e6u7uc
V.1 SIBIUL CA CENTRU CULTURAL
TRANSILVANEAN
Sibiul a fost in Evul Mediu nu numai un oras comercial si mestesugaresc cu renumite bresle, ci si un centru cultural, a carui importanta este prea putin cunoscuta in prezent. In orasul medieval de pe Cibin inca din 1292 functiona un spital, care in strada Azilului, nr. 4 este in prezent un azil pentru batrani, el fiind primul spital din tara atestat documentar. Tot aici s-a organizat la 1330 cea dintai biblioteca de manuscrise, apartinand calugarilor dominicani. Dupa alta jumatate de veac, conform este atestarilor documentare, functiona o scoala catolica, ce putea sa fi fost infiintata anterior, dar care in 1431 dobandea un local propriu si in 1471 chiar si un internat. La
1494, dupa ce se ianugureaza un nou spital, in locul celui vechi transformat in azil, la Sibiu ia fiinta prima farmacie din tara. Un asemenea oras, deschis inovatiilor culturale cu scop civilizator, nu putea sa nu realizeze de la bun inceput care erau avantajele cartii tiparite de Gutenberg, mai ales ca Sibiul comunica permanent cu Apusul. Ca atare de aici vor porni in ultima parte a secolului al XV-lea spre Mantua, cetatea italiana, tineri mesteri care sa se initieze in tehnica si arta tipaririide carti.
Prima tipografie atestata documentar a Transilvaniei a fost

instalata in 15281 de catre Theobaldus Gryffius din Reutlingen la Sibiu spre a imprima carti cu litere latine in limba latina, oficiala, si in germana, limba sasilor asezati deja de cateva secole in aceasta regiune a provinciei.Desigur ca spre a veni
in ajutorul romanilor ortodocsi aici se vor publica si carti cu litere chirilice, fie slavone , fie romanesti. Se stie ca cea dintai carte scoasa de sub teasc a fost Gramatica latina semanta de Thomas Gemmarius si tocmai atunci aparuta. Datand asadar din 1529, ea va deveni un manual in scoala germana a orasului. Un an mai tarziu medicul Sebastian Pauschner a scris in limba germana Tratat despre ciuma, pe care tipografia a imprimat-o, dat fiind interesul pe care problema aceasta o starnea in epoca. Nici-unul dintre exemplarele celor doua carti nu s-a pastrat.
Cu incepere din 1521 in orasul Sibiu activeaza
Philippus Maler, adica Pictor, care va fi mentionat in documentele locale de 50 de ori pana la 1554. Ce functie
indeplinea pe langa magistratul sibian acest roman de obarsie moldoveana, aciuit in Hermannstadt-ul sasilor ? Magistratul se folosea in secolele al XV-lea si al XVI-lea de scribi romani, numiti si scriitori la cetate, selectati mai ales dintre preotii si dascalii din Rasinari, satul din care mai tarziu se vor ridica
Octavian Goga si Emil Cioran. Astfel va fi adus de la Brasov la
Rasinari preotul Bratu, spre a indeplini nu numai munca logofatului din celelalte provincii romanesti rezolvand

corespondenta oficiala ci si una diplomatica. Ei deveneau soli ce realizau anumite tratative cu Tara Romaneasca, fie aliante politice, fie activitati de culegere a unor date despre manevrele otomane. De prin 1521 sectia romaneasca a cancelariei magistratului sibian a fost lasata in seama lui Filip
Pictor, care cerea ajutor unor rasinareni ca preotii Matei si
Dumitru sau Ioan Literatul. Filip va fi mentionat in documente ca Magister Philippus Interpres ori ca Scriba litterarum valachicarum tocmai pentru ca era un scrib, adica un caligraf profesionist, care raspundea de corespondenta cetatii transilvanene efectuata in limba romana cu provincia de la sudul Carpatilor. Personalitate afirmata complex in domeniul scrisului, Filip va avea realizari cu totul remarcabile si ca tipograf.
Aparitia primelor carti tiparite in limba vorbita de popor se datoreste esentialmente miscarii orasanimii romane pentru o cultura proprie, miscare ce cuprinde intreaga Europa in timp de reforma religioasa.
V.2.FILIP MOLDOVEANUL-TIPOGRAF
Dupa 1540, cand Gryffius a murit, un ucenic al sau,
Lukas Trapoldner, si-a deschis propria tipografie. Aici va exista o sectie romaneasca, avand caractere chirilice, sectie condusa de priceputul caligraf Filip Moldoveanul, care va lasa din 1555 postul de scriitor la cetate fiului sau Ioachim, functie
indeplinita de el cu o consecventa apreciabila timp de 18 ani.
Filip a tiparit in anul 1544 un Catehism romanesc, pe care in

