e2l2lx
Frunzulita de dudau!1
1 Cele mai multe dintre cantecele poporale incep cu frunza verde. Aceasta provine din iubirea romanului pentru natura inverzita. Primavara cu cerul ei albastru, cu dulcea sa caldura, cu insufletirea ce ea aduce lumii, amortita de viforele iernii, naste in inima romanului doruri tainice, porniri entuziaste care il fac a uita suferintele trecutului si a visa zile de iubire, de vitejie.
Lui ii place, cand vine primavara cea verzie, a se intinde pe iarba, a se rataci prin lunci si codri, a canta si a pocni din frunze, a se scalda in lumina soarelui si
in aerul parfumat al campului. Frunza cea noua ii insufla cantece pline de o melancolie adanca, ce exprima jalea unui trecut de marire si aspirarea catre un viitor maret.
Frunza verde ce incununa cantecele poporale serva totodata de caracteristica cantecului. Astfel, cand subiectul este eroic, cand el cuprinde faptele unui viteaz, poetul alege frunzele de arbori sau de flori ce sunt in potrivire cu puterea si cu tineretea, precum frunza de stejar, frunza de brad, frunza de bujor, caci voinicii baladelor sunt nalti ca bradul, tari ca stejarul si rumeni ca bujorul. Cantecele de iubire se incep cu frunzele de lacrimioara, de sulcina, de busuioc, pentru ca aceste flori, dupa crederea poporului, au o menire fermecatoare. Cand e cantecul de durere sau de moarte, el prefera frunzele de maracina, de mohor etc.
In legendele si in baladele unde figureaza copile frumoase, acestea sunt
intovarasite de cele mai gingase flori ale campiilor, poetul le incununa cu ghirlande mirositoare de frunze de viorele, de trandafiri, de micsunele etc. si astfel se poate cunoaste subiectul unui cantec chiar de la cel intai vers.
Romanii dovedesc, prin aceasta forma poetica a improvizarilor lor, o si mai stransa rudire cu fratii lor din Italia, caci in cantecele poporale ale umbrilor, ale ligurilor, ale picenilor si ale piemontezilor, frunza e inlocuita prin floare. De pilda:

Fior de viole
Li vostri ochietti furono le strale
Che fece la ferita che mi dole etc.

S-a aflat la Movilau1
De Codreanul cela rau,
Ca se primbla prin ponoare
Prin potice fara soare,
Cu sarica bocsaneasca
Si caciula turcaneasca,
Nime sa nu mi-l cunoasca.
Mult e mandru, sprintenel
Cel voinic, cel voinicel!
Si tot cata-un calusel
Roibulet, cu parul cret
De-al lui Codrean dragulet.
Mult alearga, s-osteneste,
Cal pe ganduri nu gaseste;
Cati fugari i s-arata,
El de coama-i apuca,
Peste tufe-i arunca.
Daca vedea si vedea
Ca norocul nu-l slujea,
In baltag se rezema,
Colea-n vale se lasa,
Colea-n vale, la stramtoare
Fior di cerasa
E d’una siepe de mortella e rosa
Io la vorré siepa’ la vostra casa.
1 Oras vechi din Basarabia pe malul Nistrului.
2 Mocanii de la munte fac din vechime si pana astazi, cu carele lor mari
inhamate de herghelii intregi de cai, transporturi de sare si de marfuri prin tara si la hotare.

Unde trec mocani cu sare.2
Iar in drum cat se punea,
C-un mocan se intalnea
Si din gura-asa-i graia:
„Cale buna, mai muntene!“
„Multumim, frate Codrene!“
„Mai Mocane fratioare,
Nu ti-e roibul de schimbare?
Sa-ti dau chebea din spinare
S-un car mare plin de sare,
Un car mare cu opt boi
Sa mergi bogat de la noi?“
„Nu mi-e roibul de schimbare,
Nici mi-e roibul de vanzare,
Ca cu mama roibului
Platesc valea Oltului,
Si de-as vinde pe roibul,
As plati Movilaul.“
„Alelei! mocanas draga,
De mine dorul se leaga.
Fa si tu pe dorul meu
Ca bun e cel Dumnezeu!
Fior di mela
Vattene a casa che mamma ti chiama
Mamma ti chiama e lo mio core pena. etc., etc.

