetiei e una din cele mai vechi si mai sfant pazite la romani. Cand soseste un strain pe pragul casei unui om, el zice pana a nu intra: bucurosi de oaspeti? si-i raspunde totdeauna: Bucurosi!
2 Aferim, turceste, sinonim de bravo.

Ca dusmanu-ti de cumnat
Chiar pe cruce s-a jurat
Sa te dea la turci legat
Pentru-o palma ce mi-ai dat
Cand cu el m-am cununat!“
„Sa n-ai grija, soro draga,
Ca cu mine nu-i de saga.
De mine care se leaga,
Sangele-n trup i se-ncheaga.“

Iata ca se-nainta
Si pe prag se arata
Cel cumnat jurat, hain
Ce venea de la Macin.
„Aferim, frate Ghemis,2
Bine facusi ca venisi,
Amandoi sa veselim
Ca frati buni sa ne cinstim.
Fa nevasta, du-te, ada
Vin de cel ce fierbe-n cada,
Sa ne cinstim oaspele,
Sa racorim fratele.“
Manda vinul aducea,
La baut ei se-ntrecea,

Pan’ ce unul se-mbata
Si-n somn greu se cufunda.
Iar cumnatul cel hain,
Tufecciul din Macin,1
Pe Ghemis il fereca,
La seleafu-i se pleca,
Pistoalele-i le-apuca,
De iarba le descarca,
Cu cenusa le-ncarca.
Apoi iute alerga
Si la turci veste le da.
Turcii casa-nconjurau
Si-n casa buluc intrau,2
Iara sora lui Ghemis
Punea salba si benis
Si-ntre turci se arata
Si din gura cuvanta:
„Turcilor, spahiilor,
Nu dati vant sabiilor
Pan-a nu ma plati eu
De Ghemis, fratele meu,
Cu o palma ce mi-a dat
Cand barbatul m-a luat.“
1 Cuvant turcesc care insemneaza fabricant de arme.
2 Adica da navala in casa cu gramada. Buluc e un cuvant turcesc care s-a pripasit in tara de cand cu navalirile turcilor, dar incepe a se pierde din limba noastra ca multe alte cuvinte slavone si grecesti lasate in urma lor de ocuparile rusesti si de fatala domnire a fanariotilor.

Buna palma-atunci ii da
Cat Ghemis se destepta
Si pe turci cat ii zarea
In picioare drept sarea,
Si pistoalele-ntindea,
Dar nici unul s-aprindea!
Daca vedea si vedea,
Iataganul apuca,
Printre turci se arunca,
Printre turci cale-si facea
Si la grajd el se ducea,
Chiuind si nechezand
Iataganul invartind,
Armasaru-l auzea,
Armasarul necheza,
La Ghemis zburand venea
Si-n genunchi el se punea.
Ghemis iute-ncaleca
Si spre Dunare pleca,
Apa-n doua despica
Si salta din val in val
Pan’ sosea la cela mal!

La gura Siretului,
Prin postul San-Petrului,
Ian, mari, ca s-a ivit
Un caic lung, poleit,
Cu postav verde-nvelit.1
Dar in el cine-mi era?
Era Soliman Aga
Cu cincizeci de ieniceri2
Care poarta-n brau hamgeri.
Ei veneau incet, incet
1 Colorul verde e purtat la osmani numai de persoanele ce au un caracter sacru, precum hogii, dervisii, imamii, fiindca stindardul lui Mohamed, sangeacul, e de culoare verde.
2 Militia ienicerilor a fost instituita la 1362, sub sultanul Amurat, de catre marele vizir Kara Halil Basa. Ea era compusa de robi luati in razboaie dupa ce
Ornus Beglerberg de la Rumelia lua Ipsala si Malgara. Dupa formarea acestei vestite militii, un seic, anume Hagi Bektas o binecuvanta, zicand: „Numele vostru sa fie ienghisehri (cuvant compus din enghi, nou, si chehri, soldat); infatisarea voastra sa fie vie si mandra; mana voastra sa fie invingatoare; sabia voastra ascutita, lancea voastra totdeauna gata de a lovi capul dusmanului, si oriunde veti merge sa va intoarceti cu chipul inflorit de sanatate“.
3 Viata patriarhala a familiilor romane impune femeilor datoria de a tese in case panza trebuitoare pentru imbracamintea barbatilor si a copiilor.