Napoca, 2002, p.7.

1838 Timotei Cipariu parea sa-l fi vazut la Blaj, dar care nu a ajuns pana la noi.
Sursele documentare din care cunoastem prima tiparitura romaneasca sunt edificatoare. In toamna anului 1847 tanarul
Timotei Cipariu se afla la Viena, studiind izvoarele lingvistice ale limbii romane in Biblioteca Cancelariei Aulice .Intr-una din zile bibliotecarul i-a atras atentia asupra unei foi volante in limba germana, tiparita in 1546, ce cuprinde a printre altele o interesanta comunicare despre un catehism luteran ce aparuse in limba romana la Sibiu.
Vazand acea foaie volanta, Cipariu va face imediat o relatare asupra ei in revista „Organul luminarii” (7 ian.1848) deschizand noul sir al unor discutii stiintifice si scrieri istorice ce vor incepe sa lamureasca problemele legate de aceasta prima carte in limba romana. Cipariu era foarte interesat de aceasta foaie valoroasa intrucat dupa spusele sale ar fi vazut
intre 1837-38 un asemenea exemplar in Biblioteca Basilicilor din Blaj. Exemplarul care se pare ca s-a pierdut ulterior in timpul revolutiei din 1848- 1849.
Pentru a lamuri problemele actualelor institutii modene de imprimare electronica a cartilor trebuie sa pornim de la recunoasterea primei tipografii de la Sibiu, care a functionat
incepand cu 1528-29 si care intre 1543-44 fusese inzestrata si cu litere chirilice. Conducatorul ei a fost, asadar, Filip
Moldoveanul cel care timp de proximativ un sfert de veac fusese talmaciul si diacul roman al orasului Sibiu. Ca el si tipografia sa au activat ne-o dovedesc exemplarele care s-au

pastrat:
-Tetraevangheliar slavon (1546)
- un fragment de Biblie bilingva slavo-romana din preajma anului 1553.
Timotei Cipariu se exprima destul de prudent vis-a-vis de
Catehismul din 1544, spunand ca de fapt el a avut in mana doar o lucrare de proportii mici in formatul 12 scrieri in alte litere ce se deosebeau de ale celorlalte tiparite, dar nespecificand ca ar fi vorba de un catehism si cu atat mai putin de o tiparitura sibiana.
El insusi se intreaba: ”Era acesta Catehismul de Sibiu au altceva? Judece care poate. Noi insa suntem plecati a crede pana una alta cum ca Catehismul de Sibiu trebuie sa fie intr-un format mai mare.”
Cercetarea asupra Catehismului a facut-o in ultima vreme profesorul Jakó de la Universitatea din Cluj-Napoca in diverse articole ale specialitatii si in principal in lucrarea:
„Filobyblon transilvan”.
Iata cum s-au derulat faptele : 1752 : in locuinta din Sibiu a contelui Banffi Denes s-a facut un inventar, printre care si al cartilor in format 4 si in care, la pozitia nr. 248 se putea citi
insemnarea: ”carte scrisa in valaha de Filip propovaduitorul valah in scopul primirii reformei de catre valahi.” Descrierea aceasta a lui Cipariu, atat de aproximativa, se datoreaza faptului ca textul scris cu caractere chirilice nu-i era accesibil redactorului maghiar al acestui inventar. Impresionant este faptul ca se mentioneaza o carte scrisa in limba romana a