Da-mi pe roibul dragulet,
Ca sa cerc de-i soimulet.
De-i mi-a placea umbletul
Eu ti-oi da si sufletul.“
Mocanasul se pleca,
Codrenasu-ncaleca...
Trei rugini el ii tragea,1
Astfel roibul meu fugea...
Vaile se limpezea!1
Se ducea hotul razand,
Fugea roibul nechezand,
Iar mocanul sta plangand
Si din gura tot zicand:
„Alelei! mai Codrenele!
Te vezi de pe sprancenele
Ca esti facator de rele.
Vin’, Codrene, inapoi,
Da-mi incalte cei opt boi,
Cativa bani de cheltuiala
Si chebea de primeneala.“
„Ba-ti fa cruce, mai mocan,
Zi c-ai cinstit pe Codrean,
Ca de-oi veni inapoi
In loc de car cu opt boi,
Ti-oi da niste pumni zgarciti
1 Adica il lovi de trei ori cu varga ruginita a pustii sau cu muchia ruginita a palosului.
2 Imagine minunata de repezimea calului.
3 Ban gasit, ban vrajit. Comoara gasita, belea nesfarsita, proverburi.
4 De ziua Ispasului incep a se taia miei pentru hrana poporului. De acolo

De ti-or parea bani gasiti“3
Si s-a dus, s-a dus, s-a dus
Pan’ ce soarele-a apus.

Frunza verde de aluna!
Codrenas cu voie buna
Se urca in deal la stana,
Se urca si chiuia...
Toti ciobanii ca fugea!
Numai unul ramanea,
Langa foc se intindea,
Bolnavior ca se facea,
Codrenas il pricepea
Si din gura-asa-i zicea:
„Manca-te-ar lupii cioban!
La ce te mai faci viclean
Ca ti-oi trage-un iatagan
De-i sari ca un soldan!
Scoal’ de-mi alege-un carlan,
Carlanas de la Ispas4
Tinerel, rotund si gras.“
El carlanul si-l lua,
La ciochine si-l lega
Si cu roibul iar pleca,

Si cu roibul se lasa
Colo-n vale la Santa,
La Santa, la crasmareasa
Cu ochi mari de puica-aleasa.
Bea Codrean, se veseleste,
Cu Santa se dragosteste
Si de plata nici gandeste.
Bea Codrean si porunceste,
Iar crasmaru-ngalbeneste
Si porunca-i implineste.
„Mai badita, mai crasmar!
Ada-o plosca de Cotnar
Si una de Odobesti
Daca vrei sa mai traiesti!“
Plostile Codrean lua,
La oblanc le anina,
Crasmarita saruta,
Si cu roibul iar pleca
Si cu roibul se lasa
Deasupra Copoului,1 vine zicatoarea prin care cata a se mangaia batranii: Prmavara vede mai multe piei de miei decat de oi.
1 Copoul e un camp frumos in capatul Iasilor, locul de primblare al societatii fostei capitale. Dincolo de acest camp se gaseste rediul Breazului.
2 Arnautii au fost mult timp in serviciul domnilor si al boierilor. La inceput ei formau o garda domneasca, imbracata numai in haine cusute cu fir. Mai pe urma ei fura intrebuintati de agie ca potirasi in contra hotilor ce tineau drumurile.
Unul din sefii lor cel mai vestit a fost Bimbasa-Sava. In fine, de cand cu formarea militiei romane, ei au ramas ca slugi de parada la unii boieri. Meseria lor consista numai intru a fi inarmati ca niste arsenaluri si a figura astfel dindaratul calestilor.

