Perioada interbelica, dintre cele doua razboaie mondiale, este perioada unei noi sensibilitati poetice, a unei noi constiinte de sine a poeziei care avea sa se inscrie in miscarea de idei europeana, in circuitul ei valoric, de creatie. Era o evolutie dialectica, obiectiva. v8m15mv
Alaturi de alte reviste care, prin reprezentanti, militau pentru o directie realista, democratica in literatura, teoretizand ideea specificului ei national, revista “Gandirea”, dincolo de limitele ei ideologice, a avut meritul de a fi grupat in jurul ei pe unii dintre cei mai mari scriitori ai nostri. Critica vorbeste despre “traditionalisti de tendinta religioasa”, despre un “traditionalism decorativ, patetic, elegiac”, despre “iconari”, “ortodoxisti” etc.
Cel mai “intens” traditionalism l-a reprezentat insa gandirismul, miscare literara dezvoltata in jurul revistei Gandirea. Avandu-l ca doctrinar pe Nichifor Crainic, gandirismul s-a incarcat, in timp, de conotatii negative, in afara esteticului. Crainic reproseaza semanatorismului preocuparea sa unilaterala, adaugandu-i dimensiunea elevatiei spirituale prin racordarea traditionalismului la ortodoxism. Asadar, traditionalismul este poezia solidaritatii cu pamantul, cu “sesurile natale”, cu strabunii si cu miturile nationale. Nichifor Crainic imbina, intr-o maniera specifica, bucolicul cu evanghelicul, adica sacralitatea plaiului strabun cu sfintenia si gravitatea sufletului romanesc. El nu e atat poetul peisajelor exterioare sau launtrice, cat e poetul solidaritatii cu ele.
In poezia “Cantecul potirului”, evocarea evanghelica, meditatia religioasa, infiorarea mistica in fata locurilor si a intamplarilor biblice sunt temele predilecte ale operei sale lirice. Imagini sfinte ne trimit la “Cina cea de taina”, unde Iisus i-a indemnat pe ucenicii nestiutori sa imparta cu el - pentru ultima oara -; painea, ce va simboliza trupul celui crucificat, si vinul semnificand sangele scurs din ranile Fiului Dumnezeiesc. Bunica si mama incrusteaza in coaja moale a painii semnul crucii, vasul libatiei cu vin, dus la gura de cel insetat, inchipuie potirul sfant in care a fost strans sangele Mantuitorului iar boabele mari si lucitoare ale ciorchinelui sunt aidoma lacrimilor varsate de Fecioara Maria. Bunicii, copiii si nepotul acestora subliniaza legatura intre varste si generatii, asigurata de credinta lor comuna in Dumnezeu.
Divinitatea este in toate, atat in lucrurile si in fapturile de rand, cat si in cele avand o importanta majora. Poetul identifica divinitatea cu “painea”, “vinul” si insasi “viata” neamului sau. Impreuna cu hrana si bautura, copilul primeste si invatatura biblica necesara, care-l formeaza ca om.
Asadar ideea ortodoxiei confera traditionalismului preconizat de Crainic o nota aparte, prin care se deosebeste de semanatorism. Treptat, linia ortodoxista a poeziei sale o va pune in umbra pe cea traditionala. Motivele lirice crestin-ortodoxe ajung dominante, ele denota o fervoare a credintei in harul dumnezeiesc coborat asupra fapturii de lut, singurul crez ce-i ofera tarie morala.
Tot in linia traditionalismului gandirist, Vasile Voiculescu scrie o poezie puternic influentata de spiritul religios, desi “ortodoxismul” este la el doar un element conventional, nu unul de structura. Semnele traditionalismului sau se puteau lamuri inca din volumul de debut cind poetul evoca viata satului, casa parinteasca, peisajul tinutului natal intr-o maniera semanatorista. Simbolurile religioase, tot mai frecvente in poezia sa devin repezentari iconografice, capatand sensuri morale, general-umane, eliberate de orice umbra de misticism. Ingerii din poemele sale sunt metafore ale unor idei abstracte sau se indeletnicesc cu lucruri care au un caracter foarte profan, participand la muncile campului, de exemplu. Se realizeaza astfel un transfer intre sacru si profan, universul se diafanizeaza, dar totul tine de un program, care este nu numai al sau, ci al intregii grupari pe care o reprezinta.
Inceputurile poetice ale lui Vasile Voiculescu sunt mistuite de setea de cunoastere, manifestata in cautarea Creatiunii, in dorinta de obiectivare a ei. Meditatia religioasa se asaza mereu alaturi de cea filozofica; Modalitatea artistica principala este imbinarea motivelor crestine cu cantecele lumesti. Esenta crestinismului vine din “intrepatrunderea dureroasa intre stihiile lumii si senzualitatea grasa, umila a pamantului”. Acest poet religios, hranit din substanta evangheliilor carora le da forma de alegorie sau de parabola, se intoarce mereu catre sufletul stramosesc, reinviind “cumintenia” pamantului si frumusetea parguita de soarele de peste veac al credintei “crestine”. Poezia lui devine cuminecatura pentru sufletul ce cauta dincolo de aparentele inselatoare ale vietii.
Arhaicul catre care tinde constant poezia sa il face sa indrageasca tot ce a fost creat de mana lui Dumnezeu si pastrat astfel. Imaginile ingerilor, prezente in toata lirica poetului nu pledeaza pentru incadrarea sa in sfera ortodoxismului, dar “ortodoxismul lui V. Voiculescu este anterior aceluia al Gandirii” -; (G. Calinescu). In poezia sa apar ingeri profani, redusi la simple elemente de decor. Ei sunt dematerializati pana la abstractizare, uneori ramanand simple nume. In general, poezia de inspiratie a lui Voiculescu acuza cerebralitatea si meditatiile.
Propensiunea catre o figuratie biblica, componenta esentiala a traditionalismului voiculescian se manifesta plenar in poemul “In gradina Ghetsimani". Radacinile poemului se afla in universul copilariei, unde religia era pravila, enciclopedie a vietii practice. Cartea oamenilor de la tara era Biblia. Inspiratia religioasa isi fixeaza limitele in scena biblica a ultimei nopti pe care Fiul Domnului o petrece impreuna cu apostolii. Tabloul narativ se estompeaza sub cautarea infrigurata a simbolului. Cu o inversunare de catutator de comori, de rob in faurirea poeziei, poetul arunca in joc toate armele stilistice pentru evitarea cararilor batute. Tema ramane in ultima instanta cea a constiintei umane: posibilitatea pacatului respins chiar si in ideea de posibilitate. Iisus incarneaza pe de o parte neputinta omeneasca de a-si depasi limitele in miscare spre inalt, sacrificiul dureros, sfant, in fata cerului inchis si pe se alta ispita infranta, doborarea pacatului prin moarte.
Tendinta generala este cea de hiperbolizare, pentru ca astfel sa se sublinieze si mai mult efortul de a ocoli ispita. Strigarea lui Iisus e “amarnica”, cupa e “grozava”, setea “uriasa”. Refuzand paharul cu bautura, alegand calea rugaciunii si forta pe care o da credinta, Iisus a trecut dincolo de moarte.
Catre final, poemul ofera un contact cu natura, dar un contact in primul rand vizual. Perceputa cu ajutorul privirii, natura emotioneaza producand voluptate estetica si curiozitate intelectuala vie.
Meritul de necontestat al creatiei voiculesciene este acela de a face sa traiesti concomitent in spatiul arhaic al lumii biblice, sa traiesti concomitent intr-un “atunci” si intr-un “acum” care pastreza sensul puritatii crestine.