carui tipograf este Filip si deci ca am avea de-a face cu un exemplar din acea prima tiparitura in limba romana.
Banffi Denes, un mare iubitor de carte dar si un mare risipitor de bani, in noiembrie 1763 a fost nevoit sa-si scoata biblioteca la licitatie, aceasta fiind de altfel si prima licitatie de carte din Transilvania. Licitatia a beneficiat de un catalog topografic, operatie realizata de secretarul sau, care de fapt
intocmise si inventariul mentionat mai sus.
Pentru intocmirea acestui catalog de licitatie s-a avut ca punct de plecare inventarul din 1752, dar surpriza! Unele carti prezente in inventar nu se regasesc in caietul de licitatie. Se pare astfel ca ele lipsesc, fie pentru ca s-au pierdut, dar mai probabil intrucat posesorul cartilor dorea sa le pastreze si sa nu le scoata la licitatie. Printe aceste carti sterse se afla si cea a lui Filip Moldovanul. Este posibil ca lucrarea sa fi ramas vreme indelungata la curtea baronului si a urmasilor sai, in castelul de la Bontida. Dar jefuirea castelului in 1944-45 a dus la distrugerea multor carti si lucruri de arta aflate in castel intre care ar fi putut fi si acel Catehism.
Important este insa ca la mijlocul secolului al XVIII-lea se mai puteau gasi in Transilvania exemplare ale Catehismului din 1544 si, asa cum spusese Cipariu, cartea era de format in

4 si nu in 12.
Despre Catehismul romanesc din 1544 vorbesc doua consemnari contemporane, anume o mentionare in Socotelile orasului Sibiu, datata 16 aprilie 1544, a platii de 2 florini, ca suma cu totul semnificativa pentru acel timp, plata facuta lui

Philippus Pictor pentru tiparirea catehismului respectiv. Doi ani mai tarziu un preot sas bistritean se adresa epistolar carturarului Johann Hess din Breslau, orasul polonez Wroclav de azi, cu precizarea ca “ s-a tradus Catehismul in limba romana si s-a tiparit la Sibiu, capitala noastra, a sasilor din
Transilvania, cu litere sarbesti. Multi preoti au primit aceasta carte, socotind-o sfanta, altii insa o dispretuiesc.”2
Tocmai in 1543 universitatea saseasca din Sibiu decisese sa indrepte pe toti locuitorii Pamantului Craiesc spre luteranism, indiferent de nationalitate, mai ales ca insusi primarul Petru Haller era un inversunat adept al lui Martin
Luther. In conditiile acestea s-a acreditat ipoteza ca acel catehism nu putea fi decat unul luteran, menit fiind sa raspandasca ideile Reformei printre romani. Al. Rosetti se numara printre cercetatorii care au argumentat aceasta ipoteza, el considerand ca modelul tipariturii de la Sibiu a fost
Catehismul mic al lui Luther, idee pe care nu o va impartasi
Mircea Pacurariu, intrucat la acea data romanii aveau in limba lor Tatal Nostru si alte principale rugaciuni, cele 10 porunci ori invataturile de credinta cu simbolul acesteia. Era explicabil faptul ca unii preoti romani, mai traditionalisti, nu acceptau noul catehism, ei pledand pentru pastrarea limbii slavone asa cum o mostenisera de secole intregi in oficierea cultului religios ortodox intr-o vreme a Reformei cand absolut toate confesiunile protestante aveau ca obiectiv introducerea in uz liturgic a limbilor nationale. Ceea ce era considerat de ei o