Colea-n rediul Breazului,
Locasul viteazului.
El la umbra se punea,
Carlanu-ntreg si-l frigea,
Masa mandra-si intindea,
Si manca, bea, veselea,
De potira nici gandea!
Dar potira-l urmarea,
Potira arnauteasca2
Cu iarba vanatoreasca,
Unde-a da sa nu greseasca!
Codrenas cat o vedea,
Plosca la gura-aducea,
Iar potira-i tot zicea:
„Da-te, Codrene, legat,
Sa nu te ducem stricat.“
Codrenas le raspundea:
„Mielu-i gras, ploscuta-i grea,
De sunteti niscaiva frati,

Iata masa si mancati!“1
Arnautii se izbeau,
Armele de foc scoteau
Si-n Codrean le slobozeau...
Pieptul lui Codrean sarea!
Iar el ranile-si strangea,
Plumbii din carne-si scotea,
Cu ei durda-si incarca
Si din gura-asa striga:
„Alelei! talhari pagani!
Cum o sa va dau la caini,
Ca de-atata sunteti buni“.
Apoi durda-si intindea
Si-n plin durda lui pocnea.
Potirasii jos cadeau,
In sange se varcoleau.
Iar Leonti-Arnautul,
Inghiti-l-ar pamantul!
Nasturi de-argint ca scotea2
De-ncarca o susanea3
Si-n Codrean o slobozea,
Pe Codrenas mi-l ranea!
1 Raspuns caracteristic al unui din cele mai nobile obiceiuri romane, obiceiul ospetiei. Oricand vede cineva o masa intinsa si zice: „Masa buna!“, stapanul mesei raspunde: „Poftim la dansa!“
2 Poporul crede ca sunt zale vrajite pe care numai glontii de argint le pot strabate.
3 Pusca lunga arnauteasca.
4 Este de prezumat ca balada pomeneste de Alexandru Ilies care a domnit
in al XVII secol, 1666.

Voinicelul meu turba,
In durda se rezema,
Baltagul si-l ridica,
In Leonti-l repezea
Si capul ii retezea.
Capul de-a dura sarea,
Sangele bolborosea,
Trupul metanii facea.
Dar Codreanul tot slabea,
Pe genunchi bietul cadea,
In palme se sprijinea,
Si potira mi-l prindea,
Lega-s-ar moartea de ea!

Frunza verde de macies,
Pe Codreanu-l duc la Iesi,
La Domnul, la Ilies.4
Si mi-l duc intr-un divan
Unde Domnul cu caftan
Si pe cap cu gugiuman
Sta culcat pe-un buzdugan

Lang-un grec tarigradean.1
„Mai Codrene, voinicele,
Spune tu domniei mele,
Multi crestini ai omorat
Cat in tara ai hotit?“
„Domnule, maria-ta!
Jur pe Maica Precista,
Eu crestini n-am omorat
Cat in tara-am voinicit,
Vreun crestin de-l intalneam,
Averile-i imparteam.
Cu doi cai de-l apucam,
Unu-i dam, unu-i luam.
Mana-n punga de-i bagam,
Jumatate-o desertam.
Unde vedeam saracul,
Imi ascundeam baltagul,
Si-i dam bani de cheltuiala
Si haine de primeneala.2
Iar unde zaream grecul,
Mult imi ardea sufletul
Pan’ ce-i retezeam capul!
In cap mana ca-i puneam,
1 Adica grec din Fanar, unul din acei intriganti servili care au sadit in inimile romanului ura si dispret in contra grecilor, atat prin bantuirile ce au cauzat tarii
in timp de mai mult de un secol, cat si prin coruperea naravurilor ce au lasat in urma lor!
2 A se primeni in haine noi este un prilej de a primi urari de fericire si de sanatate din partea cunostintelor si a neamurilor. Acestia zic: „Sa le porti sanatos si voios!“

La pamant il aduceam,
Capatana i-o taiam
Si la corbi o juruiam!“
Cel grec mandru, coroiat,
Ce sedea cu domnu-n sfat,
Pe Codrean cat l-auzea,
La fata se-ngalbenea,
Pe covor ingenuchea
Si din gura-asa graia:
„(De-a mai fi Codrean vro vara,
Imi scoate grecii din tara.)
Domnule, maria-ta!
Pe Codreanul nu-l ierta,
Ca el capul ti-a manca
Si foc targului ti-a da
Si pe doamna ti-a fura“.
Domnul ca se speria,
Semn calaului facea.
Iar Codreanu priceputul,
Priceputul si patitul,
Semnul domnului zarea
Si din gura-asa graia:
„Domnule, maria-ta!

