s6f17fr
Trece-un calator si canta,
Trece pe-o carare franta
Prin campia inflorita,
Cu inima vestejita.
El se plange ca-n cea lume
Nime stie de-al sau nume,
Nime nu se ingrijeste
De e mort ori de traieste.
Surioara Magdalina
L-auzea dintr-o gradina,
Si pe ganduri ea cadea
Si de dor se aprindea:
„Calatorule mahnit,
Si prin lume ratacit!
Tu esti pasare straina
Exista o legenda a unei calugarite ce a urmat in codri pe un om necunoscut si care a fost gasita moarta sub poalele Ceahlaului. Poate ca balada Calatorului sa fie inceputul acelui drum misterios.
Care canta prin gradina
S-apoi zboara mai departe
Lasand inimi infocate.“
„Surioara mangaioasa!
Mult esti dulce si frumoasa!
Ochii-ti ard si-ti arde fata
Ca garoafa dimineata,
Cand de roua-i incarcata
Si-n lumina se arata.“
„Calatorule mahnit,
Nu ti-e calul obosit?“
„Nu, draguta, nicidecum,
Dar e saturat de drum“.
Calatorul se oprea,
Nici ca mai calatorea!

„Fata de birau!
Fa pe dorul meu.“
„Ba, badita, ba,
Nu te-oi asculta,
Ca ma-i insela
Si nu ma-i lua.“
„Jur pe mandrul soare
Ce sfarsit nu are!
Ca eu vreau sa-mi fii
Mama la copii.“
1 Birau: cioplitor de sare la ocna. Tot acest subiect este cantat in Ardeal cu versurile urmatoare:
Pe cea zare de colnic
Merge-un tanar de voinic.
Pe cea vale inflorita
Merge-o fata-mbobocita.
Cand au fost de catre seara
Ei in drum s-impreunara;
Cand au fost de catre zi,
Fata de birau1
Fata-l asculta
Si mi-l saruta;
Iar a doua zi,
Cand ea se trezi,
Prinsa-a lacrima
S-a se blestema.
Ea se tot bocea,
El ii tot zicea:
„Fata la birau
Si de taran rau!
Unul s-altul se trezi.
El se scula suierand,

Clop de roua scuturand;
Mandra se scula plangand,
Tot plangand si blestemand. etc., etc.

Ce plangi la parau?
Rogi pe Dumnezeu
Ca sa te iau eu?
Nu mai plange, fa,
Ca eu te-oi lua
De sotia mea
Cand se va vedea
Ursul cu cercei

Umbland dupa miei,
Lupul cu cimpoi
Umbland dupa oi,
Vulpea cu margele
Culegand surcele,
S-un iepure schiop
Intr-un varf de plop.“

Mandra din Muncel
Colo jos, pe langa Tisa,
Merge mandra cam descinsa
Prin ierbuta pana-n brau,
Si tine murgul de frau,
Murg voinic si pintenog
Care paste busuioc.
Ea se primbla-n poienita
Si tot zice din gurita:
„Busuiocul l-as privi1,
Ma tem ca m-oi zabovi,
Dar l-oi smulge si m-oi duce
Pana dincolo de cruce,
La marginea codrului,
La stapanul murgului,
Tot pe culmea din Muncel,
La haiducul voinicel.
Cine-a vrea ca sa ma ieie
Mearga-acasa sa ma ceie,
1 Fetele romance au obicei de a-si pune in par si in san snopi de busuioc. Ele cred ca aceasta planta are o putere fermecatoare ce atrage inimile barbatilor.
Un cantec poporal zice:
Floricea de busuioc
Se opreste mandru-n loc.
Busuiocul se intrebuinteaza la tara in leacuri deosebite si in descantece de dragoste.
Mearga-acasa la parinti
Cu inima lui in dinti;
Iar pe cand el ma va cere,
Tu, murgutule,-n putere,
Du-ma iute ca un zmeu,
Du-ma la stapanul tau“.
Mandra calu-ncaleca,
Spre Muncel vesel pleca,
Noapte-n drum o apuca.
Ea mergea, calea-si pierdea
Si-ntr-un rau adanc cadea,
Vai de mandra! vai de ea!
Sufletu-i zburand zicea:
„Sarmanul copilul meu!
Cum ramane singurel,
Fara pic de mangaiere,
Fara mama cu durere!“