erezie se va dovedi a fi un act revolutionar cu efecte benefice
in oficierea cultului liturgic. Cea mai adecvata solutie, dupa opinia profesorului Mircea Pacurariu, ar fi aceea de a numi aceasta carte Catehismul romanesc de la 1544. La Sibiu se va reedita in 1546 Tetraevanghelul slavon tiparit de Macarie
in 1512, ca acest text sa-si poata largi aria de circulatie. Se mai pastreaza numai doua exemplare din tiparitura aceasta sibiana de la 1546. Unul este incomplet, aflat in Biblioteca
“M.E. Saltacov” din Petersburg, ce apartinuse lui Gheorghe
Stefan, domnitor al Moldovei intre 1653 si 1658. Celalalt este
intreg si apartine fondului de carte rara a Bibliotecii
Universitare din Ujgorod. Ambele exemplare ajunsesera in
Moldova. Faptul este explicabil nu numai prin obarsia lui Filip, ci si prin destinatia Tetraevanghelului slavon, care era comandat si de moldoveni, drept care pe fata filei 289 a cartii este imprimata stema tarii lor. Era posibil ca textul acesta sa fi fost cerut de catre domnitorul Petru Rares ori de catre mitropolitul sau Teofan I., despre care se stie ca avea preocupari carturaresti elevate, ca pasionat iubitor al cartii religioase. Circulatia cartii in spatiul moldovean ar fi putut pune in discutie locul de tiparire a Tetraevangelului slavon, daca in text n-ar fi fost imprimata de catre Filip de 4 ori stema orasului Sibiu cu cele doua sabii incrucisate, asezate cu varful
in jos si cu o coroana deasupra. Nicolae Iorga, urmat de alti cercetatori care au fost preocupati de identificarea traiectului cartii au corelat notita din socotelile orasului referitoare la platirea lui Philippus Pictor in 1546 si epilogul exemplarului

din Ujgorod unde se mentioneaza atat data imprimarii cat si numele tipografului:” eu Filip Moldoveanul m-am ostenit a savarsi aceasta cart e in anul 7054, de la nasterea lui Hristos
1546 si s-a sfarsit in luna iunie 22 zile”. Daca deja comentatul
Catehism din 1544 era prima carte tiparita in limba romana,
in schimb Tetraevanghelul slavon este cea dintai tiparitura realizata pe pamant romanesc cu ornamente in tehnica xilogravurii. Autorul ei este, asadar, Filip Moldoveanul, care a izbutit cel dintai la noi sa imbogateasca paginile unei carti tiparite cu ornamente de o deosebita valoare. Astfel, la
inceputul fiecareia dintre Evangeliile dupa Matei, Luca si
Ioan sunt imprimate simbolurile evanghelistilor respectivi, la sfarsit s-a imprimat pe o intreaga pagina chipul Mantuitorului asezat, iar monograma lui Filip este prezenta in fiecare din ele. De remarcat este faptul ca ornamentatia acestei carti este original romaneasca si cu mult mai frumoasa ca la alte tiparituri ale timpului. Desigur ca trebuie facuta distinctia intre ornamentatia foilor textului si ferecatura cartii, sens in care am putea aminti ca element deosebitor Tetraevanghelul lui
Nicodim, realizat in 1404-1405, ca cea dintai carte manuscris slavo-roman, care avea o ferecatura in argint fara precedent in istoria scrisului la romani. Modelul lui Filip il constituie tipariturile lui Macarie din Tara Romaneasca, cu frontispiciile si initialele inflorate specifice. Literele nou taiate de Filip au si ele forma caracteristica stilului macarian. Asadar,
Filip n-a fost numai cel dintai tipograf roman, ci si un talentat gravor, care va imprima in perioada 1551-1552

Tetraevanghelul slavo-roman, care este prima tiparitura in limba romana pastrata pana in zilele noastre. Din aceasta a treia tiparitura a lui Filip Moldoveanul se gaseste un exemplar incomplet la Biblioteca “Saltakov- Scedrin“ din Petersburg, iar un fragment s-a descoperit la biserica din Oiejdea- Alba.
Textul romanesc al cartii este o traducere din slavona, facuta mult inainte, probabil in Moldova, de unde ar fi putut fi adusa de insusi Filip Moldoveanul. Totusi unele cuvinte si expresii regionale dau credit si ipotezei ca traducerea s-a facut in