Tu pe greci nu asculta,
Ca ei viata ti-or scurta,
Grecu-i fiara dusmanoasa,
Grecu-i limba veninoasa,
Grecu-i boala lipicioasa
Ce patrunde pan’ la oase!1
Iar de vrei tu sa mor eu,
Mai lungeste veacul meu
Sa ma-mpac cu Dumnezeu.
Las’ sa ma marturisesc,
De moarte sa ma gatesc,
Si s-ascult slujba cea mare
Din gura popii Macare!“
Domnul pe ganduri cadea,
Semn Armasului facea;
Portile se deschidea,
Iar Codreanu-n gandul sau
Zicea: „Bun e Dumnezeu!“

Frunza verde de bujor!
La biserica-n pridvor
1 Aceste versuri aduc aminte pe acelea din Eneida: Timeo Danaos et dona ferentes; si pe acel al poetului italian: O, vili, o, superbi, ma infami sempre! Unii dintre cantareti pomenesc de turc in loc de grec si, prin urmare, Codrean zice:
Dumnule, maria-ta,
Pe straini nu-i asculta etc.
Vezi partea I a baladelor, editia din 1852.
2 Pedeapsa butucului, obisnuita in Orient, se aplica culpasilor chiar la romani.
Intre ruinele orasului Pompeia s-au gasit intr-o inchisoare osemintele a doi oameni prinse intr-un mare butuc de bronz.

Sta Codreanul fratior
Cu butucul de picior.2
Popa slujbele-i citea,
De moarte mi-l pregatea.
Codrenas se umilea
Si popii, gemand, zicea:
„Parinte, sfintia-ta!
Mai dezleaga-mi pe dreapta
Sa-mi fac cruce cu dansa,
Sa-mi fac cruce, sa ma-nchin
Ca sa mor ca un crestin.“
Popa dreapta-i dezlega,
El in san mana-si baga,
Dalb de palos ca scotea,
De butuc ca-l si trantea
Si butucul deschidea:
„Alelei! talhari pagani,
Cum o sa va dau la caini,
Ca de-atata sunteti buni!“
Cum zicea, asa facea,
Potira macelarea
Si la curte se-ntorcea

Si-n glas mare-asa zicea:
„Domnule, maria-ta!
Ian deschide-ti fereastra,
Sa ne vedem fetele,
Sa ne-auzim vorbele.
Sa stii, Doamne, sa stii bine
Ca nu-i vrednic pentru tine
Sa omori voinici ca mine!“
Domnul fata si-aprindea,1
Grecu-n beciuri s-ascundea,
Curtenii cu toti sareau,
Poarta curtii inchideau.
Codrenas daca vedea,
Palosul si-l zanganea2
Si deodata chiuia:
„Alelei! cal roibulet,
De-al lui Codrean dragulet!
Unde esti, voinicule,
Sa-mi mai scapi tu zilele!“
Iata roibu-l auzea,
Iata roibul nechezea,
De la iesle se smucea,
La glas de stapan venea.
Venea vesel ne-nseuat,
Ne-nseuat si ne-nfrauat,
1 Adica i se cuprinse obrazul de rosatea maniei.
2 Adica cerca ascutisul cu unghia ca sa se incredinteze de suna a arma ruginita sau otelita.
3 Unele din balade se termina cu o urare adresata ascultatorilor. Stramosii

Zbura vesel pe pamant,
Nara-n vant si coama-n vant.
Codrenas se-nveselea,
Pe el iute se-azvarlea,
Printre glonturi viu trecea,
Zid de piatra nalt sarea
Si, sarind, asa zicea:
„Ramai, Doamne, pe domnie,
Eu ma duc in haiducie!
Ramai, Doamne, sanatos,
Ca tu vrednic nu mi-ai fost.
Ilies, ramai cu bine,
Ca nici tu nu esti de mine
Si nici eu nu sunt de tine!“
Scapatu-mi-a voinicul!
Eu ma-nchin cu cantecul,
Ca codrul cu freamatul,
Ca roibul cu umbletul.
Roibul sare zid in loc,
Scoate voinicul din foc,
Codrul frunza-si indeseste
Pe voinic il mistuieste.
Ramaneti in veselie.
Ca Codreanu-n haiducie
Si-mi faceti parte si mie.3