Transilvania, eventual in vederea intaririi propagandei luterane printre romani. S-a mers atat de departe cu acreditarea acestei ipoteze, incat cuvintele “mitropolit”, cu care in traducere este identificat arhiereul ce condamnase la moarte de Hristos, sau ” episcop”, cu care numeste pe
Caiafa, aveau sa fie interpretate drept o maniera subtila de a compromite ierarhia ortodoxa. Dupa opinia profesorului Mircea
Pacurariu, in realitate era vorba numai de o stangacie a traducatorilor , lipsiti la acea data de modele in domeniu, aceasta tiparitura incadrandu-se si ea intre cartile ortodoxe comandate de domnitorul moldovean Stefan Rares, cel care urcat pe tron in 1551 avea sa cada prada unui complot boieresc in1552, sau de catre mitropolitul Grigorie Rosca
(1546-1551). Concluzia cercetatorilor in aceasta privinta nu este unitara. Spre deosebire de tiparitura din 1546,
Tetraevanghelul slavo-roman nu are mentionat nu are nici o mentiune asupra locului si persoanei care a realizat cartea.
Elementul de identificare a fost forma literelor, cu acel M “cu

poale “ si initiala M care imita coroana Sibiului; acestea apar numai in tipariturile lui Filip Moldoveanul, nemaigasindu-se in alte tipografii ale secolului al XVI-lea. Un alt element important folosit de specialisti pentru datarea tipariturii a fost filigranul hartiei folosite de Filip Moldoveanul, hartie care a fost fabricata la Brasov la “moara“ intemeiata in 1546 de catre negustorii Hans Fuch si Johannes Benkner, ceea ce confirma ipoteza ca tiparirea s-a realizat intre anii 1551-1553. Peste cativa ani aceeasi moara de hartie va alimenta si tipografia diaconului Coresi.
V.3. LOCUL LUI FILIP MOLDOVEANUL IN CULTURA
ROMANEASCA
- Filip Moldoveanul a fost in mod cert primul tipograf si gravor talentat al neamului romanesc, atestat in documente pana in prezent.
- El era o personalitate remarcabila a timpului, un poliglot, care cunostea limbile latina, slavona si germana, drept care a fost selectat de magistratul din Sibiu pentru corespondenta in limba romana cu celelalte doua tari romane si chiar pentru unele misiuni diplomatice.
- Filip Moldoveanul a pus bazele primei tipografii romanesti, care activa la Sibiu concomitent cu cea slavoneasca de la
Targoviste, condusa de Dimitrie Liubavici, in care a ucenicit
Coresi.
- Lui Filip Moldoveanul cultura nationala ii datoreaza nu

numai primele doua carti tiparite in limba romaneasca, anume Catehismul romanesc de la 1544 si
Tetraevanghelul slavo-roman, ci si primele gravuri de ornare a unor carti religioase.
- Traditia temeinicita de el va fi continuata in a doua jumatate a secolului al XVI-lea de catre diaconul Coresi la Brasov si de catre urmasii acestuia.
- Atestat documentar pentru prima data in 1191-1196,
“orasul rosu”, cum era supranumit Sibiul din cauza fortificatiilor din caramida ale cetatii, a devenit capitala transilvaneana a sasilor, cu atat mai prestigioasa cu cat din
1486 scaunele sasesti ale Transilvaniei constituie
Universitatea saseasca-universitas saxorum-o unitate administrativa, juridica si politica, care a stat la baza sistemului de drept cu privilegiile asigurate pana tarziu, in
1876. Regiunea Sibiu-Fagaras era mentionata in 1222 ca
“terra Blachorum “, un district cu o puternica autonomie romanesca. Ca teren al confluentelor specifice Transilvaniei , Sibiul avea sa devina datorita initiativelor si rodnicei activitati tipografice a lui Filip Moldoveanul un prestigios focar de cultura romaneasca, chiar daca din punct de vedere economic, administrativ, religios si politic sasii alaturi de care se situau ungurii si secuii detineau hegemonia.
- Asadar, prima carte romaneasca se crede a fi un
Catehism tiparit la Sibiu in 1544, din care insa nu s-a gasit nici un exemplar. Prima carte romaneasca tiparita care s-a

pastrat este un exemplar imprimat de Diaconul Coresi la
Brasov, in 1561. Diaconul Coresi, care isi facuse ucenicia probabil in tipografia lui Dimitrie Liubavici a fost chemat la sasii din Brasov sa tipareasca acolo carti de propaganda religioasa, Coresi tiparind vreo 20 de lucrari, in slavoneste si romaneste.
V.4. CALATORIE PRIN ERA GUTENBERG
Procedeul lui Gutenberg, cunoscut ca tipar inalt, a fost principala metoda de tiparire timp de 500 de ani. Dar incepand cu secolul al XIX-lea, acestuia i s-au adaugat alte doua procedee -; litografia si fotogravura. Acestea au devenit importante in reproducerea ilustratiilor. In presa de tipar inalt, partile metalului care urmeaza sa fie cerneluite sunt ridicate deasupra regiunii inconjuratoare; in litografie, forma de tipar este plata, avand parti care accepta cerneala si altele care nu o accepta; in gravura regiunile cerneluite sunt gravate in suprafata placii. In prezent, tiparul inalt si fotogravura sunt rar utilizate pentru tipar si aproape totul, de la ziare la carti, se tipareste prin litografie, care inseamna „scriere de piatra„ si numele provine de la o tehnica dezvoltata de Alois Senefelder
in 1798.
In anul 1895 a fost inventat tiparul prin fotogravura de
Karl Klic si Samuel Fawcett. Calculatoarele au revolutionat tehnologia tiparului. Multe carti sunt culese pe calculator si editate cu un program de editare de text, care este apoi transfera intr-un program de paginare combinate cu imaginile

pe calculator ale unor fotografii si diagrame.
Exista o foarte mare varietate de carti: romane, benzi desenate, enciclopedii, dictionare… Dar, indiferent de subiect, la originea unei carti se afla intotdeauna un autor care vrea sa povesteasca o intamplare sau sa transmita informatii cititorilor.

Fara autor nu ar exista carti, iar acestea nu ar ajunge la cititori fara ajutorul editorului si a directorului artistic.
In cartea sa Ancilla to Classical Reading (Ghid pentru lectura clasicilor), Moses Hadas spunea ca: “Noi insine suntem mai constienti de aportul unui autor a carui carte o citim decat de cel al unui compozitor a carui opera o ascultam
intr-o reprezentare publica. La greci, publicarea unei carti avea, de regula, loc printr-o recitare publica, intai in mod semnificativ -; de catre autor si mai tarziu de catre lectori sau actori profesionisti; iar recitarea publica a continuat sa fie metoda obisnuita de publicare, chiar dupa ce cartile si arta lecturii s-au raspandit“.
Dupa cum muzica scrisa pentru ansambluri mici difera, atat prin tonalitate, cat si prin ritm, de cea conceputa pentru salile mari, la fel s-a intamplat si cu cartile. Tiparul a extins in asemenea masura dimensiunile “amfiteatrului” in care autorul
isi prezinta opera, incat toate aspectele stilului au fost modificare. H.J. Chaytor in lucrarea sa From Script to Print
(De la scriere la tipar) scrie urmatoarele: “Nimeni nu contesta ca inventarea si perfectionarea tiparului marcheaza un punct de cotitura in istoria civilizatiei. Mai putin usor se accepta faptul ca obisnuinta cu materiale tiparite a schimbat punctul

nostru de vedere asupra literaturii si a stilurilor, a introdus idei privind originalitatea si proprietatea literara, de care epoca manuscrisului stia prea putin sau nu stia nimic, si a modificat procesul psihologic ce dirijeaza utilizarea cuvintelor in schimbul de idei. Prapastia care desparte epoca manuscrisului de epoca tiparului de carte nu este intotdeauna pe deplin inteleasa de cei care se ocupa cu studiul si critica literaturii medievale. Cand luam in mana o editie tiparita a unui text medieval, prevazuta cu o introducere, un aparat critic cu variante de lectura, note si glosar, in mod constient aducem acestui text acele idei si atitudini preconcepute care ne-au devenit o obisnuinta in urma frecventarii indelungate a materialelor tiparite.
Aspectul oral al culturii manuscrisului nu numai ca a influentat profund modul de redactare si scrierea, ci a impus, de asemenea, ca scrierea, cititul si rugaciunea sa ramana indisolubil legate intre ele multa vreme dupa inventarea tiparului.
Dupa cum relateaza Fabvre in L’Aparition du livre (p.
126), cartile de rugaciune si de liturghie in format de buzunar au fost, probabil, cele mai numeroase carti tiparite intr-un secol si mai bine de la aparitia tiparului: „Cu toate acestea, datorita tiparului si multiplicarii textelor, careta a inceput sa apara ca un obiect pretios, de consultat intr-o biblioteca. Se naste treptat dorinta de a o avea la dispozitie si de a o consulta sau a o citi oriunde si oricand.” Aceasta inclinatie foarte fireasca spre accesibilitate si portabilitate a mers mana

in mana cu cresterea simtitoare a vitezei de citire a textelor tiparite cu litere uniforme si repetabile fata de manuscrise.
Aceeasi tendinta spre accesibilitate si portabilitate a creat un public si piete de desfacere tot mai largi, indispensabile
intregii actiuni Gutenberg. Fabvre si Martin explica (p.
169):”De la inceput, tiparul a aparut ca o industrie guvernata de aceleasi legi ca si celelalte industrii, iar cartea ca o marfa pe care oamenii o produceau in primul rand pentru a-si castiga existenta, chiar si atunci cand erau, ca familiile Aldus sau Estienne, totodata umanisti si savanti.”
Autorii trec apoi la problema capitalului considerabil, necesar pentru a tipari si publica, a riscului mare de esec comercial si a goanei dupa piete de desfacere. Chiar in secolul al XVI -; lea, tendintele care se manifesta in selectionarea si in tirajul cartilor prevesteau “aparitia unei civilizatii de masa si de standardizare.” Se forma treptat un nou gen de public consumator. Din intreaga productie de carti de pana in 1500, reprezentand 15 sau 20 de milioane de exemplare, din 30 de mii sau 35 de mii de titluri distincte, partea cea mai mare, 77%, era in latina. Dar, asa cum cartea tiparita a inlaturat manuscrisul in primul deceniu al secolului al
XVI-lea, tot astfel limbile nationale au inlocuit curand latina.
Era inevitabil ca teritoriul limbii nationale sa ofere cartii tiparite o piata mai larga decat cea pe care o constituia elita internationala clerica a cititorilor de latina. Productia de carte a fost o mare aventura din punct de vedere a capitalului si avea nevoie de piete cat mai intinse. “Astfel secolul al XVI-lea,

epoca de reinnoire a culturii antice, este de asemenea, cea in care latina incepe sa piarda teren.
Incepand din 1530, mai ales, aceasta miscare devine deosebit de clara. Publicul librariilor…devine tot mai mult un public de laici -; adesea femei si burghezi, printre care multi nu sunt deloc familiarizati cu limba latina” (Febvre si Martin).
Intrebarea “ce doreste publicul”? a avut de la bun inceput o importanta capitala pentru tipar. Dar asa cum formatul cartii a pastrat multa vreme aspectul exterior al manuscrisului, tot astfel vanzarea de carte a depins multa vreme de targul medieval ca mijloc de desfacere. “Negotul de carti in tot cursul evului mediu a fost in mare masura un comert de ocazie; abia dupa inventarea tiparului, comertul cu carte a devenit o activitate curenta” i(Buhler, The Fifteenth Century
Book- -; Cartea romaneasca.”3